fiţi atenţi la noduri

câte viitoruri am în arbitrul meu liber
care-i gama –
dar psi
în vocea mea din ce în ce pierzându-şi sunet
nodurile din gânduri ce le numără sau cine –
nu-i gând-şef şi gând-slujbaş – alta-i orânduirea aici…

azi sunt legat la păr ca un ţap docil căruia
îi este lehamite
nu-l deprimă aşteptarea
nici mirosul ierbii noi oprite, ci alchimia
funiilor multiple. la capătul celălalt al lor stau
laboratoare unde tot ţapi
fac pantomimă – subiect balanţa!

răspunsuri am renunţat să caut, de-aş vrea
le am în noduri
structura semnului întrebării ar mai ţine
ceva ce ar putea urni cadranul liberului
pseudoliberului arbitru – perspectivei sunetului recucerind
vocea
fiţi atenţi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taverna

Toata ziua mă gândesc la asta, apoi, noaptea o spun.
De unde vin?
Şi ce trebuie să fac?
N-am idee. Sufletul meu este de altundeva, sunt sigur.
Şi intenţionez să o sfârşesc acolo sus.

Aceasta beţie a început în altă tavernă.
Când o să revin în acel loc,
Voi fi complet treaz. Ȋntre timp,
Sunt ca o pasăre de pe alt continent, locuind această coştereaţă.
Vine ziua când îmi voi lua zborul –
Dar cine e acum în urechea mea şi-mi ascultă vocea?
Cine rosteşte cuvinte cu vocea mea?

Cine mă priveşte în ochi? Ce este sufletul?
Nu mă pot abţine să tot întreb.
Dacă aş gusta o înghiţitură de răspuns,
M-aş putea elibera din această închisoare a băuturii.
Nu mi s-a cerut acordul pentru a veni aici – şi nu pot să plec pe aceaşi uşă.
Oricine m-a adus aici, va trebui să mă ia din nou acasă.

Aceste versuri... Niciodată nu ştiu ce o să spun.
Nu planific asta.
Când sunt dincolo de a le spune, devin foarte tăcut şi rareori rostesc ceva.

Avem un butoi enorm de bere, dar nu sunt halbe.
Pentru noi este în regulă. Ȋn fiecare dimineaţă
Suntem îmbujoraţi, iar seara suntem îmbujoraţi din nou.

Ei spun că noi nu avem nici un viitor.
Au dreptate – Iar asta pentru noi este perfect.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

Dumnezeu e pretutindeni (punct)
chip şi asemănare (noi), dar
unde ascundem propria
pretutindenietate?
Cât de largi, cuprinzători ni se îngăduie…
liberul arbitru, ei bine
această condiţie
ne face puternici… şi singuri
sau umili şi în comuniune, unitate.
Cu toate acestea
am tot mai mult senzaţia
că sunt doar o traiectorie
nu am nici măcar
consistenţa unui bob de nisip

limitele sunt înăuntru şi
acest înăuntru este reflexia bogată
a lui afară…
din ce în ce mai greu îmi pare
să-mi asum destinul de om –
menirea mea dincolo de contemplare
cu motivul venirii sau plecării mă frământă
nu mijloacele
ci faptele în sine, rotundul în care
muchii acestui pretutindeni parcurgându-mă
«cine pe cine» sau «cine-cui»
lasă semn!
Oglinda aceasta arată un străin.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu-l cunosc, dar aş vrea…

pe o lumânare ce-mi părea înaltă cândva
erau inscripţionate semne
lumina cobora căutându-mi fruntea şi nu ştiu
dacă eu creşteam sau
lumânarea scăzând ardea semnele până ce
deveneam egali
în punctul acesta am înţeles zilele mele
caractere stranii, de azi voi fi eu mai înalt
tălpile, pământul răsturnat din care
vor creşte ierbi noi, semne…
în număr de nouă cuvinte am descris viaţa mea
mai sunt alte trei pentru împlinirea zodiei
iubire, adevăr, menire
triunghiului acesta îi caut laturile, unghiurile
mişcarea
ceasul meu este 11:59 noaptea, va începe
o altă zi
mă va speria precis un cer prea senin
un pământ prea gol, niciun drum trasat – iată
un toiag creşte alb
din dreapta mea ca o prelungire de os
triunghiul roteşte inima, corul nu-L cunosc
dar aş vrea
pentru că El a scrijelit semnele, a aprins –
şi nu de la jumătate – fitilul subţire
la «ceva» probabil S-a gândit atunci…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea de bas: Unde să pleci? Viaţa erupe necontenit, iar cimitirele sunt pline!
Vocea de soprană: Morţii au tot mai puţin spaţiu vital!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea este Energia: din această cauză, ea uneşte doi oameni numai când aceştia sunt cu adevărat pregătiţi pentru acel moment. Dar toţi suntem ispitiţi să forţăm o situaţie - doar pentru a auzi în cele din urmă un cuvânt pe care niciodată n-am vrea să-l auzim: "pleacă". Cine nu respectă vocea şi ajunge mai devreme sau mai târziu decât trebuie, nu obţine niciodată ce-şi doreşte.

Paulo Coelho în Zahir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec lasciv

te vreau grav, în cheia sol,
cu-acorduri tandre să ne-atingem,
şi la final de portativ,
în braţe tandru să ne strângem.

să cânţi în gama mea aş vrea,
să mă surprinzi cu note-nalte.
să ne-ncălzim reciproc.. vocea
tu-n gama mi, eu-n gama ta.

să încheiem majestuos,
să ceară bis în urma noastră,
să ne culegem de pe jos
după-o sonată amoroasă.

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

În filmul Braveheart, William Wallace spune: "Toţi oamenii mor. Dar nu toţi trăiesc." Şi eu m-am numărat multă vreme printre acei oameni care trăiesc din inerţie. Care se mulţumesc cu puţin din teama de a îndrăzni mai mult. Am ascultat toate vocile, mai puţin vocea mea interioară. Vocea sufletului meu. Pentru că fiecare om are un suflet. Într-o zi o să fac o colecţie de materiale şi cercetări care atestă în mod ştiinţific existenţa sufletului uman. Cuvântul "psyche" înseamnă "suflet" deci psihologia este ştiinţa despre suflet. Înţelepţii din antichitate au ştiut asta, amatorii de azi se bălăcesc în ignoranţa lor. Dar nu pentru multă vreme, pentru că adevărul nu poate fi ascuns. Asta e pasiunea mea. Psihologia. Potenţialul. Personalitatea. Toate se leagă între ele. Nu am aflat asta decât în clipa în care am reuşit să amuţesc toate vocile din afara mea. Vocea părinţilor, a profesorilor, a televizorului şi a radioului, a prietenilor şi chiar vocile din capul meu, din mintea mea raţională care a fost condiţionată şi educată să gândească într-un anume fel.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-as fi renunţat

De-aş regreta tot ce-am greşit,
De-aş renega ce mi-e sortit,
De-aş pierde orice dâră de speranţă,
Când toate par doar aberanţă,
De-aş renunţa la tot
Ce alţi dreptul lor, îl socot,
De-aş pierde renunţând la luptă,
Aş fi deja pe veci pierdută.
Şi atâta timp cât încă-n piept
Sufletul mi-l percep şi accept
Lupta doar şi-a arătat
Colţi ei de animal întărâtat.
Nu ataca, nu distruge,
Răni ce încă sânge curge;
Doar zâmbeşte încet, ocult,
De prejudecăţi desculţ.
De-aş fi renunţat la fericire,
Azi visam la nemurire.
De-aş fi renunţat la vise,
Azi priveam doar uşi închise.
De-aş fi renunţat sa fiu
Strop de ploaie, stropul viu,
Astăzi încă rătăceam,
Astăzi lupta o pierdeam.

poezie de Adriana Monica Burtea (18 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei doamne

O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseşi, mi se pare,
N-aş mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!

De vină tu eşti, deci, deşi
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde şti
Că tu ai rupt logodna, poate.

Mi-era, ca şi al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. -
Azi, altuia îi eşti femeia!

Aş fi în stare să-i zdrobesc
Şi liniştea şi fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc,
Nu-l pot urî - aşa mi-e firea!

De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, şi sânger!

Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!

Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceaţă zgomotoasă
(Pe gânduri, aş înnebuni!)
Încerc să uit tot ce m-apasă.

Dar chiar aşa, câte un gând
Se mai strecoară prin beţie, -
Şi diavolii m-ar plânge - aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!

poezie celebră de Byron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte sfere

dacă-i o singură naştere
multiplicarea morţii este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spaţii înalte şi mai înalte
răsfrângeri – cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar aşa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice... dar dacă nu-i
numai o naştere?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mă voi duce…?

nu sunt alesul şi nici singur
nu mă voi chema

risipa nu-ntr-adins mă ştie, nici harul…
urma mea prelinsă-n vaietul lumii satului românesc
mă va naşte din nou, din acelaşi părinte
din acelaşi sunet

ce mă voi face când
asfaltul va înveli ca o epidermă a diavolului toate satele?
Unde mă voi duce să mor ultima oară?

Nu sunt singur în exilul dezrădăcinării – cum nici răul
nu-i perfect…
Am vietăţi cu mine mai multe chiar decât Noe
unde să le duc, cine-mi arată că susul e sus
şi că noaptea-i aproape…?

Speranţa, hristica respiraţie
abia îmi învaţă numele sau
…mi-l pierde-n dâra nechemării

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

acum NU…

ca şi cum
ai aştepta complimente
pentru că eşti viu, trăieşti –
lipeşti semnul exclamării
în urme cu tălpile…
instinctul comercial asediază
fiindul
iubirea, credinţa, banalul salut

Tăcere – de-aş putea – izolare
într-un sine autosuficient
viaţa ca un strop de ploaie
de-aş putea… O!

Totul este o rană
în ea mă mişc, nu sunt
vindecare

din «a păsa» n-am smuls
sensuri, esenţe, dar
am aflat de ce mă poticnesc
merg înainte privind înapoi
ceva îmi suceşte capul
de-aş putea
să lipesc, sădind în urme
imagine şi viţă-de-vie nouă
aş primi complimentele altfel
NU

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există situaţii tensionate potrivite chiar şi pentru cel mai calm om din lume, gata să-i stoarcă şi ultima fărâmă de răutate pe care habar nu avea că o are. Se îngăduie astfel, cioplirea caracterelor prin cele mai dureroase etape, dar mai ales debarasarea urgentă de slăbiciuni dăunătoare, chiar dacă ele sunt căţelul, cartea, ideea sau chiar propriul copil. Atitudinea se desăvîrşeşte însă, numai prin liber arbitru. Într-o aşa ecuaţie existenţială, toţi participanţii sunt chemaţi la ceva, împreună sau separat. Suntem datori să nu acţionăm sub impuls, iar dacă nu se poate, să chemăm ajutorul ceresc. Acesta e întâiul manifest al liberului arbitru, urmate de altele şi tot aşa, cu fiecare inspiraţie şi nechibzuinţă a noastră.

Dharma K. Tchobansky în Rupte din Seu, Viaţa toată-i un sincron (2016)
Adăugat de Tchobansky
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esenţa tuturor organismelor vii.
Dick: Aşa o fi pe Pământ, dar nu şi aici, Lucian. Toate aceste plante obţinute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă şi-n cazul animalelor şi pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, fiinţe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înţelegeţi mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa neputinţei

Lacom îmi este gândul, să nu mai zic de poftă...
Dar, din păcate, tu nici măcar n-ai habar
Că-n inimă şi suflet eu ţi-am făcut altar,
Unde mereu mă rog, să mi te am în faptă!

Râvnesc ca un nebun la tot ceea ce-nsemni,
Dar, din păcate, teama mă ţine la distanţă...
De câte ori n-am vrut să îţi spun totu'-n faţă,
Să fac să se grăbească acele rugăciuni...

Dar parcă-i un blestem, nu pot să nu mă tem
Că ai putea să-mi spui: "Ascultă, dragul meu,
Iubesc pe-altcineva, îmi pare rău, dar eu
Nu aş putea să-ţi fiu mai mult decât poem!"

Nenorocită teamă, parcă n-ar fi de-ajuns
Că, pe nepusă masă, în suflet mi-ai pătruns...
Acum, mai port şi grija cumplitului răspuns,
Pe care mintea mea nu-l poate ţine ascuns.

Şi nu e de mirare, căci ar fi mult mai rău
Să se întâmple astfel, să pleci din visul meu,
Să ştiu că tu şi eu, tot ce-am sperat mereu,
Nu este cu putinţă. Singur mi-aş fi călău.

E visul prea frumos, pentru-a risca să-l pierd.
Sunt ani de când în el speranţe investesc...
Atâţia ani de când din el mă tot hrănesc.
Ceea ce simt e demn de cântul unui bard!

Păcat că nu e nimeni, care să mă-nţeleagă...
Să-mi înţeleagă lupta şi cât de grea e ea,
Ce-nseamnă să iubeşti fără să poţi avea
În faţa neputinţei nici cea mai mică vlagă.

Acesta-s eu, iubito... Nu mă joc de-a iubirea.
Şi tocmai de aceea n-aş vrea s-o risipesc:
Pentru că ştiu ce am în dar să-ţi dăruiesc!
N-aş vrea să-mi irosesc, zadarnic nemurirea.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 martie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea de soprană: Am primit sarcini grele!
Vocea de bas: Noi securizăm frontiera dintre viaţă şi moarte!
Vocea de soprană: Emigraţia celor vii a depăşit orice aşteptare!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Deci... Să înţeleg că am greşit în privinţa voastră?
Maria: Bineînţeles, dragul meu! Ai greşit închipuindu-ţi că ar putea fi ceva între noi. N-ar trebui să fii gelos! Tu nu ştii ce-i gelozia! Mai ales că nici n-ai motive! Eu te iubesc nespus! Nu ţi-aş vrea răul. Şi evident, nu te-aş înşela niciodată! În plus, nu crezi că dacă l-aş fi vrut pe Luci pentru mine, n-aş fi renunţat de la bun început la el, aş fi avut destul timp de partea mea. Şase ani, cât am călătorit până a ajunge aici... Cine ştie?! Am fi putut deja fi căsătoriţi şi atunci sigur n-aş fi putut deveni soţia ta, nici măcar prietena ta.
Nick: Aşa-i. E adevărat.
Maria: Dar, ţi-am mai spus... Deşi îmi plăcea de el, nu s-ar fi putut să nu-mi placă, am renunţat la el încă de atunci, de la bun început, pentru că mi-am da seama că el e îndrăgostit nebuneşe de Lia şi nu voi reuşi să i-o scot din minte aşa de uşor. Iar dacă atunci am renunţat la el, în favoarea Liei, ce rost ar avea să încerc acum să-l cuceresc? Oricum, tot degeaba m-aş fi străduit, n-aş fi avut nici o şansă; inima lui îi aparţine tot surorii tale, în întregime. Ai fi putut observa şi tu asta la el, dacă ai fi fost mai atent. Iar eu n-aş putea să vă fac aşa ceva. Nici ţie, nici Liei, mai ales că ea e sora ta. Şi nici chiar lui Luci. Nici unul nu meritaţi una ca asta. Deci, n-aş putea. Sincer, n-aş putea! Oricum, am încetat să-l iubesc cu mult timp în urmă, m-am resemnat. Acum el îmi e doar coleg şi prieten, un foarte bun prieten, drag mie, apropiat; şi comandantul nostru. Nici n-aş vrea să-mi închipui că mi-ar putea fi altceva! Iar acum te iubesc pe tine, nu pe el; doar pe tine! Enorm! Te iubesc, Nick.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!