Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe faţă
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustaţă -stând drept pe băncuţă
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Şi-n spate o dâră din lină se-ncreaţă.

Se aude un vuiet arar când şi când
Şi ochii devin gelatină sub pleoape
Şi-ncet tot se creşte şi vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeţi
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheaţa-i o sticlă pe fostele ape...
În făgaşuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceaţa mânjindă răsar doi băieţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corneliu şi Vadim... Tudor

E neamul iar în depieire şi-i crunt de irecuperabil,
Căci pierderea îi e de sine, cum pânza întinsă de-un miceliu
De elite, tot pierzându-şi leac, din creierul de-un imuabil
Peste câmpii, păduri, pâraie... lăsate orfane de-un Corneliu.

Colos, precum doar Zeus, unic, nestrămutat, înalt de stâncă
În crezul său în vechi popor, în ţară mare... îl intuim
Presus de noi, în ce-i grandoare, răbdare, ascuns atât de adâncă,
Că nu-i aveam egal de cult, cultură, gând... ce-a fost Vadim.

Un creuzet de inedit, vijelios pân' la pedeapsă,
În mojarare c-un fragil, atent la tot ce-a fost amor,
Neţărmurit la necuvânt domesticit, cum floare în glastră...
S-a răspândit, ceva, prin semeni, mai mult prin suflete... un Tudor.

Parcă sub talpă îmi piere sprijin, ce-aveam Corneliu Vadim Tudor.

In memoriam pentru poet, filozof, istoric, teolog, politician... PATRIOT.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 septembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul dus

E gândul, câteodată dus, un arhipelag de plauri plutitori
Şi, te strecori în caiac strâmt, îţi părăsind banchiză
Golit şi de veştmintele udate-n lacrimi... doar valiză,
Plină ochi cu idei, păzite de-alţi atâţi înotători.

De atât uscat nu mai e chip de limpezirea minţii,
Înnămolită adânc de aluviuni depuse, vechi canoane,
Netezind, ce-au rămas speranţe în fante, canioane,
O bilă... aruncată la întâmplare, uitând-ţi până şi copii, părinţii.

E parcă-n lapsus timp, înceţoşat ca-n nesfârşit muson
Se revărsând peste orice diguri, inundând şi ultime tranşee...
Rămas doar istmul, ce-ar lega, absent, de-un fir de fee...
Te trezind brusc... de-un şuşotit, din femininul de-un uitat bluzon.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Se-ngroapă soarele încet pe deal,
Este-o caisă coaptă, cu-aură de foc...
E-un intermezzo, static, pe acelaşi loc;
Îl poţi privi, e-un gel topit, de-un aur ireal.

Se duce discul, de minune, în străfund,
În spate cerul, este-n flăcări, boreal.
Albastrul zilei, ia un aer mov, astral...
O vrabie, iubitu-şi cheamă, implorând.

Trilul din zi, e-un ciripit, arar, frugal,
Totul devine, umbre, doar contur,
O boare mlădioasă, de răcoare, îşi face tur...
Lumea se moare-n negru, trece-n ideal.

Sunt ultimele şoapte-n susurul de cină,
Dorinţe împletite se dezleagă-n dor,
Inima-i în relax de griji, e în amor...
Oh, frumuseţea visului începe...
Seara e de vină.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul

Firu' îşi trage din fusu' existenţei de sine,
De-a fi... cum şurubu' în filet de mişcare.
Erg e lumii în secunda din unu, se pare...
Deci cu totu' e-un dans, din balans tot provine.

Şi piatra în statuie mişcare-i, nucleul,
Iar floarea-nspre soare-i dans zilnic, o horă...
Albina e-n luping-extaz drag de-o floră
Şi, păsări 'şi dansează în penaj curcubeul.

E dansul de rut între mii lighioane,
Să încânte anturaj, să atragă privire,
Să-şi lase perpetuu gamet, moştenire...
Instinct pân' la urmă, natura-n canoane.

Doar omul, îşi face din dans o plăcere
Să-şi unduie corp, fără a spune cuvinte...
Diziac, Afroditei, asprimea dezminte,
Or maniile nimfei femeii... de-o vrere.

E mai mult de atât, e sublimul spectacol
Pe scenele lumii, estrade, în iatac.
E dansul emulului 'n săbii, în atac...
Un vis că atingerea-i gaj de oracol.

E anticul artei, din corp doar făcut
Aşa cum e el, dezgolit în expresii...
Limbajul mişcării să-şi spună obsesii
C-un iz de fluid... de-un frumos început.

E corpul, de corp alipit, ca-n sărut...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un... pic

Pic, pic sună pe ţeastă; un cor universal
Din opera lumească, ce creşte câmp, oceane
Şi aer impercept prăvale-n tunet mal
De sunet, bang şi fulger... e-un sor de lampioane.

Aţâţă gând, rapace de înălţat frumos
La hăul tot, ce-i scenă, din mult uscat şi ape;
Lavabilul ce spală gunoaiele ce-am scos
Din pământ pur... topindu-l, dezintegrat aproape.

Se pică molecula lichidă, translucidă,
Neînţeles de clară după un atât parcurs,
Doar ca să zboare iar, de-al ei abis lividă,
Căci trebuie spectacol... Bilet nu-i cu ramburs!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

Pe strâmta uliţă din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Şi-un cuplu, cu merinde în dar, îşi încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o trecere, de dragoste

E înlănţuit amorul, pe strada ce văzu' îşi cerşeşte,
Cu braţ după umăr de-o fată mignonă topind de-un sărut,
De un tânăr în suplu, ce s-apleacă să strângă ce-ar fi un împrumut...
De nu, e de dor, de un veşnic molcom zbuciumat... Se iubeşte!

Probabil că zboară amândoi, că paşii nu-i simt, nu se uită,
Nici unde păşesc, se strâng unul de-altul mai tare,
De parcă-s un tot... Nici ei nu mai ştiu, oare-s oare?
Se pierd din vedere!... Trotuarul se-ntinde, să-i aibă... ca alaiul, suită.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rata, sau maxi-taxi

Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neştiut pe-o rută a lui; fără s-o ştii,
Cu alţi, mulţi alţii, se lăsând duşi tot la fel, cu mintea bleagă...

E ameţitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzaţii de impotenţă; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel şi inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl deţin!

Conduşi în voia soartei îs chipuri în nesimţiri aievi, diverse
În dialoguri fără şir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe faţade şterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.

Se schimbă unii cu alţi-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Şi-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preţ de putere
Ce dă din spatele din faţă, să împingă sute, caii... Rată!

Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spaţiul mic de maxi,
Călcând picioare şi-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaţilor... de-un maxi-taxi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern sacrificiu

Mi-am pus în gând ce-aş vrea în pat, la masă
Şi-am condamnat deja, în avansul morţii;
O rupere de rădăcină, o sacrificare sorţii
Şi altuia i-am luat ce-avea... frumoasă.

Orice decis de-un vrut, de-un pas, e o sentinţă
În lumea naşterii precare; e un fir
De pensulă-n tabloul firilor, pictat dorinţă...
La rându-i se trecând ca o privire de-un Zefir.

Ce ideal ar fi ca-n egoista hotărâre
Pentru volupt sau doar un minim de peren
Reflecţia să treacă dincolo de aparent; că o omorâre
E-n spatele la tot... Doar un sacrificat etern!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!