Două zile şi două nopţi au avut privilegiul de a rămâne afară pe pistă, căci erau nişte ţărani lipsiţi de importanţă. Se aflau acolo mii de inşi sub paza câtorva soldaţi înarmaţi cu pistoale-mitralieră. Oamenii nu protestau. Din adâncurile tribunelor se auzeau urlete atroce, semn că reprezentanţii autorităţilor nu erau plătiţi degeaba. Din timp în timp, un sergent urmat de trei soldaţi venea să rostească nişte nume la difuzor. Cei chemaţi se ridicau şi se îndreptau către intrarea situată sub tribuna oficială, dispărând în întuneric. Pe urmă nu-i mai vedea nimeni. La intervale neregulate, noi sosiţi erau aruncaţi în arenă. Nu trebuia să le pui întrebări soldaţilor: îţi răspundeau cu o lovitură de cizmă în stomac sau în piept. Le era de asemenea interzis oamenilor să vorbească între ei, dar mulţi schimbau informaţii pe şoptite, lucru pe care cei trei Garcia nu-l găseau deloc rezonabil. Era mai bine să-ţi ţii gura şi cei trei au servit drept exemplu: două zile şi două nopţi n-au scos niciun sunet.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru o mie de pesos, obţinu ca un gardian mai tânăr să arunce o privire într-un registru. Mulţi cu numele de Garcia fuseseră reţinuţi în anchetă şi soldatul n-avu timp să-i citească toată lista, ceea ce-i lăsa lui Ines oarecare speranţă. Cheltuindu-şi toate economiile rămase - două mii de pesos - obţinu colaborarea unui sergent. Soldatul aflat la ordinul acestuia petrecu de astă dată trei ore ca să parcurgă toate registrele în căutarea dispăruţilor, care erau doar trei din cei 365 de Garcia arestaţi în cursul ultimei luni. Dar, conform datelor din acest catalog de nume ("Registrele noastre sunt infailibile", îi spusese soldatul în mai multe rânduri), cei trei fuseseră eliberaţi de două săptămâni. Şi Ines trebui să îndure o ultimă umilinţă: aceea de a fi copios ironizată de soldat, care înclina către ipoteza că bărbaţii profitaseră de ocazie ca să-şi ia tălpăşiţa de la ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, satul află mai multe variante ale dispariţiei familiei sale, de la clasicul accident de tren până la înecul celor trei care, la recentele inundaţii, ar fi intervenit cu mult curaj ca să salveze o oaie aflată în primejdie. În realitate, cei trei dispăruseră pur şi simplu fără urmă, în timp ce se aflau la oraş ca să-şi vândă marfa - spanac, castraveţi şi pepeni. La piaţă avusese loc o încăierare şi cei trei Garcia, laolaltă cu alţi ţărani, fuseseră luaţi şi duşi de militari către o destinaţie necunoscută. Unii se întorseseră de acolo, după ce fuseseră bătuţi. Nu le plăcea să vorbească despre asta. Şapte ţărani în total, între care şi cei trei Garcia, n-au mai apărut însă. Ines începu să-i caute pe la secţiile de poliţie; puţin a lipsit să nu fie arestată; în orice caz, încasă mai multe lovituri în stomac, la bărbie şi în cap. Nu se descurajă dintr-atâta şi ceru lămuriri Prefecturii.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, în oraş, două maşini se apropiară de secţia de poliţie în arestul căreia se aflau doi dintre cei trei agresori din noaptea trecută. Body-guarzii nu coborâră din vehiculul lor, în schimb din maşina albastră coborâră trei persoane (două în uniforme albastre) şi intrară în sediul Poliţiei. Poliţiştii îi recunoscură de îndată şi-i întâmpinară cum se cuvine. S-ar fi simţit onoraţi şi doar de vizita geneticianului, la a cărui prezenţă se aşteptau, doar acesta era nevoit să dea declaraţie; văzându-l însă însoţit, atât de comandantul misiunii, cât şi de directorul Institutului, nici nu mai ştiau ce să spună sau să facă; erau cam derutaţi de prezenţa celor trei. Totuşi, nu se lăsară copleşiţi de "înalta" vizită neaşteptată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două-trei

Două dimineţi:
Un soare.
Trei dorinţe
La picioare.

Două căşti:
O melodie.
Două mâini:
O veşnicie.

Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.

Două guri:
O nostalgie.
Două vieţi:
O bucurie.

Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.

Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.

poezie de Gabriela Chişcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu se gândise, în acel moment grav, s-o oprească; şi aşa s-a petrecut marele triumf al armei zoologice, care s-a dovedit atât de perfidă şi de eficace încât şi-a salvat viaţa de faţă cu forţele reunite a vreo trei mii de militari din toate armele, între care vânătorii cu panaşele lor, pompierii cu tulumbele lor verzi şi artificierii cu focurile lor de artificii erau cei mai spectaculoşi. Ambulanţa, care a sosit ultima, nu a putut pătrunde în parcul plin de tot felul de vehicule blindate şi de soldaţi înghesuiţi unii într-alţii şi întreţinându-se asupra celor mai felurite subiecte. A fost imediat trimisă înapoi, ca să nu răspândească panica în populaţie. Pentru cei ce ştiau să priceapă, acest du-te-vino era însă plin de înţeles.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celelalte squaws i-au împins pe înţelepţi în mijlocul cercului, iar înţelepţii au alunecat pe pietrele preţioase, dar nu şi-au făcut niciun rău, fiindcă erau beţi. Se aflau acolo înţelepţi ce strânseseră câte o duzină de suflete. Nu era niciunul care să fi avut mai puţin de patru. Şi erau cu toţii beţi de înţelepciunea lor.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La gura

humorului îţi plouă printre bătăile
inimii care curge între două
iubiri sofisticate în paşi de dans
la un capăt de pădure începe
trotuarul lipit cu ziare
un fonograf cântă neîncetat
melodii din oraşul meu
la gura humorului cade o ploaie
urbană de trei zile
şi trei nopţi fără stele
femeile iubesc până la capătul
norilor scăpaţi pe cer

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au căzut în genunchi

şi cei care-şi pierdeau greu cumpătul
de pe pereţi se scurgea sânge
focul înconjurase clădirea
nimeni nu înţelege nimic
căldura devenise insuportabilă
vântul purta mii de scântei
oriunde priveau cei din biserică
vedeau numai sângele cum picura
din ce în ce mai tare
stropii au început să cadă
pe lumânările aprinse în sfeşnicele
de aramă sau plumb
din faţa altarului sau pe cele din stânga
sau dreapta altarului
pereţii erau prinşi de hemoragie
sângele a picurat peste icoane
iar sfinţii păreau vampiri
afară a început o ploaie violentă
sirenele pompierilor se auzeau clar
printre două trăsnete
toată lumea era prăbuşită-n genunchi
nici intrarea pompierilor nu i-a mişcat
toţi erau conştienţi că le-a sunat ceasul
sângele mirosea a diluant
dar nimeni nu s-a gândit la asta
focul a fost stins în exterior
fumul intrase în biserică
şi sufoca enoriaşul îngenuncheat

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţi văzut vreodată vreun zorab? Eu am văzut unul, mort, în Borbisthanul meridional. Înainte de-a fi fost împuşcat, omorâse un lup, o cămilă şi trei ţărani. E o pisică tot atât de sălbatică pe cât erau odinioară pisicile, cu două sau trei milioane de ani în urmă. Sare direct la ochi, pe care-i străpunge cu ghearele-i ascuţite; muşcă vena jugulară ca o maşină mortală. Totul durează cel mult un minut. E rapid ca o clipire de gene şi sângeros ca un cuţit de abator. E arma zoologică, cel mai de temut şi cel mai eficace instrument al Bedeker-ului imperial.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamaţia pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simţea tare vinovată şi nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamaţie. Şi împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului şi Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoştea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Şi atunci ce-o determinase totuşi să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era încă aici, dar era pe drum încoace; se apropia din minut în minut. Când povesteşti una ca asta, oamenii spun că aşa ceva nu poţi să simţi, e doar o închipuire. Nici nu poţi dovedi, dar, cu toate astea, eu ştiam. Simţeam cum venea pe drum şi se gândea: Acum mai sunt numai trei ore, şi ajung. Acum au mai rămas două ore şi trei sferturi. Acum numai două ore jumătate! Ah, ce încet merge. De-ar merge totuşi ceva mai repede. Încă două ore, şi un sfert, şi voi fi acolo. Voi fi la ea.

Hans Erich Nossack în Cel mai târziu în noiembrie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi apoi luă ziua-bună de la casă şi masă. "Mă duc, zise către fraţii săi, şi dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână şi o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei. Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la ţară. Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel îşi petrecură cei şapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puţin în privinţa dimensiunilor; chiar şi a comandantului, mai ales că nu se ştia mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el îşi alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spaţială. Bineînţeles, nu reuşiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine şi zilele următoare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua următoare, vineri, 1 iunie, pentru treizeci de tineri din Institut, era ziua în care aveau un nou test, al doilea. Calendaristic vorbind, începuse deja vara; vremea de afară confirma acest lucru. Iar dacă prima zi a anotimpului cald, 1 iunie, era Ziua Internaţională a Copilului sau a copiilor din întreaga lume, pentru cei trei tineri colegi, era doar o altă zi obişnuită de lucru. Se mai puteau ei oare considera copii?! Văzându-l pe geograf, deşi teribil de înalt, însă mereu pus pe şotii şi înconjurat de dulciuri, la care, neputându-se abţine sau despărţi de ele, ronţăia de zor, s-ar fi zis că da! Tot la fel s-ar fi putut zice şi judecând după micile lor altercaţii prieteneşti. Copii sau nu, mai mult sau mai puţin, în acea zi, cei trei erau din nou ocupaţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeau încet, agale, Alex străduindu-se să-şi adapteze mersul ritmului lor. Ieşiră din părculeţ; mai aveau însă o bucată de drum de parcurs până în dreptul dubiţei. Se aflau pe trotuar. Din faţă, o lumină albă, mişcătoare, anunţa apropierea unui vehicul, unul cu un singur far. Alex nu spuse nimic, dar nu avea de gând să-i înfrunte pe cei trei indivizi. Li se supuse, ascultător. Totuşi, observă că vehiculul din faţă era o motocicletă, de aceea avea un singur far, nu pentru că n-ar fi văzut el bine sau ar fi fost unul defect... Alex încercă să ignore acea motocicletă ce se îndrepta spre ei, deşi ar putea oare să-l ajute cu ceva apropierea acelui vehicul pe două roţi? Geneticianul spera că da, deşi nu-şi dădea deloc seama cum; nu-şi putea alcătui rapid un plan de scăpare; era în pană de idei salvatoare. Dacă ar fi fost un singur ins, s-ar fi încumetat să se ia la harţă cu acela, deşi prezenţa armei înclina mult balanţa în favoarea agresorului; aşa însă, erau trei, probabil toţi înarmaţi, deci ce-i rămânea lui de făcut? N-avea încotro, era nevoit să li se supună...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O întrebare pe care numeroşi comentatori politici din toată ţările şi-au pus-o în faţa acestei stări de lucruri era de ce oare nu intervenea Maculburgul? Prin ipoteza cea mai plauzibilă se răspundea că Imperiul dorea să le dea o lecţie binemeritată acestor vecini care nu erau buni de nimic. Voia să rezolve problema suprapopulaţiei şi să şteargă urmele tuturor proiectelor economice ruinătoare ale lui Gologan. Ceea ce Maculia nu voia cu siguranţă era să-i restabilească pe cei 78 în funcţii. Inutil să fi trimis trupe: emisarii Imperiului erau deja acolo şi îşi făceau treaba cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, numărul zorabilor ajunsese între timp la peste un milion, în timp ce populaţia Jormaniei scăzuse de la douăzeci şi unu la optsprezece milioane în numai doi ani.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străfulgerare de pasăre

visele nu mai erau vise
în accepţiunea iubirii
erau nişte epave plutind
pe o mare de cuvinte nestăvilite,
şuierate

durerea nu mai era durere
în înţelesul pustietăţii
era un muget de suferinţă
din înaltul cerului
un cutremur din străfundul
părerii de rău

noi nu mai eram noi
în accepţiunea destinului
eram două ţipete sufocate
în aceeaşi străfulgerare
de pasăre

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau nişte pomi înalţi, stufoşi şi bine potriviţi de părea că erau scrişi, şi aşezaţi în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta şi în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îţi plăcea să-i priveşti. Tot mergând şi minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ţi spui? frumuseţea de pe lume. Nişte cărări sucite şi cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunţică, de părea că erau nişte covoare aşternute.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!