Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Ajun neromanțat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau țambre, ce abia se țin să lase dâre de căruțe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuțe,
Ce în câte-o rână agață cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceață parcă ar da să-ntreme din țevi de monștri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cușma să ți-o pui nu-i chip-
Și se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniștei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârțâit de lanț pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Și-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiț întârziat.

Lumini de zâmbet colorate și bolta în depărtări o aprind
Și alaiuri, parcă toate june, se înțes la mese în grupuri șic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moș, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerșind.

Pe strâmta uliță din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Și-un cuplu, cu merinde în dar, își încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Fond de rulment

Ciudat cum bila se rostogolește și la început formă-și adună,
apoi, de la un împlinit, rămâne parcă neschimbată,
nu se tocește din frecare,
poate din lustru e mai mată,
din vie, albă își ia culoare...
se cheamă, în limbaj comun, c-așa devine, ea... bătrână.

poezie de (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cimitir

Eterul morților din seve,
Oprite-n ultimul depou,
Se emanând nopțile, aieve,
Prin fantomaticul cavou.

Alei de pași pierduți sub cruci
De-o lume-n vârste înghețate,
Se perindând în vis, năluci
Din inimi plânse, rugi 'nălțate.

E viața moartă-n firi ovale
De timp ce n-a ales vechime;
Cu poze veșnice actuale
Din chip voalat, fără asprime.

O grădiniță-n flori sădită,
Răspândind morții în polen,
Miere, nectar... cruce învechită
În lemn, lângă un monument, solemn.

Egalitatea nu-i transmisă
Nici dincolo de sol, nu-i cer,
Iar reînvierea-i compromisă
De mult... Doar jindu-i... efemer!

Oraș ce-ntr-una doar primește
Făr-a permite evadare;
E-un rai de leș ce odihnește
Într-un etern inert... iertare.

E depotoarul ecologic
De îndrăgostiți ce nu-și dau mâna,
Unde trecutu-i antologic;
Poate îngropa omor, minciuna!

Din loc în loc pământu-i reavăn
Printre eșarfe alb-pătate
De jurământ, regretând seamăn
Uitat... cum florile-s uscate.

Este și loc de reunire
Impusă, ori poate mult voită,
Cu nume pus sub răstignire
Și-o dată, ce se vrea înnoită...

E ultimul dineu de fast,
Locul de veci în amintiri,
Ce încet dispar ca un balast,
Răscolit doar de pomeniri.

O lume uriașă adună
Tenebrele-n subsol, în șir,
Nesimțitoare în Soare, Lună...
Fără tic-tac, ceas... cimitir.

poezie de (15 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spiriduș

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roșii maci,
Se înalță cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp ușor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, atingă
Și ea din bolta toată stele, să-și simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaște, dar știe că de-ar fi stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu știe că-i așa firavă, numai speranțe, de va fi
O rază să-și îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Și ar vrea în palmele-i să-l țină, în răsăriri de zi cu zi...
și-l culeagă din sclipiri pe-o ață în colier, șirag.

Întreabă licărul, copila, cine o așteaptă în prag femeie
Și cum va fi pășitul roșu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veșnicu' încheie
Și, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi doară?

În palme își încălzește starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Și vrea în dar să dea la stea cosița-i, coadă ea să-și facă...
Cometa lui poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Și astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de ghețar
Și parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuș,
Ce se topește în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuș...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu același nume... Spiriduș...

poezie de (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
și parcă se agață de păianjenii cinefili
uitați de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ți se pare un ritual și totuși
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori șterse a vieții cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deșucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silențios peste suflete-paparude
simt că îți este teamă îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei și nu aș fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 13.99 lei.

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână și a început -mi tremure voce,
-mi simt urechile calde și inima tare -mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, -mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?

poezie de (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intemperie

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină
de mii de cai,
pe tabla de mașină...
într-un ploios, de-aproape început de mai.

Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre
pe fondul gri
de-un cer, se revărsând bucate
multe, timpurii.

Asfaltu-i ca o smoală lisă, în multe lucii și penumbre,
întins parcă cu o rolă
șchiopătând în tumbe,
printre rigole în alveolă.

Mai trece, arar, un câtecine, de pe la magazin din colț,
c-o pungă mai mult goală,
sub o pânză, îi lucind bolț,
și c-un copil, ce-a sfârșit școală.

Mi se clătește parcă suflet, se toarnă gând în celuloid
de poze curse râu,
fără vreun rid,
lângă un lan de grâu...

... m-oprisem, după ce alergasem ploaie, stau, uitat, tranchilizând
c-o liceană, toată fremătând...
pasager ieri, astăzi un gând
și, aud și acum suspin, fin geamăt...

poezie de (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiță,
pe basoreliefurile, ce în noapte își iau luciu,
stă, aproape nemișcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiță
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o țigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mișcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze își căutând
și c-o privire cu suspin de ușurare, din ceva greu,
se înalță un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neștiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulții albiți din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veșnicind alaiul zânei nopții, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar și iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca și cum bulă de săpun se sparge
într-o liniște ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înțeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenușiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aștept, de amestec parcă și de teamă,
-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum și se întâmplă, inconștient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Închisoarea viitorului

Merg cu spatele înainte,
cu periscopul scos afară din pânza freatică a timpului,
după ce-am mai aruncat din balast,
doar atât cât să văd ce încă mai țin minte, în minte,
pierdut în mrejele anotimpului alintului
cu sufletul prăpădit, de atât nefast
după toate întâmplările, în tâmple împinse
cu palma gândului,
doar el, ce mi-l mai am de-un sprijin...
țin strâns de timona din barca în siaj, pe suspine prelinse
izvoare, spălând malurile prundului
rămas împietrit sub umbrar de-un arin,
acolo unde așteptă, uitat, un covrig printre haine,
puține, de-o vară,
nesfârșită pe-atunci,
numai zile, zile, toate un mister, așteptările taine...
cum ai sta dus, să nu pierzi din priviri pe-un peron dintr-o gară
un neștiut, coboare din vagon de pe șinele, șinele lungi...
și îmi împiedică văz niște dâre, în zăbrele, pe ochi, niște umede dungi.

poezie de (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am și uitat

Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui fie pașii-aceștia oare?!

Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcăvăd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, -mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ion

Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tată,
nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu știe, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat și ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu știe nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la școală specială...
și culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, știe de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meșterit ceva intuitiv- nu vrea decât supraviețuiască
și din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieși, un avantaj,
chiar dacă minte, păcălește... trage mult, din greu, ca să trăiască
și nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulți, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
și dinții și-a pierdut de nespălați... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a ști cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum și tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion și nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va ști nicicând că urnește piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parcă mă văd...

Parcăvăd, curând, pe-a mea străduță,
bătrân, bolnav, ursuz și părăsit,
înfășurat, cu tălpile-n granit,
ca Laocoon, de muzica lui Guță.

De-un șir de corbi tocat, la infinit,
cu ciocuri negre-n vârf de tărtăcuță,
și, rar de tot, de câte-o bunicuță,
luat și re luat, la terfelit.

Și cum eram... cântam pe bulevarde,
zburam printre perdele ce-ntrevăd
și-n clipa asta stele, miliarde,

rememorând al dragostei prăpăd.
În ochii tăi, de-acum, ceva mă arde
și-aproape orb deja, parcăvăd.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spațiul pe-un ton de cer în gri
Și arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârșit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind șiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe așternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburlește în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topește ochiul fulg
Și parcă plâns se pierde în nesfârșit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiții picuri iar vieții ființe smulg...

La radio e-o știre; "un prim pierdut... control!"
Și alba puritate își scrie în dramă, rol...

poezie de (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Șuvițe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt și zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeași și-n arșiță, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-și ascundă un zbor
De aripă, în rană, amețită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-și din timp, ce va curge, pierdut
Și doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neștiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Și atât diafan în timida candoare,
Ce mișc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranța, că-n dor nu se moare.

poezie de (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un bătrân

Aplecat peste omătul troienit, pe ulicioară,
Trece lin, cu mersul moale, un bătrân cu-a lui povară.
Ține strâns de țolul aspru - cu vreo două legături
Făcut sac – poată duce, din pădure, uscături.

Pe căciula-i învechită cad zăpezile de-o viață,
Haina roasă adunată-i cu-un cordon de zdrențe-n față,
Bumbii au căzut, dar baba n-a mai fost aici, să-i coase.
Sub pufoaică stă ascunsă numai o mână de oase!

Mâinile-s înfășurate doar în cârpe din ștergare,
Iar din cizmele de gumă ies obielele murdare,
Rupt în coate și-n genunchii îndoiți, străbate locul,
El cu ochii minții vede cum îi arde-n vatră focul.

Pojghița sub pași trosnește, iar omătul cerne, cerne,
Pe cărarea cea îngustă tot mai aprig se așterne.
Înghețat, urmează drumul care duce spre bordeiul
Unde nu mai este pâine și s-a terminat uleiul,

Dar visează la căldură, trupul rece să-i alinte,
Undeva, prin pod uitată, o găsi el niște linte.
Și mălai de-o mămăligă de-o mai fi, încă nu știe.
Visând cum aprinde focul, îl cuprinde-o bucurie

Și mai cu nădejde calcă, ușor pasul îl grăbește,
Dar prin viforul năpraznic o lumină îl orbește,
Iar doi domni, în uniforme, cer ceva ce nu-nțelege,
Cer anume documente și-i vorbesc despre o lege,

Spun să lase legătura de pe umeri, jos, îndată!
Și un anumit articol dintr-o carte îi arată.
El nedumerit ascultă și privește cu mirare,
Pune crengile-n zăpadă, nu pricepe legea care

Poate pune stăpânire peste focul din bordeie,
Ca și cum s-ar putea pune lacăte, pe o scânteie!
Apoi lasă-n drum tot visul cel frumos, cu crengi uscate
Și se pierde-ncet, de parcă, veșnicia o străbate.

Se rostogolesc, amare, două lacrimi, pe sub barbă
Și pe Dumnezeu îl roagă îl ducă lângă babă,
De-o fi cald sau o fi rece, cum o fi, nici el nu știe,
Doar oftează și se duce prin zăpada argintie...

poezie de din Datori cu o țară (18 decembrie 2015)
Adăugat de Emilia AmarieiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste...
Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Și un dans de personaje se îmbulzește într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeași vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăișul, într-o scoarță de-un fanatic
Rănindu-și singur minte și suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-și scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Și ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Absolvent

Mi-am băgat minte în sesiune, colegii îmi caut iar,
doar în imagini, după chipuri, ori nume întregi, știute arar
și dor nestăpânit mă întoarce și-i văd în aulele pline,
fragezi, cum gândurile am încă, timpul trecut mi-l aline,
teleportat o hologramă printre prietenii de grupă,
atât de tineri, toți ingenui, lipsiți de griji pe-a vieții plută,
lăsați curentului năvalnic, purtați în orice întâmplare
doar vis, mereu atât de aproape, încolorat cu iz de floare,
neobosiți de atâta vesel în întruniri de gașcă, ori cupluri,
cu îndrăgostiri în efemer, la baluri, glume printre trucuri...
parcă simt și miros de săli cu bănci în lemn, laboratoare,
emoțiile de examen, disecții, practici verile la mare,
lipsiți total de viitor, ce parte nu făcea din mâine,
ce era azi, mereu un altul, bon de cantină era pâine...
plimbare în parc, sau la terasă, erau materia de studiu
și amor, joc de dorințe vii, înfierbântat, fără preludiu...
cum se perindă tot prin spațiu, pe veci marcat cu "rezervat"
și loc cu disperare îmi caut, ca atunci, fiu... da-i ocupat!

Ce dor, ce dor îmi e de tot... cât de păcat, cât de păcat!

poezie de (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Insistent

Când ai plecat, ai uitat izul de înapoi,
Atinsul pielii, toată buze înroșite
De atâta sânge, lavă caldă de amândoi
Și atâta dor strigat în șoapte înăbușite.

Te-ai prelins toată, din torente un șuvoi
Cu purul cald de lacrimă în sudoare....
Ești doar un nume, nu romanul cu eroi,
Doar ai rămas parfumul dintr-o floare.

Mai umpli rama, se-aplecând încă pe scrin,
Ce-o țin cu suflet, să nu cadă-n disperare
Și-mi țin doar gând de amintiri, le tăind spin...
Plutind din vise, înlăcrimate cât o mare.

Poate te întorci, cum valul din oceane,
Mai înspumată, într-un galeș de privire,
Să mă topesc printre genunchi-ți în volane,
Ce i-am atins și-i mai ating în amintire.

Sunt tot aici, scurs tot răvașul de amor,
Doar loc stai, pe timpu-mi ce încă-l mai am,
Făcut buchet, tot numai brațe, pline dor,
Portretul, veșnic, dinspre stradă, pus pe-un geam...

poezie de (18 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Poem de mutat munții din loc

Parcă
visul
s-ar
furișa

Din
măruntaiele nopții

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalță
din
veșnicia sufletului

Visez și zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munții visează

poezie de din Poeme infracționale (28 mai 2009)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Levitație

ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâr㠖dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Care este cea mai bună rețetă pentru clătite? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!