Numărătoare inversă

Mi-am adunat cele trebuincioase
Zicându-mi
Că moartea o să-mi dea un răgaz
Să număr firele de nisip din ochii mării
m-am urcat pe un val cu spumă albastră
cu picioarele adâncite în mine
să nu-mi ud tălpile
nu ştiam de unde să încep numărătoarea
aşa că m-am aruncat în primul vârtej
şi-am dat peste un albatros
ce încerca să-şi ia zborul spre adâncuri
în loc de nisip am dat peste mii de ochi
ce mă priveau miraţi

spre seară priveam la trupul meu mort
ce încerca să ajungă la mal

poezie de Lucian Alecsa din Asupra căderii (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vraja mării!

Mare, soare şi nisip,
Valuri ce se sparg la mal...
Priveam astea într-un clip,
Şi m-am lăsat dus de val!

epigramă de Vasile Dumitrache
Adăugat de Vasile Dumitrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros în zbor

În zborul tău spre orizonturi neştiute,
Tu te înalţi suprem peste oceanul planetar,
Peste furtuni şi naufragii absolute,
Stăpânitor peste comori ascunse de corsari.

Ca şi un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru-al mării şi-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...

Ca visele omenirii, tu poţi să zbori oriunde.
Tu poţi să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii porneşte spre niciunde
Şi-ajunge-n orizonturi ce duc spre nicăieri.

De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârşite, semeţ cuceritor,
O cruce se înalţă din mijlocul furtunii,
Un înger al speranţei, un albatros în zbor...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatros în zbor

În zborul tău spre orizonturi neştiute,
Tu te înalţi suprem peste oceanul planetar,
Stăpân peste furtuni şi naufragii absolute,
Peste comori nemaivăzute, ascunse de corsari.

Ca şi un zeu veghezi corăbierii lumii,
Precum Poseidon din templul de pe Olymp,
Sfidezi abisul negru al mării şi-al furtunii,
Taifun apocaliptic, venit de peste timp...

Ca visele omenirii, tu poţi să zbori oriunde,
Tu poţi să faci ca ziua de azi să pară ieri,
Doar zborul omenirii porneşte spre niciunde,
Şi ajunge-n orizonturi, ce duc spre nicăieri.

De la un pol la altul aprinzi lumina lumii,
Al mării nesfârşite, semeţ cuceritor,
O cruce se înalţă din mijlocul furtunii,
Un înger al speranţei, un albatros în zbor...

poezie de Marian Florentin Ursu (8 iulie 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul de nisip

Era bunăoară-ntr-o seară de vară
Te-ntorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă
Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămasă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine
La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele
Să tac, să mă uit la picioarele tale-n sandale
Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când
Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă
Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă
Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute
De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (27 iulie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul sfârşitului

În corabia mea
Mi-am urcat neamurile
Fiare şi târâtoare,
Vieţuitoare din adâncuri
Şi păsări din văzduhuri.

Mi-am lăsat soarta
În mâna tatălui meu,
Cârmaci să-mi fie
Peste ape
Purtat de vânturi aprige
Să-nfrunt talazuri înspumate
Spre ţărmul făgăduit.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un strat de val înspumat
Alunecând peste alt val lin
Un freamăt din adâncuri tăiat pe orizontala...
amestecat intr-un strat de nisip
cu scoici sfărâmate
sub tălpi
îngropand si plângând un dor...
Un strat de oameni de lut fierbinte
şi colorati zgomotos
tintind orizontul
cu ochi purtareti de priviri
flamand ascunse
spălate sărat...
sub ochelari
dincolo de care
se citeşte o lacrimă...
Degete strecurandu-si dorul
printre firisoare de nisip stralucitor risipit în vant
Şoapte inabusite si buze murmurând un nume
conturand un strigăt de iubire
geamătul mării pe toate ascunzandu-le...
... scrisoare fără predicat...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a apucat unul să numere firele de nisip de pe plajă. La un moment dat s-a încurcat şi a luat numărătoarea de la capăt.

aforism de Mihail Mataringa (13 iunie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respir aidoma poeziei

m-am cocoţat pe un cuvânt
am urcat mai departe pe un vers
m-am agăţat de o rimă
şi mi-am făcut curaj către o poezie
am cules-o
am potrivit-o în suflet
am aşezat-o bine în minte
şi-am alunecat împreună
pe-un tobogan de speranţe
până s-ajung jos
am ameţit
rotocoale de stihuri mi-au bântuit mintea
m-am răsucit de pe o strofă pe alta
şi m-am trezit pe un pat de cuvinte
pansată cu rime
am aflat că nu mă lovisem eu
ci poezia din mine
îmi alunecase din minte
sfărâmându-se în mii şi mii de poezii
acum mă cocoţ pe mii de cuvinte
urc mai departe pe mii de versuri
mă agăţ de mii de rime
şi simt că respir
aidoma poeziei din mine

poezie de Codrina Verdes
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca în vise

Am trăit momente inexplicabile
m-am pomenit deslipindu-mă
de pământ
în timp ce mergeam pe stradă
ridicându-mă sub bolta cerului
deasupra caselor

m-a cuprins teama
şi am coborât printre oameni
ce mă priveau uimiţi
uimit eram şi eu de mine
dar mi-am dat seama
că pot învinge atracţia pământului
şi mă pot deslipi de forţa lui
ridicându-mă spre cer

am prins curaj
şi le arătam oamenilor
că mă pot înălţa
supunând legile gravitaţiei
îmi demonstram levitaţia
şi mă bucuram
că sunt primul om
care colindă văzduhul
fără aripi

bucuria mi-a fost întreruptă
de ţârâitul telefonului
dormeam într-un hotel din Paris
era încă noapte
trebuia să ajung repede la aeroport
să prind avionul care decola
spre drumul meu peste ocean

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu încerca!

Vântul tău a zidit în inima mea fluturii dragostei
Şi ne-a atins privirea cu dansuri creştine
Nu încerca să-mi îngrădeşti libertatea!
Razele mele se scaldă în râul ochilor tăi
Şi devin umbre pe buzele pârlite de nesomn
Nu încerca să mă atingi cu mâna ta pufoasă
Eu sunt un fulg călător spre lumi aprinse
Nu încerca să mă strigi în noapte
Eu stau cu urechea aprinsă la dansul lumilor acerb
Nu încerca să mă retragi din minte
Eu am un loc special, destinat dependenţei de necontrolat
Nu încerca să mă strigi dimineaţa
Eu mă trezesc mai devreme decât viaţa.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,
între maşini şi-n biserici.
Lângă fântâni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoaşterii.
M-am rugat cu muncitorii în zdrenţe,
am visat lângă oi cu ciobanii
şi-am aşteptat în prăpăstii cu sfinţii.
Acum mă aplec în lumină
şi plâng în târziile rămăşiţe
ale stelei pe care umblăm.
Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul tăcerilor

M-am oprit din zbor spre seară
Lângă chipul tău durut
Mă priveai cu ochi de ceară
Dăltuit în rece lut...

Vântul legăna-n tăcere,
Ca un veşnic trubadur
Amintiri din alte ere
Peste liniştea din jur.

Aş fi vrut să-ţi fiu aripă
Înspre cerul cristalin,
Dar destinul, într-o clipă,
Ţi-a frânt zborul spre senin...

Şi nu-i nimeni să-mi asculte
Azi al inimii frământ,
Dor, nelinişti, lacrimi multe,
Se aştern peste cuvânt.

Alergăm pe-a vremii scară,
Anii vieţii-s prea puţini,
Sub a timpului povară
Suntem singuri şi străini...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lidia: Când m-am despărţit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferinţa era tot acolo şi mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit şi acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat şi peste jumătate de an şi tot aşa. Mi-am ţinut mintea ocupată cu munca, iar braţele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrăţişare, o emoţie pe care aş vrea să o împărtăşesc cu el, un cântec mă îngenunchează – dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.

replici din romanul Arlechinul de Nataşa Alina Culea
Adăugat de A.T
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există!

N-a existat vreuna care să mă refuze
Le-am cucerit pe toate la rând şi Viaţa toată
Voi încerca şi Moartea să o sărut pe buze!...

Dar dacă te refuză? – m-am întrebat odată
Nici nu există încă! – mi-am dat răspuns îndată.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea lui Don Juan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înţeles că sunt un om pierdut,
Şi-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au aşezat
Cadavrul de amant încornorat
Şi-am înţeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfinţea chiar laşitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Şi-n timp ce zece popi mă prohodeau
Şi-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Şi-am înviat, ca şi Cristos... solemn!...

Şi-aşa,-nsoţit de popi şi de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aştepta!...

Şi, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deşi mort - eram tot viu,
Şi-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Şi-am stat o viaţ-acolo, să ascult
Ecoul ei şi să visez departe,

M-am răsfăţat în oaza lor duioasă
Şi m-am topit la razele de foc,
Am aşteptat, la ţărmul lor, sfioasă,
Să te învăţ să curgem la un loc,

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Şi-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Şi noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineţii, ce ne umple,
Şi-am înflorit atâtea primăveri...

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de tot,
Într-un altar cu îngeri şi culoare,
Mirarea mă cuprinde şi socot
Că-i raiul meu, cel primenit de soare,

Şi-acum, târziu, acolo-n ei, mă scald
Şi macin clipa asta trecătoare,
Mi-e-atât de bine, mi-este-atât de cald,
Chiar de-i afară aprigă ninsoare,

Avem doi ochi în care curgem lin,
Cu gânduri şi cuvinte, cu nevoi,
Ne vom zidi acolo, blând, senin,
Un cer de slavă picurat de ploi.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, ştiam un cântec încântător

Cândva, ştiam un cântec încântător,
– E adevărul adevărat, credeţi-mă –
Erau toate păsările la un loc,
Le ţineam într-un colivie;
Când am deschis uşiţa,
O, Doamne! Şi-au luat zborul.

Am strigat, "Veniţi înapoi micuţe gânduri!"
Dar ele doar au izbucnit în râs.
Şi-au continuat zborul
Până când au devenit nisip
Aruncat între mine şi cer.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am dat inima...

Tăiată-n felii de lumină,
Mi-am dat inima ţie,
Să-ţi fiu hrană de şoapte
Şi sângele-ţi să mă adape...
Sub unghiul credinţei şi al sentimentelor,
Atunci când m-ai privit prin caleidoscop,
Mi-am schimbat, în dansul luminii
Şi farmec şi joc.
M-am aruncat în oglinda timpului
Şi m-am născut particulă albă de artă...
Tu m-ai văyut o fărâmă de piatră...
O piatră ce,
Când ploaia luminii a alunecat din ochiul meu către tine,
M-am transformat într-un munte.
Un suflet vulcan alergând spre divina sclipire,
Un suflet de jar...
Nu ai căutat lumina ce minte
Visele fiecărui bărbat.
Ţi-ai adus, printre clipe, aminte,
De ce-am însemnat.
Da, sunt piatra ce am devenit munte -
Un plăpând dans de flacără de lumânare
Ce pâlpâie fraged, dar
Lumină în a sufletului albă odaie...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!