Câteodată
Câteodată mă prefac că nu mai știu cum mă cheamă,
atunci Soarele-l întreb, dar el nu mă ia în seamă...
O întreb chiar și pe Lună, de n-a auzit în noapte,
poate prin somn cineva... numele-mi striga cu șoapte!
Întreb pietrele ce tac, păsări clipind a mirare,
frunze galbene ce zac, moarte de îngrijorare...
Întreb Toamna cea cochetă ce-n oglindă se pudrează,
nimeni nu-mi spune nimic, parcă totul complotează
să mă-nchidă în uitare, numele să nu-mi mai știu,
să mă cheme-Nsingurare, sau poate... E Prea Târziu!
Numai vântul nebunatic pletele mi le resfiră,
pleoapele-mi alintă dulce, le închide și suspină!
"Eu ți-aș spune cum te cheamă, trebuie doar să m-asculți,
să mă lași să te cutreier, de mine să nu te-ascunzi!
Căci am auzit aseară cum te striga cineva,
te striga în vânt, haotic, nimeni nu îl auzea!
Cred că te striga, Uimire, sau parcă-ți zicea Speranță,
parcă Amurg Auriu, sau poate că... Dimineață!
Poate Vis Neîmplinit te striga, sau... Amăgire...
Dacă mă gândesc mai bine, cred că te striga... Iubire!"
poezie de Zenovia Priboi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre uitare
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre somn
- poezii despre păsări
- poezii despre păr
- poezii despre noapte
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.