Valţul rozelor

Pe verdea margine de şanţ
Creştea măceşul singuratic,
Dar vântul serii nebunatic
Pofti-ntr-o zi pe flori la danţ.
Întâi pătrunse printre foi,
Şi le vorbi cu voce lină,
De dorul lui le spuse-apoi,
Şi suspină — cum se suspină...
Şi suspină — cum se suspină...

Albeaţa lor de trandafiri,
Zâmbind prin roua primăverii,
La mângâierile-adierii
A tresărit cu dulci simţiri.
Păreau năluci de carnaval
Cum se mişcau catifelate,
Gătite toate-n rochi de bal,
De vântul serii sărutate,
De vântul serii sărutate.

Scăldate-n razele de sus,
Muiate în argintul lunii,
S-au dat în braţele minciunii,
Şi rând pe rând în vânt s-au dus.
Iar vântul dulce le şoptea,
Luându-le pe fiecare,
Ş-un valţ nebun se învârtea,
Un valţ — din ce în ce mai tare,
Un valţ — din ce în ce mai tare.

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă

Vântul rătăcind prin frunze
Vâjâie doinind a jale;
Se izbeşte-n a lor buze
Şi le-aşterne jos, pe vale.

Din a merilor podoabă
Au rămas doar frunze pale,
Ce se scutură cu grabă
La a vântului suflare.

Lângă-a nucului tulpină
Un covor de frunze moarte;
Sus în pom creanga suspină
Că podoaba-i se desparte.

Păsărelele în stoluri,
Rând pe rând de-aici se duc,
Spăimântându-se de vânturi
A fugit sărmanul cuc...

poezie din revista "Marea Noastră" (1927)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea iubirii

sunt pelerinul rătăcit pe un ţărm
pe umeri pânze însângerate
suspină trandafirii în liniştea serii
se răsfrâng gânduri uitate prin parcuri
e târziu, se lasă tăcerea
suspină pe buze iubiri
cade înserarea pe ţărm de baladă
se scurge o fată pe nisipul fierbinte
stele se cufundă melancolic în mare
vâsle ritmează firesc printre valuri spre ţărmul primar
înfloreau trandafirii în curte
eu căutam spini printre crini
colina adoarme pe umerii ploii
răsună şi vântul
fereastra'i deschisă în casă
în iarba verde-crudă, joacă fecioare
tremur, privesc, ce visare...
mă cheamă o fată la joc
ce dulce'i chemarea dintăi
jocul e rug, e foc năpraznic în suflet
răsună pământul sub paşi
albă răsăreai în taina privirii
păşeai printre stele pe aripi de înger
eu te-am privit atunci, o dată...
în noaptea aceea, am iubit o fată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Porunceşte, şi eu voi culege toate fructele mele
Pentru a ţi le aduce în coşuri pline în grădina ta,
Cu toate că unele din ele s-au trecut,
Iar altele sunt încă necoapte.

Căci anotimpul devine greu în splendoare,
Iar fluierul păstorului suspină în umbră.

Dă poruncă, şi eu voi pune să se umfle
Pânza corabiei pe râu.

Vântul de martie s-a ridicat
Şi a tulburat valurile care lâncezeau.

Grădina şi-a exaltat tot sufletul său,
Şi în ceasul mâhnit al serii,
O chemare a venit de la casa ta,
Pe plaja pe care-o îmbracă în aur asfinţitul.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Coşul cu fructe (1916)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

vântul adie
şoaptele îngerilor,
macul suspină

haiku de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (10 iulie 2006)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrămioarele nu plâng

Lăcrămioarele nu plâng
Când petalele îşi frâng,
Doar suspină şi... atât
Şi rămân cu nodu-n gât.

Când petalele îşi frâng,
Lăcrămioarele îşi strâng
Frunzele, c-un gest nătâng,
Doar atât, ele nu plâng!

Doar suspină şi... atât
Şi privesc nehotărât
Cum, pe cer, trecând, un nor
Lăcrimează-n locul lor!

Şi rămân cu nodu-n gât...
Dar mai bine-aşa, decât,
Să se lamenteze când
Îşi văd florile zburând...

Lăcrămioarele nu plâng,
Se retrag sfioase-n crâng...
Cu mirosul lor dulceag,
Te aşteaptă, te atrag,

Albe, pure, renăscând,
An de an şi rând pe rând...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taina serii

în taina serii vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
şi să privim nebuni de dor
cum cade luna în fereşti,

să-mi cânţi cu vocea ta divină
cu glasul tău fermecător
aria vieţii fără vină
şi cum e totul trecător.

să ne-ngânăm cu glasul serii
într-un decor căzut din rai,
să-ţi sorb pe veci dulceaţa mierii
doar eu, rătăcitorul crai.

să ne iubim ca doi nebuni
uitănd de lume şi de viaţă
sub ale cerului cununi
din seră până-n dimineaţă.

razele dulci de dimineaţă
să ne găsească-mbrăţişaţi
şi nemurindu-ne pe viaţă
să fim apururi ca doi fraţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (12 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bată vântul

Bată vântul cât de tare,
Nu se stinge mândrul soare!
Bată vântul cât o vrea,
Nu se stinge nici o stea!
Bată vântul fără milă,
Nu se stinge-a mea lumină!
Bată vântul furios,
Nu mai dă soarele jos!

poezie clasică de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna târziu
În noaptea cu lună,
Cum vâjâie codrul
Şi geme şi sună!
Din nordul cu neguri
Un vuiet răsare
Şi vine şi creşte
Mai iute, mai tare;
Iar codrul aude,
Puternicul rege
Aude prin noapte
Şi bine-nţelege
Al oştilor vuiet
Din norduri pornite -
El vrea să răscoale
Puteri obosite
Şi-njură şi urlă,
Că-şi simte pierirea.
Şi galben se face,
Nu poate s-adoarmă,
Nu-şi află nici pace,
Şi tremură codrul
Cu inima ruptă
De spaimă, se zbate,
Cu vântul se luptă,
Pocneşte şi sună
Şi-şi urlă durerea,
Căci vântul îl prinde
Şi-l strânge de mijloc
Topindu-i puterea!
Şi codrul se-ndoaie;
Şi-l biruie vântul
Râzând îl sugrumă
Şi-i rupe veştmântul
Şi părul i-l smulge
Şi-n văi îl aruncă.
Un ţipăt răsare
Pe deal şi pe luncă;
Grăbitele păsări
Cu vuiet aleargă
Şi norii vin stoluri
Pe-ntinderea largă
De spaimă s-aascunde
Pârâul sub ghiaţă -
Şi regele codru,
Din ultima viaţă
Suspină văzându-şi
Pustiul, şi geme
Şi cade pe spate
Şi moare cu fruntea
Pe pieptul naturii
Şi moare natura
De jalea pădurii
În toamna târzie!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta doare tare...

Auzi frunzele cum ţipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aş vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Şi în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.

Auzi ploaia cum jeleşte, când loveşte-n crengi betege?
Eu o-aud şi-i plâng de milă, când tu nu poţi înţelege,
Că şi ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean şi marea mare...

Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud şi sapă-n rană un amurg în pragul serii
Şi m-agăţ de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aştept să-mi cobori cerul, chiar şi luna la picioare.

Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud şi-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Şi-l amestec cu nectarul de pe buze-n aşteptare,
Să mă guşti, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.

Şi de nu m-auzi iubite, când poemul meu te cheamă,
Voi trimite ploaia-n lume, pe o frunză de aramă,
Să îţi bată în ferestre, cu răcoare să te-mbete,
Vântul să te bulverseze cu rafale violete.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonia serii [Harmonie du soir]

Sunt vremuri când vibrând pe-a lor tulpină
Florile dau vapori ca o căţuie;
Miros, rumori, se-nvârt şi-n aer suie;
Vals trist, nebun, când seara e senină!

Florile dau vapori ca o căţuie;
Şi scripca parcă plânge şi suspină;
Vals trist, nebun, când seara e senină!
Şi cerul pare-o tavă de tămâie.

Şi scripca parcă plânge şi suspină,
Inima-n vid nu vrea să se încuie!
Şi cerul pare-o tavă de tămâie;
Se îneacă-n sânge-a soarelui lumină.

Inima-n vid nu vrea să se încuie,
Căci de vestigii din trecut e plină!
Se îneacă-n sânge-a soarelui lumină
Şi-n mintea mea luceşti ca o statuie!

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul bătea subţire şi fâşneţ

Vântul bătea subţire şi fâşneţ
Trezind în suflet un drumeţ,
Dorul de-a pleca din nou pe mare
Şi de-a auzi cum, întinse, sarturile gem,
Cum se curbează-n arboradă vergile de lemn
Şi cum flutură flamura-n vântul tare.

O, marinar al flotei noastre.
E timpul să te-îndrepţi spre mările albastre!
E timpul să te urci în barcă şi să vâsleşti!
A venit vremea să-mi fii pe vecie tovarăş şi vecin,
Acum, c-am golit toate butoaiele cu vin,
Înainte de-a-închide ochii mai dovedeşte-odată cine eşti!

Spre moarte, camarazi, pornim de pe-acest ţărm,
Când împinşi de vântul sorţii pe nave ne-îmbarcăm
Şi moartea-i cârmaciul nostru în acest voiaj.
Ea tuturor flăcăilor din marină
Pe furtuni cu valuri mari ne e regină –
Şi-i stăpâna Oceanului sălbatic, uriaş.

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greierii aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fi unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
În deşertul rece-n dor de marmură.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

Câteodată mă prefac că nu mai ştiu cum mă cheamă,
atunci Soarele-l întreb, dar el nu mă ia în seamă...
O întreb chiar şi pe Lună, de n-a auzit în noapte,
poate prin somn cineva... numele-mi striga cu şoapte!
Întreb pietrele ce tac, păsări clipind a mirare,
frunze galbene ce zac, moarte de îngrijorare...
Întreb Toamna cea cochetă ce-n oglindă se pudrează,
nimeni nu-mi spune nimic, parcă totul complotează
să mă-nchidă în uitare, numele să nu-mi mai ştiu,
să mă cheme-Nsingurare, sau poate... E Prea Târziu!

Numai vântul nebunatic pletele mi le resfiră,
pleoapele-mi alintă dulce, le închide şi suspină!
"Eu ţi-aş spune cum te cheamă, trebuie doar să m-asculţi,
să mă laşi să te cutreier, de mine să nu te-ascunzi!
Căci am auzit aseară cum te striga cineva,
te striga în vânt, haotic, nimeni nu îl auzea!
Cred că te striga, Uimire, sau parcă-ţi zicea Speranţă,
parcă Amurg Auriu, sau poate că... Dimineaţă!
Poate Vis Neîmplinit te striga, sau... Amăgire...
Dacă mă gândesc mai bine, cred că te striga... Iubire!"

poezie de Zenovia Priboi‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greieri aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fii unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
In deşertul rece-n dor de marmură

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

petale de flori
precum o risipire
în vântul serii

a înflorit cireşul
prima dată-n grădină

tanka de Vasile Culidiuc‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te « Bujor » singuratic

Din estul « pustiu », prin « vestul » sălbatic.
Alergi zi şi noapte ca luna prin nori,
De şi eşti mai vesel te simţi singuratic,
« Bujor » ce răsare în poiana cu flori.

Acasă-i « Narcisa » ce creşte-n grădină.
O floare mai rară, cu frunze crestate,
Tulpina subţire dar nu se înclină
Când ploaia e rece şi vântul o bate.

Rădăcina ta lungă înfiptă-n adâncuri,
În estul mai firav huiduit de apus,
Aici va rămâne pe câmpii şi pe dealuri
Apelând să se întoarcă şi cei ce s-au « dus ».

Să umple pustiul, roditor să ni-l facă
Căci are-n el seva mai bună ca-n vest,
Făcând astfel « Boşii » din gură să tacă,
Să vadă cum « raza » răsare din est.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pământului

Pe marginea mării, suspină în tăcere
O gâscă
Cu coadă şi coamă de cal,
Şi-o muscă ce-ar vrea să se ducă la bal.
Dar n-are picere.
Alături, suspină o raţă bătrână,
Ce poartă-n mână
Mănuşe de lână.
Ar vrea să arunce, să rumege stele
Dar n-are măsele.
Pe Ocean, pluteşte-n tăcere,
O sticlă cu bere.
Iar Africa! Africa se arată mândră la mal
Călare pe cal.
Pământul tresare, se zguduie, se ridică-n picioare,
Dar cade şi moare.
El moare, şi-l plânge duioase
Trei broaşte ţestoase,
Şi-l plânge şi peştii cu hohot,
În ceruri s-aude un sunet de clopot.
Iar vulcanii s-avântă şi-aruncă în nori
Măsline cu flori.
El e dus la groapă, e dus cu cântare,
La cap îi aprinde-o babă lumânare,
Şi-n urma lui vine, cu multă sfială,
O carte poştală.

poezie clasică de Nicolae Oprea Dinu din Antologia literaturii române de avangardă (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa Te Uit

Ascult cum frunzele foşnesc în vânt
O melodie se aude-n crâng
Păsări ce zboară, salută, rând pe rând
Şi roua mângâie verdeaţa pe pământ

Parc-aş privi tabloul unui sfânt
Simt vântul cum mă mângâie, atât de blând
Te văd din nou şi îţi vorbesc în gând
Un porumbel zâmbeşte văzându-mă plângând

Şi de-aş putea s-arunc iubirea ta în vânt
Să te blestem măcar cu un cuvânt
Să zbor departe, deasupra, pe un vânt
Unde nici despărtiri, nici plânsete nu sunt

De-acolo să pot să îţi trimit un gând
Pe o frunza ţi-aş scrie un cuvânt
Că "te-am uitat" şi nu mai sunt
Îndrăgostita care plânge şi în gând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea serii

E tărziu şi paşii mei se pierd
în umbra serii
stropi de ploaie
coboară pe alei
într-o linişte deplină
în curând vântul
va aduna frunele căzute
iar fulgi mari se vor aşterne
peste trecut
gândurile noastre rătăcesc
prin destine
căutând un nou început
simt firul ierbii
cum alunecă pe gheaţă
depănând amintirile,
ca într-o poveste
cerul-i o oglindă
ce-mi reflectă visul
şiraguri de mărgele
adunâd din stele
cred c-acolo, tu îmi eşti lumină
undeva departe...
prin locuri fără de nume
clipele timpului se schimbă mereu
stropi de dor prefăcuţi în ruină,
când soarele apune în priviri.

poezie de Maria Ciobotariu din Nou volum de poezii ,,Un strop de infinit,, (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!