Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,
Cu-n dormitor, pe colţ, la termopane,
Nu spun cât m-a costat căci evident
Pentru-n burlac este de milioane,

Am o vedere splendidă la parc
Şi lăptăria-i jos chiar la intrare,
Iar liftul funcţionează că remarc,
De joi nu mă mai vaiet de picioare...

O chestie minoră, o găsesc,
Vecinele mă fac pe zi ce trece
Să mă, şi-n toiul iernii, răcoresc
Sub duş, bine-nţeles, cu apă rece:

Blondina de la unu', pe balcon,
M'aduce, înşirându-şi să se zvinte
Chiloţii cu dantele roz-bombon,
Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,

La doi, stau două fufe cu chirie
Ce n-am văzut o dată că îşi spală
Pe sfoara din balcon ceva să fie
Având servici la "Baia comunală",

La trei, stă o pipiţă, e model,
Ce-nvârte ierni la munte, veri la mare
Şi-o zi nu stă mai mult la un hotel,
Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,

La patru e-o cadână, văduvioară,
Ce nu o văd nici printre picături,
De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,
Pe-acasă vine când nu e-n călduri,

Apoi la cinci e alta muncitoare,
Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,
De-atâtea zile acre şi amare
S-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;

Mai sus, băgată-n chesti' dubioase,
Stă una cu-o profesie ciudată,
Ţinu şi ea ca fraiera de şase
Şi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;

La şapte şi la opt, parcă-n necaz,
Avui să am vecine două babe
Ce apa şi-o-ncălzesc pe aragaz
Când rar vor să se spele, de zgârcioabe ;

La nouă e de-un an jumate, gol
Şi sper s-apară una, chiar bălaie,
Ce-şi face tratamente cu nămol
Şi-apoi să il dea jos sărind în baie,

Fiindcă după cum aţi presupus,
Cu-aşa vecine, proprietar la zece,
Pân' să ajungă apa caldă sus
Fac duşuri tot mereu cu apă rece.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, doi, trei, patru, cinci

Unu, doi, trei, patru, cinci
Am prins nu demult un peşte-aici...
Şase, şapte, opt, nouă, zece,
I-am drumul apoi să plece.

De ce i-ai dat drumul, dacă nu-i secret?
Pentru că m-a muşcat de-un deget.
Ce deget ţi-a muşcat fiara neînţeleaptă?
Degetul cel mic de la mâna dreaptă

poezie de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul Pi

De mirare acest număr Pi
trei virgulă unu patru unu.
Toate cifrele următoare sunt la fel
iniţiatoare
cinci nouă doi pentru că nu se termină
niciodată.
Nu permite să-mbrăţişezi şase cinci trei
cinci
cu privirea
opt nou cu socotitul
şapte nouă cu imaginaţia,
şi chiar trei doi trei opt cu gluma sau cu o
comparare
patru şase până la ceva
doi şase patru trei pe Lume.
Cel mai lung furtun pe Pământ după câţiva
zeci de metri
se întrerupe, probabil, deşi, ceva mai târziu,
vor face
furtunuri de basm.
Cortegiul cifrelor compozitoare în numărul
Pi
la marginea filei nu se opreşte,
reuseşte
să se-ntindă pe masă, prin aer, prin ziduri,
frunze şi-ale păsărilor cuiburi,
prin nori direct în ceruri,
prin toată umflătura şi întreg fără-fundul
cerului.
Oh! Cât de scurt, de şoricesc, este huruitul
cometei!
Precum firava făclie a stelei, care –n adânc
de spaţiu
se curbează!
Iar aici
trei cincisprezece trei sute nouăsprezece
al meu număr de telefon numărul tău de la
cămaşă
anul al una mie nouă sute şaptezeci şi
treilea
etajul al şaselea
numărul de locuitori şasezeci
cinci groşi
circumferinţa la şolduri două degete
şaradă şi cifru,
în care privighetoare a mea
vei zbura
ori vei bea
ori vei ruga să păstrăm liniştea,
căci Pământul şi Cerul se vor trece,
dară numărul Pi aşa cum e
nu şi nu
mereu ale sale bune încă cinci,
nu mai ştiu care opt,
nici cu totul şapte,
accelerând, ah, grăbind
trândava veşnicie
spre durată.

poezie de Wislawa Szymborska
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zece negri mititei

Zece negri mititei au ieşit la masă
Unul s-a înecat şi nouă s-au întors acasă.
Nouă negri mititei noaptea s-au culcat
Unul a dormit prea mult, opt s-au deşteptat.
Opt negri mititei la Devon plecară
Unul a rămas acolo, şapte nu-l urmară.
Şapte negri mititei ciopleau beţe groase
Unul s-a tăiat în două şi-au rămas doar şase.
Şase negri mititei la stup s-au jucat
Pe-unul l-a înţepat albina, cinci însă-au scăpat.
Cinci negri mititei sunt duşi la tribunal
Patru-s puşi în libertate, unu' a fost penal.
Patru negri mititei pe mare-au plecat
Unu' a fost mâncat de-un peşte, trei doar s-au speriat.
Trei negri mititei la zoo-au plătit
Ursu' a îmbrăţişat pe unul, iar doi au fugit.
Doi negri mititei se-ncălzeau la soare
Unul s-a ferit, dar altul s-a prăjit prea tare.
Un negru mititel, burlac, ca nebunul
S-a însurat şi-n felu-acesta n-a rămas niciunul.

poezie de Frank Green, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. McElwaine: Nick, când îţi rememorezi copilăria, eşti mulţumit de amintirile pe care le ai?
Nick: Unu, nu-mi amintesc cât de des mă masturbam, dar s-a întâmplat de multe ori. Doi, n-am fost supărat pe tatăl meu nici când am fost suficient de mare ca să-mi dau seama ce făceau el şi mama în dormitor. Trei, nu mă uit la toaletă decât după ce trag apa. Patru, nu mi-am mai udat patul de mult timp. Cinci, de ce nu vă duceţi voi doi să vi-o trageţi; eu am plecat de aici.

replici din filmul artistic Instinct primar, scenariu de Joe Eszterhas
Adăugat de Raluca Daniela Costea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rifca cea frumoasă la rabi

Într-un orăşel de munte
Rabi–i omul învăţat.
Are el răspuns la toate
Şi se face ascultat.

Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Şi al şaselea-i pe drum.

Spune Rabi, mă învaţă,
Sigură-s că tu le ştii:
Ce să fac de acum în viaţă,
Ca să nu mai fac copii?

Stă Rabii şi se gândeşte
Şi-o priveşte pe sub geană ;
«Ah! Ce frumuşică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.

- Când Ştrul îţi face ochi dulci,
De la mine tu să ştii
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ţii.

-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc – nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.

Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Şi din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.

-Rabi, am acum şase copii
Şi iar sunt însărcinată.
Ştiu că toate tu le ştii.
Mai învaţă-mă o dată.

-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ştrul te urci în pat.

-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.

poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă grea

De când mă ştiu n-am detestat
Şi n-am urât iarna mai tare,
Aşa cum astăzi s-a-ntâmplat
Sperând că-i ultima ninsoare ;

O aşteptam întotdeauna
Într-ale ei albe veşminte
Şi să-i fi zis măcar vreuna,
Nu îmi aduc, vreodat', aminte,

Fi'ndcă aşa sunt eu de fel,
De când se cerne prima nea
Şi pân' la primul ghiocel,
Mă aflu în natura mea:

Cum văd că ninge la fereşti,
Mă scarpin vesel pe buric,
Sorbind, c-am rude la Piteşti,
O ţuică fiartă în ibric,

Şi peste-o săptămână, dacă
Va ninge iar, cu vânt şi ger,
Îi fac necaz, scăpând în joacă
Mai multe boabe de piper...

Iar de se pune pe ninsoare
Trei zile-n şir, cum nu-s voinic,
Nici vorbă c-o să mă doboare
Cât ţuica fierbe în ibric!

Şi-i râd în nas privind de sus,
Că stau la cinci, am şi balcon...
De când e ea nu m-a răpus
Chiar făr' să port măcar palton!

Însă acum, ca niciodat'
Mi-e teamă că mă dau învins,
Ingrata iarnă, ne-ncetat
Parcă-n prostie a tot nins,

Şi mă întreb, plin de fiori,
De-ajung în primăvară viu,
Fi'n'că a nins de-atatea ori
De m-a lăsat fără rachiu!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reumatism

Şeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc şi când mai iese
Cu Tănţica lui nurlie,
De şoferi şi florărese,

Chiar şi-afar', în deplasare,
Fi'nd a' lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegaţi la Cisnădie,
După colţ, la Techirghiol,

Să ne ungem cu noroi,
Că din iarnă, din Bucegi,
Reumatici amândoi,
Leac mai bun nu-i să te dregi,

Numai că, unşi cu noroi
De la tălpi pân' la chelie,
Dezbrăcaţi, ca dracii goi,
Cin', pe şefu', să-l mai ştie (?!)

Arătând în fundul gol,
(Mă iertaţi de-acest cuvânt)
Sub beneficul nămol,
Toţi o apă şi-un pământ,

Pân' ce-apar vreo câţiva inşi,
Cum şedeam noi la uscat,
Ne măsoară şi... surprinşi,
Cu respect m-au salutat,

Ca apoi, mai mulţi din gloată
Exclamând "ooo!" se mirau,
Şi-unii chiar, ca la armată,
Cu-n salut mă onorau,

Că de marţi, şefu' meu, Gică,
Din orgoliu, fanatism,
Mă urăşte,-mi poartă pică,
Pentru-al meu... reumatism!

Valeriu Cercel

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare ...

Unu e un tip băţos
Prezentabil şi fălos,
Care o şapcă şi-a tras
Şmechereşte, peste nas.
Doi, privit de pe zăvoi,
E gâtul unui răţoi
Înotând pe bălţi, hai hui,
Ca tot neamu'-asemeni lui.
Trei e un inel rebel,-
Două jumătăţi din el:
Una-n sus şi alta-n jos,
Cui să-i fie de folos?!
Patru cu nimic mai breaz
Nu cred să fie prea treaz.
E un scaun năzdrăvan,
Cu picioarele-n tavan.
Cinci cu-o seceră aduce,-
După formă s-ar deduce
Şi deşi-i cu coada ruptă,
E gata să intre-n luptă.
Şase-un melc amorezat,
Pe casa-i aterizat,
Fiindcă-n mersul lui " grăbit "
Mult prea mult s-a opintit.
Şapte e leit o coasă
Şuie şi simandicoasă,
Numai că asta nu taie
Şi nu costă nici leţcaie.
Opt, îţi spun că n-o să crezi,-
Sunt doi covrigi siamezi,
Care în cuptor, de frică
Şi-au strâns mâna, fără pică.
Noua ce-ar putea să fie?!
Moţul de la vreo tichie,
Trompa unui elefant
Arcuită aberant?!
Zece-i tipul cel băţos
Care joacă lapte gros,
Sărind peste cele toate
Cu un ou legat în spate.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stâncă eu am fost

Stâncă eu am fost şi am intrat
În apa rece ce curge la picioare
Întinsă în apă stau, m-am arătat
inima-mi bate într-o strâmtoare

Te iubesc şi ştii, îţi spun acum
Mă luminezi cu sărutări de ploaie
Şi dorul vreau să-mi ardă scrum,
Dar apa curge din izvor şiroaie

Tu să fii un nor pufos cu ploaie
Şi scutură apă rece din belsug
Să-mi spele trupul ce stă la soare
Cu apa curgătoare rana să o ung

Eu te iubesc, iubirea este regală
Mă poartă-n zbor până sus la astre
Şi-mi curge în vene ca o urzeală
Nopţile îmi par flori de crin albastre

Mă-nvăluie într-un mister în seară
Curge ca un izvor limpede de fericire
Mă regăsesc în căldura de primăvară
Îndrăgostit eşti tu, suflete fără sfârşire

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

H2O

Cine gândea, din şase bilioane,
Nu prea demult, treizeci de ani ‘nainte,
Pe ce mai e uscat printre oceane,
Ca apa să o cumpere cuminte
Din prăvălii, la sticle sau bidoane?!...
Nu i-ar fi dat nici dracului prin minte!

De drag o luam în zori pe sub colină
Chiar de aveam fântâna mea pe vale,
Să-mi umplu la izvor căldarea plină
Sorbind din ochi Mării şi Marghioale...
Ca lacrima, ce apă cristalină
Şi nu dădeam pe ea două parale!

Până-ntr-o zi, când spre uimirea mea,
La băcănie-n colţ văd, din greşeală,
Cătând prin raft ceva pentru măsea,
În sticle, apă chioară, naturală(?!)
De-abia-nvăţat cu ea de la ciuşmea,
Ca emigrant pe-atunci în capitală,

Cu etichetă, firmă serioasă,
Trag eu un gât, o scald printre papile,
Produs interesant, la gust apoasă
Şi proaspăta, avea doar şapte zile,
Iară pe sticlă-o listă curioasă,
Cu chestii la fel de inutile:

Grăsimi, zero la sută, proteine,
Colesterol... erau la rând vreo zece,
Magneziu, calciu, fosfor, vitamine
De niciun fel, să nu ni se aplece,
Şi important, cum se păstrează bine:
"La loc întunecos, uscat şi rece",

Însă mai jos, "Reţetă culinară"
Noroc că mi-a sărit atuncea-n în faţă!
Muream şi nu-nvăţam cum se prepară
Pentru un Scotch, un Wisky,-n astă viaţă,
Sau şpriţuleţ în zi caniculară,
Din apă.... cubuleţele de gheaţă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima zi de şcoală

După luni de plictiseală, zile, nopţi caniculare,
Printre halbe, mahmureală, pe la munte, pe la mare,
Văd aiurea într-un ziar, vestea aia mai nasoală
Desenată de tipar:"MÎINE-I PRIMA ZI DE ŞCOALĂ!"

Pe-o terasă, sub umbrele, cu fetiţe decoltate,
Arătând precum şi ele,-n anu' trei de facultate,
Ca-m gândit de două ori, ambele la tata doar,
Prezentându-mă în zori, să nu-l văd pe dracu' iar,

Fi'nd în şcoală cunoscut şi cu ani buni de vechime
Într-a patra, c-au sărit, toţi din clasa mea pe mine,
Însă cu mai mult respect, parcă şi un pic de teamă,
Lucru ce-l găsesc corect, nefiind de-aceeaşi seamă ;

Ce mai vâlvă! Ce pupici! Eu, mai mare printre ei,
Se mirau şi-a' lor mămici ca de zmeul între zmei,
Nu mai zic de-nvăţătoare ce m-au străns cu drag la piept
Şi de doamna directoare, c-am putut să mă deştept,

Iar în clasă, prima oră, fără să mă sinchisesc,
Cu-o excepţie minoră, fui lăsat să şi vorbesc,
Chiar mai mult, mă ascultau, şi nu spun istorioare,
Pedepsit n-am fost să stau, un minut, doar, în picioare,

Şi apoi, ca niciodat', nimeni nu m-a luat de prost,
Dup-atâta repetat ştiind toate pe de rost,
Mai cu seamă că, a patra, aşa mult ce mi-a plăcut,
De cinci ani, tare ca piatra, altceva nu am făcut,

Că şi tata-i mândru tare, intelectual agrar,
Numai mama vise are, la liceu să fiu măcar
Pe un post de profesor, cu probleme mai uşoare,
Nu cum am, ca-nvăţător, pe la clasele primare.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

Cafeaua rece stă pe masă,
O ceaşcă goală stă pe geam,
Mă ia un dor şi mă apasă,
De vremea de când doi eram.

Am pregătit două cafele,
Am pus lângă doi biscuiţi,
M-au copleşit clipele-acele,
Ce încă ne ştiau iubiţi...

Este curat, şi-un aer rece,
Eu pe pervaz la o ţigară,
Orice secundă simt cum trece,
Sperând s-apari din nou la scară.

Mă bântuie foste iubiri,
Aşa sunt eu, mereu pe gânduri,
Mereu le port în amintiri,
Şi le aştern mereu prin rânduri.

Căci de nu-l porţi în amintiri,
Pe cel cu care ai trăit,
Eşti gol, un bob de amăgiri,
Tu niciodată n-ai iubit...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halloween

Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,

Şi cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;

Un akaem şi dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relaţii, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,

Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe faţă cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moş Crăciun,

Însă ce îmi era utilă
Şi n-am găsit un pui măcar,
Am luat în loc de o cămilă
Un fost amic de-al meu, măgar,

Şi-am mers s-o sperii pe-o vecină
Să-mi dea bomboane dumneaei,
De-o văd trăsnită! cum leşină
Cu bin Laden în pragul ei,

Că un minut, doar, mai ‘nainte
Ce mă văzu-n micul ecran
Cu-aceiaşi faţă, ochi, veşminte,
Cu akaem şi cu turban!

Acum, şi io mă speriai
Atât de tare c-am fugit,
Dar după colţ, un poliţai
Când m-a văzut s-a îngrozit,

Şi ca să-i trecă, devotat,
Cum dumnealor nu dau cu parul,
Mi-a dat amendă c-am fumat
În timp ce conduceam măgarul ;

Mă duc apoi la farmacie
Să îmi revin, să iau un hap,
Da' când să ies, să vezi urgie (!)
Trei poliţai aveam pe cap,

Şocaţi, c-am fost iar amendat
Şi tot din vină de măgar...
Cicătelea, n-a fost parcat
În modul regulamentar,

Apoi îmi zic, hai s-o-nspăimânt
Pe soacră-mea ce stă mai jos,
Da', chiar de intră în pământ
Să o anunţ c-aşa-i frumos,

Când l-o vedea pe terorist
La uşa ei, plină de groază,
Pe cât sunt io de pesimist,
Precis că se repatriază,

Dar fui pe loc înconjurat,
Vorbind la două celulare,
De un batalion speriat
De trupe paramilitare,

Dar am scăpat, la fel, subit,
Cum am noroc atât de rar,
Tot cu-o amendă, c-am vorbit
Pe urecheat la celular,

Aşa că eu, de Halloween,
Făcui o mare constatare:
De teroristul bin Ladin
Pe lume nici în cot n-o doare,

E îngrozită-n schimb, şi tare,
De o ţigare,-un celular,
Nu mai vorbesc de o parcare,
Chiar de e vorba... de-un măgar!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa nu opune rezistenţă.
Apa curge.
Când intri în apă, o simţi ca pe o mângâiere.
Apa nu este un zid solid, ea nu-ţi va opri înaintarea,
Dar apa se duce întotdeauna acolo unde doreşte
Şi nimic pe lumea asta n-o poate opri.
Apa are răbdare.
Picăturile de apă descompun pietrele.
Aminteşte-ţi mereu aceste lucruri, copile.
Aminteşte-ţi că tu eşti, jumătate, apă.
Dacă nu poţi trece peste un obstacol, ocoleşte-l.
Apa asta face.

poezie de Margaret Atwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Acum două luni mi-a prescris
Un doctor, că numele-mi scapă,
Să beau, cum demult am omis,
Pe zi, opt pahare de apă,

Având un efect curativ,
Rinichi, diabet, năpârlire,
Uita-voi şi de laxativ,
Chiar ştofa mi-o face subţire (!)

Şi-am fript-o normal, să constat
De cura prescrisă că are,
Pe lângă ce mult m-a costat,
Efecte total secundare:

Sughiţ, ameţeli şi arsuri,
Simţind cum ficatul îmi crapă,
De când folosesc ca măsuri,
Pe zi, opt pahare de apă,

Şi-l cat nefiind dumirit
Că nici până astăzi nu ştiu
Cumva dacă s-a referit
La vin sau... mă rog, la rachiu (?!)

Valeriu Cercel

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofică

Floarea STĂ în apă,
Apa STĂ în vază,
Vaza STĂ pe masă,
Masa STĂ în casă,
Casa STĂ pe Terra,
Dar Terra se află
De la origină,
În dublă MIŞCARE
Şi-n EXPANSIUNE,
Cu Calea Lactee
Şi cu Universul,
Odată cu casa,
Iar casa cu masa
Şi masa cu vaza
Şi vaza cu apa,
Iar apa cu floarea,
Care nu mai STAU,
Ci STAU în MIŞCARE,
MIŞCAREA-n REPAOS,
REPAOSU-n MIŞCARE,
Deci... TOTUL SE MIŞCĂ,
Atuncea când STĂ
Şi STĂ când se MIŞCĂ,
Dar noi nu simţim.
La fel şi în lume,
La fel şi în viaţă,
Tăcerea-i... Vorbire,
Vorbirea-i... Tăcere,
Mersul e... şedere,
Şederea e... mers,
Mâncatu-i... răbdare,
Răbdatu-i... mâncare,
Căderea-i... urcare,
Urcarea-i... cădere,
Curgerea e... stare,
Statu-i... curgere,
Moartea e... trăire,
Trăirea e... moarte.
Astfel putem spune
Că în Univers,
E ceva şi nu e,
Omul nu percepe,
Dar s-o lămuri
Când va STA... MIŞCAREA.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viol

Am să-l reclam pă Ion a' lu' Scarlat,
Pentru viol, al dracu' prăpădit!
Da' nu numa' că el m-a violat,
Nenorocitu' m-a şi-mbolnăvit:

Intră acum trei luni să zic, precis,
În miez de noapte peste mine goală,
Că eu nu ţin pe vară geamu-nchis
Având călduri de-atâta zăpuşeală,

Şi de atunci, în fiecare seară
A tot venit, o noapte n-a omis,
Cu toate că ştiam de prima oară,
Eu tot uitam mereu geamul deschis;

Acuma vremea s-a mai răcorit,
Iar noaptea este rece, şi-ncă bine,
Că de vreo două nopţi am cam răcit.....
Îl tot aştept la geam şi nu mai vine!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă crucea părăsită

La o margine de codru, pe-o colina însorită,
Lângă potecuţa-ngustă, stă o cruce părăsită.
Răstignit in patru cuie, prăfuit de ani şi vreme,
Stă Hristos uitat şi singur, peste El timpul se cerne!

Doar un biet copil ce zilnic paste turma de mioare
Se opreşte să se-nchine, şi se-ntreabă cu mirare:
"- Cât mai poţi să rabzi, Hristoase, cuiul şi singurătatea,
Nu Ţi-e frica de-ntuneric când se-aşterne-n codru noaptea?

Nu Ţi-e foame, nu Ţi-e sete, n-ai pe nimeni lângă Tine,
Eşti şi Tu la fel de singur, eşti orfan la fel ca mine?
Eu pasc turma de mioare ca să-mi dea un colţ de pâine,
Cel ce e stăpân pe turmă... azi îmi dă... dar nu ştiu, mâine!

Ţi-am adus un colţ de pâine, e mai veche, dar e bună,
Sunt prea mic... nu pot ajunge, să-ţi dau jos acea cunună
Şi să-Ţi scot din frunte spinii, care pielea Ţi-au străpuns.
Cum sa fac, că-s mic, Hristoase, şi n-ajung aşa de sus?

Ţi-am adus şi apă rece, că Ţi-o fi amar şi sete,
Ei Ţi-au dat oţet şi fiere, da' zic: Dumnezeu să-i ierte!
Că şi astăzi trec grăbiţi şi nu vor să se oprească,
Chinul să Ţi-l uşureze, setea să Ţi-o ostoiască!

N-ai nici haină, n-ai nici cuşmă, pentru când o fi mai rece,
Dar îţi las a mea cămaşă, că nu ştiu când 'oi mai trece.
N-am mai multe, că aş vrea să-ţi mai las, să ai de schimb,
Dar ce văd?! Sau mi se pare? Ai în jurul Tău un nimb?

Ooo... nu pot să cred, Hristoase, că-ntinzi mâna către mine,
Că nici cuiul nu mai poate, răstignit a Te mai ţine!"
"-Drag copil, grăieşte Domnul, Crucea mea n-ar mai fi grea,
Dacă ar veni cu toţii, cu iubire lângă ea.

Şi eu sunt Păstor la oi, mi-am dat viaţa pentru ele,
Multe au plecat din staul, eu le caut cu durere
Şi le-aştept sa se întoarcă, să le mân către păşune
Cu iubirea mea cea sfântă, eu le strig ca să se-adune!

Tu eşti mic, da-n suflet mare şi bogat cum alţii nu-s,
C-ai întins un colţ de pâine şi-ai dat apă lui Iisus
Şi-ţi voi da, când va fi vremea, apă vie şi merinde,
Viaţă veşnică şi Raiul, pentru dragostea-ţi fierbinte!"

Şi i-a pus Hristos, pe creştet, mâna Sa cu răni de cui
Şi-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui.
Binecuvântând orfanul şi gustând din apa rece,
S-a urcat din nou pe Cruce, pentru cei ce vor mai trece!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare;
Despărţită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!