Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esenţa tuturor organismelor vii.
Dick: Aşa o fi pe Pământ, dar nu şi aici, Lucian. Toate aceste plante obţinute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă şi-n cazul animalelor şi pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, fiinţe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înţelegeţi mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci, cum e posibil ca aceste plante să existe fără ADN? ADN-ul, lanţul, spirala sau helixul vieţii, cum este denumit pe Terra, acea miraculoasă macromoleculă bicatenară, stă chiar şi la baza existenţei proteinelor şi a altor substanţe primordiale. Nu greşesc când afirm că este însăşi esenţa vieţii. Fără ea, nu poate exista viaţă.
Dick: Ah, de ce oare voi, oamenii, sunteţi dispuşi să credeţi că aşa cum este pe Pământ, aşa ar trebui să fie peste tot, în întreg Universul? De ce raportaţi totul la ceea ce se află pe Terra? Şi de ce oare nu puteţi accepta o altă formă de existenţă a vieţii, de manifestare a materiei, cu totul altfel decât cum e pe Terra voastră? Uite că nu e chiar aşa peste tot! Legile de acolo nu sunt universal valabile. Repet, nu e la fel ca pe Terra voastră şi am să vă dovedesc acest lucru de îndată!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dar asta-i imposibil!
Dick: O fi imposibil pe Terra, Lucian, însă nu şi pe pe planeta noastră. Aici e foarte posibil, deci ar trebui să accepţi realitatea.
Lucian: Mă văd nevoit să accept realitatea aşa cum mi-o prezentaţi voi, Dick, n-am încotro, deşi mie mi se pare ceva în neregulă, pe undeva.
Dick: Întotdeauna ţi se pare a fi ceva în neregulă?
Lucian: Nu, Dick, nu chiar întotdeauna.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: E greu de crezut că ai putea avea duşmani.
Lucian: Aşa ţi se pare ţie, din cauză că eşti foarte bună. Cum reuşeşti?
Maria: Explicaţia ar fi simplă: Trăind mereu printre plante şi animale, iubindu-le, preţuindu-le şi îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă şi bună. În plus, aş putea afirma că am reuşit să înţeleg adevărata valoare a vieţii.
Lucian: Adevărata valoare a vieţii?! Şi care ar fi aceasta?
Maria: Nu ştiu dacă într-adevăr am dreptate şi chiar aş fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existenţă însăşi.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; şi nu mă refer doar la fiinţele vii, ci şi la plante, pentru că şi ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte fiinţe, doar pentru că aşa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care convieţuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar aşa! Chiar şi o muscă, o floare sau un microb este la fel de important şi poate revendica aceleaşi drepturi. De ce? Pur şi simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existenţa noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor şi deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepţia oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare îşi are rolul şi rostul bine determinat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Spune-mi, tot mai crezi despre mine că aş fi artificială? Despre noi toţi, locuitorii Proximei, cu excepţia membrilor familiei Kuny, sau ţi-ai schimbat între timp această părere?
Lucian: De ce mă întrebi?
Sonya: Fără un motiv anume. Vreau doar să ştiu ce mai crezi despre noi, locuitorii Proximei? Crezi că e o întrebare nepotrivită, incomodă pentru tine?
Lucian: Nu, dar ar trebui să-ţi dai seama că nu-mi schimb părerile aşa de repede, odată formate. Deci, deşi n-am mai aflat nimic nou în acest sens, tot mai cred că sunteţi creaturi artificiale, dar extraordinar de reuşite...
Sonya: Deci, îţi păstrezi convingerile.
Lucian: Da, în privinţa asta, nu sunt un tip schimbător. Sunt foarte conservator, statornic...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Ce-ai vrea să serveşti?
Lucian: Nu ştiu. Nu mă pricep, eu am servit masa de dimineaţă în nava noastră, aproape mereu.
Lia: Săptămâna asta parcă aveai interdicţie la gătit.
Lucian: Aşa e. Şi m-am conformat interdicţiei. N-am gătit deloc; în schimb roboţii au făcut-o, ei nu aveau interdicţie, iar eu doar am servit ceea ce au pregătit ei. Aici însă... Îţi spun eu cum să procedăm; îţi propun să faci tu comanda şi pentru mine, te pricepi mai bine, doar serveşti micul-dejun aproape în fiecare dimineaţă aici, în oraş.
Lia: Adevărat. Deci, chiar te laşi pe mâinile mele? Ai curajul ăsta?
Lucian: Sigur. De ce nu? Doar nu e nici un pericol, presupun...
Lia: Nu se ştie niciodată... Deci, cum ţi s-a părut totuşi micul-dejun?
Lucian: Hmm; acceptabil.
Lia: Nu pari prea încântat.
Lucian: Sincer să fiu, nici nu sunt. Nu că n-ar fi gustoase, dar... Artificiale?! Nu mă împac deloc cu ideea asta. E ca şi cum am consuma... Cumva plastic!?
Lia: Nici chiar aşa. Să nu exagerăm! Eu m-am obişnuit deja, nu mi se mai pare neobişnuit.
Lucian: Îmi închipui... De fapt, nici nu e neobişnuit, doar că... Ah, chiar n-are nici o importanţă, e doar o banalitate! Ţi-am spus, o toană; am câte unele, mi-e greu să scap de ele.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, astea sunt toate hărţile tale?
Nistor: Da, şefu', astea sunt cele terminate. Mai am unele începute, dar nu sunt gata. O să le termin în curând şi pe acelea. De ce, şefu'? Nu sunt bune?
Lucian: Ba da, mă, nărodule, în mare măsură sunt foarte bune, arată bine, sunt bine realizate, detaliate, cu toate elementele necesare... Dar se putea şi mai bine de atât. Adică, priveşte şi tu, Nis! Ce fel de hărţi sunt acestea, oare? Şi ce fel de geograf mai eşti şi tu?!
Nistor: De ce, şefu'?! Ce anume nu e bine? Eu n-am greşit nimic, serios. E totul corect. Foarte corect, din orice punct de vedere.
Lucian: Oare ce nu e bine, mă?! Nimic de zis, nu vreau să te critic, ai lucrat mult la ele, se vede, sunt foarte bine realizate şi sunt convins că sunt foarte corecte, dar unde sunt denumirile?! Un bun geograf ar fi pus toate denumirile la locul lor! Iar tu ai pretenţia că ai fi un bun geograf, nu?!
Nistor: Păi... Care denumiri, şefu'?!
Lucian: Cum, care denumiri, mă?! Toate! Ai mai văzut tu pe undeva hărţi fără denumiri?! Eu, unul, nu! Deci, cred că ar trebui să le pui şi tu la locurile lor... Nis, chiar şi aici, pe Proxima, toate au denumirile lor specifice: străzile, aleile, parcurile, restaurantele, clădirile, tunelele subterane sau cele de legătură cu exteriorul, cercurile colorate, râurile artificiale, munţii etc. Totul are o denumire proprie, doar e normal să fie aşa.
Nistor: Serios?! Au denumiri? Păi... Nu ştiam.
Lucian: Acum ştii! Deci, ai face bine să le afli şi să le pui la locul lor, pe toate. Dar să nu le scrii de mână, că altfel strici toată frumuseţea acestor hărţi, cu scrisul tău indescifrabil! Oricum, fără denumiri, ce fel de hărţi mai sunt şi acestea?!
Nistor: Ai dreptate, şefu'.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După descoperirea fenomenului de transformare la microorganisme cu ajutorul ADN, s-a descoperit un alt fenomen de importanţă majoră şi anume faptul că la unele virusuri lipsite de ADN şi care conţin numai acid ribonucleic (ARN), rolul de a înregistra, conserva şi transmite informaţia genetică îl are acest ARN.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Mai aveţi nelămuriri?
Maria: Da, ar mai fi ceva.
Eugen: Spuneţi, domnişoară.
Maria: De fapt, aş vrea să ştiu dacă... Dacă ar fi posibil să... Să luăm animale la bordul navei, în misiune?!
Eugen: Animale?! Nu ştiu dacă s-ar putea... N-am discutat despre asta cu nimeni. Personal însă, nu v-aş sfătui.
Maria: De ce?
Eugen: Nu că v-ar încurca cu ceva; sunt tare drăgălaşe, dar mă gândeam la faptul că nu trăiesc prea mult, adică, durata vieţii animalelor de companie nu e foarte lungă, iar asta ar putea ridica probleme; ar fi de preferat să le evitaţi.
Maria: Dar plante?
Eugen: Plante?! Desigur, da... Cred că astea nu încurcă pe nimeni, cu nimic. În cazul lor, altfel stă treaba. Deci, plante cred că puteţi lua.
Maria: Şi... Dacă ar fi vorba de mai multicele, aş avea unde să le depozitez? Şi li s-ar asigura toate condiţiile necesare?
Eugen: Eu cred că da, dar aici mai bine îţi poate răspunde unul dintre cei trei elevi ai mei. Luci, lămureşte-o tu pe domnişoara, te rog!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Şi acum de ce nu te-ai îmbrăcat cu o rochie?
Lia: Aşa nu-ţi place?
Lucian: Ba da; n-aş putea zice că nu. Arăţi foarte bine.
Lia: Ştiu că nu prea mă potrivesc cu costumaţia ta, dar n-am nici o rochie aici, nu le-am luat din navă, le-am lăsat pe toate acolo.
Lucian: Dacă vrei, putem trece prin navă, să te schimbi, sau să mă schimb eu, ca să ne potrivim.
Lia: Nu. E bine şi aşa. De altfel, prefer pantalonii, de orice fel, lungi sau scurţi.
Lucian: De ce?
Lia: Mi se par mai lejeri, comozi, interesanţi, sau poate doar mai practici. Oricum ar fi, îi prefer; mi se potrivesc, mă caracterizează. Deci îmi convine chiar şi uniforma. Mă bucur că nouă, fetelor, nu ni s-a impus să purtăm fuste la uniformă; nu mi-ar fi convenit deloc.
Lucian: Hmm... Eşti deci un pic băieţoasă, în privinţa asta?
Lia: De ce? Nu-ţi plac fetele cu pantaloni?
Lucian: Ba da. Mie-mi plac fetele, în general, indiferent cum ar fi ele îmbrăcate... Păi, sunt un mare Don Juan, nu?!
Lia: Hmm... Să mergem!
Lucian: După tine, frumoasă domnişoară cu pantaloni!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, uite, din cauza mea, lucrezi în weekend, sâmbăta şi duminica, în loc să faci altceva mai plăcut...
Nistor: Altceva?! Să fim serioşi! Ce altceva?! Aş avea oare ce altceva să fac pe aici? Mai plăcut decât asta?! Nu, clar nu...
Lucian: Bine, mă... Atunci, sigur totul e-n ordine?
Nistor: Da, şefu'. E! Sau va fi, în curând, după ce termin cu toate denumirile astea...
Lucian: Şi n-ai nimic altceva să-mi spui?
Nistor: Nu, şefu'... Nimic.
Lucian: Bine, mă. Aşa să fie, cum zici tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre deosebire de ARN, care este de regulă format dintr-o singură catenă polinucleotidică, ADN este alcătuit din două catene paralele, legate între ele întotdeauna, printr-o legătură între o bază azotată purinică şi una pirimidinică. Ca urmare, în macromolecula de ADN nu există decât următoarele patru tipuri de legături: adenină-timină; timină-adenină; guanină-citozină; citozină-guanină.

Petre Raicu în Genetica şi evoluţia vieţuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Uluitor! Cum ai făcut asta?
Stela: Nu mă întreba, ţi-am spus! E micul meu secret, deci, n-am să ţi-l dezvălui.
Lucian: Spune-mi, te rog!
Stela: Luci, asta-i meseria mea. Pricepi? Mi-am făcut doar datoria.
Lucian: De ce n-ai făcut chestia asta mai devreme? Imediat, atunci după ce ne-aţi scos din peşteră?
Stela: Nu începe cu reproşurile, frumosule! Oare cine n-a vrut deloc până acum să mă ocup de el?
Lucian: Aşa-i, doctore, eu... Nu-ţi reproşam nimic. Dar dacă ştiai că o să mă simt mult mai bine, nu trebuia să iei seama la împotrivirile mele.
Stela: Mai întâi de toate, frumosule, nu eram sigură ce ai sau dacă îţi va fi mai bine, pentru că nu mi-ai dat voie să văd despre ce este vorba, aşa că...
Lucian: Bine, am înţeles.
Stela: Te mai doare?
Lucian: Nu. Chiar deloc. Incredibil! Parcă ai fi făcut vreo magie...
Stela: Magie?! Te rog, frumosule, sunt doar medic, nu magician, sau vreun soi de vraci.
Lucian: Nu te supăra, doctore...
Stela: Nici o şansă de supărare. Şi acum, dacă nu mai ai probleme cu braţul, întinde-te!
Lucian: Cum spui tu.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADN

ADN este înţelepciune din vremuri vechi, şi vreau să spun vremuri într-adevăr vechi.

definiţie de Richard Dawkins în Ştiinţă, amăgire şi apetitul pentru minune
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci aici, la ora asta, blondule? Te joci cu păpuşile?
Iulian: Nu... Credeam că dormi.
Lucian: Tot aşa credeam şi eu.
Iulian: Scuză-mă că te-am deranjat. N-am vrut.
Lucian: Nu, nu... Stai liniştit! Nu m-ai deranjat deloc; nu reuşisem încă să adorm.
Iulian: Ah, aşa...
Lucian: Deci, cum e cu păpuşa?. Te jucai?
Iulian: Nu mă jucam deloc; văd că tu te ocupi cu activitatea asta. Eu doar o priveam cu atenţie; chiar seamănă mult cu domnişoara Barbie.
Lucian: Nu-i o Barbie, blondule!
Iulian: Arată la fel ca păpuşa ta.
Lucian: Nici păpuşa nu e o Barbie.
Iulian: Eh; orice ar fi... Nu mă pricep la păpuşi; n-am avut nici o fiică, soră sau nepoţică. Aşa că eu tot Barbie o să le spun, amândurora.
Lucian: Cum doreşti. Nu-ţi interzice nimeni.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se aşezară liniştiţi şi priviră de jur-împrejur, atât cât puteau cuprinde cu ochii. Cupola oraşului artificial nu putea fi încă observată din locul în care se aflau ei, dar se vedeau vârfurile altor munţi, unii mai înalţi, alţii mai joşi. Stăteau, fără a se teme că ar putea fi atacaţi de cine ştie ce animale, pentru că nu erau acolo nici urşi, nici lupi, nici râşi, şerpi, vulturi, nici măcar căprioare, iepuraşi sau alte vieţuitoare, fie ele naturale, ori artificiale. De fapt, nu era nimic, nici măcar plante, fie ele artificiale; era pustiu... Doar roci, stânci, pietre, nisip; nimic altceva. Nici urmă de pomi, iarbă, flori sau altceva asemănător. Senzaţia de pustietate era la fel de apăsătoare ca şi pe suprafaţa acestei imense planete.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar tu ce faci aici?
Lucian: Nu se vede?!
Lia: Ba da, găteşti; dar de ce? Asta nu înţeleg...
Lucian: Pentru că aşa vreau eu; îmi place.
Lia: Păi, voi n-aveţi roboţi casnici?
Lucian: Ba da, avem, însă când sunt eu pe acasă, roboţii sunt cam în plus, n-au ce face, şomează; le fur eu activitatea.
Lia: Şi părinţii tăi te lasă?
Lucian: Uneori mai protestează, dar în cele din urmă, văzând că n-au încotro, renunţă.
Lia: Bine; te aştept.
Lucian: Ia-l şi pe Rikky cu tine, dacă nu te deranjează.
Lia: Eu l-aş lua; nu mă deranjează deloc, deci, dacă vrea, poate veni cu mine.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Biolog? Ah, deci, în general, îţi plac animalele.
Maria: Animalele?! În general, toate, fără diferenţe. În plus, evident, îmi plac şi plantele.
Lucian: Plante şi animale; interesant... Mie îmi plac numerele, în general, toate, fără diferenţe; sau şi cu diferenţe, de fapt.
Maria: Poftim?!
Lucian: Adică matematica; sunt matematician.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi Alex îşi primi cadourile de la colegi, îmbrăţişări, urecheli şi urări, aşa cum era obişnuit. Părea însă mulţumit că nu mai era supărat cu Lucian; era foarte important pentru el. De aceea, chiar era vesel; parcă excesiv de vesel. Doctoriţa, vigilentă, îl fixă cu privirea ei albastră, dar nu-i reproşă nimic, neremarcând nimic nelalocul său în comportamentul lui. Seara, spre deliciul lunganului, urma momentul tortului, pe care Alex îl privi admirativ, parcă nevenindu-i să creadă că ar fi real, helixul unei molecule ADN învârtindu-se miraculos sub privirea lui uimită; ştia că Lucian se ocupase de acest tort, doar cu mâna stângă... Geneticianul nu avea cuvinte; câteva clipe rămase tăcut, cu cuţitul în mână, uitând să sufle cele 33 de lumânări care ardeau încet, să-şi pună vreo dorinţă în gând, sau orice altceva... Glasul colegilor îl readuseră la realitate. Stinse lumânările, îşi puse în gând dorinţa, apoi tăie emoţionat helixul ADN, împărţind fiecăruia câte o felie; nu uită să-i ofere mai mult geografului.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Faci injecţii?
Lucian: N-am încotro. Stela nu-mi dă de ales. Cel puţin are mână uşoară, nu mă doare.
Lia: Măcar atât. Cu ce mă serveşti?
Lucian: Vei vedea.
Lia: Dar obrazul? Ţi-a trecut puţin.
Lucian: Poate, puţin, numai că n-am voie să mă bărbieresc deloc, decât după vreo zece zile. Până atunci...
Lia: Zece zile?! De abia aştept să văd cum vei arăta!
Lucian: Aşa, mulţumesc... Încurajează-mă!
Lia: Ce nu-ţi convine? Mie-mi pari deja interesant, încă de acum.
Lucian: Îmi închipui... Nu pot să sufăr barba asta!
Lia: O să te obişnuieşti cu ea. Cine ştie, poate că după cele zece zile n-o să mai vrei deloc să te bărbiereşti.
Lucian: Aşa crezi? Nici gând! De abia aştept să scap de pacostea asta! Eu, bărbos?! Nu-mi place deloc gândul ăsta!
Lia: Dacă asta te consolează, află că arăţi foarte bine, cu sau fără barbă.
Lucian: Îmi imaginez... Ca un maimuţoi.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!