Păşeau încet, agale, Alex străduindu-se să-şi adapteze mersul ritmului lor. Ieşiră din părculeţ; mai aveau însă o bucată de drum de parcurs până în dreptul dubiţei. Se aflau pe trotuar. Din faţă, o lumină albă, mişcătoare, anunţa apropierea unui vehicul, unul cu un singur far. Alex nu spuse nimic, dar nu avea de gând să-i înfrunte pe cei trei indivizi. Li se supuse, ascultător. Totuşi, observă că vehiculul din faţă era o motocicletă, de aceea avea un singur far, nu pentru că n-ar fi văzut el bine sau ar fi fost unul defect... Alex încercă să ignore acea motocicletă ce se îndrepta spre ei, deşi ar putea oare să-l ajute cu ceva apropierea acelui vehicul pe două roţi? Geneticianul spera că da, deşi nu-şi dădea deloc seama cum; nu-şi putea alcătui rapid un plan de scăpare; era în pană de idei salvatoare. Dacă ar fi fost un singur ins, s-ar fi încumetat să se ia la harţă cu acela, deşi prezenţa armei înclina mult balanţa în favoarea agresorului; aşa însă, erau trei, probabil toţi înarmaţi, deci ce-i rămânea lui de făcut? N-avea încotro, era nevoit să li se supună...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcar de l-ar fi avut pe Mihai prin preajmă, chiar dacă era doar un puştan de nici 18 ani, totuşi, fost campion mondial la lupte, arte marţiale; interesant... Puştiul s-ar fi descurcat într-o asemenea situaţie, dar el, geneticianul, ce putea face? Habar n-avea... Nu-i rămânea decât să se supună agresorilor, deşi varianta nu era deloc foarte convenabilă lui; intrase însă singur în această încurcătură nedorită. De ce nu acceptase oferta poliţistului, sau măcar pe-a tatălui său? Preferase să plece singur, să facă pe viteazul! Iată unde ajunsese... Discret, trase cu coada ochiului spre individ; deşi era negură, îi putu zări trăsăturile; nu era un tip fioros. Avea însă o armă, ceea ce contrazicea aspectul său fizic; era totuşi agresiv... Cât de agresiv oare?! Alex spera să nu afle.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Body-guardul cu porecla "Cocoşul" luă legătura cu colega lui, Petra Neţoiu, poreclită "Ucigaşa", vorbind pe un ton cât mai convingător. Alex ascultă convorbirea, iar după ce domnişoara Neţoiu spuse că va sosi în câteva clipe, se ascunse bine. Iată cum planul lui Alex, pe post de Cupidon, funcţionase. Geneticianului nu i-ar fi trecut prin minte că în această ultimă seară pe Terra va avea o asemenea ocupaţie, după părerea lui, foarte plăcută, doar nu putea fi ceva urât să unească destinele a două persoane, sau cel puţin să ajute la consolidarea legăturii sentimentale dintre aceştia; dacă era vorba chiar despre body-guarzii care-i asiguraseră protecţia timp de trei săptămâni, cu atât mai bine (gestul lui putea fi considerat cel puţin drept unul nobil). Petra spusese că va sosi în câteva clipe şi chiar aşa se petrecu; de abia avu timp geneticianul pentru a se ascunde, să nu fie observat de vigilenta domnişoară (de parcă "Ucigaşa" s-ar fi aflat prin zonă în timpul convorbirii). Deşi ştia că Petra era inteligentă, Alex spera ca ea să nu-şi dea seama de şmecherie, cel puţin nu înainte ca Ovidiu să reuşească să-i spună ceea ce avea pe suflet cine ştie de cât timp...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, aşa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea şi lui. Putea însă măcar să rămână liniştit? Nu, bineînţeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezenţa; se văzu din nou încolţit de mai multe domnişoare, toate din Institut. Le cunoştea pe toate, deşi nu-şi amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Şi din nou această scenă se petrecu în faţa domnişoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-şi putea da seama cum i se părea. Reuşi totuşi să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârşi sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el şi body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că păţea mereu astfel, mai ales în prezenţa ei. Uşor ruşinat, se şterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, îşi dădea şi singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaştri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-şi dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." îşi repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu păţise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deşi era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală faţă de ei. Unul singur contra celorlalţi colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau duşmani. Şi atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel trecea timpul, destul de anevoios pentru cei şapte tineri din echipaj. Alex ieşise din casă pentru a lua o gură de aer curat şi pentru a admira, pentru ultima oară, cerul înstelat văzut de pe Terra. Era afară, în curtea casei sale. Se întunecase, însă era senin şi destul de cald. Putu deci admira în voie stelele; nu mai avea însă de gând să plece nicăieri. Părinţii lui rămăseseră în casă, iar în curte mai era un singur body-guard. Apropiindu-se de acesta, Alex observă că era Ovidiu Băloi, cel căruia i se spunea "Cocoşul".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuşi să-şi revină şi decise că ar fi cazul să-i anunţe pe părinţii lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniştească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-şi totuşi calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deşi era conştient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinţii Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex vrusese să răspundă înainte ca directorul să rostească "domnişoara Petra Neţoiu", dar nu reuşise; acum era sigur că secretul lui fusese aflat de toţi colegii, care nu vor aştepta mult să râdă de el. "Eh; paguba asta să fie..." îşi zise Alex în gând, iar cu voce tare îl aprobă pe director. Alex se emoţionă şi nu zise nimic; cuvintele directorului îl impresionară... Chiar era el atât de important?! N-ar fi crezut... Din nou îşi ţinea capul plecat, ruşinat, din cauza celor petrecute. Nici nu dorea să-şi imagineze cum ar fi reacţionat directorul dacă în locul lui s-ar fi aflat Lucian, preferatul dânsului, deşi era puţin probabil ca indivizii să fi reuşit să-l captureze pe colegul său; acesta era descurcăreţ, chiar dacă nu era fost campion mondial, ca tânărul informatician.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, la plecare, acuzatul o conduse din nou pe frumoasa reclamantă brunetă, domnişoara consilier, până în faţa casei ei, cu aceeaşi maşină albastră a directorului; pe drum, cei doi nu-şi vorbiră deloc, deşi body-guarzii nu se aflau pe bancheta din spate, ci în cealaltă maşină, care o urma pe a directorului. Dar probabil că nici nu ştiau ce să-şi spună unul altuia, temându-se că dacă ar vorbi, n-ar putea ocoli subiectul legat de Comisie, de reclamaţie, iar acesta nu era deloc un subiect interesant, deci, preferau să tacă. Din când în când, privirile li se mai întâlniră involuntar, cu toate că Lucian era foarte atent la drum, la trafic, însă ori de câte ori îi întâlnea chipul plăcut, Lia îşi amintea de enorma ei greşeală, cu reclamaţia şi regreta; dar tăcea... Lucian opri în dreptul casei ei. Ieşi şi-i deschise portiera. Îi sărută galant mâna, rostind protocolar: "La revedere, colega"; nu părea supărat pe ea, deşi avea un milion de motive. Se urcă înapoi, în maşina directorului, iar după ce urcară şi body-guarzii, porni maşina spre casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre director, în cabinetul acestuia intră, fără a fi fost invitată, o tânără doamnă, elegantă şi frumoasă. Era Diana Enka. Chipul ei plăcut era obosit şi trist, chinuit chiar. De o săptămână nu-şi văzuse deloc băiatul, iar lipsa lui o durea, îi sfâşia sufletul. Îl simţea departe, deşi ştia că el era acolo, aproape, în Institut, nu plecase încă în misiune. Nu putea suporta gândul că nu-şi va mai vedea deloc fiul până la data plecării în misiune şi nici după aceea, pentru foarte mult timp, nu ştia sigur cât anume; 13 ani, se presupunea. Ar fi dorit o împăcare cu fiul ei, să se bucure de prezenţa lui măcar până-n momentul plecării, deşi încă nu se putea împăca cu ideea că el va participa totuşi la această misiune. De dragul lui însă, pentru a mai fi împreună măcar până pe 27 iunie, era totuşi dispusă să accepte un compromis.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îşi ridică privirea, deşi parcă ştia dinainte că era Diana Enka. Cum să procedeze?! Îi era milă de ea. Ar fi vrut să rezolve cumva problema asta. Nu putea fi dur, n-o putea da afară, cum procedase în urmă cu o săptămână, deşi ea nu era deloc amabilă, binevoitoare. Însă în ochii ei se putea citi cu uşurinţă multă tristeţe. Nu mai era atât de aprigă, de înverşunată, implora din priviri. Însă Traian Simionescu era foarte ocupat, nu-şi mai putea permite o nouă confruntare cu ea. Uşa se închise în urma tinerei doamne. Directorul îşi ridică privirea spre ea, deşi ar fi dorit să evite s-o întâlnească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi intrară toţi şase, pe rând, fără a se înghesui; mai întâi intră preferatul, directorul dându-i prioritate, apoi Alex şi Traian Simionescu, după aceea cei trei body-guarzi. Liftul îşi începu ascensiunea spre etajul 13, unde opri în curând. Toţi ştiau deja unde locuia doctoriţa, aşa că nu ezitară în dreptul uşii apartamentului. Sunară. Le răspunse chiar Stela; nu păru surprinsă de prezenţa directorului. Îi întâmpină zâmbitoare şi-i invită în interior. Avură astfel ocazia să constate că veniseră, într-adevăr, toţi ceilalţi colegi de echipaj, cu body-guarzii lor, ba chiar şi cu domnul profesor Eugen Manea. În plus, se aflau şi părinţii doctoriţei, deci, oricât de spaţios ar fi fost apartamentul, tot s-ar fi produs înghesuială. Zâmbind, Lucian o remarcă pe... domnişoara consilier Lia; era şi ea acolo, iar dacă era, bineînţeles, îi atrase lui de îndată atenţia spre ea. Ar fi vrut parcă să-i spună ceva, dar nu ştia ce; în prezenţa ei, nu-şi găsea deloc cuvintele potrivite, cu care să i se adreseze.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex privi şi el spre "Ucigaşă", tăcut şi îngândurat. Simţea că nu-şi găseşte cuvintele potrivite, prin intermediul cărora să-şi exprime recunoştinţa faţă de această fiinţă, o domnişoară body-guard, o tipă care ştia să-şi facă meseria, căreia el îi era foarte dator, însă tăcu, nu-i zise nimic. O privi însă cu admiraţie, altfel decât până atunci; nu mai era tipa de care dorea să scape cu orice preţ, doar din cauză că se temea de reacţia colegilor săi, sau din cauză că nu dorea să se râdă de el, pe motiv că ar avea nevoie de protecţia unei fete; acum ar fi răspuns oricui, fără a mai sta mult pe gânduri, că da, avea nevoie de protecţia unei tipe ca ea şi că se simţea onorat de faptul că tocmai ea îi asigura lui protecţie, iar într-un fel avea dreptate. Chiar se putea mândri cu acest amănunt, pentru că "Ucigaşa" nu accepta cu uşurinţă să asi-gure protecţie unei anumite persoane; pe Alex însă îl acceptase destul de repede, dar el nu cunoştea acest lucru.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se luminase încă de ziuă, deşi suprafaţa Proximei era veşnic albă şi înceţoşată. În sfârşit, ajunse lângă corpul albastru, metalic. Parcă remarcă o mică schimbare în aspectul exterior al navei, ce părea ca nouă, dar nu-şi dădea seama cărui fapt i se datora această schimbare; n-avea cum să-şi închipuie că Lucian o revopsise în întregime, singur, cu mâna lui, prin urmare consideră că i se păruse numai că ar fi survenit vreo schimbare în aspectul extern al navei. Era sigură că i se părea doar, asta probabil din cauză că n-o văzuse de mult timp.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu excepţia Liei, ceilalţi nu-i reproşaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu ştia dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce păţise? Probabil că da, deşi nu reuşea să-şi găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja şi-l răsfăţa, iar fetele îl plăceau, deşi nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu ştia dacă-l va putea câştiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe faţă... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase duşmanul lui. Şi cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simţea că parcă i-o despica în două.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se afla în Institut şi putea rămâne acolo peste noapte; cu locul de odihnă nu era o problemă – avea cine şi unde să-l găzduiască. Practic, putea dormi chiar şi în navă, în propria-i rezervă, cea cu iniţialele E. L., doar nu-l împiedica nimic. Însă dacă va dormi în Institut, cum rămânea cu părinţii lui? Acum se înţelegea bine cu ei, nu mai erau supăraţi, ca să procedeze astfel. În plus, mai erau şi bunicii lui la mijloc; ar fi fost şi dânşii îngrijoraţi şi nu le putea face aşa ceva... Hotărât lucru, deci; trebuia să se întoarcă acasă! Deocamdată însă, nu încă; mai rămase, spre bucuria fetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În interiorul navei însă, lucrurile stăteau cu totul altfel. Aici, situaţia era "roză", deci, temperatura, mai mult decât plăcută şi mereu constantă, nu ridica probleme celor aflaţi pe puntea principală, la acea oră, cei trei băieţi, care intraseră, urcând rapid treptele ce duceau spre intrarea în navă. În aşteptarea "inspectorilor", îşi revăzură nava, aşa cum le indicase directorul, deşi, ştiind că totul era în bună stare, efectuaseră mai superficial această nouă verificare. Totuşi, controlară din nou toată aparatura navei aflate în stadiul de pregătire pentru o asemenea călătorie îndepărtată, bineînţeles, controlând de data aceasta mai în fugă totul. Erau foarte siguri că nu uitaseră nimic şi că totul era perfect pe acolo sau prin orice altă parte a navei lor. Totuşi, nu doreau să aibă nici o surpriză neplăcută, după cum nu aveau intenţia să se expună nici unui risc, tocmai de aceea revăzură totul. Terminară însă destul de repede.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!