Negru ca noaptea și tăcută ca un ecou...
pe patul meu de flori, în lumină, Dumnezeu
l-am văzut cum îmi iubea sufletul
atomi de viață pluteau ca nisipul
într-un mănunchi de lumină lină
o lacrimă s-a format scufundându-se
în adâncul inimii, o îndoială albastră...
gânduri fără imagini, pierdute în ruină
am văzut, iubite, tulburându-se amurgul
și ultima suflare a stelelor fără de vină...
apă sărată mi se scurgea printre degete
părul meu saturnian se prelingea în întuneric
asemenea unei meduze ude de la lacrima de stea
nimeni nu oprea timpul care se prelingea
nici măcar rana sau măcar umbra mea
camera se rotea în jurul unor muște
Dumnezeu era din nou singur și plângea
colora cu pigmenți din carne și sânge de zeu
eu muream în timpul unei hierofanii...
----------------------------------------------
negru ca noaptea și tăcută ca un ecou...
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre păr
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Cod roșu de furtună în suflet
tu știi că sufletul meu
trage de sforile sângelui,
să bată clopotul inimii?
tu știi că sângele meu
e râul ce se varsă
în Marea Singurătății?
tu știi că Moartea
își ascute coasa
cu inima mea împietrită
de durere?
tu știi că inima mea
își face munca silnică
în ocnele de sare
ale durerilor mele lăuntrice?
tu știi că cerșesc amintiri
pe strada copilăriei pierdute?
tu știi că pot găsi într-o lacrimă
mai multe perle
decât în toate mările
și oceanele lumii?
tu știi că mă-nvârt
în jurul aceleiași inimi,
până rămân fără lacrimi?
tu știi că inima mea
e fântâna pentru toate speranțele
alungate de seceta plânsului?
tu știi că lacrima mea
este singurul cer ce încearcă
forma inimii?
tu știi că-n lacrimă mea
se află cântecul abandonat al inimii?
tu știi că și pietrele de pe fundul apei
visează să asculte cântecul inimii mele?
tu știi că inima mea
este o pioneză pe harta lumii?
tu știi că inima mea bate
ca o toacă scufundată în beznă?
tu știi că până și umbra
are nevoie de pași să respire
o bătaie de inimă?
tu știi că inima mea
este și vie și moartă,
pe jumătate înșelată
de propriul ecou?
tu știi că jungherul
acela sălbatic numit dragoste,
odată intrat în inimă,
nu mai iese decât
cu mașina de găurit visuri?
tu știi că atunci când iubesc
îmi strâng speranțele
în cămăruțele inimii,
iar când nu sunt iubit
îmi strâng tristețea în podul palmelor?
tu știi că inima mea s-a născut
într-o colivie de oase,
dar nu se teme de cerul ochilor tăi?
tu știi că inima mea
este o batistă împăturită
iar când o despăturesc, e cât cerul?
tu știi că inima mea
e sala de așteptare pentru
toate trenurile iubirii?
tu știi că iubirea mea
e un imens continent
scufundat în sânge,
lăsând la suprafață doar rana,
o insulă pe care naufragiază
oamenii singuri?
tu știi că alerg
în labirintul de sânge
după muze pierdute?
tu știi că este mai ușor
să dormi cu mortul în casă,
decât cu muza în inimă?
tu știi că cele mai rezistente aripi
către Dumnezeu
sunt genunchii?
tu știi că sufletul meu
e mâna invizibilă
care se furișează printre cuvinte
pentru a mângâia copilul din tine?
tu știi că inima mea
își plânge copilăria,
când sângele proaspăt venea
direct din pântecul mamei?
tu știi că lacrima mea
poartă spre necunoscut
ultimul zvâcnet al inimii?
tu știi că pasărea focului
doarme în sângele meu?
tu știi că aripi de sânge
tulbură liniștea
viselor mele?
tu știi că sunt
o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat
spre propria inimă?
tu știi că în sufletul meu
răsare o Lună de sânge?
tu știi că-n copacul sângelui meu
înflorește o inimă?
tu știi că sângele meu
e un șarpe-nțelept încălzindu-se
la focul nestins al inimii mele?
tu știi că inima mea e o stâncă vie?
tu știi că-mi pot dona sângele
chiar și unei statui?
tu știi că îmi vânez speranțele
cu lasoul de sânge?
tu știi că timpul e mut
dar sângele meu îi dă glas?
tu știi că inima mea
e așchia înfiptă în toracele timpului?
tu știi că de secundarul inimii mele
atârnă greutatea tuturor amintirilor?
tu știi că timpul trece repede
ca un birjar, dând bice inimii mele?
tu știi că-mi pun inima-n praștie
pentru a dărâma zidul
dintre oameni și veșnicie?
tu știi că îmi fumez sângele
cu degete fără filtru?
tu știi că în inima mea
renaște un Iisus
cu plete cărunte?
tu știi că eu sunt ICAR
căzut în sângele scurs
din propria rană?
tu știi că rănile mele
sângerează fluvii de nemărginire?
tu știi că viața mea
e-o floare ruptă din veșnicie
și pusă într-un vas plin cu sânge?
tu știi că sunt dispersia luminii
într-o picătură de sânge?
tu știi că-n inima mea
cuvintele-și caută
locul de veci?
tu știi că poezia mea
este aurul negru din candela inimii?
tu știi că destinul meu
e creionul ascuțit
înfipt drept în inimă?
tu știi că-ți pot oferi
o clipă eternă de dimineață
suspendată între șoaptele inimii?
tu știi că te-am cules
frânturi de iluzii și gânduri
și te-am închis în inima mea
închisoare de maci?
tu știi că sculptez
chipul lui Dumnezeu
în inima de piatră a lumii?
tu știi că e cod roșu
de furtună
în sufletul meu?
spune-mi,
tu știi?
poezie de Ionuț Caragea din Cod roșu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre inimă, poezii despre visare, poezii despre moarte, poezii despre copilărie sau poezii despre somn
Dumnezeu face minuni
Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din liniște stârnește vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ți dă sănătate.
Din tristețe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
și viață lumii a dat.
Pentru tot ce a creat,
pentru că azi existăm,
Celui ce ne-a luminat,
Imn de Slavă-i înălțăm.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre sănătate, poezii despre schimbare sau poezii despre prezent
Asteroizi
iubitul aruncă-n visteria mea de cuvinte
cu asteroizi amețiți pe orbita lor
de căderi de cuvinte migratoare,
de sunete călătoare,
desprinse din cerurile himerice,
ei sângerează linia din palmă
într-o lumină curgătoare,
mistuidu-se pe orbita cunoașterii,
strângând în brațe spinii morții
pe nisipul zădărniciei înfricoșetoare.
transfigurată de atâtea căderi
eu aprind fulgere printre vise
și-i trimit muze frumoase,
ca umbre fulgurante,
să-i danseze muzici abisale
în noaptea cu perle bizare
spânzurate de gâtul luminii irizante,
să-i facă o rană în cer,
în timpul unei hierofanii,
printre ecouri și cuvinte în adorație,
venite tocmai din cupele cu musturi solare.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre prăpăstii, poezii despre perle, poezii despre noapte, poezii despre nisip sau poezii despre muzică
Ochiul din deșert
Se scurgea nisipul clipelor în valuri
Și pluteau prin timpul mării din eter
Fără de odihnă-n ape fără maluri,
Fără grija vieții dincolo de cer.
Și-mi pluteau albastre clipele trecute,
Și-mi cântau ferice-n fiece apus,
Fără vreo tristețe, făr-a fi pierdute,
Doar cu dor de zorii care le-au adus.
Fiecare clipă îmi era din aur
Și-mi erai în toate micul filigran,
Încrustat cu grijă de un tainic faur,
Care îmblânzește clipele din an.
Peste marea calmă, vânturi nemiloase
Au adus furtuna, negre vijelii
Ce-au făcut ca-n locul apelor retrase
Să rămână lumea clipelor nevii.
Aspră și uscată, cimitir de-apus,
Lume în ruină, peisaj inert,
Fără vreo speranță și nimic de spus,
Cu durere-n suflet și, în ochi, deșert.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre peisaje sau poezii despre negru
* * *
În sufletul meu pâlpâie o lumânare...
o candelă cu mir sfințit
care se aprinde înalt și viu
cu fiecare ecou al inimii tale arzânde...
ecou și freamăt de dor
fără de vină...
Te răsfrângi în mine
ca-ntr-un lac limpede
precum stelele nopții...
aprinzându-mă... ca pe-o floare de foc...
neașteptată cărare de dor
către tine prin mine... croind...
Îmbrățișează focul... dragul meu
Cuprinde-mă în palme
ca pe-un potir de lumină cerească...
și împărtășește-te...
gustând din preaplinul de iubire...
și încălzește-ți răsuflarea încremenită de preafrig...
Și de neplânsă lacrimă...
poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre înălțime, poezii despre stele sau poezii despre lumânări
Am văzut magnolii înfloriți noaptea, iubite
Am văzut magnolii înfloriți noaptea
Într-o splendoare cosmică, iubite
Ca o mireasmă, trupul de lună-mi miroase
A rouă brumată de la florile de magnolii frumoase.
Va veni pesemne primăvara-nnoită
Și va imigra în sufletul meu târziu
Intrată pe ușa sângelui arămiu
Ca un poem de demult uitat
Strigându-te-n șoaptă și ecou
Pe tine, îndrăgostitul la nesfârșit,
Va veni pesemne primăvara din nou
Ca o respirație domolindu-se-n somn,
Șerpoaică cu solzi verzi și mărgele
Înmulțindu-se magic, va veni cu ielele
Într-un dans frenetic cu repetiții erotice.
Miezurile de noapte fac dragoste
Dând la o parte perdeaua cu franjuri
A ploii intâmplate prima dată, în marte,
Noi stăm la geam copii visători
Îmbătați de noroc și dragoste
Privind la magnolii înfloriți noaptea
Ca niște miri în primăvara cu dor.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre șerpi, poezii despre verde, poezii despre uitare sau poezii despre trup și suflet
Îngerul
am deschis fereastra sufletului într-o zi
era târziu și era iarnă
te-ai cuibărit în palma mea
un fulg curat și pur
visam purtând zăpezile pe umăr
nu am văzut lumina cum a curs
ciopleam nebun din fulgi de nea o fată
o fată minunată, o fată preacurată
nu am simțit pe buze lacrima
plângea
azi trec pe aleile de tei
se scutură timpul
un singur pas a mai rămas
cioc-cioc
un ciocănit ușor-duios în viața mea
nu am zărit durerea din privirea ta
se așterneau stropi roșii pe câmpul din jur
scriam, scriam, cuvintele pe boltă
tocul s-a rupt
un înger a căzut
aici pe acest pământ
o lacrimă a plâns, s-a scurs din viața mea
în jur, totul e tăcere, liniște, durere
ating timpul în noaptea albă dintre lacrimi
suspin printre frunzele cerului
noaptea a trecut, cum a trecut
azi nu mai simt durerea cuvintelor ce mor
zorile m-au găsit rezemat de o cruce
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre durere, poezii despre cuvinte, poezii despre încălțăminte, poezii despre zăpadă sau poezii despre trecut
Timpul ne moare în cuvânt
gura mea păianjen însetat de soare
prizonieră a tentaculelor tale
câmpia cu maci de foc se rotea
iubite, între delir și uitare
asfințiturile ne fug din gânduri
păsări roșii unduind printre rânduri
șarpele cu limba a murdărit
vitraliile din catedralele gotice
destine pe muchie de cuțit
orele defilează cu steaguri demonice
trupurile noastre - morminte de lut-
timpul ne moare în cuvânt.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu, poezii despre păsări, poezii despre păianjeni, poezii despre ore sau poezii despre murdărie
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredințat
drumul soarelui și drumul stelelor;
s-a făcut noapte și zi în numele timpului.
Camelia Oprița în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre religie
- citate despre visare
- citate despre stele
- citate despre noapte
- citate despre iubire
- citate despre înțelepciune
- citate despre îngeri
- citate despre zbor
Dormi?
Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Plouă și singur mi s-a urît.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampă
Și n-am băgat de seamă
Când ai închis oblonul din grădină,
Tărcat cu dungi egale de lumină.
Am bătut încet în fereastră
Și iar am bătut, mai tare,
Și am intrat în încăperea ta.
Curată rînduială!
Cartea sta deschisă la pagina albă:
Toate paginile cărții erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?
Patul era nedesfăcut.
Cearșaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încălțămintea ți-este neatinsă.
Nu e gunoi la tine.
Te-mbraci în cămașă de piatră
Și te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare,
Nici praf, nici scuipat.
Un ac îmi înglodește inima străpunsă,
Medicule fără de prihană.
Sau e un cui de la Crucificat
Sau un ghimpe din cununa lui.
Vindecă-mă, suflete.
Vin-acasă, suflete.
Adu leacuri, suflete.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre alb, poezii despre supărare sau poezii despre ploaie
Albină (VIII)
Albină, ți-ai aruncat zumzetul în sufletul meu,
îmbătată de miere, și zborul ți-l purtai în dulci spirale de fum.
Eu sunt cel fără speranță, cuvântul fără ecou,
și cel care a avut totul, pierzând totul.
Ultima legătură, în tine scârțâie ultima-mi năzuință.
În ținutul meu searbăd tu ești ultima roză.
O, tu care ești tăcută!
Lasă-ți privirea adâncă să se închidă. Acolo noaptea se zbate.
O, trupul tău dezgolit, o statuie temătoare.
Tu ai privirea adâncă, în care noaptea lovește.
Liniștite brațe de flori și veșmânt de roză
Sânii tăi aduc a melci albi.
Un fluture de umbră s-a aplecat în pântecele tău
să se odihnească.
O, tu care ești tăcută!
În mine răsare singurătatea, cuprinsă de absența ta.
Plouă. Briza mării chinuie pescăruși rătăcitori.
Apa pășește, desculță, pe străzile deja străbătute.
Din acel copac, frunzele se plâng ca și când ar fi bolnave.
Albină, chiar și când nu ești aici îți arunci zumzetul în sufletul meu.
Din nou, exiști în timp, zveltă și tăcută.
O, tu care ești tăcută!
poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare, traducere de Ionuț Popa
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre apicultură, poezii despre zbor, poezii despre trandafiri, poezii despre sâni sau poezii despre singurătate
Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
știam asta, era ca o aspirație
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viața a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viața a decis pentru mine
m-am gândit și la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoși dragostea
și-mi zâmbea
și în sufletul meu era furtună
și Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărțit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre imaginație, poezii despre frumusețe sau poezii despre Dumnezeu
* * *
Mai am puțin, renunț la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Și acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!
Mai am puțin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Și cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!
Mai am puțin, și de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În viețile ce vor urma Tu călăuza... mea
Și singura muză cu ochii verzi de Stea!
Mai am puțin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Și dimineața naște roua peste flori
Tu floarea mea din viața ce va urma!
Mai am puțin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu ești încă lacrima ce arde-n viața mea
Și singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!
Mai am puțin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre gânduri sau poezii despre sărut
Orologiul care a uitat să pornească timpul...
Când zilele și nopțile nu erau încă făcute,
Timpul aflase câte ceva despre visurile ce
aveau să locuiască mai târziu în sufletele
care dădeau energie stelelor, cum și de unde vin.
Timpul este călugărul înțelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viață!
Și viață s-a făcut în ceruri și pe pământ.
Visurile au fost împărțite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima și până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Și s-a făcut Lumină:
inima speranței, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria și zborul.
Ei le împărțiră luceferilor nou-născuți
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopților pământene,
așteptând cu aripile la gură facerea omului.
Creatorul le dădu energie și frumusețe;
întunericul nu este o ființă.
Fiecare clipă naște câte un vis,
șperanța este mare luminatoare a visului.
Viața este și vis, și speranță, părți din Dumnezeu.
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredințat
drumul soarelui și drumul stelelor;
s-a făcut noapte și zi în numele timpului.
Dragostea este poruncă dumnezeiască,
adunându-se din ceruri
la glasul Celui care le-a zidit,
să fie cuvântul luminii.
Sufletul trebuie curățit de rămășițele întunericului
să rodească în om numai iubire,
că fără Dumnezeu nu se poate vedea frumusețea omului.
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochii albaștri ai ploii
car dragostea cu sacoșa prin ploaie
mi-e dragă ploaia și cuvintele ei sărate
într-o zi, am vrut să-i pictez ochii ei albaștrii
dar ploaia era, iubito, prea departe,
nu i-am putut vedea
ochii albaștri ai ploii
iubito, unde sunt ascunși ochii ploii în noapte?
când îi vei știi sufletul, îi vei picta, spuneai,
geniul s-a strecurat printre degetele-i mate
iubito, acestea sunt visele mele înaripate
le-am furat de la Dumnezeu, ți le dau pe toate
l-am văzut dansând odată prin ploaie
ca o lumină uriașă și, din ceasul acela,
l-am închis definitiv în inima mea
ploua acvamarin și eram gol ca o vitrină
era timpul să mor, iubito,
undeva, lângă mine un orb picta
ceea ce numai simțurile lui puteau să vadă
sufletul și ochii albaștrii ai ploii
doar nebunul cufundat în veșnicia tăcerii
înnebunise de atâta iubire.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pictură, poezii despre arte plastice sau poezii despre albastru
Ultima vară cu tine
Ploua și atunci cu năduf și revoltă,
Ploua și atunci ca-n potopul lui Noe,
Ploua din pământ, rana mea ca din boltă,
Ploua dezinvolt, fără nori, fără voie.
Ploua dimineața, ploua la cafea
Și beam amândoi câte-o ploaie din ea,
Ploua și la prânz, mai domol și timid,
Ploua anacronic și-aproape stupid.
Amurgul cădea peste umeri șiroaie,
O cruce de nori ai pictat pe retină,
Iubirea-nota, ca nebună-n noroaie
Și ploia gemea-mpovărată de vină.
Doar noaptea plângea pe-nfundate în pumni,
Cu lacrimi albastre din ochii-mi în ploi,
Iar eu te priveam cum din vară le-aduni.
Ia-mi lacrima, Doamne, dă-mi vara-napoi!
Mai plouă și azi, dintr-un cer cu suspine
Și ploaia mă spală de vară și doare
E ultima vară, iubite, cu tine
Și vara-mi rămâne, cu tine, datoare.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre nori sau poezii despre dimineață
Demoni
am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,
am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre viziune, poezii despre sfârșit, poezii despre rai sau poezii despre ochi
Chemare ardentă
îmi face cu ochiul semn o stea pe firmament
cerne peste mine splendoarea unui vis
privesc pe fereastra cu geamul deschis
cum lumina-i blândă intră-n apartament
vino lumină lină strecoară-te în suflet
să fii tu alinarea de bătrânețe grea
îți voi da slovele din fremătarea mea
și toate amintirile strânse prin umblet
așează-te în mine ca în cuib de cocor
înmulțește gânduri ca florile boabe de rouă
îmbracă-mi trupul firav cu haină nouă
să primesc mântuirea înainte să mor
vino lumină lină scaldă-te-n al meu izvor
sufletul meu de floare s-a umplut de dor
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre rouă sau poezii despre mântuire
Buchetul de poezii
Buchetul de poezii
Printre cuvinte și esențe
Eu versuri dragi îți compuneam
Scriam adesea poezii
Buchete-n suflet de iubire
Neimpărtăsite până mai azi.
În gând sămânța doar rodea
Apoi prin scris o așterneam.
In drumul meu cel trecător
Nisipul fin cel din clepsidră
Se prelingea nepăsător
Între prezent și viitor
Era destin si al meu dor.
Am scris în vers și-n proză scurtă
A mea trăire purtată-n sânge
Ce prinde inima și o aprinde
Adesea fără un răspuns.
Te port în al meu gând mereu
Un Înger esti tu pentru mine
Ce calea, tu, mi-ai arătat
Cu a ta iubire.
Natura, parte la miracol
M-a răsfățat cu a ei culoare.
Iar florile îmi sunt tablouri
Pe toate le-am pictat în vers
Și slavă eu am dat la toate.
Pe Domnul Iisus l-am venerat
Pe Maica Domnului am slăvit-o
Și-a ei putere mi-a fost stâlp
Credința mi-a fost reazăm
În tot ce-am scris într-un cuvânt.
În univers îmi caut locul
Știind că fericirea-i trecătoare
O clipă ce o ardem
Ce nu o să revină
Cenusa ei, rămâne-n noi pe veci
O amintire cu lumină.
poezie de Maria Bem din Buchetul de poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre viitor sau poezii despre răsfăț
Nisip peste tot
când mă trezesc în fiecare
dimineață o iau de la început
scot capul din nisipul
care este în patul meu
în fiecare zi tot mai mult
tot mai sufocant
o aștept să vină în cameră
și să mă salveze
l-am tras pe nas cu o foiță
făcută sul cum am văzut
în filmele de duzină
apoi merg alături de ea
îmi spune că a vrut să fie
cântăreață și să cânte pentru noi
stăm la malul apei
sau în jurul unui foc
ne sărutăm în paturi diferite
la baie-mi trag palme
să mă trezesc și să scap
de nisipul din pat
i-am spus să vină în fiecare dimineață
să-mi scoată capul din nisip
să mă salveze și să mă iubească
cum mă iubește în fiecare zi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare sau poezii despre filme