Cândva, ştiam un cântec încântător

Cândva, ştiam un cântec încântător,
– E adevărul adevărat, credeţi-mă –
Erau toate păsările la un loc,
Le ţineam într-un colivie;
Când am deschis uşiţa,
O, Doamne! Şi-au luat zborul.

Am strigat, "Veniţi înapoi micuţe gânduri!"
Dar ele doar au izbucnit în râs.
Şi-au continuat zborul
Până când au devenit nisip
Aruncat între mine şi cer.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăteam într-un loc înalt

Stăteam într-un loc înalt
Şi-am văzut, mai jos, mulţi diavoli
Alergând, ţopăind
Şi petrecând înconjuraţi de păcate.

Unul mi-a aruncat o privire, rânjind,
Şi m-a strigat, "Prietene! Frate!"

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur, privind muntele

Deodată, toate păsările şi-au luat zborul şi au plecat;
Un nor pluteşte leneş pe cerul bleu.
Nu ne săturăm niciodată să ne privim unul pe celălalt–
Singuri amândoi, muntele şi eu.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.

Haruki Murakami în În căutarea oii fantastice (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsările nu se identifică cu oul din care au ieşit, stabilindu-se într-un loc. Ele îşi iau zborul.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi (21 iunie 1992)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa pentru doi

Am nevoie de tine să reinventez zborul
în toate înţelesurile,
să-ţi arăt că te înţeleg când nu eşti înţeles,
să te hrăneşti
cu mine până îţi umpli inima.

N-am găsit nicăieri zborul,
şi am rămas neschimbată:
sunt dependentă de aripi.

Odată a venit un înger cu zborul greoi;
mi-a scos sufletul şi l-a aşezat la o masă pentru doi.
Mi-a spus că vei veni să te hrăneşti
cu mine până îmi vor creşte aripi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paraşutistul

Iluzii în văzduh,
Desene care şi-au luat
Zborul
Împodobind atât de minunat
Cerul albastru
Al patriei.

poezie de Ai Qing
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare inversă

Mi-am adunat cele trebuincioase
Zicându-mi
Că moartea o să-mi dea un răgaz
Să număr firele de nisip din ochii mării
m-am urcat pe un val cu spumă albastră
cu picioarele adâncite în mine
să nu-mi ud tălpile
nu ştiam de unde să încep numărătoarea
aşa că m-am aruncat în primul vârtej
şi-am dat peste un albatros
ce încerca să-şi ia zborul spre adâncuri
în loc de nisip am dat peste mii de ochi
ce mă priveau miraţi

spre seară priveam la trupul meu mort
ce încerca să ajungă la mal

poezie de Lucian Alecsa din Asupra căderii (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog între stele

în suflet e un cer cu montură de stele
vorbesc între ele de-un anotimp sublim
când toate fiinţele se iubeau între ele
şi nu era moarte nu era ţintirim.

şoapte de iubire se scăldau în rouă
nu era suferinţă nu erau dezamăgiri
stoluri de lumini până în cerul nouă
se cuibăreau la îngeri în trăiri.

dansuri între raze erau gândurile lor
în izvoare curgea un elixir gustos
spectacole cu nimfe răsunau în decor
fericiri împletite dădeau vieţii prinos.

în caleaşcă stelară mă plimbam mereu
şi toate drumurile duceau la Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul cercului

într-un loc
pământul
aerul
apa
şi amiaza...

nimic dintre toate
lucrurile acestea
nu-mi aparţin
şi totuşi
ele fac parte din mine
(ca nisipul din mare
zborul din înalt
culoarea din lut
şi albul din floare)

dincolo de toate
doar semnul cercului

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mandolinate

Când l-a zărit,
Venea în sus
Din răsărit,
Ea — din apus.

De nu mă-nşel,
Era-n april:
Copil şi el,
Şi ea copil!

Cum s-au văzut,
Dragi şi-au căzut.
Cum şi-au zâmbit,
Şi s-au iubit.

Şi-au hoinărit
În jos şi-n sus,
Spre răsărit
Şi spre apus…

Dar ceasul cel
Fatal veni —
Ea râse, el
Îngălbeni:

S-au despărţit;
Şi ea s-a dus
Spre răsărit,
El — spre apus…

II
Te prind
Fiori
Privind
La flori
Vai, când
Mai treci
Pe vechi
Poteci
Şi vezi
Trecând
Perechi
La braţ,
Şi cum
Te-abaţi
Din drum,
Oftezi
Şi-ţi chemi
În gând
Un blând
Profil,
Şi gemi
Plângând
Nebun,
Ca un
Copil!

III
Eu ştiu cât sânt
De efemer —
Un fulg în vânt —
Dar până pier,
Vreau să te cânt!
Un cântec sfânt
Cum n-a sunat
Mai minunat
Nici pe pământ
Şi nici în cer…
Şi-atâta-ţi cer
În schimb, ca preţ:
Doar să zâmbeşti
Când trist, pe drum,
Îl întâlneşti
Pe cântăreţ —
Tu numai cum
Ştii să zâmbeşti!

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cu toate astea ...

Doamne, înc-o toamnă răsări din vară!
Iarba mea cea verde palidă-i şi trasă,
Închinându-şi steagul sub greaua-i povară,
Pare că-şi acceptă soarta-i nemiloasă.
Toţi copacii lumii şi-au pierdut vesmântul.
Ramuri speriate tremură golaşe.
Şi-au văzut tot straiul sărutând pământul,
Frunză după frunză, în culori gingaşe.
Păsările zboară-n locuri primitoare,
Până-n primăvară când fac cale-ntoarsă,
Pe aripi de vânturi, pe plutiri de boare,
Când din larga zare, stoluri se revarsă.
Doamne, înc-o toamnă număra-vom iară!
Frunzele sunt stoarse de culori şi vlagă,
Înşfăcate vajnic de a morţii gheară.
Şi cu toate astea, toamna mi-este dragă!...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii din cer

Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
Reîntâlnindu-ne doar când le rasfoiesc
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Le fortez defilarea chiar si celor
Care pot locui doar în mine,
Unele au propria lor stralucire
Si sunt înconjurate de aripi stravezii-
Efemeride ce se-aprind haotic
Si se topesc cât ai clipi,
Fara sa adauge o noua lumina,
Fara sa tulbure, fara sa aibe vreo vina.
Altele însa înnegresc cerul,
Stol de pasari în zig-zag, sfâsietoare,
Dar atât de ale mele si ele
Incât, daca nu l-as întelege, l-as urî
Pe vânatorul din mine
Care le curma zborul, de rusine.

Stau cu ochii la cer,
Incrâncenata în efortul
De a-mi privi gândurile,
Golita de gânduri înafara de unul,
Acela de a-mi privi gândurile: toate, toate.
Si încet, ochii mi se muta în cer
Iar de acolo, de sus,
Nu mai zaresc nimic decât o fila,
Desprinsa de vânt dintr-o carte:
Jumatate imaculata,
Scrijelita de gânduri-cuvinte cealalata jumatate.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat de prea multă iubire

Toate trec ca fumul pe ape
Dar inima mea s-a oprit sa mai bata
adio îşi spun cuvântul
păsările şi-au ciocnit aripile de piatra zborul ciocanelor minţii e tot mai greu
Sint vinovat de prea multă iubire între mine şi Dumnezeu
E o apa limpede fara poduri doar cu glasuri de îngeri curaţi
miezul nopţii se intoarce-n balanta
ziua, dinţii îşi ascute păpuşa
ştiu că va ninge cu ferestre şi chei ce deschid cerului uşa
E prea târziu pentru cuvinte din moartea înserării
clopotul suna
lupii se întorc în orbite şi se privesc în ochi, pătrund către luna latrind către luna

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru porcul de Ignat - ziua în care natural m-am născut!

Mai am doar zece zile şi vine iar Ignatul
unii şi-au pregătit satâr pentru tăiere
trei doamne! Trei doamne şi-au pus halatul
să mă pună la borcane cu fiere!
Nu e rău
stimabile doamne ce tânjiţi la grăsime
doar că mi-e frică de moarte
când le vorbiţi poeţilor în crime despre crime!
Acum în prag de naştere
îţi sar la beregată
cucoanele poete.... poeţii de-altădată
se scormonesc cu silă
să-ţi pună lumânarea
când îmbuibaţi de dânşii
nu şi-au găsit cărarea!
E mică lumea mare
şi mare-i lumea mică
de ziua mea-n Ignat
vă rog! Staţi fără frică!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi iar înapoi, zile de ieri [Come back, sweet yesterdays]

Veniţi iar înapoi, zile de ieri!
Zile de ieri, veniţi iar înapoi!
Dar nu numai în visul meu banal
Să îmi aduceţi supărări şuvoi
Ca să mă scol din somn la ce-i real,
Însingurat, cu sufletul greoi.
Să fie beznă când e noaptea-n toi,
Ca ziua să mai sper din răsputeri.
Veniţi iar înapoi, zile de ieri!
Zile de ieri, veniţi iar înapoi!

poezie de Robert Laurence Binyon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu izbucnit

La un moment dat am izbucnit în râs
iar preotul a izbucnit în graur
iar copacul a izbucnit în ruşine
iar câinele a izbucnit într-o altă ţară
iar mulţimea a izbucnit în umbră
iar mortul ne bătea crucea de obraz
iar şi iar
izbucnită din pământul descoperit...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!