Rondelul oglindei

Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, — se desface
O linişte de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.

Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea şi-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.

Chiar dorul vieţii-n mine tace
Izvor ce gata e să sece;
Şi pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rece

Şi rece in jurul meu
Şi aerul e rece.
Eu plâng de dorul tău,
E rece şi nu-mi trece.

Dar tu îngheţi
Şi-ai sufletul rece.
Inima mea e caldă,
Dar căldura trece.

Şi e gheaţă in jurul meu
Şi e rece mâna ta.
Ingheaţă si mai tare
Atingându-ţi inima.

poezie de Cristina Vâlcu
Adăugat de Cristina Vâlcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul toamnei care o să plece

Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin
Ascuns acum de nori de ebenin
Ce încearcă soarele iar să mi-l înece

Şi toamna asta ştiu că o să plece
Lăsând în mine urma-i de canin.
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece
Tot am să visez la cerul meu senin

În visuri nimeni nu mă poate-ntrece...
Am şi acum acelaşi suflet adolescentin
Să cred că dincolo de gându-mi fulgarin
E veşnica mea vară ce nicicând nu trece
Chiar dacă plouă şi-i destul de rece.

rondel de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicoletei Luciu

Ca să pară mai bronzată
S-a frecat puţin cu tuciu
Şi acum ca niciodată
Are Nicoleta... luciu.

epigramă de Mitică Ion
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipul rece

Dă-mi mâna, sufletul meu
Alerg nisipul umed, rece
Fără ajutor nu-l pot trece,
Trec fiori, pasul este greu

Atinge gândul cu un sărut
Izvor, apă sărată cântând...
Apa macină nisipul urlând,
Vioara cântă, glasu-i pierdut

Pe mal, iubire, primul sărut
Marea iubeşte valul mereu,
Suflet bun, eşti gândul meu,
Nisipul ţărmul nu l-a pierdut

Pluteşte gândul tău pe val,
Unduie melodia unui cobzar
Spirituală melodie de vioară,
Dans, val după val, marele bal

Înaintez, nisipul umed, rece
El zboară ca notele-n vioară,
Dansez acum ca prima oară
Nisipul rece începe să sece...

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Participantelor la concursul "Ia-te-n piept cu Nicoleta Luciu", lansat de "Libertatea"

La concurs de n-aţi reuşit,
Eu vă dau soluţia
Într-un mod chiar desluşit:
Încercaţi cu prostituţia.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am venit...

eu am venit la tine să respir
acelas aer şi aceiaşi energie
s-o sorb precum aşi soarbe elixir
din-tru-un izvor cu pură armonie

eu am venit la tine să privesc
acelas soare şi aceleaşi stele
cu ochii tăi cu luciu nefiresc
în ochii mei, împleticiţi în ele

eu am venit la tine să mă-mbăt
cu apă rece şi cu chioară taină
să răsturnăm o lume de omăt
cu tine-n doi şi ambii fără haină

eu am venit la tine nepoftit
şi stând la uşa ta în aşteptare
troian de vreme şi noian de infinit
în stalactit m-au transformat, de sare

numai atunce tu ai îndrăznit
cu sânge rece, calm a bâigui
-eu vreau să ştii- nicicând nu te-am iubit
şi ai venit când n-ai ce mai iubi...

poezie de Iurie Osoianu (6 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicoleta Luciu s-a resemnat

Ea cu gândul s-a-mpăcat,
Însă e de presupus
Că de-atât ce s-a frecat,
"Luciul" s-a cam dus.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andreei Marin, Nicoletei Luciu şi Laurei Andreşan

Toate trei sunt "talentate"
Şi de public admirate,
Însă nu-s "echilibrate".
Cad uşor pe spate.

epigramă de Mike Farkas
Adăugat de Mike Farkas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi şi oameni

În muguri de lumină diafană,
Crâmpei de vise tremură... şi trece
Şi se desface raza-n evantaie,
Iar sufletele-i plâng lumina rece.

Se-nalţă către cer în pulberi fine
Şi ninge fulgerări de praf şi vis
Pe aripa-i zdrobită de-ntuneric
Pe care, numai un poem s-a scris.

Săruturi, peste urma străvezie,
Se lasă ca oploaie de secunde...
Mormântul non-fiinţei se deschide,
Lăsând o clipă urmelor fecunde.

Din trupu-i mort, un trup se va desprinde
Şi visu-l va purta spre infinit,
Ca un omagiu pentru-ntreaga lume...
Vezi?! Nu degeaba astăzi a murit...

Nici noi, când somnul nostru pare
Zadarnic, nu degeaba vom muri,
Căci vom lăsa penelul moştenire,
Precum un vis în suflet de copii.

Vom duce un omagiu mai departe
Spre lumea cea de dincolo de noi...
Striviţi, vom şti că nu urim zadarnic,
Căci vă avem, oriunde-am fi, pe voi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

uitare

Uitarea e o temniţă rece şi întunecată ce zace în fiecare din noi.

definiţie aforistică de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată

de alb sub stih ca-n morb hârtia zace
peniţa ta cu veşnicii de-alină
şi fără-a fi-n fântâna cu ruină
cioplitul chip e-n vorbă care tace.

eşti vinovată-acolo de lumină,
de plânsetul neauzit de pace
când sacră lăcrimare se desface
din ochi a râde-n dragoste deplină.

ivind în a privirilor lucarne
morminte-n vis etern zicându-mi rost
poeme-mi strigi, a linişti ploi să-mi toarne.

ci parcă de amurg venea din ost
şi-n trupul tău, cel fără zvon de carne
nunteam un azi spre mâine din ce-a fost...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Uranus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia sufletului meu

Îţi port în mine binecuvântarea,
În suflet îmi răsună simfonia,
În fiecare zi se aprinde zarea
Şi a înflorit în mine bucuria.

De-aş şti să cânt, aş lua un flaut
Şi ţi-aş cânta de dragoste şi dor,
În fiecare mărunţiş al vieţii să te caut
Şi-n limpezimea apei, la izvor.

Te văd din nou cu ochii minţii,
Îmi fac pumnal din dorul meu de ducă,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii,
Să ies din trup, ca o nălucă.

Dar voi veni pe fir de primăvară
Din iarna rece a sufletului meu,
În calea ta mă simt uşoară
De tot ce am urât în traiul meu.

poezie de Lusiana Drăguşin (12 aprilie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interogatoriu obligatoriu

Mă-ntorc într-un coşmar fixat în patru ace,
Lumina pe zăbrele apucă să se joace,

Pereţi de mucegai se-apleacă peste mine,
Iar luna prin chepeng se tulbură şi tace.

Se-aude clipocit dintr-un canal defect,
Afară se aude îndemnul pentru pace,

Din val în val se sparge întinderea de ape
Şi-n pântecul celest, câte un nor ce zace,

Porneşte-o cruciadă, dar numai în tăcere,
Căci ploaia s-a ascuns în ochii mei, tenace;

Aştept şi azi sentinţa pentru decapitare,
Călăul îmi pândeşte tot sângele, rapace,

Îmi pun mâna la frunte să simt dacă rămâne
O urmă de nădejde, ce-n aur se preface.

Oftatul meu prelung răzbeşte în ecou
Spre ultima nocturnă a corbului vorace,

Aud şi-ngân întruna, refren după refren,
Sperând că tot ce-i sumbru în mine se desface.

Pretenţia la viaţă, desigur – iluzoriu –,
Mă ţine-n braţe calde şi-apasă pe torace;

Se-aude-o cheie-ntoarsă, metalizând cu mine –
Zâmbesc şi păcătoasa din mine iar mă place.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântânii din Bahcisarai

Fântână a iubirii, vie!
Doi trandafiri ţi-aduc în dar.
Şoptirea ta mi-e dragă mie,
Poeticul tău plâns, amar.

Mă scaldă ca-ntr-o rouă rece
O pulbere de-argint curat.
Curgi, drag izvor, şi te petrece!
Şopteşte-mi tot ce s-a-ntâmplat…

Fântână-a dragostei, amară!
Pe-a tale lespezi am slăvit
Iubita, depărtata ţară.
Tu de Maria n-ai grăit…

O, pală stea-n saraiul mare!
Şi-aici uitarea te-a închis?
Maria şi Zarema oare
Sunt numai umbra unui vis?

Sau poate a gândului aripă
Într-un pustiu a zugrăvit
Un vis care-a ţinut o clipă,
De suflet în zadar râvnit?

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu pom şi rod...

tu, pomul frunzelor ce dor
când mor în prag de toamnă
să-mi fii tu casă pentru dor
şi rumenă cetate şi de rod
sa-ţi fie pace.

în ridurile trunchiului, adânci,
mi-ascund iar soarele când trece
nu vreau să simt o toamnă rece
nici ploi sau vȃnt sau alte friguri
ci numai pace.

rotunde, clare, de lumină,
privirile, fiinţa vie mi-este, plină
şi sânii dor, şi setea mă tot arde
tâmplele sunt vânt nepotolit de soartă
nici pace nu mai am...

te cresc în mine din fragedă pruncie
izvor de sete să îmi fii, cȃnd totul e deşert...
spre cer ridic privire, te cer a binecuvântare
în ploaie rece, caldă, vino, visele tu spală
şi peste toate pace...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bocet pentru timpul pierdut

Azi nu plâng tată, nu plâng mamă,
Nu plâng nimic din ce-am avut,
Strivit mi-e sufletul de teamă,
Şi azi bocesc un timp pierdut...

De păr îmi smulg un smoc firav,
În carne unghiile-mi înfig,
Mă face deznădejdea sclav,
Şi mă-nchircesc ca un covrig...

Ca lupu' urlu-n noaptea rece,
Mi-s albe buzele ca varul,
Şi deznădejdea mă petrece,
Al nebuniei simt hotarul...

Cohorta lacrimilor roade,
Făgaşe-adânci pe-al meu obraz,
Spre cer ridic priviri năroade,
Şi pumnii strânşi sunt a necaz...

Obida toată-i ghem în mine,
Nu c-am trăit un timp hoinar,
Ci pentru că pricep prea bine,
Că îmi e bocetu-n zadar...

Bezmeticit, îmi ies din fire,
Căci ştiu c-a omenirii turmă,
Ce pierde timpul în neştire,
Zadarnic va bocii, la urmă...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul vântului hoinar

Învălurit e-al apei luciu
De vântul hoinărind pe lac,
Nu, nu-i o toană, nu-i capriciu:
La şoapta-i nuferi se desfac!

Ce doină stranie îngână?
Oare ce-ascunde-al său oftat?
Ce doruri tăinuite-l mână
De-i neoprit din căutat?

Cum poate-atâtea să ne spună
Făr-a rosti vreun cuvânt
Şi cum fermecătoarea-i strună
Preschimbă vaietele-n cânt!

Ce-l scoate din cămări, ce-l face
S-alerge norii fumurii?
Ce-nchipuire nu-i dă pace
Stârnind extaz, apoi furii?

Să aibă vântu-o misiune,
Că doar n-aleargă de nebun?
La ce atâta pasiune?...
De dorul meu ce să mai spun...

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (13 mai 2022)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uneori prin sângele meu
simt moarte de flutur
trece
pulsul mi-l scutur
cade vară din el

vine toamna alesule
mirosim a rece

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!