În cinstea marelui templu de amor

Simţeam cum mă învelesc cu pământul printre gene
Când noaptea păştea paşnic din orizont trupesc
Şi aştrii adormiţi pe sâni de cosânzene
Se trezeau năframe pe un chip dumnezeiesc.

Mă pregăteam de vara dragonului de lună
Într – un dute – vino pătruns de Eminescu,
Îndrăgostit de ultima lagună
Uitată într – un vers de însuşi, Păunescu.

Retorică dilemă cu perspective egale,
Unul şi acelaşi, un bulgăr sub arcadă,
Iubit şi prin iubire în veşmânt de zale
Rămân un arlechin cu straie de paradă.

Şi–ntr–adevăr există paranteze
În lumea ce se pierde îndărăt,
Cu vii şi morţii ce stau să sângereze
Într – un pătrat de lună din care să mă îmbăt.

Din când în când, de dincolo de lucruri care dor,
Chiar de balustrada – i urcată de mojici,
În cinstea marelui templu de amor
Vom fi, iubito, singurii obraznici.

Simţeam cum mă învelesc cu pământul printre gene
Când noaptea păştea paşnic din orizont trupesc
Şi aştrii adormiţi pe sâni de cosânzene
Se trezeau năframe pe un chip dumnezeiesc

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie cu frunze

Cu raniţa plină şi ierni pe la tâmple,
Cu gânduri rebele şi doruri pe frunze,
Iubito, hai vino paharul de–mi umple
Cu boabe de struguri stoarse în buze!

Vino să ducem toamna în cramă,
Vino să–i punem iernii o toartă.
Sub bolta golaşă, arsă de brumă,
Noaptea târzie să ne bată în poartă.

Am pofte nebune, şi foame, şi sete,
Am poftă să scriu cu tine în braţe.
Prin ceaţa lăsată, iubirea, pluteşte,
Să curgă magia cuvintelor bete!

Să cânte cocoşii pentru noaptea nebună,
La geam să colinde fulgi câte doi.
Frumoasă–i, iubito, iubirea la lună,
Când luna–i în geam şi doarme cu noi.

Parcă înot într–o mare de şoapte,
Parcă sunt beat într–o fântână albastră.
Stau şi ascult la tine în plete
Cum ploaie cu frunze la noi în fereastră.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie că Soarele duce întregul său cortej de planete într'o anumită direcţie a universului, cu aproape 20 km pe secundă: faceţi o simplă socoteală şi veţi vedea ce drum imens străbate sistemul nostru solar în Univers într'o zi, într'o lună, într'un an, în 100 de ani.

Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem

Fiindcă suntem adesea atât de nebuni
şi ne hrănim din măduvă de lună
hai să râdem atunci când vom bea
ca doi menestreli pe o planetă nebună.

Fiindcă suntem atât de bogaţi
şi ne–am născut din aceeaşi poveste,
râdem şi plângem când cerul va sta
pe masa tăcerii tras de un cleşte.

Fiindcă suntem atât de ciudaţi
şi ne topim adânc în palme
suntem laguna dintr – un bob de cafea
căzută într–o ceaşcă plină cu basme.

Fiindcă suntem atât de fierbinţi
până ce veacul din cărţi va cădea
hai să făurim din lut două roţi
şi un munte să tragem pătrat la rindea.

Fiindcă suntem, şi suntem o cupă
din care se bea iubire sadea
hai să împletim stâncă şi apă
şi–apoi să ne punem iubirea în ea.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă învelesc de frig...

Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nveleşte soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.

Nu pune mâna peste mine dacă-i vară
căci n-ai să înţelegi nimic
stimată doamnă-domnişoară
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni,
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând lunii

Lună ce mă rătăceşti
şi mă zbaţi în raze reci,
ce mă-ntrebi şi mă suceşti
doar în vechile poveşti.

Sora mea cu amintiri
vii doar noaptea prin arini,
nu mă încălzeşti, să ştii,
doar mă perpeleşti prin spini.

Vii şi pleci când îţi e zi
şi mă laşi mai obosit,
roua dragă florilor
mi-o laşi lună ochilor.

Lună, draga mea din nopţi
tu ce totul luminezi,
tu eşti cea ce mă mai poţi
împăca dacă mă vezi.

Lună, lună, luna mea,
nu mai vreau în noaptea mea,
rogu-te dacă asculţi
să mă străluceşti c-o stea.

Adu-mi lună raza ei
să răzbată prin lumini,
să mă mângâie pe gând,
nu mereu, din când în când.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea aceea era clar de lună

În noaptea aceea era clar de lună,
Când noi ne-am contopit în Univers,
Din mintea mea nimic nu mi s-a şters,
De-atunci, de când visat-am împreună.

Am aşteptat ca luna să apună,
Privind-o cum aleargă-n lungu-i mers,
S-au transformat cuvintele în vers
Şi-apoi ţi le-am făcut ţie cunună.

O noapte doar, din mii de nopţi trecute
A fost altfel la chip şi semănare,
S-anfiripat în gânduri neştiute,

Pentru-a aminti eterna preschimbare.
Alerg mereu spre zări necunoscute,
Cu vraja unei nopţi de înfiorare!

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La malul tău

Şti ce – mi şoptise cerul într – o noapte?
Că voi sta la malul tău ancorat,
respirând universuri.
Iar TU, vei mângâia muzica,
norii, briza, spuma din valuri.
Când bântuit e cerul de versuri,
căzute în râuri de plete
şi limpezite cu stropi de izvoare,
în ochii tăi, parte din mare.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine eu mă mut

Când de cer se agaţă luna
şi când ziua nu e zi
Aştern metafore pe pernă
să conjugăm verbul a fi.

A fi sau a nu fi,
dilemă sau citat,
Eu sunt, tu eşti, vom fi
cu iubire infestaţi.

Cu iubire infestaţi
ne încântă iară – şi vara
Şi singuri printre cărţi
topim lumină–n ceară.

Topim lumină–n ceară
iubita mea şi mâine
Cântându–ţi la chitară,
eu nu mai plec din tine.

Eu nu mai plec din tine
cântare cu sărut,
De mai trăiesc şi mâine
în tine eu mă mut.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de nor

Când am căzut ultima oară
din Lună,
m-am lovit de apatia unui nor
buimac şi rătăcit,
care tocmai îşi făcuse
un duş rece.

Mă doare şi acum locul
când mă aşez
la un pahar de vorbă
cu cei care nu ştiu cum este
să cazi din Lună.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apă şi mătase

Am văzut cerul ce lăcrimează
Lacrimă de apă şi mătase
Luna se oglindeşte şi visează
Nori-s grei prin raze goase

Un nor stingher noaptea
Miez de noapte pe răcoare
Stau ascunsă după perdea
Îl voi alunga cu raza de soare

E suit în pom s-a înţepat
Cerul tot s-a întunecată
Lacrimă din iubire a vărsat
Pentru norul cel înjunghiat

Lac de lacrimi într -un pumn
O corabie cu vise vâsleşte
Printre visele din somn
Simt cum lacrima iubeşte

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept, iubito!

Te-aştept, iubito, ca pe primăvară,
În zori de zi şi-n liniştit amurg,
Privind natura ce mă înconjoară,
Parcă aud secundele cum curg
Şi cum respiră slab, ultima oară.

Te-aştept, iubito, ca pe-o caldă rază,
În fiecare zi cu-acelaşi dor,
Să ne-ncălzim la soarele de-amiază,
Bând împreună cupa de amor,
Ca însetatul ce-a găsit o oază.

Te-aştept, iubito, ca pe-o adiere
Ce-abia clinteşte frunzele din ram,
Să mă alinţi cu-o tandră mângâiere
Şi să îmi aminteşti cum mă simţeam,
Când savuram sărutu-ţi ca de miere.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

Vreau să-mi înflorească iar
Toată grădina sufletului meu
Să-ţi mai pot aduce-n dar
Flori de vis prin şemineu.

Mi-e dor s-ajung la mine-n sat
Să scriu de casa părintească,
De soare să nu fac rabat
Şă beau cu poftă o "Fetească".

Vom căuta pe luncă, iar,
Flori şi trifoi cu patru foi
Şi-n fiecare zi din calendar
Vom răsădim iubirile din noi.

Să văd cum zburdă pe răzor
Miei, când berze vin la cuibul mare,
Noi, încărcaţi cu fulgere de dor
Să plecăm prin codru la plimbare.

Ne curgă iubire prin destine
Cum cei cocori în nopţi cu lună
Iar eu, mereu îndrăgostit de tine
Să te privesc pe margini de lagună.

Când va-nflori toată grădina
Tot alizeu-n plete să-ţi rămână -
Vom savura mereu lumina
Apusului ce tandru se amână.

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fundamentali în puncte cardinale

Eu mă ridic în tine peste noapte,
Tu aduci culori fără măsură,
Iubita mea de verde, între toate,
Îmi arzi de veghe în lumea asta sură.

Şi vin, şi plec, şi caut cuvântul care
Arată un semn, un cod sau chiar o hieroglifă,
Măsurând torenţial indescifrabila chemare,
Din îmbrăţişarea ta, e sigur, am să–mi fac o grefă!

Şi nu–i aşa, vom descifra simboluri
Feriţi de semne convenţionale,
Pe viaţă acoperiţi de încă zece veacuri
Şi fundamentali în puncte cardinale.

Vom fi o unitate de măsură,
O literă sau o monedă veche,
Distanţa dintre poftă şi aventură,
Organ identic cu sufletul pereche.

Un fenomen perfect, multiplu de doi
Ce coboară seara în grădină,
Mateloţi spre infinitul vieţii de apoi
Cu rădăcini adânci într–un ciob de lună.

Iubirea ne rămâne, esenţial, mai clar ca celelalte
Cu sunetul ei viu, ecou către neant,
Sălbatică, dulceagă, gătită de poveste,
Iubito, din tine am să–mi fac implant!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am înlâlnit adeseori pe aceştisărmani copii. El, într'un surtuc larg, fără culoare şi cu
buzunarele spintecate, purtându-şi anevoie muzica în spate - ea, într'o rochiţă scurtă din
petici şi c'un baideraş de lână, vechi.

Alexandru Vlahuţă în De-a baba oarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti!

În freamătul de şoapte, în tremurul de vânt,
te recunosc, când teii se leagănă-n zefiri,
Un vis care aievea pluteşte pe pământ,
frumoasă ca tumultul a mii de trandafiri.

Parfum, e-ntreg crenelul din buclele-ţi rebele
ce palidele raze, de lună, împletesc.
Mireasmă de narcisă, de maci şi viorele,
crescute în dumbravă, când zorii se ivesc.

Pe fruntea-ţi luminoasă, privirea-i nor de gânduri,
Ce-apare-n nopţi cu lună, ca-n basme-poezii,
Şi se strecoară-alene, furişe, printre rânduri
de etherate gene, spre-a viselor stihii.

Mlădiul corp, un lujer cu fragede petale,
îmbelşugări pierdute pe-ascunsele cărări,
împrăştiind în juru-ţi, sclipiri ca de cristale
cu strălucirea, plină de-a' dragostei chemări.

Tu eşti! îmi spune noaptea, prin reci clipiri de stele.
Pământul, prin răsuflu de viaţă şi mister.
Tu eşti fecioara blândă a visurilor mele,
ce-mi laşi în suflet urma cometei de pe cer!

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (2 iulie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Ilariana

În ochii tăi, iubito... de smarald,
era atât de frig şi-atât de cald
şi-n trupu-ţi de parfum, unduitor,
era atâta dor, atâta dor...
încât, mă fâstâceam îndeajuns,
pierdusem orice urmă de răspuns
şi aşteptam, cumva, să-mi dai un semn,
să pot ieşi din limba mea de lemn,
ca să-ţi recit şi-apoi să-ţi scriu pe sâni
poeme despre zeii cei păgâni
care, pierzându-şi rostul printre stele,
coboară, lin, la fetele rebele,
intrându-le în carne şi în gânduri
şi, graţie atâtora intrânduri,
în coapse, sfârcuri, dar şi pe sub gene,
apar pe lume-atâtea cosânzene,
cu trupuri de parfum şi-ochi de smarald,
unde-i atât de frig şi-atât de cald...

Aşteaptă-mă, căci vin, Ilariana,
să învăţăm, prin vis, italiana...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis...

Te văd în vis când noaptea se închină
Pe aleia păzită de un rondou de trandafir,
Te înveleai cu vântul, aducând lumină,
Păşind ca o icoană, petală cu petală, resfirate-n şir.

Visele te asteaptă, ele trag cortina,
Prafuri de magie îmi presari pe gene,
Pe un colţ de vis îmi săruţi retina
Când se plimbă luna şi soarele doar geme.

Cu zâmbetul divin aşezat pe buze
Apari ca o nălucă născută într – o poveste,
Tu, aduci pe braţe iubirea să boteze,
Lăsand nefericiţi, invidioşii, să proteste.

Mi-am pus în cufăr visul, lângă celelalte,
Mai scriind o filă în cartea mea de vise,
Aşteptându -te cu genele lipite
Să-mi fi o călăuza spre porţile deschise.

Dumnezeu, râdea, şoptindu-mi la ureche:
Ăsta nu e vis, e pură realitate.
Ea este îngerul ce va sta de veghe,
Precum un far ce luminează-n noapte.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miliardele de cosaşi, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când şi când, la cotiturile drumşorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia îşi clăteau frunzişul; turturele băteau din aripi şi-şi luau alene zborul; un popândău îl aştepta neclintit la marginea pulberei, până ce simţea cutremurul roţilor paneraşului şi trapul calului; atunci intra cu regret în căsuţa lui subpământeană, ca să iasă iarăşi în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălţime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al guşei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simţea şi el, ca toată firea, oboseala şi în acelaşi timp deliciul şi forţa verii.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleci să laşi iubire

Vine o vreme
când azi e strâns din ieri,
când albul de lună
raza de soare
safirul din mare
se adumbresc
şi noaptea se aşează-n zi,
atunci să te-ntrebi
cu câte mâini ai dat
cât soare-ai răsărit
cât zâmbet ai rostit,
atunci pe buze să-ţi rămână
dulce surâs,
o candelă senină,
senină ca un clar de lună
ştiind cât ai iubit...

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!