Adversitate constructivă

De cei ce mă atacă nu îmi pasă,
În ciuda lor, o duc destul de bine,
Ba chiar am reuşit să-mi fac o casă...
Din pietrele ce le-au zvârlit în mine!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Medicina este limitată... a reuşit să-mi scoată doar pietrele de la rinichi, dar nu a putut să-mi înlâture bolovanul care îmi apasă inima şi îmi sufocă sufletul.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan Zehan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai bune zile le-au trăit bucureştenii începând din 1925, când efectele şi amintirea primului război s-au şters şi până pe la 1935, în ciuda crizei din interval, destul de bine suportată.

Ioana Pârvulescu în Întoarcere în Bucureştiul interbelic (2003)
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chefliul spre casă

Mai mult de ce se-ntâmplă-acum
Chiar că nici nu îmi pasă
Îmi văd de propriul meu drum
Din cele trei... spre casă!

epigramă de Gheorghe Gurău (octombrie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachel: Chiar credeai că nu mi-am luat la revedere de la tine pentru că nu-mi pasă?
Ross: Mie aşa mi s-a părut.
Rachel: Nu pot să cred că după zece ani nu ştii numic despre mine!
Ross: Bine. Atunci de ce nu ţi-ai luat la revedere de la mine?
Rachel: Pentru că e al naibii de greu, Ross! Nici nu pot să-ţi explic cât de mult o să-mi lipseşti. Când mă gândesc că nu o să te mai văd în fiecare zi, îmi vine să nu mai vreau să merg. Bine? Aşa că dacă îţi imaginezi că nu ţi-am spus la revedere pentru că nu îmi pasă de tine la fel de mult ca de ceilalţi, te înşeli. E pentru că însemni mai mult pentru mine. L-am spus, bine? Uite-ţi salutul.

replici din filmul serial Prietenii tăi
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discriminare

Sunt limaxul sărac, aurolacul,
Din ţara verde-a melcilor bogaţi,
Mă număr printre cei discriminaţi,
N-am casă şi îmi duc in stradă veacul.

Sunt broasca cea urâtă şi râioasă,
Chiar berzele şi şerpii mă evită,
Preferă să vâneze si să-nghită,
Brotacii verzi, cu carnea lor gustoasă.

Sunt doar un singuratic dromader,
Trăind printre cămile cocoşate,
Lipsindu-mi ecrescenţa de pe spate,
Prin dunele uscate sunt stingher.

Sunt oaia neagră, veşnic acuzată,
Deşi am suflet pur şi fără viciu,
Mereu sunt vinovata de serviciu,
Chiar dacă-s blândă şi civilizată.

Sunt un dalmaţian controversat
Persecutat de labradori de rasă;
Cum nu le place blana mea frumoasă,
M-acuză-n van că-s un căţel pătat.

Sunt păcătos, şi sfinţii, nefiresc,
M-ameninţă cu degetul întins,
Dar de la porţi de Iad, cu părul nins,
Le dau cu tifla, încă mai trăiesc!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul destinului

Să-mi spună-un ultim bun rămas,
Când triste zorile se duc,
Cânta o mierlă, într-un nuc,
Cernită, c-un angelic glas.

Cu tact, rozându-mi un papuc,
M-aşteaptă-un câine de pripas,
Să-mi spună-un ultim bun rămas,
Când triste zorile se duc,

Cu glasul grav, de contrabas,
Destinul îmi mai joacă-un truc,
Fiindcă-n ultimul meu ceas,
Mă aştepta un pui de cuc....

Să-mi spună-un ultim bun rămas!

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liceu, cu un balerin de la Operă, s-a pus în scenă "Lacul lebedelor". Balerini – elevii liceului. Eu, Lebăda albă. Ce succes! Cunoscută de un liceu întreg, de clasele de băieţi, de prietenii lor... Dar nu mă interesau prea mult. Voiam să fiu prima şi la balet, şi la carte. Şi am reuşit. Dar nu asta mi-a fost dat. Şi nici nu voiam. Cum nu mi-am dorit nici pianul, la care cântam, pe atunci, destul de bine. Poate cineva îmi şoptea că locul meu e... «Înşir-te, mărgărite»... Şi, în ciuda faptului că bunica – mama tatei – se opunea categoric să devin "saltimbancă" şi nu ne-a vorbit vreo doi ani, tata oscila, mai ales că mama era trup şi suflet alături de mine. Totuşi, intrată la facultate, impusese un program strict: ora nouă seara în casă şi, pe cât posibil, mâncată, spălată şi culcată. Sigur, nu se putea. Aşa că mama – frumoasă femeie! – venea la Institut şi mă lua, ca să nu găsim poarta încuiată.

Adela Mărculescu în revista "Q Magazine"
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea generalilor

Terenuri scumpe, pe neveu,
Le-au preschimbat pe euroi,
Chiar dacă la arest e greu,
Armata e cu noi.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Ce îmi pasă de comete,
Ce în cale fac prăpăd,
De pulsari şi de planete
Dacă ochii nu ţi-i văd.

Ce îmi pasă de balene,
Ce pieirea şi-o presimt,
De girafe şi hiene
Dacă trupul nu ţi-l simt.

Ce îmi pasă de balauri,
Ce demult au dispărut,
De dragoni şi dinozauri
Dacă gura nu-ţi sărut.

Ce îmi pasă de sirene,
Ce trăiesc doar în poveşti,
De satiri şi sânziene
Dacă tu nu mă iubeşti.

Ce îmi pasă că există
O soartă sau un destin
Dacă ştiu că tu eşti tristă
Şi nu pot să te alin.

poezie de Octavian Cocoş (10 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc poeţii...

Se duc poeţii... Oare unde?
Este un loc al lor în cer?
Cu versurile lor rotunde,
Cu minunatul lerui ler...

Ne poate spune cineva,
De ce se duc aşa uşor?
De parcă-acolo, undeva,
E-o altă casă, casa lor!

Se duc poeţii, de ce oare
S-or fi grăbind atât de mult?
Mereu e-o dată viitoare...
De ce nu-şi mai doresc tumult?

Sau poate şi-au dorit, nu ştiu,
Dar drumul le era oricum,
Predestinat către pustiu...
Să se oprească chiar acum?

Se duc poeţii, îngeri trişti,
Atât de goi şi singuratici,
Cu paşi uşori şi fantezişti,
Se-ndepărtează-ncet, apatici...

Lăsând în urmă câte-un vers,
Scris cu peniţe, la-nceputuri...
Restul vor scrie-n univers,
Povestea lor de veşnici fluturi!

(In memoriam Anca Maria David)

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viaţa, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colţ din casă.
Ce-aş rămâne-acasă, Doamne, însă viaţa nu mă lasă!

Ce să iau din toată viaţa, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puţine.
Mult voi bântui lăcaşul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost şi nu mai este.

Şi mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, să le fie
Lor, duşmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colţuri, şi veninul să îl verse,
Să se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
Că te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre în care să trăieşti

Ridicară pietrele!
Făcură templele!
Şi templele se dărâmară...

.....................................................
De arta pietrelor
să trăieşti apropiat cu sufletul,
punând genunchiul... şi umărul...
urma -infimă – a lacrimilor,
umărul lacrimii
în urma – insistentă –
a genunchilor, plecaţi
în faţa Dumnezeului tuturor!
(...)
Şi zise:
Iată pietrele în care să trăieşti cu urma...
în care urma ta să trăiască
înscrisă în Inima Domnului Viu...
...
Şi le-au vărsat sângele
în mijlocul drumurilor lor,
la răspântii de Istorie,
în pragul templelor lor
sau chiar în Sfânta Sfintelor!
Cu sângele lor vărsat
au înconjurat pământul!

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

am să mă rup din rândurile noastre
am să devin universal, cosmopolit
şi am să mă strecor tacit printre dezastre
de ele ocolit. Şi tot tacit...

s-am să mai trec încet de orice rânduri
a voastre, ale lor, a tuturor
şi postament am să-mi ridic din roi de gânduri
pe care să-mi aştern un bust. De dor...

şi am să-mi duc dostoinic bătrîneţea
şi jingaşia ei în propriul azil
să mă închidă -n carapacea şi fineţea
din ciuda tuturor figurilor. De stil...

în rest - nu mai importă nici un eu
ajuns la pragul veşniciilor cu bine
rup rândurile care stau la rand mereu
şi trec in ultimul. Neocolit. De nimeni...

poezie de Iurie Osoianu (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adevăr şi din iubire

Din adevăr şi din iubire îmi fac şi patrie şi crez
În viaţa mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai aşez.
Pentru-adevăr îmi dau viaţa, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orişice să-mi vreau.
Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul şi iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot şi nu pot, e-n zadar.

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărţită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr făţarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viaţa cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştiu, toţi cei din jurul meu au încercat, pe de-o parte să-mi vândă lecţia lor de viaţă ca fiind cea care trebuie trăită, pe de altă parte să mă împovăreze cu complexele lor, cu grijile lor... am descoperit că de fapt ei nu mă învăţau ceva, ci voiau să le confirm că ceea ce fac ei e bine.

citat din Tudor Octavian
Adăugat de pommic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găina şi Cocoşul - Reproş

Ieri cu mult năduf
I-a zvârlit în faţă:
- Eu te ţin în puf
Şi te uiţi la raţă?

fabulă epigramatică de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cangrena

adevărul e că de-o vreme nici nu mai scriu
fac un minus în dreptul Eu-lui şi tac
există păreri pro
dar de vreme ce pietrele nu se lasă modelate
tac
e mai bine să duc războiul în altă parte
poate învăţătura asta
e tocmai ce îmi trebuie
să reiau paşii
ca orbul
să sfinţesc cărămizile de lut
să car pietre în raniţă
ca şi cum puşcariile ar fi invadate de molii
da
încercarea trebuie să mă adune

adevărul e că pe drumul acesta
pietrele nu vor încolţi niciodată

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melc, melc, codobelc!

Un melc nervos stătea ascuns in casă,
Fiind stresat că soaţa-i preafrumoasă,
Mânată de-un impuls adulterin,
A fost văzută-n casă la vecin.
Fierbând în sucul propriu, cu turbare,
Se tot gândea la dulcea răzbunare,
Ba chiar şi la scenarii fanteziste,
Pe-o plajă înţesată de nudiste.
Pe cînd visa frumos, pe la chindie,
A auzit o dulce melodie,
Ce-l invita în calda zi de vară
Să-şi scoată grabnic coarnele afară.
Simţi în piept că inima-i tresaltă,
Căci vocea-i promitea un drum la baltă
Şi chiar să plece-n vilegiatură
La Dunărea albastră, în clisură.
Tentat de-aşa ofertă, cam bizară,
Din casă a iesit rapid afară
Şi stimulat de visul său de aur,
A scos perechi de coarne ca de taur.
Dar din păcate n-a ajuns la apă,
Căci tragic, melcul a luat o ţeapă,
Fiind zvârlit departe-n bălării,
Doar dintr-o simplă joacă de copii.

Morala

Când coarne ai şi-o soaţa prea focoasă,
E indicat să stai mai mult pe-acasă!

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu te-a creat pentru mine

Vai, dar cât eşti de frumos! Şi ce teamă mi-e de tine!
mi-ar plăcea să-mi dai o palmă, chiar mai multe dacă vrei.
Când te uiţi aşa-ncruntat, iese inima din mine,
tremură carnea pe oase şi din ochi îmi sar scântei.
Dumnezeu când te-a făcut, s-a gândit cum e mai bine,
ochii negri, nasul cârn, buze groase, spate lat.
Nicio grijă nu îmi fac, că se supară pe mine,
dacă te iubesc o dată. El de-aceea te-a creat.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vot intransigent

Chiar de înşeală un popor
Cu mine azi le-a fost mai greu:
N-am folosit ştampila lor
Ci m-am semnat cu pixul meu.

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!