Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu – mirându-mă – am plâns.

Şi câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.

Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învaţă să mai fie
Şi tu mă ai. Şi eu te am.

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ca şi cum din versuri mi-ai plecat...

Mi-e dor de tine ca de-o lună plină,
Iubita mea cu buclele în vânt,
E noaptea-n care îţi recit şi-ţi cânt
Atins de rău şi absolvit de vină.

Şi păunescian mi-e dor de tine,
E ca şi cum din versuri mi-ai plecat
Spre-a scrie un scenariu separat
În altă lume, unde ţi-e mai bine.

Un dor extrem, ca o anomalie,
S-a infiltrat în mine, insolent,
Cuprins de poftă, mă consumă lent
Şi face din carnagiu sindrofie.

Mi-e dor de tine ca de o durere
Pe care-o simţi în oase, ceas de ceas,
Iar fără ea te-ntrebi ce-a mai rămas
Şi ce ofrandă ţi se va mai cere.

N-am construit altare, nici palate,
În general, am râs când n-avea sens
Şi am trăit, în doi, pe contrasens,
Mirându-ne că încă se mai poate.

Am fost doar vânzătorii de iluzii,
Neînţeleşi actori, cerşind un bis,
Ne-am prins în piepturi semnul "interzis",
Hrănindu-ne cu patimi şi confuzii.

Mi-e dor de tine ca de-o lună plină,
Iubita mea cu buclele în vânt,
E noaptea-n care îţi recit şi-ţi cânt
Atins de rău şi absolvit de vină.

Cristian Lisandru în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (10 februarie 2020)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost iubita mea

Te-ai măritat demult, ce mulţi trecură anii...
Acuma pot să spun c-ai fost iubita mea;
Frumuseţea ta e o toamnă călătoare
Prin răzleţe frunze când albesc castanii.

De-atâtea ori simţeam că mor, sau că înviez.
Inocent şi liric ardeam în umbra ta...
Un înger trăia-n mine şi mă ademenea,
Să mă simt cu tine, cu cât mă depărtez.

Se cască largi prăpăstii la care ai trudit.
Cad bulgării de beznă pe chipul tău în mine,
Iar din păcate vechi la care ai consimţit,
Dai farmec nou atâtor amintiri de tine.

Tot mai mult îmi pare că lumea-i nemişcată
Simt braţele curgând două aripi grele;
Târziul se desfată-n zarea-mpurpurată
Şi e scrum amiaza vremurilor mele.

Nici măcar o umbră nu-mi este mărturie
Cum stam ascuns copil în gândul meu curat,
Iar stropii de idei în care ai colindat,
Îmi par răspunsul crud: –aşa a fost să fie.

Eşti roata unei vieţi ce nu se mai învârte,
O pagină absentă în cartea tăinuită.
Pe fire moi de gânduri brumă se aşează,
Un sac de ani coboară geana să-mi sărute.

Gândul fără aripi de tine se agaţă,
Rebele vânturi trec muşcând fugar petale;
Din lumi obscure vii pe-o punte perimată
Cu stele-n loc de ochi şi trup fluid de ceaţă.

Te-ai măritat subit, erai atunci frumoasă,
Ca cerul mângâios privit prin rămurele;
Eşti din mine smulsă de alt destin aleasă,
Iar din copilărie, mireasa vieţii mele.

poezie de Stelian Platon (10 decembrie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi n-aş mai vrea minciuni din alte ere

Un înger gabier îmi dă târcoale
De-atâţia de ani se ţine scai de mine
Oriunde merg, prin port, prin mahalale,
Prin săli de biliard, fără ruşine
Îmi calcă umbra peste tot şi pare
Dacă te uiţi din far că suntem unul
Cu aripi din ţărână târâtoare
Având acelaşi înţeles: surghiunul
Firav ca fericirea mă îmbie
Să-i dau cămaşa mea s-o facă vele
Făgăduindu-mi trai pe veresie
Când s-o-nturna cu zeci de caravele
De peste mări şi ţări nelămurite
Şi m-o acoperi întreg cu daruri
Livre de perle, vise spălăcite,
Ţigări de foi, absinturi, avataruri
Promite câte-n lună şi chiar luna
Verzi papagali, lingouri de speranţe
Hamacuri fără sfori, promite-ntr-una
Nu-l cred, atâtea mângâieri malfranţe
Am tot primit, aduse de vapoare
Fără busole în debarcadere
La ţărmul meu de taine plutitoare
Şi n-aş mai vrea minciuni din alte ere
Uitate prin americi intestine
Şi cum aş merge dezbrăcat pe stradă
"Dar nu eşti gol, eşti îmbrăcat în tine,
Ca-ntr-o armură veche de paradă"...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Petru Dancu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul iubirii

ce ştii tu femeie
astăzi plouă în lume
este toamnă în mine
noi am fost odată înveşmântaţi în sfinţi

noi înseamnă doi
nu vorbi, ascultă
valurile mării, vaietul durerii
glasul tău din noi

rătăciţi prin parc
ne plimbăm aiurea
mă strigai de mâine
frunza iar cădea

risipiţi în lume
pe cărări ce dor
cad frunze în lume
noi plângeam în doi

mai venea o ploaie
cad stele şiroaie
eu cântam balade
la fereastra ta

deschideam o clipă
cu trupul, cu gândul
aşteptam o toamnă, toamna nu venea
căutam femeia, regăseam o mare

te iubeam odată
pe covorul gol
dezbrăcam iubirea
risipind un foc

te deschizi în noapte
când vei fi a mea
tu erai iubita
eu eram un dor

mă vroiai de mire
eu, tragicul rapsod
erai existenţa
unui veac nărod

erai floarea mea
stea lucind în ea
mă înalţ la tine
a te săruta

mă întorc la tine
şi în astă noapte
te dezbraci de toate
a mă întreba

erai iar iubita
rătăcită-n braţe
şi-ai tăcut suavă
a ultim suspin

sărutam femeia
şi ploua mereu
te iubeam în noapte
printre valuri, şoapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rezolvat atâtea enigme în unele nopţi, am trecut prin atâtea aventuri şi mi-am construit atâtea castele cu ziduri de speranţe şi porţi de vis absurd, încât, atunci când viaţa şi-a adus aminte de dragostea mea pentru trenuri şi m-a folosit pe post de acar Păun, nici nu mi-a părut rău.

Cristian Lisandru în Picături de Insomnie, volumul 3, "Calea ferată de sub pasarela Basarab" (20 noiembrie 2011)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea, cu ochi ca două stele,
Care răsar pe cer şi strălucesc,
Tu eşti a mea dulce mângâiere
Eu pe tine te iubesc.

Tu eşti un înger care te-ai
Coborât din rai, cu păr bălai.
Şi cu gura ta frumoasă, buzele ca de trandafir,
Fii a mea mireasă, iubita mea cu ochi dulci de zefir.

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2002)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea! azi fulgeră şi plouă,
Cerul e prins în falduri sidefii
Şi-n dimineaţa clipelor de rouă,
Peniţa-mi împleteşte... poezii.

Pot scrie ne-mplinirile-n poeme,
O nouă carte-i gata... de tipar,
Eliberând păcatele din scheme
Cu pasiune, dragoste şi har.

Prin întuneric, dezgolesc lumina
Cuvintelor... nespuse de tăceri
Şi-o dăruiesc privirilor... pe INA,
Necunoscuta marilor plăceri.

Iubita mea! seducător de dulce,
Închin sonete buzelor de foc,
Ce vor a ispiti... şi a seduce
Trupul ferit de patimi şi noroc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge

nu, nu mi-am dus mâna prin păr
nici nu am glaucom
cum nici nu sunt morarul

am rupt un poem eşuat în bucăţele mii
aşa cum Iisus a frânt pâinea

am aruncat deci trupul meu de hârtie şi pustiu
văzduhului...

de aia îmi pare că
ninge

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era... toamnă

Era toamnă,,, ploua iubire", era frig, era şi soare,
era toamnă târzie,,, noiembre", era târziu, eram
Eu, erai şi Tu, suntem şi acum tot Noi,,, rătăciţi"
prin cărţi, rătăciţi de Noi, Noi ne suntem... noi!

Noi ne suntem...,, nimănui ", Noi ne scriem
,, încrucişat ", Noi, doi poli opuşi, Noi ne atragem
în opus, Noi... ce dor mi-e de ochii tăi, nu mai
zic de trupul tău ori de sânul dezgolit, nu mai...

Aş rupe din Cer o Stea, o cometă, o,, Stea
căzătoare", aş... ţi-aş... Eu ţi-aş pune Luna la
picioare, chiar şi tâmpla mea, te-aş înveli...
cuprinde, cu Calea Lactee, of cât te mai iubesc!

Ce păcat... ce Om fără de tine, sunt pierdut în
ochii tăi, sumt prea,, mort" şi moartea mi-e prea
vie, îţi aminteşti... prima întâlnire..., candela
arzând a vie", parcă... mi-e ruşine că sunt Om!

Cum e cu putinţă, ca un Zeu şi o Zeiţă... să se
rătăcească-o clipă pe un... anotimp de toamnă,
of ce... toamnă mi-e de tine, of ce dor mai naşti
în mine, sincer... mi-e ruşine şi mă doare!

Of... să blestem ori să ucid... nimeni nu mi te
poate aduce 'n cale, vino Tu de bună voie,
nimeni nu are răspuns, nici nu 'ntreb, nici nu
cerşesc, oare de ce te mai Te iubesc, oare...

Ce să-ţi spun când viaţa mi-e doar clipă, ce să-ţi
spun... aripa mea lipsă, parcă.... iar mă simt a
Om, iar mă dor şi iar nu... nu mor, sunt... al tău
şi chiar mă dor, Tu mă dori, durerea mea, Eu...

Eu sunt calauza Ta, parcă Lumea asta nu-i a
noastră, normal... Noi şi Lumea lor... Noi
cei,, puşi de o parte", Noi şi Lumea lor, unde o
să ajungem, nici pribegi, nici călători, oare...

Da... ziua de mâine, o să-mi fie foame, o să-mi
fie sete, o să-mi fie dor de tine cum mi-a fost o
viaţă 'ntreagă, o să-ţi amintesc de mine, o să te
bântui,,, zâmbesc", Eu nu aparţin acestei lumi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Iubita mea din colţ de stea
Te-ai instalat pe monitor
Şi de acolo-n dormitor
Iubita mea... sunt muritor

Nu pot să dorm, nu pot să plec
Cum să te las închisă-n casă?
Când mă priveşti întrebător
Îmi pari atâta de frumoasă!

Aş vrea să plâng, aş vrea să râd
O simt ca tragi-comedie
Interpretată de noi doi
Într-o fantastică regie

Şi-acum... ce am să fac cu tine?
Mă uit... ideile îmi pier..
Orice ar fi.. nu pot să risc
Iubita mea ca să te pierd

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita Mea

Iubita mea cu părul fin
De multe ori am vrut să vin,
La tine oriunde ai fi,
Aş face multe pentru a te găsi.

Iubita mea cu ochii de cristal
Care mă porţi din val în val,
Aş da orice să ajung la mal
Să te pot vedea la carnaval.

Iubita mea cu buze dulci
La mine-n braţe aş vrea să te culci,
Te-aş săruta întruna
Te iubesc pentru totdeauna.

Iubita mea eu te ador
Mă simt de parcă n-o să mor,
Iubirea ta e pe vecie
Chiar dacă pare o nebunie.

poezie de Ovidiu Kerekes (3 februarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,
trece prin ac, prin con, prin obelisc,
prin munte, şi – murind la voi în braţe –
nunteşte cu regina suprafeţei.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor de tine-n atâtea veşnicii

libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veşnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieţii
şi în cele cu lanţuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfinţituri de soare
şi mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin oraşe imaginare
şi te simt prin bruma sângelui meu
tinereţea mea îi pune frână morţii
şi mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mişcă nopţile reci prin cameră mereu
mă porţi prin frăgezimi de stea uşor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin şiruri de oglinzi concave, prin nunţi de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
şi-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!