Sez

Şez pe-un taburet fragil... îmi agăţ ochii de-o ţintă,
Dar... mai mult mă uit cu gândul şi îmi las capul în palme.
Parcă tot ce mişcă-n lume, s-a oprit... legat de-o bintă,
Linişti grele sparg timpane, nu-s urări şi nici sudalme.

Vremea-i slută... taciturnă, ţărna zace pistruiată,
Ici şi colo... câte-un petec... de zăpadă adormită.
Orătănii zgribulite... nu mai fac ouă-n poiată,
Gardul încă hibernează, poarta stă, e-ncremenită.

Nu răzbate măcar... izul... de măligă învârtită,
Făcăleţu-i lângă vatră, bleg, nepăsător şi nud.
Grinda nu mai are şuncă şi cămara-i împietrită,
Amorţeala-i peste toate, ăsta-i adevărul crud.

Mi-a înţepenit mijlocul, ochii dau să mi se-nchidă,
Doare pacea asta multă, nu-i nici urmă de gâlceavă.
Mi se-nfiripă un vis... despre-o coaptă palachidă,
Vântul bate şi-mi trezeşte... o trăire prea hulpavă.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul iubirii

Bate vântul visurile mele,
Fluierând o doină-n orice os,
Chiar dacă sunt ude şi sunt grele,
Oasele de vise plâng duios.

Zori de zori îmi scapătă credinţa,
Despre ce nu ştiu ce să mai scriu
Şi m-acomodez cu nefiinţa
De parc-aş fi fost vreodată viu.

Reacţionez la nepăsare
Tot mai rar şi parcă tot mai stins;
Prea puţin iubirea mă mai doare,
Peste rănile-i de când a nins.

Bate vântul, primăvara vine
Şi bandajul alb se va-nverzi,
Greieri leneşi, harnice albine
Laolaltă mă vor asurzi.

Iarba va creşte fără s-o aud,
Şi-n ochii mei va fi doar verde crud.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăire

Ce nostalgii-mi provoci, de nu ai spune,
Că nici n-am apucat să te trăiesc.
Şi parcă de o viaţă te iubesc,
Şi parcă m-ai lăsat singur pe lume...

Aşa mă simt — şi-mi pare chiar firesc.
În suflet, umbra ta, mi-a lăsat urme,
Iar inima refuză să-şi asume
Al ei avânt naiv — copilăresc.

Ceva în mine, încă te mai speră.
Încă îţi simt dorinţa de a-mi fi...
Şi nici dorinţa mea nu-i efemeră,

Căci te visez în fiecare zi
Cu ochii larg deschişi. Ce atmosferă
Mi-aduci în suflet! — Nu m-aş mai trezi...

sonet de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele
De-atâta apăsare.
E o lume sferică
Încordată
Şi tare doare!

Mi-e frică...

Cercul mă striveşte
Precum o pecete îndesată cu putere
Să stea mărturie pe suflet
Ca o boală fără uitare şi fără leac
Din care răzbate un urlet
Şi multă neputinţă.
Inima-mi moare
Ermetică
Tristă
Şi iar mă doare!

Mi-e frică...

Cercul mă taie
De-mi pătrunde rece sub coaste
Să-mi vestească destinul
Pe care nu am ştiut să-l înfrunt
Şi aşa s-a născut chinul.
Simt în mine blazare
E ironică
Sfidază
Strânge...
Tare mă doare!

Mi-e frică...

Cercul e în mine
Răscolindu-mă sens după sens.
Îmi pocnesc amintirile
În explozii de-mi trezeşte auzul
Şi-mi spulberă amăgirile
În ochi mirarea apare
Şi inima revine
Năvalnică
Eliberată
Mai puţin mă doare!

Mai puţin îmi e frică...

Cercul nu mai este!
S-a spulberat odată cu revolta
De mi-a înflorit sufletul
Dincoace de mine, e lumină
Şi-a renăscut cuvântul
Totul se simplifică
E mult soare!
Şi linişte
Iubire
E bine...

Nu mă mai doare!
Nu-mi mai e frică!

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului

E toamnă... iar vântul îmi bate
prin sufletul plin de regrete...
Tiptil, cenuşiul îmi scoate
gustul migdal, în sonete
şi printre vântoase răzbate...

Treptat gândurile plouate
se-apropie de şemineu
şi stau zgribulite, mai toate.
Grilajul de fier cade greu...
E toamnă... iar vântul tot bate....

Afară-nfundat este drumul
Pierdut în perdeaua de ploaie...
Din coş se întoarce iar fumul
şi bântuie grav prin odaie...
Din vise rămâne doar scrumul...

E toamnă... iar vântul tot bate....

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povesti

Deschid pumnii şi poveştile o iau la goană, fericite şi libere.
Deschid ochii şi din mijlocul lor îmi zâmbeşti tu.
Parcă erai mai aproape, îmi zic.
Sunt prea obosită să-mi aduc acasă poveştile.
Nici până la tine nu pot ajunge şi-ţi fac semn,
un semn discret cu arătătorul de la mâna dreaptă.
Mi se pare că-l vezi, pentru o clipă am chiar certitudinea
că te-ai desprins de tine, că mă cauţi, mă urmăreşti.
Apoi aud ca prin vis cum îmi spui că poveştile mele sunt încă tinere,
nu le poţi lăsa singure,
altfel, ce fel de paznic ai fi?
Îţi dau dreptate. Uşa
se închide simplu în urma mea.
Sau poate ai suflat tu?
Poate mă aperi şi pe mine?
Nu înţeleg nimic. Nu înţeleg
Nici de unde a căzut peste lume atâta neînţelegere.

N-ar fi trebuit să deschid pumnul, îmi zic.

Undeva se aude un ceas.
Tac.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tiptil vii

în spatele meu cu mâinile
îmi mângâi supărarea
vis de-o clipă ce lin
alunecă în tăcere
degetele sfinte comori
moi migălesc dragostea
ce noroc te simt
luneci într-un sărut parfumat
buze cu buze se unesc
scriu poezie într-o doară
capul îmi arde de-o frenezie
ochii se întunecă încetişor
te gust te simt te sărut
peste tot încet
sunt cuprins de-o febră

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aici, nici mai departe

Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Trişti luceferi de muguri agătaţi
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundaţi.

Nu e nici urmă de a ta fiinţă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorinţă.
Păşesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.

Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăţi pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândeşte să rămână,
Nu ne aşteaptă şi nu ni se închină.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?

Cântă privighetoarea prin parcul nostru mic,
În camera prea rece cred că am adormit.
Un tren uitat a poposit în gară,
Luna pe cer trece tristă şi solitară.

Nici umbră-n doi nu zăresc pe peron,
Şi a trecut şi ultimul vagon.
S-a dus deci trenul în lunga lui vacanţă,
Mi-a luat cu el şi ultima speranţă.

De atunci tot caut drum fără troiană,
Şi dau de o nălucă, de-o fată morgană...
Te rog să mai aprinzi înc-o lumină,
Scăparea de pustiu poate-o să vină.

Mi-am strigat durerea în cele patru zări,
A viselor pierdute pe drumul dintre gări.
Încă aştept telefonul să sune iar,
Mă uit pe stradă lung şi parcă e-n zadar.

Putut-a oare atât-amor curat
Ca norul de pe cer să fie alungat?
Copacii solitari cu frunzele lor triste,
Îşi varsă de durere culoarea în batiste!

Cu paşi tăcuţi umblând prin necuvinte,
Parfumul clipelor apuse răsar ca mai-nainte.
Dar lumina nu apare aici şi nici pe mai departe
Şi mă cuprinde teama amarnică de moarte.

(primăvara anului 2012)

poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor, şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...

... Şi nu ţi-ai fi în stare să te întrebi pe tine
De nu cumva în minte-ţi s-o fi gândind altcine
Târziu îţi pare-o şoaptă ce inima ţi-o strânge -
De mult, de mult, pe-o groapă doar vântul de mai plânge...
Din lunga-i depărtare atât de blând te cheamă,
Că nu-ndrăzneşti nici capul să ţi-l întorci, de teamă
Să nu cumva s-o sperii...

Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi când pe alte ţărmuri te-o înveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

moto: Peste tot e câte-un clinci
Când se-ocupă o uzină
Cu pancarte şi lozinci
Şi canistre cu benzină!
-------------------------

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sparg cu pumnul nuci

Din pridvorul casei pitulat sub nuc
Ori de câte ori ochii îmi arunc
Pe maidanul de sub porumbişte
Se zăreşte-o casă-n satul de restrişte.

Goală este casa, uşa e din piatră
Raită-i dau şacalii ce la lună latră;
Uşa stă deschisă până-n clipa când
Va intra în casă trupu-mi putrezind.

Loc în faţa casei nu-i decât de-o cruce,
Ce mi-or pune-o alţii după ce m-or duce,
Însă spaţiul casei pentr-un trup inert
Este mult prea mare, asta este cert.

Zilnic la trezire-n faptul dimineţii
Sorb tot mai avid din nectarul vieţii;
De pridvorul casei sparg cu pumnul nuci
Şi nu bag în seamă pădurea de cruci.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare ce-ar putea să fie?!

Să vă spun câteva fapte,
Despre visul de azi-noapte.
Stam pe-un fund de pălărie
Gata de-o călătorie.
Pe deasupra, o umbrelă,
Ca un petec dintr-o velă,
Din puf fin de păpădie,
De zici că-i scamatorie.
Ce ciudată arătare
Stau şi mă uit cu mirare.
În ce soi de daravelă
Sunt, sau e o bagatelă?!
Îmi zic singur: - Ei drăcie,
Oare ce-ar putea să fie?!
E-un vehicul, e-o minune,
E real, e ficţiune?!
Când deodată se smuceşte,
Saltă, se rostogoleşte...
E ditamai hărăbaia,
De-ajung să mă-ntreb ce-i aia?!
Nu-i vapor, nici limuzină
Nu-i nici tren, dar nici drezină
Avion nu-i, nici rachetă
Nici tramvai, nici bicicletă
Nici elicopter, nici barcă
Nici căruţă, dar nici arcă
De o vezi pe ceru-albastru
Nu-i cometă, dar nici astru.
Nu-nţeleg, la o adică,
Oare cum de se ridică?!
Volan n-are, nici padelă,
Nici bielă-manivelă.
Nici motor, nici tu pedale,
Nici doi cai muşcând zăbale.
Nici pagaie, nici benzină
Kerosen nu-i, nici turbină.
Nu are şenaluri, şine,
N-are rute, serpentine.
Nu-s ioc zbaturi, ori şenile,
Nu-i nici urmă de rotile.
Nu tu abur, nici elice,
Nu curent, nu tu tălpige.
Aripi n-are, însă zboară?!
Pare că e tras pe sfoară...
Am confort unu-n nacelă;
Parcă-s în telenovelă...
Dacă îi pun şi-un claxon,
Vă iau pe toţi... în balon...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şşş...

[dedicată Irinei Lazăr, inspiratoare (in)voluntară de versuri]

Irina vorbeşte despre băiatul cu tăcerea cred că-l ştie demult eu nu eu
încă învăţ să tac despre mine
prea mult am lăsat să m-acopere cuvintele
să curgă liniştea zic

acum fac poze nud am prins curaj
uite ce inimă strălucitoare am
puţin sclipici multe culori

nu mi-e teamă îmi port inima în faţă trofeu
o las liberă uneori
capturată nu în lesă nu-i place tu ştii
la raionul cu oameni goi nu-i nimeni ca mine
ca mine nu-s nici măcar eu

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie real

Frig gros se plimbă între noi,
Încă nu-i zăpadă, dar nu-i nici noroi,
E mult prea ieri, ca la azi să ne gândim
Şi multă ceaţă, nevăzând să mai trăim.

A venit Decembrie şi parcă le convine,
Acum îşi pot ascunde feţele meschine,
Sub fulare, geci sau căciuli de iarnă,
Păcat căci sunt reci dincolo de haină.

Miros de sărbători parcă îmi vine,
E timpul ca toţi să fie buni cu mine,
Ce teatru ieftin şi lipsit de cortină,
Un an hulit şi doar o zi nu-s de vină.

Dar e frumos, căci lumea se mai schimbă,
Până şi bogaţii, hoţii ori tâlharii de vrei,
Pun copiilor săraci ascunsă sub limbă
O bomboană, din multele ce au furat ei.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (12 decembrie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime,
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi,
port o pereche de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat,
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi
port o pereche, de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea

Cine eşti tu care-mi tai
Nopţile din vise?
Îmi ştergi urmele. Şi-mi dai
doar frânturi ce mi se,

Mai perindă câte-un ciob
Ca printr-o oglindă
Toată viaţa-i un scrânciob
Agăţat de-o grindă

Parcă mi-a luat cu totul
Nu ştiu cine, nu ştiu cum
Nevăzut un înger potul
Si-s sărac acum

M-aş întoarce dar nu ştiu
Care e cărarea
Mi-am dus viaţa-ntr-un pustiu
Numai cu spinarea

Am căzut din altă lume
Legănat de unde
Şi ce greu e să ştii cum e,
Să nu poţi răspunde!

Deschid ochii şi vă văd
Pal şi translucid
Ne pândeşte un prăpăd
Veşnic şi lucid

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut să-mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viaţă ce-a simţit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbeşte ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai ştiu,
Şi nici n-aş vrea, căci aş fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Şi mă sorb aievea şoaptele nebune...
Trăiesc şi energic, dar şi amorţit,
În bataia vieţii fără prinţi şi zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Şi nici măcar nu mă aud...
Încă mă vezi mică şi tare îţi mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmi dă un vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde mă vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau să spun...
Şi tot cu ele mă exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghiceşti nicicum.

Asta-i baladă fără vers şi fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticeşti...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvaţă să trăieşti.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!