Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul nu bate

Motto:
"Nu se ştie ca pământul
Dincotro va bate vântul"

Vântul nu bate
Cât e bătut
De crengi uscate
Vântul e mut
Şuieră doar
Frunza de ulm
Sau de stejar
Iar eu adulm
E ca şi cum
Ar mirosi
A foc un fum
Care s-ar irosi
Pe orice drum

Vântul nu cântă
Poartă decât
Talanga sfântă
La oi la gât
Ca să se-audă
Până la cer
Că iarba crudă,
Limba de fier
Pe-a râului gură
Când crede c-o fură
Păscută se face
Şi vântul doar tace.

Ce ştie vântul
Nu pot să ştie
Nici apa vie
Şi nici pământul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţine vorbe rosteşte natura! Vântul sălbatic nu ţine toată dimineaţa, ploaia-n şuvoaie nu ţine-o zi întreagă. Cine stârneşte vântul şi ploaia? Cerul şi pământul. Dacă nici Cerul şi pământul nu le pot face să dăinuiască cum o să poată oamenii?

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna Dumnezeiască

Renaşte pământul
Îmbrăcat în culoare
Porneşte şi vântul
Prin raze de soare

Lacrimi de ploaie
Dansează prin flori
Râuri curg şuvoaie
Apar muguri în zori

Şuieră vântu-n fîneţi
Culege iarba uscată
Aleargă iepurii isteţi
Semn de vară bogată

Cerul îşi scutură norii
Pământul înverzeşte
Vin în cârduri cocorii
Sus cerul ne iubeşte

În grădină un cais
Gata să-nflorească
O livadă ca din vis
Mâna Dumnezeiască

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba

A venit vântul dinspre Dunăre, vânt cald.
Şi vântul a adus nori.
Şi norii au adus ploaie:
Ploaie grasă, ploaie caldă,
Ploaie de primăvară.
Ploaia bună a înviorat pământul,
Câmpul nesfârşit a înviat.

Iarbă cu vârf subţire,
Iarbă lucioasă, sticloasă.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigare necesse est

Încolăcit în mine
Ca iedera pe sârmă,
Străbat fără de cârmă
Pustietăţi marine.

Plutesc pe-ntinse locuri
Cu-o sete grea, amară,
Şi-aproape nu e seară
Pe ţărm să nu văd focuri.

Dar ţărmul e departe,
Şi-n larg mă-mpinge vântul.
Cât ai clipi, pământul
A dispărut în parte.

Abia se mai zăreşte
Un punct în depărtare,
Dar iar îmi reapare
Când vântul conteneşte.

Şi iar îmi e aproape
Când zorii stau să crape.
Dar vântul reîncepe
Sălbatic peste ape.

Şi iarăşi mă împinge
În mijlocul genunii.
Fecioarele furtunii
Mă joacă ca pe-o minge.

Şi uite-aşa, într-una,
Mă depărtez, m-apropiu
De ţărmul plin de opiu,
De portul cu arvuna...

Încolăcit în mine,
Ca iedera pe sârmă,
Caut peste tot o cârmă
Să ancorez cu bine.

Dar zbuciumul căutării
Se vede că-n zadar e,
Şi rătăcesc pe mare
La voia întâmplării...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun pe mare (extras-adaptare)

Toată ziua-am luptat cu valurile-între Capul Nord şi Capul Sud
Şi-am tras de velele-îngheţate luptând cu vântul înfrigurat şi ud.
În ziua rece ca o iubire lipsă,-n dureri amarnice şi groază, departe de fiord
Am înfruntat stihia navigând în volte spre nord şi sud, spre sud şi nord.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe,
La Scorrybreck, în locul unde-s vite bălţate, cu picioare albe,
Să fiu de toţi ai mei din casă binecuvântat.

Ne-am ţinut departe de Capul Sud, unde scrâşneau balaurii din ape,
Dar cu fiecare voltă Capul Nord venea tot mai aproape.
Dincolo de pulberea salină se vedeau stâncile, casele şi-ogorul gras,
Şi paznicul de far în curtea lui, cu ochelari pe nas.

Aş fi vrut să fim acasă, florile dalbe, florile dalbe...

poezie de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine spre abis

Mergeam cu tine spre abis,
Şi te ţineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Şi nici urmă de lună.

Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Şi vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.

Picioarele ne sângerau,
Dar nu simţeam durere
Puterile ni se sfârşeau,
Ne adăpam cu fiere.

Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Şi ne creştea temerea.

Pe cer toţi norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Ţipând la noi întruna.

De teamă îmbrăţişaţi stăteam,
Tot aşteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar şi-n această dimineaţă
Pământul şi-a-nălţat reverul,
La gât şi-a pus fular de ceaţă.

Şi toate văile-şi îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Şi roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i ţâvnoase!

Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii traşi vârtos pe frunte,
Priveşte spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.

A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu ştiu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.

La stele şi la Doamna Lună
A pus de strajă nori şi vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.

Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.

Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde şade adevărul.

S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârşit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!

"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanţă,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanţă.

Nu fi gelos! Doar ştii prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n braţe eu trăiesc."

Măreţul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toţi norii negri-a alungat
Şi Soarele-a umplut Pământul.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor (9 august 2005)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

Se-agită-n furtuna ce fruntea-i înclină
Spre apele reci, spre vârtejul sălbatic
Ce-aleargă, bezmetic, prin albia plină
Şi muşcă pământul.
E iadul acvatic.

Priveşte spre cer şi adună putere
În scurtele clipe când vântul o iartă,
Nici timp nu mai are să simtă durere
Când crengile-s rupte.
Credinţa-i deşartă.

Îşi simte, de-acum rădăcinile-n apă
Şi ştie că-i vremea, nu poate să scape,
Căci vântul o bate, iar apa dezgroapă
Tot ce o mai ţine.
Sfârşitul e-aproape.

Se simte-mpăcată când ştie că pleacă
Pe ultimul drum, dar purtată pe valuri,
Privind alte sălcii cum par că se joacă
În plete cu vântul.
Şi nu plâng pe maluri.

Îşi lasă în urmă vlăstare firave
Cu trupul subţire, ce-aşteaptă să crească,
Frumoase fecioare pe ţărmuri jilave,
Privind înspre Soare.
E voia cerească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat de Tine

În zgomotul lumii
Şi umbra unor veacuri
Sub straja lunii
La margini de meleaguri.
Ceva există, ceva sau cineva
Că cerul şi pământul,
Cândva, vor dispărea.
Au apărut ca vântul,
Ca vântul vor pleca.
Dar o forţă infinită
Păstrează totul minunat,
Într-o lume pervertită
Ce de Domnul a uitat.
Doar iubirea o mai ţine
Căci păcatul a stricat
Orice legătură sfântă
Şi de Domnul a uitat.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (2 septembrie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Mă vezi cum cad? Zici că-i un zbor,
Un zbor deasupra tuturor,
Sau poate că ceva mai sus,
Deşi nu asta mi-am propus...

În fiecare zi, puţin,
Eu zbor catre un cer senin!
Pare că zbor către înalt,
Dar în realitate, cad!

El, vântul, mi-a făcut traseul
Şi zbor spre cer, însă, ca zmeul,
Când mai smucit, când mai domol,
Când printre raze, rostogol!

Şi, în naivitatea mea,
Mi-e teamă rău, ca nu cumva,
Să nu ating cerul, iar toamna,
Să-mi sângereze pumnul, palma!

De-aceea zbor precum o frunză,
Cu zâmbetul uitat pe buză,
Iar când pământul o s-ating,
Sunt sigur c-o să mă preling...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi lacrimile dor

Şi lacrimele dor,
Udă şi ce a mai rămas uscat,
Se transformă-n rouă pe buze
Cu un gust dulce-sărat.
Suflet crispat,
Anesteziat pe alocuri,
Nu mai ştie nici regula, nici jocul,
Ce a fost pus în scenă,
Mintea repetă voci, pe pilot automat.

Cioburi pe inimă, nu-ţi caut vină,
Înot după scuză în mintea confuză,
Spune-mi tu, pe drept sau nedrept,
Cine pe cine, acuză?

Mâinile îmi sunt reci, atingerea caldă,
Ochii caută orizontul, privirea e goală
Simt, dar e emoţie fără bătaie,
Mă dezbrac de trecut, ca norii de ploaie,
La nivel cu pământul, nici vântul nu te mai îndoaie.

Gândurile se deşiră în haos,
Limita-i mai sus de cer sau pân' la laos.
E zgomot incert, fără niciun adaos,
Mă bântuie liniştea în ţipătul stors,
de emoţii fără bătaie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe harta Europei

Azi-noapte-am stat de vorbă cu plopii
Şi cu vântul!...
Mă cunoştea şi vântul,
Mă cunoşteau şi plopii –
Mă cunoşteau din vremea
Când colindam pământul
Cu gândul
Şi cu ochii
Pe harta Europei.

Şi mi-am adus aminte de nopţile de vară
Când o porneam de-acasă;
Abia ieşit pe poartă,
Mă şi vedeam departe, prin nu mai ştiu ce ţară...
Dar mă trezeam spre ziuă cu ochii tot pe hartă.

Şi mi-am adus aminte de ce-aş fi vrut să fiu –
Un plop ce se ridică spre cer
Şi-un vânt grăbit,
Ce-nconjură pământul mereu...

Şi-ntr-un târziu,
M-am căutat pe hartă, dar nu m-am mai găsit.

poezie celebră de Ion Minulescu (1930)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi printre gânduri

în despletiri de ape
stropi cruzi de rouă nouă
ore de linişte
se întorc în somn să doarmă o clipă

dar eu
vârtej de gânduri ireale
călătoresc în stranii aurore
corabie ce trece spre lumea preacurată

mai curge o clipă
tace gândul
mă ascund în suflet
durerea mea să o păstrez

şi-am troienit aseară gândul
iar timpul a uitat să curgă
pământul s-a oprit în întuneric
nici vântul nu mai bate

tăcut-au stelele în oglindă
doar îngheţate ape de pe pleoape
vecia o măsoară
suavă clipă, mă despart de toate

de unde vin
unde se duc
răzleţe gânduri trecătoare
te întreb, tu, Demiurg, de ce oare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adie vantul

Adie vântul printre ramuri şi ca o lance se zdrobeşte
De mugurii de soc albaştri care de dor s-au gârbovit,
Doar lujerii subţiri de aur îi dau putere şi el creşte,
Ca un balaur prins de vise ce pare iar c-a-ntinerit.

Adie vântul printre sălcii şi se sfărâmă regretând
Că n-a iubit şi n-a fost vesel ca o vapaie trecătoare,
Şi n-a fost trist şi nici durerea sa plângând
N-a cunoscut privind spre cer sau nici privind măcar spre mare.

S-a prins de poala lunii lucii când a văzut astăzi iubirea
Şi n-a putut să mai şoptească blânde cuvinte răsfirate,
Ca o mireasmă-şi duce dorul dar el mai simte azi privirea
Unei cadîne alintate care-l saluta de departe...

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e linişte
şi alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
şi râsetele seminţelor zboară
spre inimi uşoare cu suspine-n suflet
şi vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
aşteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzeşte cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
şi zboară fără oprire spre apus,
iar toamna îşi desface poala cu o moştenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu ştii să le uiţi
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru şi plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ţi-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Şi-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Nelinişti m-apasă şi griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărţile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu îşi visează pereche,
iar gândul te poartă spre ţărmuri dorite.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grecii ştiau din călătoriile lor că Steaua Polară apare mai jos pe cer când se vede din sud, decât când se vede din regiunile nordice. (deoarece Steaua Polară se găseşte deasupra Polului Nord, ea îi apare unui observator aflat la Polul Nord chiar deasupra, dar pentru cineva care priveşte de la ecuator, ea pare să se afle chiar la orizont.)

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!