plus

ziua o măsoară gândurile de fapt,
asta-i viaţa, ceea ce-i porţi emoţiei
ofrandă

mintea-i între muchii boante
trupul curat
aşchii şuieră – unele pe dinăuntru sar, altele
rămân cuminţi şi moi
înfipte, părând inima unui arici…

noaptea o măsoară gândurile, de fapt,
aici încep zbaterile, centrifuga
din lame subţiri ascuţite – până în zori
devenind muchii boante zilei următoare

întind braţele
umbra-i o cruce şi nu ştiu de ce
din profil dacă priveşti
tot cruce se vede – nu cumva
deja alte braţe, înăuntrul meu
sunt întinse?

în balansul acesta
fiinţez şi prisosindu-mi emoţie
şi lame
le trec în cuvinte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
aşchii îmi sar din braţe
şi trec spre pământ prin mine.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

contracţii

vergele subţiri de oţel drumul
muchii încinse, culori mate
lumina din ce în ce mai puţină
din departe
vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă
numele meu desfrunzind, literele
bietele lui litere gârbovite –
zăpezile noi apasă, acoperă drumuri
sting muchii şi voci,
îngroaşă vergele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii

Muchii strâmbe, muchii albe
Diforme şi umbrite
În unghiuri cifra vi-o cântaţi
Când drepte când lungite.
Figura voastră stă portret scurgându-se-n carouri
Iar romburile toate-n piept
Din cubul mingilor poet
Sclipesc pătratice, încet
Pe muchii cad în goluri.

Triunghi să fie Dumnezeu
În unghiuri isoscele
Rotunde lumi pe-un vârf de stea
Cutia-şi închide-ntr-o parte,
Pe latura stângă, pe muchia din ea
Pe marginea bruscă de carte.
Dreptungiuri mai mari şi dreptunghiuri mia mici
Din stele cobor piramide.
Privit dintr-o parte ai zice că-i cort
În care inele stelare
Se’nvârt tot în cercuri până uită de tot
Ce figură cu muchii-i un soare.
Curg valuri prin vremuri
Pe muchii de stea
Cresc cruci ascuţite la colţuri ...
Lumina se-avântă şi se taie din ea
În curbate bucăţi, curcubee
Pierdută se-nvârte geometric şi ea
Pe muchii de spaţiu,
Calea Lactee.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt...

De fapt, tăcerea uneori
Mai tare-i ca vorbirea
S-o preţuim fraţi şi surori,
Să ne-arătăm iubirea.

De fapt, mergând spre Paradis
Vedem de-aici splendoarea,
Vedem ce Tatăl ne-a promis
(Şi forma şi culoarea)

De fapt, în noaptea de dureri
Conecţia-i mai tare
Lumina sfintei Învieri
Ne-aduce-nviorare.

De fapt, din rănile ce-apar
Răsar mărgăritare
Dintr-un eveniment precar
Rezultă-ncredinţare.

De fapt, o cruce o purtăm
Ştiind ce reprezintă,
De humă ne îndepărtăm
S-atingem sfânta ţintă.

De fapt, aducem la altar
Ce inima ne spune
Să dăm preasfântului Tâmplar
Preasfântă-nchinăciune.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (1 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua ta de naştere

sau poate de moarte
te caut să mă recunoşti
să-mi fac un dar din trupul tău
gândurile dospesc agăţate în cuvinte
adulmecă rotirea eternă a universului
rezemată pe o lacrimă răsucită
în moştenirea fătului nenăscut încă
de fapt nu-i decât o îngâmfare stearpă
crezi că te voi lua de mână
risipindu-mă
în parfumul eternităţii
deşertăciune gravă definitivă
ascultă cum sapă pământul hohotind
nimicnicia ţărână din ţărână
flori sufocate de drum înfloresc în păsări
îmbătate de aromele infintului
din amurg lipsesc
braţele tale înfipte în stele
arc peste trupul încercuit în neliniştea
depărtărilor toate încap aici
cândva se vor risipi în altă ţărână
gânditoare a universului
tristeţea este
că nu te poţi recunoaşte în tine
cel plecat cel venit

poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Sfântul Andreiu se măsoară bine nouă ceşcuţi de apă, după care se toarnă toate într-o strachină aşezată sub icoană. Acolo se lasă strachina toată noaptea şi a doua zi se măsoară din nou apa din strachină. De va fi mai multă decât s-a pus, măcar cu o picătură, acest fapt arată că omul are noroc.

Tudor Pamfile în Duşmani şi prieteni ai poporului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manualul bunului singuratic

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
vai mie rătăcitor prin oglinzi
firimiturile cerului au amuţit
şi-i atâta linişte
de parcă-aş fi murit în mai multe trupuri deodată.
Cândva stam printre împuşcăturile râsului
sfidam de departe desfrunzitele ore
acum tot mai spăşit înaintez
de teamă să nu trăiesc altcuiva viitorul.
Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
pe străzi amurgite cineva proclamă totemul
iubirii întoarcerea la cărţile care ne-nving
cuvintele trec obosite ca spălătoresele seara
îngerii dorm
prietenii îmbătrânesc în fotografii
Manualul bunului singuratic lâncezeşte-n odăi.

poezie de Daniel Corbu din Manualul bunului singuratic (2005)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unui penel-cruce

infinit de culori pe o pană de vultur...

gândurile reconstruite la infinit,
îşi depun literele pe un cadran albastru
şi anotimpurile le fură creaţiile,
reinventând poemele timpului.

unele aleg începutul.
altele miezul dogoritor al aşteptărilor.
altele le conturează roadele în mii de lumini...

linii, puncte,
arcuiri periculoase în seminţele poamelor
dulci acrişoare.

şi nimicul e un anotimp al pământului.
îşi risipeşte braţele pe frunţile plecate în călătoriile pulsului,
printre ritmuri fireşti
sau nu...

zvâcnesc paşi
şi uitate gesturi reconturează ramuri...

în liniştea drumului orbilor,
doar păsările tresar
şi pene lungi de timp aduc vămile mai aproape.

departe strigă vulturul,
când o creastă singuratică îi agaţă picioarele.
aripile le închide şi ochii lui
surprind reînceputurile...
... şuvoaiele de crispări între a fi şi a pleca rece,
străin dintre gheţarele iernii.

ea,
singură, sinceră,
în singurătatea unei rostogoliri a ninsorilor,
pe obrajii de piatră ai statuilor
din parcul privirilor amânate...

şi primăvara banalului,
cu braţele verzi cuprinde ramurile
reinventate în toamnele tinereţii.

şi culorile bând tăriile firii,
când stropi de ploaie
anunţă final de festin,
în mişcarea unui penel în formă de cruce.

în liniştea unei pene de vultur
cu aripile strânse,
omul reaprinde o candelă...
lasă braţele deschise larg,
pentru a nu risipi conturul
unui penel - cruce.

poezie de Anne Marie Bejliu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

rătăcire

nu ştiu
ce zi este astăzi din cele şapte
din cele treisuteşaizecişicinci din cele…
nu cumva sunt mai multe zile în ziua aceasta?!
…un fel de întâlnire a lor
de împreunare a ceasornicelor în dans iar eu
nu-s spectrul ei dedesubt, sub moara aceasta mestec
crescute din cadrane ierbi amare singur
în înăuntrul meu răstignit

de-aş fi
de mi-ar spune careva cu precizie ce-ar schimba –
ar fi «speranţa» nu doar umbra
cum aş şti s-o recunosc?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi tot aici

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor şi-l suie,
se cern zăpezi a nu ştiu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuţi în cuie.

Ne cresc orfani copiii pe coclauri,
nevestele ca fânul se usucă,
răsar din mame stânjenei şi lauri,
noi tot aici, noi tot cu dor de ducă.

Parcă n-am fost în lume niciodată,
Duminicile parcă ne-au uitat şi ele,
prietenii prin cârciumi se îmbată –
noi tot aici, noi tot între zăbrele.

Căţui de nuferi ard în rugăciune,
pe sub salcâmii înfloriţi trec fete,
bâtrâne viori întineresc sub strune,
noi tot aici, noi tot în baionete.

Ţiţeiul nostru spumegă în sonde,
scot munţii saci de aur la lumină,
cresc cozonaci pe câmpurile blonde –
noi tot aici, noi tot pe rogojină.

Împărăţii cât şapte ţări într-una
se clatină, pândite de cenuşe,
stăpâni ai lumii au muşcat ţărâna,
noi tot aici, noi tot între cătuşe.

Cu alte poze vine-abecedarul
iar geografia alte hărţi aduce,
istorii noi aşterne cronicarul –
noi tot aici, noi tot bătuţi pe cruce.

Noi tot aici, cu rădăcini amare,
Parcă născuţi din ghinde şi blesteme –
Noi tot aici, noi tot în aşteptare,
Să prindă visul trup – şi să ne cheme.

poezie celebră de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate gândurile pe care le avem în legătură cu un rol, cu un spectacol, nu toate se transpun până la urmă în spectacol şi unele valori rămân afară. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu să adun pe hârtie aceste gânduri. De fapt, nici nu sunt gânduri, sunt stări.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau între cuvinte,
unele dor şi ard în albastru,
altele mă ară până la transparenţă.
tu eşti departe
într-un contur neclar din seva vieţii.

odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.

şi nu mai ştiu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vede

Dumnezeu vede
Cum gândurile mor
Şi-şi varsă cuvinte-n emoţii,
Până te umpli,
Din nou,
De sensuri.

Dumnezeu vede
Cum scazi în putere
Şi-şi pune un umăr în încercare
Până creşti,
Deodată,
Mai mare.

Dumnezeu vede
Cum uiţi să priveşti
Şi-ţi pune ochelari pe nas,
Până vezi
Altfel,
Înainte.

Dumnezeu vede
Cum visele se-ascund
Şi le propteşte-n soare,
Până le prinzi,
Jenat,
De mână.

Dumnezeu vede
Cum uiţi să iubeşti,
Şi-ţi presară coincidenţe în paşi
Până strângi,
Frumuseţea,
În braţe.

Dumnezeu vede
Cum taci în răspunsuri,
Şi-ţi construieşte întrebări,
Până naşti,
Din tine,
Fapte.

poezie de Gabriela Chişcari (7 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă oamenii cred că ei sunt sunt gândurile lor, iar aici începe alergătura şi agitaţia. Identificându-se cu gândurile, oamenii nu mai trăiesc viaţa aşa cum este, pentru că trăiesc viaţa gândurilor, fiind conduşi în direcţia pe care o dictează gândurile, devenind supuşii propriilor gânduri. Identificarea cu gândurile creează identificarea cu egoul. Dar, să nu înţelegem greşit: gândurile nu reprezintă egoul în sine, pentru că egoul reprezintă identificarea cu gândurile proprii, care, după cum se observă, nici măcar nu sunt proprii, ci sunt atrase prin frecvenţa de vibraţie. Identificarea cu "propriile" gânduri determină apariţia lipsei de conexiune conştientă cu Ceea Ce Susţine Existenţa Gândurilor. Identificarea cu conţinutul realităţii te împiedică să cunoşti Realitatea în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din gândurile omului

Omul,
toată viaţa, cât trăieşte,
la trei lucruri se gândeşte.
Cum să nu îmbătrânească,
Timpul în loc să oprească,
Muartea cum s-o păcălească.

Bătrâneţea-haină grea-
nu poate scăpa de ea.
Oricât de mult se fereşte,
de-îmbătrânit, îmbătrâneşte.

În zadar se străduieşte.
Timpul în loc, nu-l opreşte.
Oricât de mult îl măsoară,
omul moare, timpul zboară.

Toată viaţa de-ar lupta,
moartea n-o poate înşela.
Tot îl ia din astă lume.
El se duce, ea rămâne.

Până-la urmă, iese bine.
Ceva, ceva tot ia cu sine.
Fără să mai stea pe gânduri,
ia o cruce şi trei scânduri.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

nu ştiu dacă aici bine am nimerit
cu ochiul meu fraged întrebător
curiozitatea cunoscând,
cu sătula pândă mereu
la nemiloasă cărămidă de odaie
unde văd reversa spaimă
ale umbrelor legănate de tangibilele amintiri.

aici în pasul meu când închid măsura
şi celelalte lumi de îndoială nestăpânită.
ştiind cred,
cum sub furia neîmpăcatelor gânduri
să aştern covorul roşu
pentru neantul ce se cere sosire
să-şi târâie existenţa printre noi.

nu ştiu dacă groaznica reîntoarcere la mine
n-ar tulbura ascuţitele muchii
întinse în petreceri pe obrazul seninului,
dacă n-ar dărâma emoţia investită-n carne
până la colţul inimii de unde să poată privi,
zvâcnetul şi cele câteva tipare de trăiri
ce rup sensul speriat,
montat uneori lângă noi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!