Semaforul de la colţ

Copleşit de plictiseală
Chiar la colţ de strada mea
Un semafor plin de fală
Celorlalţi le povestea:

Zi de zi, la opt jumate
Pe trecere observam
Un băiat privind în spate
La o fată cu ghiozdan.

Câteodată, pare-mi-se
Fata îl mai saluta
Dar băiatul cu gropiţe
Tot din spate o căuta.

Într-o zi, curios din fire
L-am oprit întâia oară
Să-l întreb, de se cuvine
Ce-i cu acea domnişoară?

A oftat, privind la dânsa
Şi mi-a răspuns ferm convins
Că-n iubire-i daltonist.

poezie de Silviu Obreja (mai 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omuleţul

cu ochii verzi aşteaptă
oamenii în haine albastre
la capătul străzii lenin
de unde se văd munţii altai
scăldaţi în soarele înserării
pe strada mărginită de copaci
o fetiţă târăşte un băiat
de păr în şanţul cu apă murdară
băiatul urlă şi dă din mâini
şi picioare haotic
omuleţul priveşte fascinat bătaia luată de puşti
din colţul unei clădiri cu două etaje
de unde curge tencuiala
pe trotuarul pavat cu umflături
iese un băiat cu ziare în braţe
strigă ceva la fată
o loveşte cu pumnul în umăr
ea îl loveşte cu piciorul în genunchi
scapă câteva ziare pe jos
îi suceşte o mână la spate fetei
uniformele albastre ajung
în dreptul omuleţului se lasă ceaţă
caschetele zboară peste tot
ţinutele oamenilor în albastru
sunt tot mai boţite
apoi totul se calmează
pe strada lenin din oraşul
de la poalele munţilor altai
omuleţul cu ochii verzi
a dispărut după apariţia
oamenilor în albastru
care şi-au îndreptat atenţia
asupra copiilor ce se băteau
în canalul plin cu apă şi mâl

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fetei de măritat

O fată de măritat
Ce-i venită de la ţară,
A-ndrăgit pe un băiat
Cam sfios din cale-afară.

Inima i-a-nfierbântat
Si eu văd seară de seară
O fată de măritat
Ce-i venită de la ţară

Stând de vorbă c-un băiat
Ce-i tot cântă din chitară,
Dar nu-i spune de-nsurat,
Cum aşteaptă bunăoară

O fată de măritat.

rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce părinţii doresc mai mult un băiat decât o fată? Şi pentru faptul că el va continua tradiţia numelui, dar mai ales din cauza că vulgul consideră că băiatul e născut, iar fata... fătată?!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi pe o stradă

Într-o zi pe o stradă
Am văzut o fată ce cerşea.
Era frumoasă fata ceea,
Dar ochii trişti ea avea.

Mi s-a făcut milă de acea
Biată fiinţă cu ochii de catifea.
Mulţi treceau pe lângă dânsa,
Dar puţin să uitau la ea.

M-am apropiat de dânsa
Timid cum sunt de felul meu
Şi ea mi-a cerut, încet,
Să-i dau măcar un leu.

Atunci am văzut o rază de lumină
În ochii ei miloşi şi am înţeles
Cât sunt de tandri şi frumoşi.

poezie de Vladimir Potlog (12 aprilie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea bun(ă), prea ca la ţară!

Zăcea în şanţ, căzut pe spate
Şi dezbrăcat pe jumătate;

Am încercat să-l scot afară,
Dar mi-a strigat că nu se poate!

Avea palincă într-o glajă
Din care bea cu voluptate;

Mi-era şi ciudă, dar şi milă,
Deja era pe înserate

Şi n-aş fi vrut să-l las să moară
Aşa, lipsit de demnitate;

Am aşteptat să nu mai mişte,
Pe urmă l-am luat în spate,

Dar s-a trezit în clipa aia
Şi m-a lovit cu sticla, frate,

Iar sticla lui s-a spart în capu-mi
Şi ţuica lui mi-a curs pe toate

Ce le purtam atunci pe mine
Şi-acuma-s ude, îmbibate

Şi trebuie să merg acasă,
Să-i spun nevestei: nu mă bate,

Că, dacă-mi poţi găsi vreo vină,
E mult prea marea bunătate!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbare

Înainte, băiatul sărea pe fată
Dar acum totul s-a schimbat,
Viaţa nu mai e ca altădată,
Sare fata pe băiat.

epigramă de Cornelia Păun Heinzel din Revista singur (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Cornelia Păun Heinzel
Comentează! | Votează! | Copiază!

În luptă cu destinul

C-un ghiozdan de vise-n spate
M-am urcat în primul tren
Şi gândurile-mi erau îndreptate
Către-al vieţii dulce "refren".

În urmă nu m-am uitat
Drumul învingătorului e înainte.
Într-o dimineaţă rece-am plecat
Cu cei dragi în inimă şi minte.

Nimeni nu mi-a întins o mână,
Singur m-am zbătut din greu.
Fără s-aud o vorbă bună,
Lângă mine doar Dumnezeu.

Nu m-am oprit la uşi închise
Chiar de moralul era la pământ.
Am crezut cu tărie-n vise...
Îmi doream alt deznodământ.

Parte în parte cu destinul
Zilnic din greu am luptat
Şi ştiam ce este chinul,
Iar asta mult m-a motivat.

Viaţa-i doar o melodie
Şi-n grabă o fredonăm.
Cu supărări sau armonie,
Dar visul trebuie să-l urmăm!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naratorul: Aceasta este povestea unui băiat care întâlneşte o fata. Băiatul, Tom Hansen din Margate, New Jersey a crescut având convingerea că nu va fi niciodată fericit cu adevărat până în ziua în care îşi va întâlni aleasa. Aceasta convingere este rezultatul unei expuneri timpurii la deprimanta muzică pop britanică şi a unei interpretări greşite a filmului "Absolventul". Fata, Summer Finn din Shinnecock, Michigan, nu împărtăşea aceeşi convingere. De la divorţul părinţilor, ei nu-i plăceau decât două lucruri. Primul era părul ei lung şi negru. Al doilea lucru era cât de uşor îşi putea tăia părul fără să simtă nimic. Tom a întâlnit-o pe Summer pe 8 ianuarie. A ştiut imediat că ea este ceea el caută. Aceasta este povestea unui băiat care întâlneşte o fată, dar ar trebui să ştiţi de la bun început că nu este o poveste de dragoste.

replică din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg de stele

A căzut un fulg de nea
Şi, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir şi să-l sărut.

Era gingaş, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Şi în lacrimă din stele.

N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Şi din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit ţărână.

Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său uşor
M-a făcut să mai aştept.

Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.

Dar în neştiinţa-mi crasă
L-am ucis şi l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.

poezie de Mihu Eugenia (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tom Merrit

Chiar de la început am suspectat ceva –
Ea era atât de calmă, şi mai mereu cu mintea în altă parte.
Într-o zi, am auzit uşa din spate închizându-se,
În timp ce intram prin faţă; l-am văzut strecurându-se
Prin spatele afumătorii în gradină
Şi alergând peste câmp.
În acea clipă aş fi fost în stare să-l ucid.
Apoi, în ziua când, plimbându-mă lângă Al Patrulea Pod,
Fără un băţ sau o piatră în mână,
Deodată l-am văzut stând acolo,
Speriat de moarte, încercând să-şi stăpânească iepurii,
Şi tot ce am putut să spun a fost: "Nu, nu, nu,"
În timp ce el a ţintit şi a tras drept în inimă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorul

Am rătăcit pe multe drumuri
Şi-n lunga-mi rătăcire,
Visam să întâlnesc o umbră
Ce-i zice: "fericire".

Dar n-am găsit-o nicăirea —
Deunăzi, obosit,
Într-o pădure fremătoasă,
O clipă m-am oprit.

Sub un copac, bătrân ca mine,
O fată şi-un băiat
Se sărutau soptindu-şi şoapte
Cu glasul îngânat.

Şi când să plec, băiatul parcă
Se-nclină spre ea,
Zicându-i blând: "O, tu, iubito;
Eşti fericirea mea!"

Am tresărit... Şi-n clipa-aceia,
C-o repede privire,
M-am şi întors să văd cum este
Visata fericire?...

Era o fată cum sunt multe
Prin sate şi oraşe:
Cu ochii mari, cu sânuri albe,
Cu buze drăgălaşe...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstorul de la păşune

Printre păduri era un sat, acum uitat de lume
O casă bătrânească aproape de păşune
Eram doar o copilă şi tot ce-aveam pe lume
Doi bătrânei-bunicii, şi mai aveam şi-un câine

Acolo-n depărtare sub cerul plin de nori
Într-o vastă păşune cu iarbă şi cu flori
Acolo s-a născut povestea de amor
Cu o frumoasă fată şi un tânăr păstor

Acolo l-am văzut aproape de izvor
Când norii se plimbau pe cer cutezător
Şi stelele priveau în măreţia lor
Doi tineri făurind un vis nemuritor

Cu ochii-i negri, mari, când m-a privit mirat
Era să cad dar mâna lui m-a rezemat
Nu ştiu de ce şi cum m-a fermecat
De dragoste inima-mi parcă s-a 'mbătat

Şi zi de zi fugeam pe dealul plin de grâne
Şi alergam din nou peste păşune
Şi asteptam, cu turma în amurg când vine
Ca dorul cu privirea-i să-mi aline

Îmi amintesc şi coroniţele din flori de pe câmpie
Din margarete, păpădie, şi din flori de iasomie
Pe care-n păr mi le-aşeza şi făr'să ştie
Cu ochii recita o poezie

Şi-odată într-o zi de sărbătoare
Cu oameni prinşi în horă-n Târgul mare
M-a intâlnit pe drum din întâmplare
Eu l-am privit, el mi-a furat o sărutare

Azi am crescut şi am plecat în lume
Şi-am colindat oraşe, ţări si locuri fără nume
Am cunoscut atâtea, mai rele si mai bune
Dar n-am uitat nici azi păstorul din păşune

Şi uneori privesc în noaptea-ntunecată
Mă uit către o stea şi-i spun în şoaptă
Dorinţa mea şi visul meu de fată
Vreau să-l mai văd, să-l mai sărut odată

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spic de grâu

(Cameliei Rogojinaru)

Spic de grâu cu bobul mare,
Să vedeţi ce întâmplare!
Mi-am dorit să am băiat,
Dumnezeu fată mi-a dat –
Floare de mărgăritar.

Şi din râuri de pe ie,
Mi-a dat lacrimă şi mie,
Lacrimă de mulţumire
Pentru marea fericire –
Floare de mărgăritar.

Şi-am plesnit în zări cu biciul,
De pe fotă-am luat arniciul...
L-am pus foc, să ardă-n stele,
Semn al mulţumirii mele –
Floare de mărgăritar.

Şi-n oglindă de izvor,
Fata mea de ajutor,
Ţese haină de lumină
Pentru-a mamei rădăcină –
Floare de mărgăritar.

Câte-n viaţă s-au ivit,
Fata sprijin a venit
Doamne, Tu mi-ai dat în dar
Al iubirilor altar –
Floare de mărgăritar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire interzisă

În ochii ei priveam cu fremătare,
Ştiind că-n viaţă nu va fi a mea.
În frumuseţi n-avea asemănare
Şi-atunci când eu plângeam, dânsa râdea.

De mersu-i sufeream pân-peste poate,
Ştiind că-un oligarh mi-o va fura.
Din crângul ei să strângă taine coapte,
Un miliard de-arginţi în schimb să-i dea.

Eu nu puteam să-i dau decât Iubirea,
Pe care Dumnezeu mi-o trimitea
Şi într-o zi i-am scris: "Mă pierd cu firea
Şi am să mor de te vei mărita!"

Ea a citit răvaşu-n miez de noapte
Şi când gândi să-mi şteargă lacrima
Deschise uşa, dar un glonţ din spate
Îi prăvălise vraja pe podea.

Şi dintr-odată vânt porni să bată
Şi-o ploaie ocupase ţara cea,
Unde un oligarh ucise-o fată
Şi tot el, în genunchi, o săruta.

poezie de Traian Vasilcău (25 mai 2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Un băiat slăbuţ şi mic
Şi o fată şi mai mică
Se-ntâlniră, cum să zic?
Se-ntâlniră pe-o cărare
Parcă-aşa, din întâmplare.

El, cu mâinile la spate,
Ea, sub şorţul cu buline.
Se opresc. El tactul bate
Cu piciorul în ţărână
Şi o ia timid de mână.

Se apleacă. Rupe-o floare
Şi i-o dă cu-n zâmbet sec
Şi îi dă şi-o sărutare
Pe pistruii de pe-obraz,
Apoi fuge către iaz.

Şade fata înlemnită
(Astăzi a-mplinit cinci ani)
Şi priveşte fericită
Floarea şi în urma lui...
Biata fată cu pistrui!

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea impresia

că mâna aceea se lipea de spate
încercând să-i dea un brânci
era o forţă a cuiva cu adevărat puternic
aproape că-l dezechilibră şi privind
în spate nu era nimeni
mâinile îi apăsau umerii acum ştia
că nu poate scăpa de ele prea uşor
privea în sus şi s-a cutremurat
ceaţă cobora rotundă deasupra capului
neimportantă pentru privirile celorlalţi
era disperat deoarece credea că suferise
o transfigurare care îl apropia de neant

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Cum ne plimbam noi amandoi
Si vantu'n par iti adia
A fost si soare, au fost si ploi
Faci parte din povestea mea

Dar ai plecat privindu-ma senina
Lacrima mea pamantul afana
Nu mai stiam de-i intuneric ori lumina,
Eu nu fac parte din povestea ta

Si te-am iubit, si-am suferit tacut,
Trudita-mi inima zadarnic se zbatea
Eram sleit, eram ca un nauc
Faci parte din povestea mea

Dar anii au trecut salbatic
Si sunt convins de te-as vedea
Pe loc m-ar dobori un fior arctic
Eu nu sunt parte din povestea ta

Acest cosmar de s-ar sfarsi,
O data sa te pot imbratisa
Pe bunul Dumnezeu l-as mitui
Faci parte din povestea mea

Mi-ai dat atatia ani, eram un fericit nebun
Zi dupa zi destinul m-amagea
Nu mi-a ajuns un rece 'ramas-bun'
Eu nu sunt parte din povestea ta.

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cunoscut demult

Mi-aduc aminte când te-am văzut întâia oară
Era o vară caniculară, iar tu erai cu ai tăi la mare
O zi superbă, vântul nu bătea, era soare
Aşa plăcut, mai adia uşor o boare

M-am aşezat pe plajă lângă voi aproape
Vorbeai cu fraţii şi mama ta în şoapte
Pe doamna am salutat-o şi mai târziu am şi vorbit
Mi-a explicat succint cum ea de soţ s-a despărţit

La ce mi-a relatat atunci nu prea eram atent
Ce pot să-ţi spun, iubito, eram adolescent
Am înţeles din ce am discutat
Că viaţa ei şi-a ta au fost un chin lângă acel bărbat

Te-am mai văzut câteodată în anii care s-au mai scurs
Erai de mână cu-n băiat, era îmbrăcat ciudat şi cam netuns
Mi-ai spus în trecere, cumva mai mult şoptit
Că acest băiat, ce de mână îl ţii, e al tău iubit

Sincer să fiu chiar dacă anii ca vântul au trecut
În minte şi în suflet doar pe tine te-am avut
Mi-aş fi dorit să ne întâlnim, să ne plimbăm mereu
Băiatul a cărui mână o strângeai, doream să fiu chiar eu 
Iar mai târziu te-am revăzut întâmplător
Erai foarte grăbită, aveai o programare la coafor
Te-am întrebat cu-n glas înfrigurat, cum eşti?
Tu mi-ai răspuns pe un ton trist că... te căsătoreşti

M-ai surprins cu ce mi-ai zis, am fost dezamăgit
Speram ca într-o zi, să fi dorit, să fiu al tău iubit
Când ai plecat am plâns şi am simţit speranţa ce dispare
În anii ce-au urmat am fost pe culmi de disperare

Şi-a venit acum un an şi clipa revederii
Erai aşa frumoasă, iubito, erau în floare merii
Ţineai de mână un băieţel, era frumos ca tine
Mi-ai zis că nu eşti fericită, că nu e totul bine
 
Din clipa în care te-am revăzut m-am tot gândit
La anii care prea repede au trecut
Şi vreau să-ţi spun acum, iubito, când mi-apari
Nu vreau în nici un chip să mai dispari

Te-am cunoscut de mult e adevărat
Şi tocmai de aceea te rog neapărat
Să crezi că încă te iubesc şi-ţi spun în şoapte
Te-am cunoscut de mult, chiar înainte de a te naşte

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Şi n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Poveste
Adunată de prin lume, despre predestinare, destin şi coincidenţe.
Într-o zi, fără de veste,
Un bărbat a întârziat,
Pe drum spre casa sa.

Văzând că ora e târzie,
Cu mult din cale afară,
A vrut ca soţia sa să ştie,
Şi a sunat-o-prima oară.
Pentru că n-a răspuns, întârziatul domn,
A repetat apelul, cuprins de foc şi pară.
La care soţia îi răspunde, trezită greu din somn.
-Te-am mai sunat, de ce nu ai răspuns?
Îşi ceartă el femeia.
-E primul tău apel ajuns,
Şi am răspuns. Te aştept cu cheia.

Ajuns acasă supărat,
Bărbatul ridică telefonul,
Şi vede că nu a sunat,
Decât o dată, şi îndulceşte tonul:
-Vai dragă, rogu-te mă scuză,
Nu-ţi fie cu supărare,
Că-n grabă, cu firea mea ursuză,
Am mai sunat, dar cu eroare.

A doua zi de dimineaţă,
Mânat de-un sentiment ciudat
Şi curios din fire,
Repetă apelul eronat.

Răspunde o voce de bărbat,
Care-i mulţumeşte,
Că-n noaptea cea târzie l-a sunat,
Şi viaţa i-a salvat, fără să ştie.

-Cum aşa? întreabă soţul,
Credeam că am deranjat!
O face el pe hoţul.
-Să mă iertaţi de ieri am supărat!

Primeşte un răspuns neaşteptat:
-Ieri, când ai sunat,
Mă certam cu Dumnezeu,
Eram de funie agăţat,
Dorind sfârşitul meu.

L-am implorat, cu ochii în lacrimi:
-Doamne, de nu vrei aşa
Să-mi termin viaţa,
Dă un semn, fă ceva,
Să-mi recâştig speranţa!

Atunci am primit apelul tău,
Venit din depărtare,
Semnul trimis de Dumnezeu,
Suprema mea salvare!

De aceea îţi mulţumesc,
Că ai greşit în noapte,
Mânat de-un semn Dumnezeiesc
Şi m-ai scăpat de moarte.

Învăţătura este că,
Dincolo de noi,
Atei ori credincioşi din fire,
Cineva veghează,
Fără să ne dea de ştire.
Şi crezi ori nu, în pronia cerească,
De multe rele ne păzeşte,
Ceata îngerească!

poezie de Marck Nessel din Nerostitele Cuvinte, Versoterapii, Editura Sfântul Ierarh Nicolae, 2019 (15 martie 2019)
Adăugat de Marck Nessel
Comentează! | Votează! | Copiază!