Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Adela Mărculescu

În liceu, cu un balerin de la Operă, s-a pus în scenă "Lacul lebedelor". Balerini – elevii liceului. Eu, Lebăda albă. Ce succes! Cunoscută de un liceu întreg, de clasele de băieți, de prietenii lor... Dar nu mă interesau prea mult. Voiam să fiu prima și la balet, și la carte. Și am reușit. Dar nu asta mi-a fost dat. Și nici nu voiam. Cum nu mi-am dorit nici pianul, la care cântam, pe atunci, destul de bine. Poate cineva îmi șoptea că locul meu e... «Înșir-te, mărgărite»... Și, în ciuda faptului că bunica – mama tatei – se opunea categoric să devin "saltimbancă" și nu ne-a vorbit vreo doi ani, tata oscila, mai ales că mama era trup și suflet alături de mine. Totuși, intrată la facultate, impusese un program strict: ora nouă seara în casă și, pe cât posibil, mâncată, spălată și culcată. Sigur, nu se putea. Așa că mama – frumoasă femeie! – venea la Institut și mă lua, ca să nu găsim poarta încuiată.

în revista "Q Magazine"
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Stela Popescu

Mama nu a vrut să fiu actriță, a crezut că nu sunt capabilă. Mama fusese o femeie forte cochetă. Și când m-a vazut la liceu a rămas uimită. Dar nu a câștigat prea multă încredere în calitățile mele artistice nici atunci. Niciodată nu m-a lăudat. Pe toată lumea lăuda, dar pe mine, nu. Până la 80 de ani.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama era o femeie simplă și foarte modestă, însă o ființă extraordinară, fascinată de cultură în general. În Rusia postbelică, unde apele erau încă tulburi, acest om minunat era deschis față de orice tip de artă. O interesa vadă o sută de oameni cântând pe plajă sau orice spectacol de teatru, chiar dacă era în limba letonă, și mă lua și pe mine cu ea, pentru că nu putea să mă lase singur acasă. Iar eu o rugam să-mi explice ce se întâmplă pe scenă, vorbeam prea tare în sala de teatru, rușii se uitau la mine și eu nu înțelegeam de ce! Mă ducea la operă, la concerte ale Filarmonicii și într-o zi am ajuns la balet. Nu era un simplu spectacol, era un spectacol în care dansau copii alături de adulți, pe scenă, în decor... A fost ca un cutremur pentru mine. A fost o experiență extraordinară văd cum toate artele se combină într-o clipă. Și i-am zis mamei vreau să fiu și eu ca ei. Iar la grădiniță dansam. Făceam dansuri populare și îmi plăcea la nebunie. Am aflat apoi există școli speciale la care trebuie mergi ca să ajungi profesionist. Fără știe mama și tata, m-am dus la o audiție. Apoi m-am întors acasă și i-am anunțat eu o merg la o școală de balet și coregrafie. Acesta a fost începutul carierei mele de dansator.

în ziarul Metropolis, interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei

Când am avut întâlnirea de 25 de ani
de la terminarea liceului
m-am dus acasă
în orașul în care m-am născut
nu știam ce rochie să mă îmbrac
ca să fiu cât mai frumoasă
și atunci mama mi-a spus
"Ce-ar fi, Medi, îți iei sarafanul
cu care te duceai la școală?
l-am pus bine după ce ai fugit
de acasă
ca să iei viața în piept
l-am pus printre lucrurile frumoase
la care mă mai uit când și când
ca să îmi reamintesc de acele vremuri
în care eram tânără
și mă iubea taică-tău
ca pe o femeie frumoasă
ce-ar fi -ți pui sarafanul
acela pe tine?
Eu cred că te încape
și acum"
Apoi a deschis ușile dulapului
și a scos un geamantan vechi
pe care l-a desfăcut cu mare grijă
de parcă ar fi fost un seif
și a scos uniforma pe care o purtam
la școală
avea chiar și emblema
prinsă în piept
dacă mai e cineva
care să știe ce e aia o emblemă
Uite și banderola, mi-a spus
și mi-a întins cordeluța albă
pe care o împletise cu mâinile ei
atunci când era tânără și frumoasă
și tata îi trimitea scrisori
pe Strada Florilor
iar ea visa va avea o fată
care se va numi
ca și mine
Medeea,
iar eu am luat-o
și mi-am prins-o în păr
sarafanul îmi venea de minune
parcă nici nu trecuseră
atâția ani
eram din nou școlăriță
și când m-am dus la liceu
toți colegii au rămas încremeniți
aproape nu le venea să creadă
este adevărat
Ia uite-o pe Medi cu sarafanul ei,
se minunau care mai de care,
S-a întors la fel de tânără
ca atunci când a plecat
putem să ne pozăm și noi cu tine?
Puteți, bineînțeles puteți, doar am fost
colegi
am împărțit aceleași vise
cât încă mai visam
bineînțeles puteți!
Odată ajunsă în clasă
inclusiv domnii profesori
au vrut să ne pozăm împreună
parcă întineriseră deodată
erau numai zâmbet
domnii profesori
de la liceu,
apoi ne-am așezat fiecare în banca lui
așa cum stăteam înainte
și domnul diriginte a început strige
catalogul
fiecare aștepta cuminte la rând
striga prezent
după care își etala realizările
aveam chiar și un secretar de stat
printre noi
vorbea foarte rar și apăsat
conform rangului
pătruns până la lacrimi
de importanța lui,
după el am urmat eu
nici că se putea moment
mai potrivit
și dirigintele m-a întrebat
zâmbindu-mi cu subînțeles
ca unei școlărițe timide,
Ia spune, Medi, ce ai făcut tu
în tot acest timp
erai unul dintre cei mai buni copii
pe care i-am avut
ia spune,
unde ai ajuns?
La Voluntari, domnule diriginte,
i-am răspuns,
iar el s-a mirat, apoi mi-a zis,
Nu am auzit niciodată până acum
de Voluntari,
e un oraș mare? Unde-i
localizat?
Aș, i-am răspuns, este un orășel prăfuit
de lângă București, capitala
scumpei noastre patrii,
aproape cât o comună
dacă nu și mai mic,
acolo
sunt profesoară
de copii invizibili
Cum adică invizibili? s-a mirat el
și mai mult
Care nu se văd, i-am răspuns,
pentru că nu-i dorește nimeni
și atunci au devenit străvezii
ca o gelatină
asta am vrut spun,
iar cea mai mare realizare a mea
este pot încăpea și acum
în acest sarafan,
Bineînțeles
toți au început râdă
chiar și domnul diriginte
dar apoi n-a mai râs
și m-a întrebat,
Cum de a ajuns la Voluntari
o fată așa deșteaptă ca tine?
Auzisem ai terminat
Facultatea de Horticultură
și faci grădini
pentru oameni bogați
care plătesc bine
nicidecum ești profesoară
tocmai la capătul pământului,
Tot grădini fac și acum, i-am răspuns,
dacă înțelegeți ce vreau spun
iar dumneavoastră sunteți primul
care ar trebui înțeleagă
întrucât lucrați cu copiii,
doar câ grădinile pe care le fac
de data asta
sunt mult mai frumoase
decât cele dinainte
au în ele
ceva sălbatic
și viu
pentru că s-au născut din pământ arid
și se luptă ca să supraviețuiască,
Foarte frumos, Medi, mi-a răspuns el
foarte frumos ai vorbit
și profund
acum înțeleg de ce ai venit
îmbrăcată în uniforma
de liceancă
tu ai rămas la fel de copil
ca atunci când ai plecat
în timp ce noi am îmbătrânit
odată cu visele noastre,
Când m-am întors acasă
mama m-a rugat -i dau sarafanul
ca să-l pună la loc
dar nu m-am mai putut dezlipi de el
m-am gândit le fac o surpriză
elevilor mei
și m-am dus așa îmbrăcată
eram curioasă dacă vor recunoaște
primul care m-a observat a fost Alex,
Ia uitați-vă, copiii, a zus el,
ne-a venit o nouă colegă,
sper va sta cu mine în bancă,
Fugi de-aici, i-a răspuns Apostolea,
sigur va fi colega mea,
prima care s-a prins a fost Valentina
cum și era de așteptat,
Doamne, a zis ea, dar dumneavoastră sunteți
doamna Medeea
credeam că ne-a venit o nouă colegă
și când colo erați chiar dumneavoastră
cât pe ce să ne păcăliți
Dar chiar așa și este, i-am răspuns,
eu sunt noua voastră
colegă
primiți și pe mine printre voi?
nici nu vă închipuiți ce drum lung și anevoios
am străbătut
ca să ajung aici

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam -i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Și avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Și dânsa era destul de tânără. Gândește-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Așa e, ai dreptate.
Lucian: Și uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum și nu numai că nu am un copil sau o soție, dar nici măcar o iubită sau cel puțin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărișor și-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cumințel.
Lucian: Cumințel, eu?! Glumești, nu?! Nu cunoșteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Și cred încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu ești.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puțin 34, dacă vom reuși ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puțin, cu siguranță, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Joey: Știi, voiam să tac și să te las pleci. Dar nu aș fi eu. Ar fi ca într-un film de Merchant Ivory unde oamenii suferă în tăcere, iar tu ar trebui fii atât de impresionat de cumpătarea lor. Îmi pare rău, dar la naiba cu asta. Prietenul meu cel mai bun din toată lumea pleacă mâine și o mare parte din mine vrea ca el rămână. Așa că sper să nu mă urăști.
Dawosn: Nu aș putea să te urăsc niciodată, Joey. Nu că nu aș fi încercat asta.
Joey: Ultimii doi ani au fost o adevărată telenovelă. Dar nu i-aș da înapoi, nu aș șterge nimic, dar... Mă bucur că s-a terminat. Pentru că îmi place cum stau lucrurile acum. Viața mea fiind mereu o glumă nesărată, acum lucrurile merg bine... tu pleci.
Dawson: Jo, dacă aș crede măcar pentru o secundă ar fi decizia corectă, aș rămâne, dar este timpul plec. Este timpul ca eu ies din camera asta și este timpul ca tu descoperi cine ești fără noi. Capitolul acesta s-a încheiat, Joey. Simt asta.
Joey (cu lacrimi pe obraji): Crezi în magie? Eu nu credeam. Cumputea? 13 ani, mama ta moare. Și totuși mai speri în ceva magic, ceva care să facă totul mai bine. Dar nu se întâmplă așa și te uiți la tatăl tău care nu e în stare să-și învingă punctele slabe. Fără abracadabra în cazul acesta. Și apoi mai e Pacey. Orice magie a fost între noi s-a terminat, nu-i așa? Dar apoi mai ești și tu. E o dovadă există cineva acolo care se gândește la mine. Prietenul meu care a fost mereu alături de mine. E magie curată. Cred că e doar un mod lung și tărăgănat de a-ți spune o să-mi fie dor de tine, Dawson.
Dawson: Și mie o să-mi fie dor de tine, Joey.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Numele ei în limba maternă, mama

ascultând cum îi bate inima
azi am sărutat-o
pe obraz
locuia într-un timp în care
am locuit și eu pentru o vreme
înainte de a mă reîntoarce
la mine însumi
am strigat-o
în limba maternă
mama mama mama...
m-a privit apoi a ales tăcerea

mi-am pus inima în palme
și i-am dăruit-o ca
pe un mugure de lumină

La mulți ani, mama!

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Lucas: Oricum... Băieții tot tachinau, cum tatăl lui Nathan e și tatăl meu. Așa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi -ntorceam acasă și o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Știam că e adevărat, Nathan era tatăl meu. Așa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit -i văd fața. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea fie obligată facă asta.
Peyton: Și ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaștem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita IoanaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Stela Popescu

Îmi amintesc odată când am coborât de pe scenă, mama a lăudat pe toată lumea și eu am întrebat-o dacă eu nu am fost la fel de bună. Și ea mi-a răspuns că atunci când urc pe scenă răsare soarele, a fost cel mai minunat moment alături de mama și singurul în care m-a lăudat.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lia: Deci, mama ta împlinește mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viața ei.
Lucian: Da, așa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înțeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru -l iubea prea mult pe tatăl tău și n-a vrut -l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur și simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aștepte câțiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar privește partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru , altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i așa?!
Lia: Păi, mare, pentru , cine știe cine ar fi fost în locul tău și cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubești foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc -i fi spus și nici nu m-am străduit -i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpățânat și nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi amintești și tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Așa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu spui că mama te-ar putea ajuta, dar cum ar putea să fie așa, atâta timp cât și ea se află adânc prinsă în sclavia minții? Eu chiar mi-am iubit și-mi iubesc Mama, dar niciodată nu s-a gândit ar putea da naștere libertății. Iată de ce te invit la libertate! Firește, și acesta e un paradox, pentru eu chiar mi-am născut mama. Tot ceea ce există este expresia libertății, dar prin asociere cu diavolul de gând devine cea mai neagră încătușare! Ce tragedie și câtă suferință!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama

Mama
Nu are vârstă pentru a îmbătrâni.
E mama!
Aceeași, mereu tânără,
Dulce, limpede, tandră...
Frumoasă cum e ea,
E mama mea!

Mama
Nu are timp pentru a se jelui.
Cu timpul ce trece,
E mai precaută!
Ea nu varsă lacrimi
Într-o basma,
Ci le așterne cuminte...
Și nici, măcar,
Nu poate a se supăra,
Ea țese,
Geana zilei aprinde!

Privirea-i – oglindă,
Chipul meu
Îl cuprinde:
Mă mângâie,
Mă îndeamnă,
Mă dojenește,
Îmi amintește!...

Mama mea e un zeu!
Păși-voi,
Căuta-o-voi mereu
Printre toți noi!...

Ați cunoscut-o
Pe mama?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lacrimile mamei dimineața

E Sfântă Măria Mare-n toate calendarele și sufletele noastre
mila Domnului e mai mare ca oricând
rugăciunile păcătoșilor înnobilează cerul
Dumnezeu și îngerii plâng
plânge și mama văzându-mi sufletul în mâini
o ploaie subțire mângâie streașina
apa îmi face cu mâna căzând
e mama în ceruri și plânge șoptit
n-o vadă sfinții cum se bucură în sinea ei
n-o vadă sfinții ce n-au apărat-o când tata venea beat
când obrazul ei nu mai era bun de sărutat ci de bătut
când trupul ei nu mai avea nimic frumos
în ochii tatei mama scădea atunci
băutura conta enorm și mama nimic.

Plânge mama în ceruri șoptit
îi e frică de tata și-acum și nu știe
că de Sfântă Măria Mare măcar
demonul ce mi-a stricat tatăl și viața nu are ce-i face
și mai plânge mama de drag
copilul ce n-a putut-o apăra atunci
se roagă acum pentru sufletul ei.

Plouă șoptit din cerurile înalte-înalte
e mama mea plângând
lângă Maica tuturor stă mama și plânge încet
în căderea lor picăturile-mi fac cu mâna.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Eugen: Și atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aș fi închipuit vreodată ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înțelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aș fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit -ți refaci viața, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aș fi putut. Știu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Și încă mai sunt. Nu reușesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aș vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici așa n-aș putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relație cu ea atunci.
Traian: Aș, relație... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, niște copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viața pentru ea. I-aș fi pus lumea la picioare, aș fi mutat munții din loc; aș fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond și încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci și mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam mașină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relații între mine și fiica ei.

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia -l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încerca ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
vorbesc cu mama
îmi era frică o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Marin Sorescu

Eu cred există o clipă în viața lumii când toți oamenii se gândesc la mama lor. Chiar și morții. Fiica la mamă, mama la mamă, bunica la mamă, până se ajunge la o singură mamă. Una imensă. Ce liniște trebuie fie atunci pe lume! În momentul acela, daca ar striga cineva «Ajutor!» eu cred ar fi auzit pe întreg pământul. Dacă aș avea o sticlă goală, aș scrie un bilet și l-aș lansa pe mare. «Mamă», aș scrie, «mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Mai naște- o dată!» Prima viață nu prea mi-a ieșit. Cui nu i se întâmplă să nu poată trăi după pofta inimii? Dar poate a doua oară. Dacă nici a doua oară, poate a treia oară. Și dacă nici a treia oară, poate a patra oară. Poate a zecea oară. Tu nu te speria, mamă, numai dintr-atâta. Și naște- mereu! Ne scapă mereu câte ceva în viață. De aceea trebuie să ne naștem mereu.

citat clasic din
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trei dinti din fata" de Marin Sorescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 29.99 lei.
Cornelia Georgescu

Lucian: Nis, ești căzut în cap?! Ce naiba ai?! Nu-ți dai seama ce înseamnă 13 ani?! E vorba de ani, nu de ore, zile sau luni, ci ani... Într-o perioadă atât de lungă, orice este posibil; se pot întâmpla multe. Poți lua în calcul mai multe variante, dar nici n-are rost -ți bați capul cu așa ceva, pentru -ți tocești nervii de pomană! Ce-i cu tine?!
Nistor: Păi, șefu', știu ai dreptate, -i vorba despre 13 ani, dar ea mi-a promis...
Lucian: Ți-a promis?! Ce ți-a promis? Că o să te aștepte? Ce știa ea atunci? Era doar o copilă naivă, visătoare, care a luat totul ca pe o joacă! Dar aici nu-i nici o joacă! Nu e o glumă banală, e pe bunelea!
Nistor: E adevărat avea doar 16 ani, dar nu era naivă! Știa ce zice. Era foarte sigură de ea. Și mi-a promis singură, fără -i cer ceva în acest sens.
Lucian: Ți-o fi promis ea, tot ce se poate, dar tu, om la 22 de ani, cât aveai atunci, cu capul pe umeri, unde ți-a fost mintea în acel moment? Plecată cu sorcova?! Calculează numai! Dacă la plecarea noastră avea 16 ani, atunci după 13 ani, dacă vom reuși ajungem înapoi exact după cum prevede programul nostru, va avea 29 de ani. 29, pricepi?! La vârsta asta, ar putea fi căsătorită și chiar ar putea avea copii, destul de mărișori.
Nistor: Ce tot zici, șefu'?!
Lucian: Ce tot zic?! Nimic imposibil, Nis! Ți se pare ție aș exagera cu ceva?! Mie nu... Dacă atunci ți-a promis, poate că nu și-a dat seama ce spune. Sigur nu s-a gândit la implicațiile cuvintelor ei. La doar 16 ani, foarte sigur că nici măcar nu știa ce înseamnă cu adevărat dragostea. Poate și sub influența gestului tău de a o fi salvat de acei doi derbedei, te considera ca un fel de prieten, deși prietenia ei semăna mai mult a recunoștință. Cred îi erai drag, ca un frate mai mare, care o putea ocroti la nevoie; fratele pe care nu l-a avut niciodată. Te așteptai la mai mult din partea ei, la doar 16 ani?
Nistor: Așa e, șefu', dar...
Lucian: Nici un dar, Nis! Gândește-te mai bine și ai să-mi dai dreptate! Nu-ți face speranțe deșarte în privința Adelei. Nu te lega cu disperare de ideea ea te-ar aștepta, pentru că la întoarcere s-ar putea să ai o surpriză neplăcută. N-aș vrea să fiu în pielea ta în acel moment.

replici din romanul Proxima de (2009)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Sincer, nu cred -i bine, n-ar trebui -ți spun... Dar dacă insiști... Cu o săptămână înainte de a fi și voi acceptați în echipaj, după ce ați susținut testele acelea, dat fiind tocmai terminasem cu nava asta, "Pacifis", eu, Alex și Nis, primisem deja vestea participării la misiune, evident, de la nimeni altul decât dom' director, iar dom' profesor Manea ne-a pus în vedere să ne anunțăm părinții... Și i-am anunțat, dar seara următoare, pentru că prima oară n-am îndrăznit și nici nu eram foarte siguri de veridicitatea anunțului primit. Dom' director părea supărat pe noi că nu l-am crezut, la fel și dom' profesor, care ne-a reproșat ceva de genul "Aveți cumva impresia că ne jucăm de-a misiunea spațială cu voi, băieți?!" Așa că, în seara aceea, n-aveam încotro, le-am spus părinților, acasă. Alex și Nis au fost norocoși, părinții lor au fost în cele din urmă de acord, nu s-au împotrivit. La mine a fost altfel... Blondul nu a reacționat în nici un fel, a primit vestea cu calm, sau cel puțin așa părea, nepăsător, sau nici nu-mi dau seama exact, dar mama... Ea a fost total împotrivă, categoric, de la început! Cu câte cuvinte n-a încercat să mă convingă renunț... În cele din urmă mi-a zis pot pleca în această misiune, doar peste cadavrul ei! Atunci eu, în loc să-mi fi văzut de treabă, fi tăcut, i-am răspuns cu impertinență: "Ah, da?! În cazul ăsta, de abia aștept particip la funeralii, cât mai curând, de preferință, zilele astea..." Asta ar fi tot! Pot adăuga doar m-a pălmuit zdravăn, pentru prima oară în viața mea, dar meritam... Și nu palma primită durea, cât sufletul, din cauza acelor cuvinte cărora le dădusem glas. Încă dor și acum, la fel de mult ca în acel moment. Și-n fiecare an ce trece, cuvintele acelea atârnă din ce în ce mai mult, mai greu. Pricepi acum?!
Lia: Vai, Luci... Da, te înțeleg.
Lucian: Bine. Sper să mă înțelegi, pentru ... Eu, nu, încă n-am reușit! Uneori enervează la culme felul ăsta al meu de-a fi, dar pe moment, nu-mi dau seama greșesc, doar după ce faptul e deja consumat și nu mai poate fi schimbat nimic... Regret, însă degeaba!

replici din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum privești lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă și a plâns
am impresia -l ruga pe Dumnezeu
să mă țină de mână așa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur liniște
și o mlaștină invizibilă
din care
încercam ies
transpirtația ieșită prin piele
îmi năucea privirea
gol și singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata și-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână și
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineața aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
și atunci i-am cerut voie
vorbesc cu mama
îmi era frică o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
și am plâns

ploua și era frig...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Cornelia Georgescu

Nistor își ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniștea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; și totuși, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subțirică, ușor decoltată... Era înaltă și subțirică, dar nu prea subțirică; avea un trup de invidiat, sau doar așa i se părea lui Nistor, adică sublim! Și părul blond, lung, natural, parțial strâns la spate, ochii albaștri, cu mutrișoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei -l va aștepta.

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Vai, ce proastă putuse fi în momentul în care depusese afurisita aceea de reclamație împotriva comandantului misiunii! Ar fi trebuit s-o rupă imediat în zeci de mii de bucățele; sau și mai bine, n-o fi scris deloc! Dar o scrisese; ba o și depusese, semnată, de mâna ei, iar asta o îndepărta mult față de el. Ea însă... Sentimentele ei... Ah, dacă ar ști el! Dar cum știe el ceva ce nici măcar ea nu știa prea bine?! Ah, ce dificil i se părea totul Liei! La ce-o putea ajuta psihologia sau psihiatria în asemenea cazuri, în care era și ea direct implicată? Bineînțeles, cu nimic. Mama ei avu de așteptat aproape până la 08.00 ca ea fie echipată, gata de plecare. Se apropie timid, încet, cu pași mărunți de mama ei, mai ales că acum era și domnul Virgil Stancu acolo. Tatălui ei ce-o -i mai spună? Ar prefera ca dânsul n-o întrebe nimic, dacă s-ar putea, să nici n-o observe, s-o ignore. Era oare posibil? Evident, nu!

citat din romanul Proxima de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Un smartphone nou cât trebuie lăsat la încărcat prima dată? Fii primul care răspunde!
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!