Amintirile nu se sinucid
piatra, privită prin semne, îmi spune
pietruită-n drumul vieții, ea-mi cere
pașii să-i număr dinspre început
tâmpla-mi cuprinde durerea
amintirea ochilor tăi plânge
acolo păstrată de timp
nimic nu este ostenit, nici măcar
când eu nu mai exist, dincolo
de-o poartă
văd colțul străzii dărâmat
o urmă de ceață trecea ultima dată
când te-am mai zărit
încăperea se certa cu umbre de colț
cu raze de soare când ochii tăi i-am privit
cornul lunii a fost din început doar iubire
unul acolo unde tu răsăreai
aplecat deasupra lumii soarele mă doare
amintirile scrise pe frunze de toamnă
se întorc de unde au venit
aștept acum pe-o piatră din vârf de munte
din noapte să apari cu-n nou răsărit
poezie de Viorel Muha (septembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- poezii despre amintiri
- poezii despre Soare
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre toamnă
- poezii despre plâns
- poezii despre numere
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.