* * *
... singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
Singurătatea mea e catedrala
Ce-am plăsmuit-o plămădindu-mi lutul
Și-am ridicat-o pe diagonala
Ce mi-a trasat-o însuși Absolutul
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
Singurătatea mea e genialul
Sorbit tăcut din cupa nebuniei
Și eu care credeam că sorb nectarul
Din sobrul Absolut al veșniciei
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea e nostalgie
singurătatea mea e tot ce doare
Singurătatea mea-i o blasfemie
Sortită să-și găsească alinare-n lutul
Acestui colț de Rai și Românie
Mai singur decât însăși Absolutul
singurătatea mea ce nu mai moare
singurătatea mea ce tot învie
singurătatea mea e tot ce doare
singurătatea mea e nostalgie...
poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre religie, poezii despre tăcere, poezii despre singurătate, poezii despre rai, poezii despre nebunie, poezii despre moarte sau poezii despre lut
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.