În ochii tăi...

În ochii tăi văd luminând
o stare paşnică şi-un gând
care străbate pân' la mine
dealuri cu văi şi ape line.
Se-volbură cânt prin păduri
şi luncile-s pline de nuri,
cu fructe sufletu-mi hrănesc
şi sentimente ce nutresc
afine, coacăze şi mure,
taină stârnită în pădure,
e tot ce-ţi ofeream: iubire,
rămasă-acum drept amintire,
tu nu mai vii, te-ai săturat,
pe mine m-ai abandonat
că ţi-ai găsit alt vinovat!
Nu încerca să mai păstrezi
himerele pe care crezi
că le vei folosi în viaţă,
blânde, slugarnice, povaţă,
venin, teribilism, dulceaţă,
ingrediente fără rost
grimate ca în zi de post
cu trucuri ieftine şi fade,
sătulă-i viaţa de bravade.
Nici să mă potolesc nu pot
de când m-ai subjugat de tot,
făcându-mă din om neom,
cum somnul nu-mi mai este somn,
iar viaţa nu-mi mai este viaţă,
de când ţi-am devenit paiaţă,
lipsit de personalitate,
m-au gârbovit multe păcate,
măcar să ştiu ce duc în spate:
ispite binecuvântate
ori tânguiri nemeritate.
Dar, să nu ne mai fim povară,
hai să-ncercăm ultima oară
de a scăpa de-amar şi chin:
să dăm frâu liber la... destin,
va spune ce ne-a hărăzit:
ori ne-am urât, ori ne-am iubit!

poezie de Petre Prioteasa din Poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire...? De două ori...

Pe ritmuri de dorinţă, m-ai îmbătat uşor
Şi cu vorbe alese, ai vrut s-arăţi iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.

Nu folosi minciuna când simţi arzând un dor,
Nu îţi nega trăirea, prin frică, laşitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Preţuind doar trupul şi nu omul din spate!

Ai cautat să ai, să simţi ce n-ai avut...
Şi într-o zi... ai prins curaj să vii iarăşi la mine.
Şi iarăşi te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...

Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu ştiu şi nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ţi-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârşitul lunii!

Nu ştii multe de mine... dar nici n-ai vrut să ştii.
Ţi-ai rezervat bilet doar în dorinţa
De-a poseda şi doar de-aţi împlini
Un vis trecut, ce-ţi obseda fiinţa...

În dragoste eşti liber, dar doar dacă iubeşti!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poţi ca să trăieşti,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!

Promisiuni şi vorbe! Cuvinte şi atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui să ştii că legământu-i sfânt...
Şi de te-abaţi cumva, ajungi iar la ruină.

Şi de nu simţi iubire... şi de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, să faci, sau ce-ai avut
Să îţi păstrezi cu tine, de nu simţi vreo chemare!

Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai să-nţelegi zâmbind...
Că-n viaţă tot se-ntoarce şi ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înşelând, minţind...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul meu drag! (versuri dedicate băieţelului meu Alexis)

M-ai ajutat să cred în mine... m-ai schimbat atât
Mi-ai dăruit un zâmbet cald, copile... eşti atât de bun!
În jurul tău este veselie, în ochii tăi e bucurie
Şi ştii că dăruind din ele te contopeşti şi devii iubire!

Când tristeţea mă apasă închid ochii şi-mi amintesc
Chipul tău, privirea ta duiosă şi mâinile ce ţi le treci prin părul meu...
Cuvintele frumoase şi pline de înţelepciune ce mi le-ai oferit în dar
Ori de câte ori simţeai că am să cad
Tu m-ai ajutat să mă ridic fără să îmi ceri nimic în schimb
Ţie îţi datorez acum faptul că am învăţat să râd...

Cum am să te răsplătesc, cum am să îţi mulţumesc
Căci în Ajun de Crăciun simt că sunt un om mai bun?!
Cum oare am să pot să îţi ofer mai mult decât însăşi viaţa mea?

Nici o viaţă nu ar ajunge să îţi arăt cât te iubesc
Nici o viaţă nu ar fi suficientă căldura să îţi ofer,
Tu eşti visul devenit realitate ce dă sens vieţii mele neînsemnate!

poezie de Mădălina Gheorghe (25 decembrie 2013)
Adăugat de Mădălina Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Mi-ai zis adio şi-ai plecat,
am obosit de căutat,
răsfaţă-mă cu drag mereu,
cu îndrăzneală şi tupeu,
cu gură arsă m-ai lăsat,
dar sete mi-e de sărutat,
eu te-am iubit, tu m–ai iubit,
dar visul nu ni s-a-mplinit,
tu l-ai uitat, eu n-am uitat,
pe sfânta cruce am jurat,
că orice-ar fi, ce s-o-ntâmpla,
voi fi al tău, vei fi a mea.
Doar până ieri ţi-am fost iubit?
Mă mir de ce m-ai părăsit,
nu ştiu ce nu ţi-a convenit,
la loc ştiut n-ai mai venit!
Aş vrea să ştiu, dar nu-ndrăznesc,
tăcerile mă obosesc,
la ce gândeşti, la ce mai speri,
când tot ce faci devin poveri
pe umeri greu de suportat,
ori rătăceşti ori te-ai mutat,
trimite-mi veşti, nu mă răni,
mai spune-mi că mă vei iubi,
de vrei să vii, poţi să te-ntorci
să facem chef, că tai doi porci.
Aşa cum ştim îi preparăm,
iar la festin să invităm
prietenii adevăraţi,
pe degete re-număraţi.
Le dăm să bea, mâncare au,
cu ei la masa n-am să stau,
dar ei vor şti că-i răsplătesc
pentru temei prietenesc.
În gând la tine locuiesc
culcuşul n-am să-l părăsesc
că-n viaţa asta aspră, grea,
chiar greutăţi de-om mai avea,
plăti-vom biruri de coşmar
sorbind pelinul din pahar,
chinul în har e mai bogat,
dar vom plăti nemeritat.
Domnul în pază ne-a avut
cine cutează, îl înfrunt!
Nici nu mai vreau, nici nu suport
să scot iubirea la raport
să-i fac bilanţ inopinat
pe trend arid, sterp şi uscat.
Nici nu mai pot, nici nu mai vreau
pelinul dorului să beau
când nu ne-mpiedică nimic
să fim mămică şi tătic,
iar al iubirii noastre rod
să fie patimii zăvod.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că mă iubeşti!

Dintotdeauna am ştiut că mă iubeşti...
Şi tu dintotdeauna te-ai ascuns,
Dorindu-ţi să pari de nepătruns...
Dar eu ştiam, ce sentimente tu nutreşti.

Dintotdeauna am văzut cum mă priveşti,
Când tu credeai că eu mă uit în altă parte...
Mi-ai fost şi eşti dechis ca şi o carte,
Însă, de pagina de încheiere... mă lipseşti!

Dintotdeauna ţi-am simţit cum gânduri strigă
Şi ele mă chemau necontenit...
În miez de noapte, poate-aş fi venit,
Dar mintea, la altceva obligă...

Dintotdeauna m-ai plăcut în taină, ştiu!
Mă prefăceam că nu ştiam, zâmbindu-ţi...
Şi tot în taină te iubeam, fiindu-ţi,
Ceea ce amândoi doream să-ţi fiu.

Dintotdeauna ne-am certat de la nimicuri...
Şi tot de-atâtea ori mă împăcai...
În sine pentru mine tu ardeai,
Iar eu îmi puneam dragostea în plicuri.

Şi ne-am jucat aşa o vreme bună,
Şi tot ne-am tachinat, de a durut...
Până când ceasul a sunat... şi ne-am avut...
Şi-apoi, din cer senin, a fost furtună!

Dintotdeauna eu te-am iubit la fel.
Deşi, nu arătam... precum şi timpul,
Ce s-a jucat cu noi mult prea rebel...
Eu te-am iubit fără să stric ritmul.

Şi azi e ars ce-a fost atunci o joacă...
Ţi-a fost prea multă teamă de iubire!
Dar ce ţi-am dăruit, n-a fost dezămăgire...
Nu mai lăsa niciun minut să treacă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Când nu pot să te am în gând
Mi-e viaţa un neant purtat de vânt
Îmi pare totul o povară
Cum este vremea de afară

Trăiesc de multe ori cu o senzaţie
Se vrea a fi o revelaţie
Te văd de parca-i fi aproape
Dar ce păcat, tu eşti departe

Mă-ntind pe frunzele din pom
Cu tine-n gând încerc s-adorm
Mai vreau să-ţi spun a nu ştiu câta oară
Eu sunt arcuşul, tu a mea vioară

Şi totul pare o obsesie
Încerc să ies dintr-o depresie
Mă afund pe un drum fără exit
La gândul că m-ai părăsit

Cu ce-am greşit când te-am iubit se ştie
Am mai trăit aceeaşi vreme de melancolie
Eu sufletul ţi l-am încredinţat doar ţie
Nu te acuz, dar cred c-aşa a fost să fie

Să nu mă uiţi te rog aş vrea
Să mă păstrezi în mintea ta
Să-mi scrii când simţi pe o hârtie
Ceva din viaţă de melancolie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din ochii tăi

Lumini se scaldă-n ochii tăi,
de rugă licărind văpăi,
fermecător ca un pelin,
deşertăciunii nu mă-nchin.
Străfulgerat de murmur cald,
mă dărui şoaptelor ce ard
şi mă topesc de dorul tău
că te sărut în gând mereu.
Cu versuri limpezi ce creez,
fie sunt treaz, fie visez,
mă simt din nou îndrăgostit
însemn că arta n-a murit,
iar dacă-n amforă croim,
speranţe noi desăvârşim
ca zvon al revenirii semn
precum e viaţa ca îndemn.
Căldura-ţi lângă mine-o am,
cum frunzele stau prinse-n ram
bătute când un aspru vânt
le-ar vrea căzute la pământ,
m-ai coborât, m-ai ridicat
dar nu am săvârşit păcat,
m-ai ridicat, m-ai coborât,
nicicum noi doi nu ne-am urât,
tu mă alungi, tot tu mă chemi,
când nu mă-ntorc, tot tu te temi,
tot tu mă chemi când mă alungi
că ţi se par zilele lungi,
cum sigur sunt că-n tot ce simt,
nu are rost ca să te mint,
din gură vorbele-mi lipsesc,
cu inima le ostoiesc.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută

Era Crăciun, ne-am cunoscut
Şi s-au unit două destine,
Ne-am întâlnit şi ne-am plăcut,
Apoi ne-am cunoscut mai bine.

M-ai cucerit cu-acea privire,
Cu-acei ochi verzi ce îi ador,
M-ai sărutat fără oprire,
Cu-acele buze ce-mi fac dor.

M-ai vrăjit aşa uşor,
Chiar m-ai prins nepregătit,
Parfumul tău ameţitor,
Cuvinte dulci mi-a tot şoptit.

"E de rău" ar spune unii,
Alţii-ar spune că e bine,
Dar n-ascult de glasul lumii,
În lumea mea, doar eu cu tine.

În piept tot bate, e arzător,
Cu tine-n gând încă adorm,
Încă simt acest fior,
Încă te iubesc enorm.

Şi deşi azi se-mplinesc o sută,
Să nu uităm că-i zi hazlie,
O zi de glume-ntreţinută,
O zi ce-ţi face viaţa vie.

Acum îţi spun în încheiere
Că nu te mai doresc aici,
Că nu mai vreau să simt durere
Şi-n viaţa mea să te implici.

Din mintea mea de tot te-am şters,
Sper să mă crezi, nu te-am iubit,
Şi-nchei frumos c-un ultim vers:
Să nu mă crezi, te-am păcălit.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te, nu îmi lăsa privirea

Întoarce-te, nu îmi lăsa privirea
Să caute în zadar privirea ta!
Nu e nimic mai viu decât iubirea,
Nici viaţa nu e vie fără ea!

Te caut în vis, te caut în amintire,
Visez că într-o zi vei reveni,
Dar nu-mi pot aminti de-o împlinire
A visului că nu-mi vei mai lipsi.

Şi nu pot să te ştiu în altă parte
Şi nu-s întreg cât tu eşti partea mea,
Iar viaţa dacă seamănă a moarte,
Eu şi în moarte te voi căuta.

Când viaţa viaţă nu-i fără iubire,
Nici moartea morţii nu-mi dă liniştire.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (11 decembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori nu ţi-am dat flori
şi versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!

De câte ori nu ţi-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!

De câte ori am adormit
la plopul ce ne-aşteaptă?
Tu ai uitat şi n-ai venit
să mă mângâi c-o şoaptă!

De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
şi inima pustie!

De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am aşteptat, dar n-ai venit
şi-ţi culesesem mure!

Dar pentru ce "de câte ori"
când ţie nici nu-ţi pasă?
Mă străduiesc să-ţi dau comori,
să-ntemeiem o casă!

Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deţine,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparţine!

O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieţii,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, aşa cum nu ştii când şi cum ai adormit, la fel nu ştii când şi cum te-ai născut. Şi, ca în somn, la fel şi în viaţă începi să crezi tot mai mult în ce ţi se prezintă separat de Întreg. Şi, tot ca în somn, crezi din ce în ce mai mult şi în sfârşit te trezeşti, adică pierzi personalitatea care trăia în somn şi intri în starea în care erai înaintea somnului, dar nu în aceeaşi stare, ci într-una superioară, căci ai îmbătrânit, ai devenit mai deştept, mai bun.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând

Rememorarea de-ntâmplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Până-ţi culeg tot frigul de pe buze,
Cerându-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte
Şi mai supusă altuia nicicând,
Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând,
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La câtă moarte adunam în gând.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne vom despărţi

(poem cu hopuri)

Când ne vom despărţi
Aş vrea să plouă...
Ştiu, sună a clişeu
Dar cine e regina roşie peste clişee?
Eu.
Când ne vom despărţi
Vreau să ne ia o săptămână, două, trei
Să aibă timp pisica
Să facă pipi în papucii tăi.
Că dacă nu-ţi rămâne din mine
Mai Nimic
Măcar să porţi cu tine
Un damf de pipi de pisic.
Să-ţi fac atunci o traistă cu blesteme
Ţi-aş cam face
Cu toate nopţile în care
Te-am aşteptat pe ace.
Dar hai, să nu imaginăm o despărţire tristă
Mai bine o şuetă, o trecere-n revistă
Să bem nişte coniac aproape împuţit,
să ne-amintim, în fine, cu ce scop ne-am iubit.

Am fost mai buni, mai limpezi
Mai păpădii, mai miere
Am fost o simplă carne
Nălţarea în cădere.
Ne-am spus din ce în ce mai multe-n mai puţin
Am fost o slugă poate, poate ai fost stăpân.
Unul pe celălalt ne-am tot imaginat
Copii, adulţi, ne-am tot jucat...
Ne-am tot jucat
De-a viaţa.
Eeeei, ce să mai vorbim
Când ne vom despărţi
N-aş vrea să ne urâm.

M-am dezmeticit de-odată
Şi m-am întrebat: cum e posibil ca totul să fi fost creat
Din iubire.
Iar noi să tot vorbim de despărţire?

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa inimii

Inimă, piatră de moară,
Mi-ai făcut viaţa amară.
Ai iubit şi bun şi rău,
Sufăr eu în locul tău.
Tu ai ales numai plăcerea,
Mie mi-ai lăsat durerea.
Dureri care trec greu,
Rănind sufletul meu.

Ai iubit şi rău şi bun,
Lumea mă credea nebun.
Câte nopţi şi câte zile
M-ai purtat pe căi străine!
Inimă n-ai vrut să ştii,
Cătai numai bucurii.
Bucurii care-au trecut,
Dar pe mine m-au durut.
Durerea de iubit,
Uite m-a îmbătrânit.
Noaptea chin, ziua amară
Mi-ai făcut tu, inimioară.
Trece viaţa tu nu vezi.
Nici nu vrei să mă-nţelegi.
De iubit, iubeşti mereu
Îmi faci chinul tot mai greu.
Tinereţea a trecut,
Inimă, dar tu n-ai vrut
De iubit să te opreşti
Te crezi tânără că eşti.

Inimă-am păcătuit,
M-ai împins tu la iubit.
Am iubit cu foc şi dor,
Nu mi-a fost deloc uşor.
Nopţile nu le dormeam,
De iubit îţi căutam.
Ţi-am făcut atâta bine,
Azi îţi baţi tu joc de mine.

Inimă dacă n-ai fi
Omul n-ar mai chinui.
Dar ce-i viaţa fără chin?
Un pahar vărsat cu vin.
Cât de bun, cât de gustos
Nu-l mai poţi lua de jos.
Inimă de n-ai fi fost,
Viaţa-ar fi avut alt rost.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2017)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E ziua ta, mămică,
Şi tare te iubesc,
Căci tu vrei să cresc mare,
Cuminte şi-ndrăzneţ.

Te-ai necăjit cu mine,
Pân' ce m-ai făcut mare,
Şi recunosc, mămică,
Că nu te-ai plâns prea tare.

Ai vrut să faci din mine,
Un copil bun, cinstit,
Şi, cred, mămică dragă,
Că tu ai reuşit.

Acum, eu doar îţi mulţumesc,
Dar, când voi fi mai mare,
Eu îţi făgăduiesc,
Să fii mândră de mine,
Pe ori unde m-oi duce,
Şi-atuncea vei vedea,
Că munca ta mămico
Răsplata-ţi va aduce.

Spun poezia şi nu mă uit la tine,
Eu ştiu, mămică dragă,
Că plângi, nu de ruşine,
De dragul meu, mămică!
De ceea ce-ai crescut,
Eşti mândră, că-s cuminte,
Copilul tău iubit.

Şi când vei fi bătrână,
Eu mâna ţi-o sărut,
Drept mulţumire ţie,
La tot ce te-ai zbătut,
Şi lacrima fierbinte,
Din ochii tăi, cândva,
Nepoţii ţi-o vor şterge,
Să ştii, mămica mea.

poezie de Valeria Mahok (7 martie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să facem schimb

De vrei să mă cunoşti mai bine
Te las în locul meu o zi,
Şi ai sa vezi câte ruine
În suflet tu îmi vei găsi.

Eu am zidit de atâtea ori
Din nou, şi iar şi iar,
Să văd dacă tu în locul meu
Nu îţi vei spune, ca e în zadar.

Sa văd de poţi ca sa renaşti
Aşa cum eu de multe ori am făcut,
Îţi spun eu, ca te laşi păgubaş
Şi sigur ai să spui, ca e prea mult.

Mă vezi zâmbind, dar tu nu ştii
Ca port în suflet o mare a mea,
De câte lacrimi am adunat
Din viaţa asta tristă şi grea.

Atâţia m-au dezamăgit
Lista e lungă, şi tot mai pot,
Frumosul în oameni îl voi găsi
Chiar dacă colind pământul tot.

autor Georgescu Elena

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa răspunsului mut

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!