nașterea culorilor 2 (din seria Mistic)
Mirării nu-i mai ajunge căușul cuvântului
aruncă mâna mea trecând-o prin lemn, piatră
vânt
diforme la început, aparent diforme
Arlechinul din trupul meu contorsionat
nu mai rabdă
iese prin mână
își caută altă locuire
în animale și păsări și
ierbi ce va să vină
s-a dus
După toate acestea, singur
ca-n ziua dinaintea nașterii
pântecul rugăciunii s-a împlinit
vin
vin spre mine sulițe aprinse, dălți și
câte ale necunoscute unelte
La săvârșirea lucrului ceea ce văd
văd?!
îmi pare deși a părea n-am învățat încă
mirare
ou?!
noul, ajunsul se înfoaie, plesnește și
flutură cu repeziciune în sus
ca un duh
cerul, nu și pământul
scaldă în oranj opac alt căuș
la o poruncă
ecou crescând din căușul nou
asediul oranj învăluie pretutindeni-ul
Universul chiar iată ultima mea cămașă
încet, încet opacul se pierde
o strălucire-i oranjul acesta care
prin mâna mea mă întoarce
la ceea ce am fost
doar arlechinul
nu va mai veni
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre naștere
- poezii despre învățătură
- poezii despre început
- poezii despre zoologie
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
- poezii despre lemn
Citate similare
lingură, păsări, rame iar păsări !
Sunt lemnarul
astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăța blândețea
ca atunci iubito, îți amintești?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel toate în zbor până ce
voi căpăta îndemânare la
vulturi
Voi face, ba nu, nu voi reuși ramă dorului
Ramă în care să încapă toți
prietenii
o voi sculpta în cer sus
sus în sala mare a îngerilor
să-i recunoască, să le țină lumina
oriunde vor fi
..
o obsesie mai veche mă caută
să repar păsări nu din lemn
cele vii
vii
.
abia aștept să vină ora mesei
am lingură din lemn
!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre sculptură
- poezii despre lumină
- poezii despre arte plastice
- poezii despre îngeri
- poezii despre îndemânare
- poezii despre vulturi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
alfabetul înăuntrului
Dacă aștepți o mână
o voce să-ți vină în sprijin
este sfârșitul
doar vântul te știe înăuntrului tău
îi pot crește mâini și nu-i murmur acela
este glasul, învață vocalele abia
aaaa uuuu oooo iiii eeee, aeiou nu încă
ci după consonizarea alfabetului
!
ar părea că mușcă din cenușă nervul
lacom căutând un atom măcar nears
astfel începutul, altul, te prinde de călcâi
unde fugi?!
crește în tine vector eliptic în sus nu-i
în sus doar părere
Arlechinul râde, un salt, urcă
plânge
rotește
din trupul lui cresc mii de mâini aprinse
învinge
vânt, nori fugaci, secundar înfricoșat acum țopăind
din doi în trei, doi în trei
gata
bcdfghjklmnpqrstv
și altele
labirint și straturi
să-ți încălzească nervul
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre râs, poezii despre creștere, poezii despre alfabet, poezii despre voce sau poezii despre victorie
Visul
Pe cărare de poveste
Vin în minte rânduri, rânduri,
Amintiri de mult uitate,
Îngropate printre gânduri,
Picură încet ca mierea
Lacrimi de argint în mine
Fine cum e adierea
Ziua trece, noaptea vine...
Nerostitele cuvinte
Ale tale, ale mele
Scânteiază-n depărtare
Licurici din praf de stele.
Liniștea mă împresoară
Mă învăluie-n lumină
Strălucirea ei în noapte
Fac cuvintele să vină.
Se învârt în juru-mi tandru
Este vis, o feerie
Eu le-ajut încet cu pana
Să coboare pe hârtie.
Stoluri de cuvinte-alese
Cu aripi de întelesuri
Se așează pe hârtie
Într-un dans ciudat de versuri.
Un cuvânt mai mult ca toate,
De lumină strălucește
De uimire deschid mâna
El in palma mea pășește.
- Cine esti? întreb in taină
Cum de stai în palma mea?
Ești vreun zeu sau poate-o zână?
-Eu sunt TU. IUBIREA TA.
Mă cutremur în fiintă
Însă inima-mi e calmă,
Între vis și nebunie
Îmi tin sufletul în palmă.
Trece un fior prin mine
Si tresar mă uit în mână
Prin fereastră-ncet se scurge
Doar o raza de la lună.
Noaptea neagră țese vise
Din cuvinte și din gânduri
Pe cărare de poveste
Vin in minte rânduri, rânduri...
poezie de Constantino Amarande (22 martie 2013)
Adăugat de Constantino Amarande
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre cuvinte, poezii despre noapte, poezii despre versuri, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre poezie
cred în miracole
nu
nu sunt copil, măcar de-aș fi și nici naiv
cred în miracole
veți spune că acestea sunt deseori doar la alții
iată sunt viu
iată iubesc
iată o cumpănă rea m-a scos din conul alteia
și mai rea anii trecuți, Nedorita mă căuta ca o umbră
multe semne în ultima vreme
se așează lucrurile în jur ca de la sine
o concentrare aș spune, în calea mea, de lumini
alb-sidef
speranța s-a aciuat la ceafă și mă saltă
toate părându-mi dintr-o dată mai lesne de înțeles
iată, simplitatea acestor rânduri
nici măcar nu ar părea poezie
mărturisire mai degrabă
Nu-mi hrănesc iluzii sau obsesii din
căușul palmelor, pur văd cu vedere nouă
curândul
îmbrățișându-vă
îmbrățișându-mă în oglinda unui lac undeva
există
de-mi puneți pe seama religiozității
nu, nu veți greși deși n-a atins «bobul de mazăre»
rotundul sufletului credincios!
vă spun
ceva se întâmplă. veți vedea!
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre naivitate, poezii despre iubire sau poezii despre greșeli
Călător prin cerul meu
nu mai pot să scriu și pace
mâna mea-n durere zace,
îmi flutură brațul întins
pe lampadarul ce s-a stins.
văd madone-n faetoane,
trecând prin doruri iluzorii
cu ora, ziua, săptămâna
și, de dispar, rămâne luna.
se rupe totul în adânc,
cad fluturii încet pe jos,
doi derbedei se joacă stos,
de undeva, de-acolo sus,
de pe spinarea lui isus
coboară cerul peste mine
cu darurile lui divine,
de unde îngerii și sfinții
au înfipt în mine dinții
și-am visat că se va face
între mine și ei pace.
pe deasupra mea un nor
a trecut ușor în zbor
și m-a dus lungit în cer,
luându-mă prizonier,
și m-a luat domnul la rost
pe unde-am umblat și fost,
unde-am fost cu săptămâna,
seara, cînd răsare luna.
ore albe și albastre
mă plimbau frumos prin astre
și acolo nimfa mea
s-a ivit, doamna, pe-o stea.
Eu, speriat și livid,
am căzut ușor vid,
sângerând cu gura moartă,
domnul m-a băgat pe-o poartă,
peste niște vinuri grele
puse toate în ulcele...
printre stele mă preling
și încet-încet mă sting,
doamne, stelelor piezișe,
cu isus pe cruci crucișe,
lângă mine, lângă, lângă
se-așeză mândra bolângă,
și ș-a-ntins corpul de nea
pe sub plăpomioara mea.
ce tăcere, ce tăcere,
cu asemenea muiere,
se-așezase așa întinsă
ca o monaliză ninsă
scăpărând numai scântei
peste șoldulețul ei.
..............................
când m-am deșteptat în frig,
doamne, am început s-o strig.
...........................
pe fundal de cer albastru
am fost meteor și astru
ca în viața mea subțire,
să am parte de iubire,
bine-ar fi să fiu fiind
să visez așa murind...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (16 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ore, poezii despre astre, poezii despre albastru sau poezii despre vin
Dacă n-aș fi crescut...
Dacă n-aș fi crescut
aș fi rămas acea copilă
veselă și zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aș fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
și prin podgoriile dragi
aș fi admirat și acum macii
ce creșteau de nebuni
care înroșeau tot câmpul
și obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiță
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine și ea
și nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul mă strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculță prin prundiș
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieții
și nu plângeam
acum când mă privesc
în oglinda copilăriei
mă văd cu alți ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alții
parcă și iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era și el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căușul palmelor
atât de pură
încât mă puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolați
în toate părțile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu își vorbesc
și nu mai zâmbesc...
din trecut mă strigă ea
fetița care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aș fi fost mamă
o privesc atent și văd cum
îmi face cu mâna
șoptindu-mi să n-o uit...
și ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruță
a sufletului meu
deși știu că
din când în când
mai iese de-acolo
să alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
și zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiți în iarbă
conștiința mea mereu trează
mă scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... și din ochi mi se preling
picături de ploaie...
poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre prezent, poezii despre jocuri, poezii despre fete, poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre viticultură sau poezii despre verde
Copac
în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la țară
stau înghesuiți un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc și le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriașă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceștia lasă în urmă
pământ și păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două țigări în plus
mai deschide un geam și pentru păsările rătăcite
adună pământul și-l duce acasă pentru flori
apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să își lase copiii cu mine
sunt foarte ocupați și nu mai răzbesc
am fost desigur de acord
e drept că își mai uită câte un copil
acum am câțiva copăcei care mă șoptesc foșnind,, tată"
și eu le dau apă le mai schimb pământul
încet încet în apartamentele din scara mea
locuiesc numai copaci
femeia de serviciu a renunțat de mult să mai vină
iar eu mă simt tot mai bine într-un ghiveci
copiii mei mă udă îmi schimbă pământul
tavanul e din ce în ce mai departe mai albastru
și o pasăre mi s-a cuibărit pe ramuri
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre schimbare, poezii despre fumat, poezii despre tată, poezii despre serviciu sau poezii despre sat
Era vara în care am încetat să o mai caut. Când am încuiat toate ușile, am spălat paharele de vin, am ascuns toate discurile. Vara în care nu am putut să arunc fotografiile, dar am reușit să nu le mai privesc, să nu le mai trăiesc. Vara în care m-am scos singur de sub dărâmături, fără să o mai aștept pe ea să vină să mă salveze. Atunci am început să trăiesc din nou, dar altfel. Involuntar am început să trăiesc prin ea, chiar dacă ea încetase să-mi mai fie stâlp. A fost momentul în care ea s-a mutat de lângă mine, undeva... în mine, pentru că abia după ce am pierdut-o, am reușit să o cunosc cu adevărat.
Andreea Blându în In Tempora
Adăugat de Andreea Blându
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre vinovăție, citate despre vin, citate despre viață, citate despre salvare, citate despre fotografie, citate despre cunoaștere sau citate despre adevăr
În ajunul execuției
În ziua sărbătorii paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinerețe broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată n-am strâns decât neghină;
Binele mi-e nădejdea-n câștigul ce-o să vină.
Nu văd soare deși mai e până la asfințit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
Cine-am fost s-a auzit deși nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut deși frunza mi-e încă verde;
Tinerețea mi s-a risipit deși bătrân eu nu-s;
Văd lumea deși lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieții mi s-a rupt deși n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
Mi-am vazut moartea de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viața și-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această țară știind că îmi va fi mormântul;
Și-acum eu mor, deși chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin și, totuși, de nectar golit;
Acum trăiesc deși viața acum mi s-a sfârșit.
poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre tinerețe, poezii despre moarte, poezii despre sărbători, poezii despre sfârșit sau poezii despre recoltă
Spre-o dimineață de toamnă
e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o ușă la un balcon se deschide, încetișor
un cearceaf alb iese și se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezește așezarea, de blocuri
o ușă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, așteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colț de ușă
îmi este frig în mine, mă înfășor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ține
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieții și dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se cațără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună și simt o mână caldă
cuprind trupul în brațe și mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineață de toamnă
poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre alb, poezii despre trup și suflet sau poezii despre trecut
8 noiembrie
am ținut un iepure
în căușul palmelor, simțeam
bătăile inimii, căldura, blănița moale
până ce
m-am crezut și eu
un iepure în alt căuș mai mare
am ținut o pasăre până ce m-am văzut
zburând
măceș, trandafir, lujer nou, grâu, brusture
stejar,
gâză
vierme
pește mic, peștele și mai mic
am uitat punctul de plecare din
căușul palmelor sângerând cresc
mușchi, ciuperci vineții, vernil
mă îmbrățișez
singur
ca atunci când ți-e tare frig
duc palmele
toate palmele în țărână, caut ape
lăptoase, tainice, apoi
le port curate
la buze, la frunte
mi-am regăsit rugăciunea
doi arhangheli cunosc pentru mine
căușul căușurilor
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pești, poezii despre viermi, poezii despre trandafiri, poezii despre stejari, poezii despre puls, poezii despre inimă sau poezii despre iepuri
Umbra copilăriei
Am învățat să înot prin viață și totuși,
adesea mă înec în valurile dorului
ce nasc din vântul uitării, din depărtări,
dintre cripte de mult ruginite.
Vântul acesta,
din când în când își drege glasul
și șuieră în tivgă chemarea,
o țipă!
În piept îmi crește un înger
și inima-mi plesnește de lumina lui,
eu duh mă fac îndată și mă evapor
într-o oază doar de mine știută.
Acolo, seara, cântă vesel pitpalacul sus pe deal
și greierul, cu un ecou de pace, îl îngână;
acolo, în vale, cântă broasca la lumina lunii
și stau și-ascult, măi frați ai mei,
ascult cu inima - e simfonia lumii!
Mă pun la pas... mersul îmi devine cald,
parc-aș umbla desculț prin vară
și tălpile îmi sunt încălzite de sfântul pământ.
Un miros de pâine caldă răscolit de același vânt,
mă oprește la o poartă care duce spre trecut.
Mă privesc călărind liberatatea deplină...
ce simplă viață aveam atunci și plină,
fiind copil la țară!
Duhul meu se oprește-n șezut
la umbra copilăriei - am găsit locul!
O scenă biblică-mi inundă simțurile-ndată:
bunicul meu e-n bătătură și îl privesc în ochi,
el nu mă vede, dar cumva mă simte
și râde către soare,
își face sfânta cruce, ia sapa-n mână
și pleacă împăcat către răzoare.
Și iată eu îmi știu trecutul prin ochii lui,
iar el iși simte viitorul, prin ochii mei
și între noi oglinda-n care se sticlește umbra timpului
se sparge!
Blânda adiere a serii mângâie matern ținutul
și îl scaldă în miresme de recolte aurii...
un cocoș îi dă onorul și mă face să tresar
- se pare că am ațipit în oaza mea -
iată-mă din nou la mal, dar mă îneacă dorul!
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre oaze sau poezii despre dor
Cântecul unui iubit (Psalmul 7)
1. Iubito, știu: acum îmi cade părul, de viață destrăbălată, și trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toți bând rachiul cel mai ieftin și mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, și poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Și se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o și s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopțile, câteodată, când mă vedeți că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic și întors spre mine, și în vânt mă aplec.
poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tauri, poezii despre superlative, poezii despre somn, poezii despre păr sau poezii despre ploaie
Din mine te-ai născut mirare
Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Și-n brațe, peste lumi, te-aș strânge,
Să punem haosul la loc.
Pare ciudat. Pare fatal,
E ca și cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghițim confuzii
Și-un ultim argument mortal.
Am rupt din trup un anotimp,
Știi că-ți spuneam cum pier speranțe,
Noi suntem marile restanțe
Uitate la un colț de timp.
Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-și cer dreptul de-a fi fost.
Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu mirându-mă am plâns.
Și câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.
Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învață să mai fie
Și tu mă ai. Și eu te am.
poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre plâns, poezii despre păr roșcat, poezii despre prăpăstii sau poezii despre noroc
De-acolo vin
De-acolo vin și am amintiri.
Născut, ca toți muritorii, am o mamă
Și o casă cu multe ferestre,
Am frați, prieteni
Și o celulă cu fereastra rece.
Al meu este valul, smuls de pescăruși,
Am propria perspectivă
Și-o brazdă de pământ în plus.
A mea este luna de la marginea de departe a cuvintelor,
Precum și ofranda de păsări,
Și măslinul cel nemuritor.
Am călcat pe acest pământ înainte ca săbiile
Să-i fi transformat trupul viu într-o masă-încărcată.
De-acolo vin. Îi redau cerul mamei,
Când cerul plânge după mama lui.
Și plâng ca să mă fac cunoscut
Acelui nor care, iată,-se întoarce.
Am învățat toate cuvintele necesare-n tribunalul sângelui,
Astfel încât să pot încălca legile.
Am învățat toate cuvintele și le-am sfărâmat
Pentru a crea un singur cuvânt: Patrie.
poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre sânge, poezii despre prietenie sau poezii despre patrie
Poem de ziua mea
Mai lăcrimează zilele de Mai
prin curtea noastră ce e tot mai verde
iar tu, de ploaie, doar în casă stai
că soarele pe după nori se pierde.
Au dat în floare multe pe pământ
și-o simfonie de culori se țese...
poemele-și adună potrivit Cuvânt
când din semințe planta iese, iese.
Și păsările-s în concertul lor
cu triluri care tot sporesc
și de se-nchide robinetul unui nor
repetă cântul, cucul armenesc.
Veneam prin Mai și eu pe lume
nebănuind câte m-așteaptă...
de mic m-am toț ținut de glume
și n-am prea mers pe-o cale dreaptă.
Dorința mea a fost să zbor
peste nori, ca un Icar...
doar anii mi-au zburat ușor ;
nu spun căți am azi pe cântar.
Mai lăcrimează nopțile de Mai
și știu că-s mai bătrân cu-n an,
ne consolăm cu pământeanul rai,
cu ploi și nori și vânt de Bărăgan.
poezie de Eugen Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre zile sau poezii despre umor
* * *
Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca și cum m-aș,, dezbrăca,, de...
De toate dorințele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viață,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ și cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopți efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!
Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt și de pustiul din gând!
Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine și de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinși,
Pictez cuvinte și dorințe pierdute,
Valul și țărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre dorințe
Nevoia de cuvânt
la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre tăcere
Eu, cea a nimănui...
Îmi aparțin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine și nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu știu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte
Nu vreau să-mi plâng de milă deși o fac mereu
Căci viața asta-i scurtă și sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Și nici cu diamante sau chiar aurul tot
Nu știu de unde vin și nu voi ști vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ți-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă rănești prea crunt
Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi și noroi?
Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Și-n clipa cea din urmă, să uiți c-am existat,
Așa cum știi că totul are un loc al lui
În viața asta care pe toți ne-a acceptat...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre iertare, poezii despre existență sau poezii despre diamante
Cântecul lebedei
Sunt ecoul ideii emise cândva...
În armonie precede cuvântul creației,
Taina ei învinge orice formă de înțelegere a mea.
Din țărână fost-am crescut, modelat
Pe calapodul ideii divine - sunt cântec unic!
Azi încă simt urmele degetelor pe trup,
Simt mâna arhitectului cum a modelat lutul
În care a fost însămânțat sufletul meu;
Și cât de frumoasă a fost melodia nașterii mele!
Încă se aude ecoul ei...
Azi am simțit uitarea.
Uitarea mă împinge mereu înainte...
Chiar ea să fie marea trădare din mine?
Acum am înțeles, e mult mai clar:
Uităm că suntem muritori și pierdem prezentul.
Și iară simt acea mână peste trupul meu mereu grăbit
În traversarea-i către ceva necunoscut.
Dar dacă azi mâna a venit să culeagă recolta?
Vai ce păcat că învăț să cânt ca o lebădă,
Tocmai acum când văd curcubeul peste lacul plin de nuferi!
Și încă simt degetele pe trupul meu cum cântă,
Cântă melodia vieții mele-n spre amurg.
Și se aude ecoul ideii emise cândva,
Cum se pierde-n uitare,
Cu o mână întinsă spre scara timpului...
Scară prinsă la capete în vârtejuri halucinante:
Primul o consumă, celălt o naște din nou,
Alergându-se în neștire prin spațiu.
În timp ce lutul meu se preface-n țărână,
Încerc să mă agăț de scară, dar nu e palpabilă.
Fost-am oare o idee, sau am fost cândva?
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre lebede, poezii despre degete sau poezii despre spațiu și timp