Sonetul

Ce şi-ar dori, oare, mai mult sonetul –
Măsură, disciplină, eleganţă,
Un plus de sentimente şi substanţă?
Nu e uşor să-i descifrezi secretul...

Sonetul – şcoală fără de vacanţă
(Ţi-ai pregătit stiloul şi caietul?),
Maeştrii ne învaţă alfabetul:
Sonetul – meserie, cutezanţă...

Iluzii, fantezii, vise-n andante –
"Călări pe vin...", bem versul lui Baudelaire
Şi ne-ndulcim cu un sonet de Dante...

Apoi, târziu, cu-o stea, pe-un colţ de cer,
Un înger îşi notează,-atent remarca:
"Sonet – Lumină – Dragoste – Petrarca."
Apa care trece, pietrele care rămân

La senectute, câţi se cred Seneca!
Oricum te-ntorci, azi dai de-un filozof,
Care – vai-vai, ah-ah şi of-of-of! –
N-a vizitat nicicând biblioteca...

Nerozi ca Nero? Mulţi, cât spuma mării...
Micu'-mpărat e-un mare saltimbanc,
Care îşi are tronul într-un banc –
L-ai ascultat, ai râs, l-ai dat uitării...

Proverbul vechi (cu piatra şi cu apa)
Ne-nşală uneori, ne trage clapa –
Şi ridicăm în slăvi te miri ce fleac...

Şi ce-ncântare tâmpo-idolatră,
Când trece apa vie, cea de leac,
Şi ne rămâne epoca de piatră...
Labirint basarabean

La noi, mai încâlcit e Labirintul...
Stă firul Ariadnei să se rupă...
Sus, la palat, îngeri şi draci se pupă...
Afară, înfloreşte hiacintul...

Şi peste trupuri, jalnic, joacă-o trupă
De măscărici care-şi aşteaptă-argintul...
Minciuna, elegant, îşi soarbe-absintul...
Dreptatea nu se vede nici prin lupă...

Când va mai fi vreodată să se-ntoarne
Teseii Basarabiei acasă,
S-apuce Minotaurul de coarne
Ca pe un melc ascuns în iarba deasă,
Apoi, să ne dea vestea cea de aur:
De astăzi, am scăpat de Minotaur?!

poezie de Vasile Romanciuc din De ce plânge clovnul? (11 aprilie 2009)
Adăugat de vasili brinza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de poveste

un poem de dragoste
trece neobservat
pe apa sâmbetei.

soarta lui nu mai stă
de ceva vreme
în mâinile toamnei.

aerul prin care
îşi purta gândurile
miroase acum a cenuşă.

un poem de dragoste
trece neobservat.
niciun cal răpciugos nu găseşti,
niciun zmeu,
nicio zână...
auzi?!

cad merele de aur din poveşti.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa îşi găseşte singură drumul, când întâlneşte o hidrocentrală. Ea se transformă în lumină... Învaţă de la apa fluviului, care este calea către hidrocentrală şi cu siguranţă te vei metamorfoza în lumină.

citat din Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai vie ca apa

Eu vin din tăcerea,
în care, doar Luna
Îmi scrie cu vise
şi stele, postuma,
Şi vin din tăcerea
în care, luceferi
Se-aşează pe umeri,
să poţi să-ţi acoperi
Şi trupul; şi umbra;
şi mintea discretă,
Pe tine, cea simplă.
Nicicând, o cochetă.

Eu sunt tot aceeaşi,
niciodată la fel,
Mai lină ca apa,
ce'n traiectu-i rebel
Tot sapă(şi sapă)
într-un mal de cuvinte
Să-şi poarte izvor,
mai presus de pendinte,
Şi-alină-însetare
şi dorul de-agape,
Nicicând prea departe,
nicicând prea aproape.

Eu vin de niciunde
şi mă-ndrept nicăieri,
Sunt infima lumină,
'ntr-un coş de poveri,
Port sandale de zlac
cu barete de vânt
Ce au talpă de rouă,
îndestul pre pământ
Am merinde să dau,
şi merinde să ţin,
Cât, cu-aducere-aminte,
mă rog şi închin.

Amintirea mi-e casă;
şi pat; şi condei,
Cu speranţa, că'n toate,
se află temei
Că abisul e valea,
în care cobori,
Cât să capeţi elan,
ca să mângâi alţi nori.
Şi, că-n capăt de sfori,
este tot Dumnezeu
Ce împarte cu rost.
Când mai bine, când greu.

Nu mi-i sete de damnă,
nu mi-i foame de frig,
Vreau tăcerea-n cuvinte
să mai ştiu, să mai strig,
Cât (mai vie ca apa)
din iubire-mi fac dig!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste! Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul

Alfabetul e-un spectacol
cu costume noi, de gală,
poţi să-l vezi, nu-i vreun un obstacol,
chiar din banca de la şcoală.

Literele stau la rând,
sunt frumos aliniate,
fiecare ocupând
un rol între celelate.

A e prima care trece
pe scenă, cu mare fală,
pentru voi ea va începe
Alfabetul cu-ndrazneală.

Ă vine cu pălărie,
urmând  cam supărat,
B şi-un C de la "cutie",
drept pe scenă au intrat.

Apoi rând pe rând vin toate,
câte una se perindă,
N de la cuvântul "noapte",
apoi O de la ''oglindă".

Z e cea care încheie
şirul lung de mici vedete -
literele sunt o cheie
pentru scrisul pe-ndelete.

Iar când scena s-a golit,
rolul nu şi-au terminat:
ne-apucăm toţi de citit
Alfabetul de îndat'!

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când citim, o altă persoană gândeşte pentru noi: noi nu facem decât să-i repetăm procesul mental. Cand învaţă să scrie, ucenicul trece cu a sa pană peste ce a subliniat învăţătorul: aşadar, când citim, cea mai mare parte a lucrării gândirii este deja făcută pentru noi. Din această cauză, simţim o uşurare atunci când citim o carte, după ce am fost ocupaţi cu gândurile noastre. În citit, de fapt, mintea noastră este locul de joacă al gândurilor altcuiva. Aşa se face că cineva care îşi petrece întreaga zi citind, şi prin relaxare îşi devotează timpul liber într-un fel negânditor, îşi pierde repetat capacitatea de a gândi, la fel cum omul care mereu călăreşte uită să meargă pe jos.

Arthur Schopenhauer în Eseuri şi aforisme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea fără de somn

fără de vise
fără de dragoste
cea rătăcită prin firescul clipelor
cea neîntrebată
nelocuită
cea fără de limite
cea fără timp
ca un ceas defect
ce atârnă pe zidul unei lumi
roase de invidie
cea care a strigat în pustiu
cea care s-a hrănit cu praf
când vântul i-a spulberat speranţele
cea neîntoarsă din drum
neclintită în dorinţe
ca un beţiv care-şi cheltuieşte banii
ca să guste noroiul din şanţ

,, cea fără de somn''
aşa cum o numeşte un pictor
când îşi amestecă toate culorile
şi se plânge de timp
că absoarbe ca un burete
tot albul pânzei
cea fără de lumină
îngenuncheată în faţa destinului
caută cu lăcomie să mestece
începutul unui poem
despre care
nicio inimă nu îşi va aminti

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Apa trece, pietrele rămân"

Când apele pornesc la vale,
Iau tot ce întâlnesc în cale.
Rămân doar pietre care, încă,
Se mai proptesc în câte-o stâncă.

epigramă de Virgil Petcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca-n faţa unei piramide (în amintirea poetului Mihai Codreanu)

Sonetul tău e-un monument perfect,
E o construcţie piramidală,
În fiecare vers percep o dală
La care n-am găsit niciun defect...

L-ai dăltuit cu trudă şi migală,
După al tău necunoscut proiect,
L-ai îmbinat precum un arhitect,
Desăvârşindu-i forma lui finală...

De-atâta strălucire şi grandoare
Mă simt ca-n faţa unei piramide,
Şi dacă peste ea - cu-nverşunare,

Vor trece-n valuri clipele fluide,
Muşcând pe rând din ale ei contururi,
Sonetul tău va dăinui de-a pururi!

poezie de Iulian Bostan din Dulce-amar
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Morgan (după ce a citit sonetul lui Shakespeare): Ştiu că Shakespeare este un tip alb, care e mort de mult, dar ştia el ce face, aşa că putem trece peste asta. Vreau ca toţi să scrieţi propria voastră versiune a acestui sonet. (În spate, Kat ridică mâna.) Da, domnişoara "Eu am o părere despre orice"?

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezeşti în faţa unei dimineţi de zid?
prima dată ai impresia că ochii îşi târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, fireşte, în consistenţa văzului. apoi cumva se limpezeşte talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghiţit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care eşti, apar nuanţe pe care le auzi ca şi cum şi-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbeşti cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre ţigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îţi dai seama că eşti un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbeşti să îţi fie frică. sau să îţi fie dragoste.

din geam vine oraşul peste tine, îl dai afară ca pe muşte, te duci lângă zid şi îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai nişte alb?"

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa nu opune rezistenţă.
Apa curge.
Când intri în apă, o simţi ca pe o mângâiere.
Apa nu este un zid solid, ea nu-ţi va opri înaintarea,
Dar apa se duce întotdeauna acolo unde doreşte
Şi nimic pe lumea asta n-o poate opri.
Apa are răbdare.
Picăturile de apă descompun pietrele.
Aminteşte-ţi mereu aceste lucruri, copile.
Aminteşte-ţi că tu eşti, jumătate, apă.
Dacă nu poţi trece peste un obstacol, ocoleşte-l.
Apa asta face.

poezie de Margaret Atwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vâslesc către casă

cu o pană de scris
dau apa în stânga în dreapta
ajung pe moldova care seacă
sau
renaşte în mine - hâdă e
hidra cunoaşterii -
fluieră o mână pe fereastra vaporului
trece lăcrimând o poezie
aş rescrie finalul
nu mă
lasă apa
care trece pe când
trăia
din când în când veci
de veci voi scrie despre iubire

Vasile Culidiuc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un flutur

Când prima oară te-am văzut
Un flutur mi-a zburat în suflet
Dar nu stiam că va rămâne
Pe veci în sufleţelul meu

Cu timpul l-ai făcut să crească
Acolo într-un loc secret
Şi astăzi vrea să-ţi mulţumească
De dragoste şi de respect

Ai ştiut să-l îngrijeşti acolo
Cu multă dragoste curată
Aşa cum îşi dorea de mult
Dar nimeni nu a ştiut vreodată

Tu l-ai găsit l-ai îngrijit
Aşa cum ai ştiut mai bine
Şi aripi i-au crescut acum
Iubire pentru tine

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colţ, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Şi lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcţionează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, şi-n toiul iernii, răcoresc
Sub duş, bine-nţeles, cu apă rece:

Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înşirându-şi să se zvinte
Chiloţii cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că îşi spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",

La trei, stă o pipiţă, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Şi-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre şi amare
S-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;

Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ţinu şi ea ca fraiera de şase
Şi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;

La şapte şi la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa şi-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Şi sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-şi face tratamente cu nămol
Şi-apoi să il dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum aţi presupus,
Cu-aşa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac duşuri tot mereu cu apă rece.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sayuri (bătrână, povesteşte): Mama o asemăna pe sora mea Satsu cu lemnul; avea rădăcini în sol precum un cireş. Iar mie mi-a spus că mă asemăn apei. Apa trece chiar şi prin piatră... iar atunci când întâlneşte un obstacol, apa îşi croieşte o nouă cale...

replică din filmul artistic Memoriile unei gheişe, scenariu de Robin Swicord, după Arthur Golden
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!