Ştiu că sunt lut

Ştiu că sunt lut, dar nu ştiu cine
mi-a pus în piept albine stranii,
să-mi scoată mir din mărăcine,
din bălării, împărtăşanii.

Minunea mea se-ntâmpla vie
din mofturi mici şi biete fleacuri...
Un colţ de-al meu e-o-mpărăţie,
o zi de-a mea răsfrânge veacuri.

De nu strâng mările în braţe,
prin câte-o baltă tot deretic
şi gheara mea tot stă să-nhaţe
din orice taină câte-un petic.

Şi dacă-ncălecat pe-o rază
ea nu mă urcă-n cer, încalte
de-o şchioapă-n aer tot cutează
peste coteţe să mă salte.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Of, inimă!

Of, inimă de lut şi cer
Şi de zvâcniri celeste,
Nu vreau să ştiu de o să pier,
Nu vreau să-mi dai de veste.

Te simt de zeci de ani bătând
Neobosită parcă,
Nu ai dormit de-atâta timp
Şi nu te-ai plâns vreodată.

Of, inimă de lut şi cer,
Din carnea mea de mamă,
În dragostea plecată ieri
Noi am trăit o dramă.

Dar astăzi te-ai îndrăgostit
La fel ca prima dată
Şi-ai tresărit din nou un timp,
De fericire toată.

Şi-acum zâmbeşti şi acum râzi,
Te simt bătând nebună,
De parca-ai vrea să-mi ieşi din piept,
Te simt şi nu-i de glumă.

Of, inimă de lut şi cer,
Eşti tot aşa credulă
Şi ai uitat câte iubiri
Le-am plâns sub clar de lună.

Nu te urăsc niciun moment,
Îmi eşti atât de dragă,
Of, inimă de lut şi cer,
Cine să te-nţeleagă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Şi-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuşi Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Şi eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veşniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-şi găsească alinare-n lutul
Acestui colţ de Rai şi Românie
Mai singur decât însăşi Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă învăţa cine sunt!

sunt propriul meu ucenic şi învăţător
mi-am zidit temeliile din piatră
am respirat foc şi iubire
am alergat prin ape şi curcubeie
am ferecat şi desferecat lanţuri
şi,
la fiecare apus şi răsărit,
mi-am prins vântul în piept să-mi bată inima cu putere
trăiesc intens şi iubesc pe măsură
am născut patru vieţi şi un înger în cer
ştiu să plâng de fericire şi să mă zdruncin de durere
ştiu să ascult şi să întind o mână celor căzuţi
uneori sunt nătângă şi mă tem,
dar lupt până la capăt
Dumnezeu mi-a spus că mă iubeşte
când mă rog sprijin cerul cu fruntea
nu mă învăţa cine sunt!
eşti rece, dar nu tu eşti oglinda mea!

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desene de tine

Ma rup din mina neagra ce foaia pateaza
a creionului ce numai pe tine te deseneaza
si alunec in aer pe-o foaie de suflete
si te colorez in mii de culori palete
te rotunjesc asa cum se arata
in mintea mea al tau suflet de fata...
si zilnic te vad tot mai frumoasa
mai vie dar tot mai retrasa
tot mai mult prin lumea desenata
tot mai tacuta a ta gurita pictata...
pozeaza o clipa-n lumea de mine
sa vad desene peste tot numai de tine...

poezie de Tiberiu Luca
Adăugat de Catalina Smeureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga în rugă

Mi s-a dat să mânc de-o viaţă
vrajă, iarbă şi piper,
tot sperând o altă lume
mai frumoasă ca în cer

Am tot fost de sacrificiu
pentr-o mare de nebuni,
am simţit mereu supliciul
aruncat peste români

Să mai cred în tine Doamne?
Nu ştiu de am să mai cred,
am trăit din dramă-n dramă
chinuit să mă reneg

Aprind candela în noapte
tot sperând să te zăresc,
arde până nu mai poate
şi ca ea eu mă sfârşesc

Încă sper o zi mai bună,
poate-o lună sau un an,
nu ştiu ce o să-mi rămână
din genunchii care-i am

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fii a mea...

Eu te iubesc cu lume şi cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune şi cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.

Să fii a mea cu primăveri şi verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.

Să fii a mea peste tăcerea nopţii,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduţi în voia sorţii,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.

Să fii a mea cu prunci şi curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul şi surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.

Să fii a mea cu nopţile din păr,
Pământul de sub paşi, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.

Să fii a mea şi dincolo de toate...
Şi peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind şi veşnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea şi-a nimănui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zori când mă trezesc...

În zori de zi când mă trezesc
Şi un nou răsărit se-arată
Îţi caut faţa Părinte ceresc
Îţi închin viaţa mea toată.

Te rog să-mi dai Tu noi puteri
O nouă zi îmi stă în Faţă
Şi aş vrea şi astăzi ca şi ieri
Să ocroteşti a mea viaţă.

Nu ştiu de astăzi voi avea,
Un cer senin şi plin de soare,
Ori vânt şi ploaie, vreme rea,
Dar Tu cunoşti a mea cărare.

Din cerul'nalt privirea Ta
Paşii să mi-i vegheze,
Iar mâinile-mi neobosite
Ca pentru Tine să lucreze.

Şi lasă Tu ca această zi
Să fie o zi binecuvântată,
Prin tot ce fac şi tot ce sunt
Să-ţi fie adusă lauda toată.

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în Steaua

Cred în Steaua
La bine şi la greu,
Cât voi trăi
Steaua va fi
Sufletul meu.

Cred în Steaua,
Colţ de tricolor,
Cu ea trăiesc,
Cu ea mă mândresc,
Pentru ea pot să mor.

Pentru onoare şi adevăr,
Pentru albul fir de păr,
Pentru lumina ce vine din ea,
Cred în Steaua mea.

Pentru albastrul cerului sfânt,
Pentru tot ce am fost şi ce sunt,
Pentru speranţa ce vine din ea
Cred în Steaua mea.

Ştiu prea bine că-n adâncul meu
Este bunul Dumnezeu
Şi-n viaţa aceasta, bună sau rea,
Cred în Steaua mea.

Om bogat sau om de rând
Trăim împreună sperând,
Dar toţi ca unul zicem aşa:
Cred în Steaua mea.

Lumea să ştie că sunt luptător
Şi că nu renunţ uşor,
Fie lupta uşoară sau grea,
Cred în Steaua mea

Port în mine semnul ceresc,
Am curaj şi îndrăznesc,
Focul credinţei mă ţine în şa,
Cred în Steaua mea.

Steaua va fi veşnic în inima mea,
Steaua îmi dă puterea de-a crede în ea!

cântec interpretat de Cristian Buică, muzica de Cristian Buică, versuri de Cristian Buică
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru infinit

Tu eşti iubirea mea albastră!
Marea mea albastră!
Visul meu albastru!
În dimineaţa albastră!
În noaptea tot albastră!
Lumina din fereastra albastră!
Steaua mea albastră!
Pătrunzi în tot albastru!
În gândul meu albastru!
În versul meu albastru!
În viaţa mea albastră!
În moartea mea albastră!
Noi suntem albastrul,
Într-un... cer albastru!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt ca voi, adică nu sunt articulat, nu simt nevoia de şira spinarii. Am braţe, antebraţe, milioane de braţe. Sunt eu, oricum mă priveşti. Dacă mă ridici din cot, tot eu. Dacă mă răstorni, eu. Sunt nimic. Oricum m-ai privi, sunt nimic, zero. Şi totuşi prezenţa mea e simţită, vacuitatea mea stânjeneşte realitatea voastră. Sunt peste tot şi trebuie să mă acceptaţi.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru întregirea mea

Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!...
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt -
Şi-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existenţa mea de mozaic!...

Azi-noapte-am fost învins -
E-adevărat!...
Învinsul, insă, n-a capitulat!...
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte -
Cea din urmă noapte-a mea -
Voi fi eroul unui "fapt divers" banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca şi defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!...

Şi-atunci,
Din trupul spânzurat
De felinar
Se va-nălţa un crin imaculat,
Şi Duhul Sfânt va coborî-n pahar...
Iar spectrul celui care-am fost ce sunt
Se va lipi pe cer, în chip de Stea,
Şi-n locul meu nu va rămâne, pe pământ,
Decât mormântul agresiv
Şi textul comemorativ,
Cu care viitorii cărturari
Vor proslăvi-ntregirea mea
Ca şi-ntregirea României Mari,
Pe Arcul de Triumf, de la... Şosea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie

Doamnă, eu m-am născut deja, îndrăgostit lulea,
Simt cum mă răvăşesc aripile de fluturi
Ce mi te dăruiesc, nălucă printre gânduri,
Păşind cu eleganţă şi stil pe mintea mea.

Mereu desăvârşită în nudul tău de zeie,
Pe tocuri cui, îmi celebrezi un rit feeric,
Schiţând un univers de fantezii în întuneric,
Stăpână eşti pe vise, diavol şi Dumnezeie.

În matca mea de gheaţă, de piatră sau de lut,
Te simt curgând tumulturi de şoapte prea fierbinţi,
Dar încă nu pricep dacă îmi eşti sau doar mă minţi,
În ceaţa îndoielii mă simt tot mai pierdut.

Răsari din curcubeie, mă arzi spre asfinţituri,
Mă aduni din patru vânturi, mă înfloreşti din ger,
Mă-nalţi pe-aripi de suflet, mă albăstreşti în cer
Şi-apoi mă risipeşti în clipe de-nceputuri.

Pocneşti prin mine muguri ce-au lăcrimat prin moarte,
Mă fascinezi cu taine de rouă sidefii,
Cu vraja pasiunii-nrobeşti în nopţi târzii
Instincte răzvrătite, pecetluind păcate.

Mă chemi, dar nu ştiu unde te-ascunzi în ochii mei,
Dar din pantoful tău mi-aş bea otrava sorţii
Şi m-aş fura din mine şi chiar din gheara morţii
De te-aş găsi aievea-n carnea vreunei femei.

Mă simt bolnav de tine, ce cruntă maladie,
Dar nu mă tem de moarte, mă tem de lipsa ta,
Dac-aş putea, din coasta mea, acum te-aş inventa
Şi m-aş topi în tine, cu tot cu nebunie.

Doamnă, eu m-am născut anume ca să te iubesc,
Mă simt sedus de gama identităţii tale,
Te văd în orice chip, te-aud păşind agale,
Dar nu ştiu cine esti şi... simt că înnebunesc.

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă pentru mama

Când văd câte-o bătrânică
Prin oraş, c-o geantă grea,
Căutând vreun fiu ori fiică,
Parc-o văd pe maică-mea.

Ce venea şi ea odată,
Când nu mai putea de dor
Şi nu-i poposea la poartă
De vreun an al ei fecior.

Azi m-aş duce-ntr-o suflare
În cel sat îndepărtat
Să-i cad mamei la picioare
Pentru tot ce mi-a cărat.

Mama însă nu-i pe lume
Şi scăpând de-atâta greu,
Doarme somn adânc sub hume
Lângă bunul tată-al meu.

Eu din munca mea năucă
Am în casă tot ce vrei,
Dar nu am măcar o nucă
Sau un măr din mâna ei.

Ce folos că am de toate
Dacă nu mă-nvrednicesc
De mânuţele-i crăpate
Doar un pic să mă lipesc.

Mama mea numai de bine,
Eu de pe acuma ştiu
C-am să vin cândva la tine,
Mai devreme, mai târziu.

Mamă, zâna mea frumoasă,
Sper că tu mă vei ierta –
Cum nu iei nimic de-acasă,
Nu ştiu de-ţi aduc ceva...

poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifea ciocolatie

Ieri mi te-am găsit senină,
Blânda şi iubita mea,
Îmbrăcată în lumină,
Bruna mea de catifea...

Mă pierdusem în iubire
Când priveam spre gura ta,
Miroseai a fericire,
Bruna mea de catifea...

Rătăceam într-o visare
Şi doream aşa, cumva,
Să te strâng în braţe tare,
Bruna mea de catifea...

Te-aş fi strâns, dar mi-era frică
Ca să nu îţi frâng ceva,
Draga mea iubită mică,
Bruna mea de catifea...

Erai gureşă, zglobie,
Erai ca o rândunea!
Îmi erai atât de vie,
Bruna mea de catifea...

Însă astăzi dimineaţă
Mi te-a întristat ceva!
Eşti lipsită de viaţă,
Bruna mea de catifea...

Ochii tăi, odată vii,
Ah, cum străluceau odată,
Azi sunt trişti, reci şi pustii,
Bruna mea de ciocolată...

Ştiu că eu sunt vinovatul!
Iarăşi te-am făcut să plângi,
C-am dat mâna cu păcatul,
Bruna mea, azi mi te frângi...

Ca o salcie în vânt,
Peste ape aplecată,
Apoi pusă la pământ,
Bruna mea de ciocolată...

Rătăcirea mea de-o clipă
Ţi-a luat speranţa toată,
Ţi-am frânt visul şi-o aripă
Înger bun de ciocolată...

Am greşit de multe ori
Azi din nou şi încă o dată!
Ţi-am frânt vise şi fiori,
Bruna mea de ciocolată...

Ştiu că merit să mă cerţi,
Recunosc în sinea mea!
Oare poţi să mă mai ierţi,
Bruna mea de catifea?

poezie de Florentina Mitrică (9 octombrie 2017)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strâng liniştea

Strâng liniştea în mintea mea
Ca un zgârcit de pânză rară
Pictată noaptea pe o stea
Şi ziua doar pe-o călimară.

Voi scrie poezii ce muşcă
Veninul morţii încleştate
De-o dinamită pusă-n cuşcă
Pentru idei purificate.

Strâng liniştea-n cuvântul tău,
Popor, robit cu străşnicie
De cei aleşi, crez de dulău
Cu dinţi înfipţi în veşnicie.

Degeaba strâng în mintea mea
Zgârcita linişte din viaţă,
Veninul pune orice stea
Să-şi verse ofu-n marea piaţă.

Voi scrie câte-o poezie
Despre picturile din noapte
Şi cum trăim cu osârdie
Durerile de bube coapte.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aievea

Fii binevenită, doamnă!
Ai răspuns chemării mele,
Eu sunt îngerul de noapte
Şi n-am coborât din stele.

Sunt aievea tot ca tine,
Doar c-am luna-n noaptea mea,
Nu-i lumina ei de vină,
De timid te-oi săruta.

Tot ce e în jurul nostru,
Negura foşnind prin pomi,
Florile şi iarba lungă,
Îmi şoptesc că poţi s-adormi.

Pune-ţi deci pe al meu umăr,
Părul tău înmiresmat,
Am să te cuprind de mijloc,
Prinde-mă şi tu de braţ.

Fii binevenită, doamnă,
Doamna mea, cât te-am visat!
Ai venit acum în toamnă,
De-astă vară, te-am strigat.

Draga mea, dorită doamnă,
Crinul meu înmiresmat,
Ştiu că paşii ne condamnă
Obosiţi cât au umblat.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pătimaş

Îmi eşti şi lacrimi şi plăcere,
îmi eşti o stare de demult
şi de-mi aduci a ta durere
eu mă aplec ca frunza - n vânt.

Te laşi furată de - orice veste
sau de-o minciună spusă cult
şi iar trăieşti într-o poveste
scrisă mărunt cu pufi de fum.

Dar eşti un soare pentru mine,
o floare rară pe-al meu câmp
şi-atunci când mă revăd cu tine
inspir din vântul tău nebun.

Îmi eşti lumina-ngândurată
şi-n câte versuri eu te-am scris,
cum te gândes, îmbujorată
de al tău zâmbet spus furiş.

Îmi eşti frumoasa mea crăiasă
din dorul meu şi e lumesc
şi mi-e rămas şi nu mă lasă
să dorm şoptindu-ţi ştrengăresc.

Ţi-aş da o floare, eşti departe
şi inima cu tot cu piept,
lumina mea din a mea noapte,
mă ofilesc de gând te-aştept.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!