In memoriam Lucian Bulătan

Cu un potop de lacrimi venit-am azi la tine,
Şi-un trandafir de gheaţă aştern pe-al tău mormânt
Privindu-ţi crucea rece mă-ntreb dacă eşti bine,
Dar bunul meu prieten, nu scoţi nici un cuvânt?
Nu poţi să-mi spui de îngeri în casa lor minune
Te-au găzduit sau poate ai fost chemat mai sus?
Dac-ai putea, ştiu sigur, că totul tu mi-ai spune,
Dar ştiu că eşti aproape, aproape de Isus.

Te-ai dus să faci portrete şi-n cer la serafimi
Să bucuri şi acolo, la fel ca pe pământ,
Prietenii de-acuma, duioşii heruvimi,
Dar bunul meu prieten, nu spui nici un cuvânt?

Ştiu că-ţi lipseşte mama, la fel de mult şi sora
Şi fiica şi nepotul, aşa-i normal să fie,
Ţi-e dor şi de băiat, ai vrea să-ţi vezi şi nora,
Dar cel mai mult, desigur, ţi-e gândul la soţie.

Ai vrea la ei s-alergi, la fel ca altădată
Pe cerul înstelat să scrii cât îi iubeşti,
Ai vrea şi te-nţeleg, măcar, măcar o dată
Să-i strângi la piept cu dor şi iar să le vorbeşti.

Dar vezi că lumea asta, cu bune şi cu rele
E doar o amintire în cartea vieţii tale;
Şi atunci, preabun prieten, de-acolo, dintre stele
În vis, din când în când, să ne mai ieşi în cale.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale de orhidee pentru Sir (dedicaţie exclusivă)

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum arăţi,
Căci nu mi-a fost dat să te văd, mai din faţă!
Ai ten măsliniu, ţi-e albă, galbenă pielea...
Ce stea porţi în ochi şi-n cununa din Tine...!
Nu ştiu cum priveşti, suspini, dăruieşti, cum zâmbeşti...
Căci Tu îmi apari doar în plâns... şi-n speranţă!

Dar, oricum eşti, întristat ori de viaţă zburdând,
Vino la mine...! Eu scriu azi... pentru Tine!

Necunoscutule, nu pot să ştiu cum vorbeşti...
Căci nu mi-a fost dat să te-aud mai de-aproape!
Dacă ai glasul zglobiu, iute, molcom, adânc...
Ce vorbe de-alint, vrei, în drumul spre Tine...!
Nu ştiu, cum te bucuri, ce dăruieşti, cât primeşti...!
De ţi-e sufletul frânt, ori plină ţi-e viaţa...
Dacă strângi crini, trandafiri, orhidee la piept...
Te resemnezi în puţin sau poate... vrei Tot!

Dar, oricum, oricine ai fi, cât Mult ai ţinti,
Ascunde-mă-n zâmbet şi crede... în Tine!

Prietene, vezi, nu ştiu prea mult despre Tine...
Nefericit, singur sau bine ţi-e Ţie...(?)!
La final eşti sau... încă, uimit ţi-este zborul...
De mine nu-ţi pasă, ori iubirea mi-o vrei...
Îmi accepţi vrednicia sau mă lepezi din gând...
Mă ierţi, când te supăr sau ai vrea să... mă cerţi!

Te rog, totuşi...! Cândva când, fizic, n-am să mai fiu,
Tu întoarce-te-aici şi ia-mă... în Tine!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aluatul

Nemulţumiţi de naiuri, de scripcă şi de flaut,
Mă-ntreabă cei de-alături de ce te tot mai caut,
Că ei au ştiri mai bune că nu eşti, nici n-ai fost,
Şi dintre toţi cuminţii rămân eu cel mai prost.
Pe când ei după carne şi butii pline umblă,
Cel mai sărman cu duhul, eu umblu după umbră.

Vezi, am citit în cartea de aur dintre cărţi,
Că tu eşti făcatorul a-toate-n patru părti.
Nu ştiu, dormeam citind-o când ascultam pădurea,
Sunându-mi în pridvoare, sau mă gandeam aiurea.

Dar neputându-mi gândul de om să mă ajute,
Mă las în voia şoaptei din fagi pe neştiute.
Aş vrea să ştiu, privindu-ţi Tăriile cu zimţi,
Dar ce-i a şti? De-ajuns e-atât: numai să simţi.
Te căutam prin lume să mă-ntâlnesc cu tine,
Să-ţi spun că ce făcuseşi putea ieşi mai bine.

Când maică-mea frământă aluatul, mă-nţelegi?
Ea scoate-ntodeauna din vatră pâini întregi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

10 lucruri urăsc la tine

- interpretare proprie -

Urăsc zilele când ne vedem
Şi cât de rar se întâmplă asta...
Urăsc atunci când ne scriem,
Urăsc să fiu eu fantasma...
Îţi urăsc felul în care îţi aranjezi părul,
Ce aş vrea să îţi pot spune adevărul!
Te urăsc atât de mult, că îmi vine să vomit,
Dar mă căznesc, îndur şi-nghit.
Urăsc atunci când ne vorbim
Şi tu crezi că spun minciuni.
Urăsc momentele când te fac să zâmbeşti,
Ştiu că tu nu mă iubeşti.
Urăsc scuzele pe care le găseşti
Şi ce faci când nu-mi vorbeşti.
Urăsc zilele astea amare,
Petrecute cu mare apăsare.
Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc
Nici măcar puţin, nici măcar pe aproape, deloc.

poezie de Elena Octavia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept;

De poţi visa – şi nu faci visul astru;
De poţi gândi – dar nu-ţi faci gândul ţel;
De-ntâmpini şi Triumful şi Dezastrul
Tratând pe-aceşti doi impostori la fel;
De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
Când munca vieţii tale, năruită,
Cu scule obosite-o faci ce-a fost;

De poţi să strângi agonisita toată
Grămadă, şi s-o joci pe un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată,
Iar c-ai pierdut – niciun cuvânt măcar;
De poţi sili nerv, inimă şi vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai e stăpână
Decât Voinţa, ce le strigă "Sus!"

De poţi rămâne tu în marea gloată;
Cu regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea;
De poţi prin clipa cea neiertătoare
Să treci şi s-o încerci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Dan Duţescu
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce faci?! Lia, te rog, explică-mi, ce înseamnă asta?!
Lia: Luci, răule... Vezi ce mi-ai făcut?! E numai vina ta... Uite în ce hal am ajuns, din cauza ta! N-aş fi crezut niciodată că eu... Că mie mi se va putea întâmpla aşa ceva...
Lucian: Nu înţeleg... Ce vrei să spui?!
Lia: Nu înţelegi?! Te prefaci doar că nu înţelegi. Hai să-ţi explic, totuşi, domnule comandant... M-ai învăţat cu prezenţa ta în viaţa mea, te-ai amestecat mereu, m-ai învăţat cu îmbrăţişările tale, cu săruturile tale, iar de la un timp, mă laşi să-mi fie dor de tine, nu mă cauţi deloc, nici măcar nu-mi vorbeşti, de parcă brusc n-aş mai exista pentru tine; mă ignori complet... M-ai lăsat singură şi chiar nu ştiu de ce. Nu înţeleg... Ce s-a întâmplat, de fapt, Luci? Ce se petrece cu mine? Cu tine? Cu noi?
Lucian: Singură, Lia?! Credeam că eşti împreună cu Sid, cu el te-am lăsat, nu singură! Şi... Nu ştiu ce se petrece cu tine, dar nu mă acuza pe mine! Nu eu sunt vinovat de starea ta!
Lia: Cu Sid?! Ce tot vorbeşti, Luci?! Spui numai prostii!
Lucian: Prostii, eu?! Prea bine! Hai atunci să uităm de Sid, să pretindem că n-ar exista! Deci, fără a-l amesteca pe el în ecuaţie, să vedem... Te întreb, pentru a nu ştiu câta oară, Lia, eşti dispusă să-mi accepţi prietenia? Vrei să fii prietena mea?
Lia: Ah, asta... Nu!
Lucian: Nu?! Şi atunci, cu sau fără Sid, cum ai vrea să meargă bine, între noi?! Dacă mereu mă respingi, mă îndepărtezi cu refuzurile tale repetate?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii-mi spun că eşti încă frumoasă

Unii-mi spun că eşti încă frumoasă
Eu nu te mai văd azi în nici-un fel
Altădată vieţuiam în colibă
Şi visam că trăim în castel

Poţi să mă duci într-o vale adâncă
Şi să-mi spui că mă porţi pe câmpie
Ori despre-un crâng de mărunte vlăstare
Să-mi spui că-i o bătrână vlăsie

Nu ştiu în ce parte se află apusul
Nici răsăritul încotro vine
Unii-mi spun cu cât eşti mai orb
Cu-atât lumea o vezi mai bine

Nu-mi mai văd nici măcar mâinile
Când le duc la gură să mi le muşc
Altădată ocheam Steaua Polară
Şi trăgeam în ea s-o împuşc.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dar atunci, nu înţeleg, Luci... De ce şi eu...? Adică... Şi pe mine... Tu... De ce m-ai sărutat? De mai multe ori chiar?!
Lucian: Cum?! Pe... tine?!
Lia: Da, pe mine. Adică... Eu ce reprezint pentru tine? Sunt şi eu, tot la fel ca celelalte, doar una dintre multele tale cuceriri, menită să mărească lunga ta listă cu prenume feminine? Vezi, mă interesează... Doar din cauza asta, pentru că e vorba şi despre mine, pentru că sunt şi eu implicată. Poate că de asta te-am şi urmărit în seara aceea, poate că asta doream să aflu, să înţeleg... Şi încă vreau... Răspunde-mi, te rog!
Lucian: Tu?! Nu... Tu nu eşti ca toate celelalte, ca nici una dintre ele. Deloc... Eşti cu totul altfel. Diferită. Total. Eşti deosebită. Dar... Nu despre asta discutam.
Lia: Luci, sincer, te rog, vreau să ştiu adevărul... Mă interesează... De ce m-ai sărutat? Şi încă nu o singură dată... Ce însemn eu pentru tine?!
Lucian: Tu?! Ce însemni pentru mine?! Adică... Vrei să spui că nu ştii?! Nu-ţi dai seama ce simt?! Cum se poate? Lia, eşti psiholog şi psihiatru... Asta ar trebui să te ajute să înţelegi. Ar trebui să ştii sigur.
Lia: Poate că ar trebui, dar... Nu ştiu. Şi aş vrea să ştiu.
Lucian: Deci, nu ştii... Atunci, gândeşte-te mai bine! Încearcă să-ţi dai seama! Ghiceşte! Să vedem... Iată o temă pentru tine, domnişoară psiholog: Ce anume crezi tu că simt eu când procedez astfel? Când fac acest lucru? Sau pe acesta? Ce anume crezi tu că simt eu acum, în aceste momente?!
Lia: Nu ştiu... Dar... Dă-mi drumul, te rog! Singurul lucru pe care-l pot spune e că... Te pricepi să săruţi, cu adevărat.
Lucian: Serios?!
Lia: Da... Dar să nu-ţi închipui cumva că mi-ar plăcea! Nu, domnule comandant! Doar că...
Lucian: Nici n-am afirmat că ţi-ar plăcea.
Lia: Ştiu că n-ai afirmat deloc acest lucru. Doar că...
Lucian: Lasă... Nu trebuie să-mi explici nimic. Ai uitat acest lucru?
Lia: Nu încercam să-ţi explic nimic. Doream doar să... Adică... Încercam doar să-ţi spun că... Să nu cumva să-ţi închipui că mi-ar plăcea de tine, sau altceva de genul acesta. Asta-i tot!
Lucian: Nu-mi închipuiam nimic. Nici măcar nu încercam.
Lia: Nici să nu încerci vreodată!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jamie: Habar nu ai ce înseamnă a fi un prieten.
Landon: Dar nu vreau doar să îţi fiu prieten.
Jamie: Nu ştii ce vrei.
Landon: Nici tu. Ţi-e teamă că cineva chiar vrea să fie cu tine.
Jamie: Şi de ce mi-ar fi teamă de acest lucru?
Landon: Pentru că atunci nu te-ai mai putea ascunde în spatele cărţilor, al telescopului sau al credinţei. Nu, ştii de ce ţi-e teamă cu adevărat? Ţi-e teamă că şi tu vrei să fii cu mine.

replici din filmul artistic O iubire de neuitat, scenariu de Karen Janszen, după Nicholas Sparks
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Charles Brandon: Noi trebuie să rămânem în graţiile regelui sau vom deveni nişte nimicuri. Lasă-l să se însoare cu cine vrea.
Prinţesa Margaret: Aşa ai gândit mereu, nu-i aşa? Eşti foarte cinic. De-asta eşti prieten cu diavolul de Boleyn?
Charles Brandon: Ţi-a plăcut de el când ne-a ajutat să ne întoarcem la curte. Sau erai doar cinică?
Prinţesa Margaret: Nu-i cunoşteam jocul atunci. Acum îl ştiu şi îl dispreţuiesc.
Charles Brandon: Şi eu, dar mai mult îl urăsc pe Wolsey. Este o căsătorie convenabilă.
Prinţesa margaret: Ca a noastră.
Charkes Brandon: Nu, eu te-am iubit.
Prinţesa Margaret: Nu ştii ce înseamnă acest cuvânt. Poţi iubi un an, o lună, o zi, chiar şi o oră. Şi în ora aceea chiar cred că iubeşti la fel de bine şi de profund ca orice bărbat. Dar după aceea nu mai iubeşti. Iubeşti pe alta şi apoi pe alta. Dragostea ta e cea mai generoasă acolo unde doare cel mai mult.

replici din filmul serial Dinastia Tudorilor
Adăugat de Conescu Raluca, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bun-rămas

Mi-ai spus, aproape fără glas
Că-ţi voi rămâne amintire,
Dar ceasul cel de bun-rămas
Mi-a stat în urmă c-o iubire.

Iubita mea, tu nu mai ştii
Că nu-i o glumă între glume
Să spui că suntem doar copii
Ce nu ştiu viaţa să-şi asume?

Te-ai frânt la în ceput de drum
Când năzuiam către lumină ;
Mai fericit decât acum
N-a fost Cerul să mă mai ţină.

Ce fel de înger interzis
Te-a aciuat pe lângă mine
Să-mi dai mireasma ta de vis
Ce vrea acum să se termine?

Tu spune-mi cum şi în ce fel
Iubirea este pururi vie
Căci dorul e copil rebel
Ce face-ades câte-o prostie?

Nu vreau să ştiu de bun-rămas
Când toate porţile-s deschise
Iubirea ta nu pot s-o las
Unde dorinţele-s ucise!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum poţi...

Cum poţi să treci pe lângă mine
Să nu-mi spui un cuvânt măcar
M-ai ridicat din morţi la Tine
Şi-o viaţa mi-ai adus ca dar.
Tu ştii ca rătăceam întruna
Şi ştii că nu ştiam nici eu
Dacă trăiesc sau mor, totuna
Mi-era pe unde-i drumul meu.

Dacă trăiam eram doar vie,
Dacă muream - un mort în plus,
Ce-mi mai pasă de moarte, mie,
Ce-mi mai pasă dacă m-am dus?...

Şi dacă-ai socotit că-i bine
Să-mi dai Lumina Ta în dar
Cum poţi să treci pe lângă mine,
Să nu-mi spui un cuvânt măcar...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun fără mama

Iar ninge frenetic şi blând, ca-n poveste,
Dar visul mi-e trist şi râsul mai rar;
De-aş sti că în cer e mai bine, măcar,
Căci tare mi-e dor şi mama... nu mai este!

De ce nu ni-i dat să te văd la ocazii?
Îmi bate Crăciunul la uşă, grăbit,
Aş vrea să mă bucur, dar mä-ntreb uimit:
Simţind c-o să-i taie, se bucură brazii?

Iluzie-i totul: stelele ne par mici
Şi fulgilor, dacă le e bine-n cer,
De ce mai coboară, doar ştiu c-aici pier?
Ce folos c-am de toate? Tu nu eşti aici!

De bune, de rele, azi pot să-mi dau seama;
Doar iarna ne-adună gândurile-n snop,
Încerc, lângă tine, durerea să-ngrop,
Cum "Crăciun fericit!", când n-o am pe mama?

De când ai plecat, mi-a fost rău, mi-a fost bine,
Fără zâmbetul tău, cum le-oi fi trecut?
Tu ştii că mi-e greu, iar şirul le-am pierdut,
Al câtelea, e-acest Crăciun fără tine?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!