Nostalgie

Câinele sufletului
Îngroapă strigăte,
Pe osul custodiei
Viermele amintirii
Se lasă pradă.
Strada s-afundă în ceaţă,
Hăul intră în cimitir,
Văzduhul ia o gură de aer
Înainte de înjunghierea
Venelor ce curmă cuvinte.

În otrava
Rotondei iubirii
Salcâmii se leagă cu fundă
Şi plouă cu petale
Peste câinii ce îngroapă
Propriile suflete.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pasărea îşi îngroapă zborul în eter
cum îşi îngroapă omul sufletul în dragoste
cum îşi îngroapă salcia lacrimile-n râu
cum îşi îngroapă plugul lama în pământ
cum se îngroapă tâlcul în cuvânt.

imaculata iarnă
cum se îngroapă-n ger
o pasăre se-ngroapă
cu aripile-n cer.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumul amintirii

Toamna, abureşte cu rugină tinda,
Ochii se dosesc tainic unde ispita,
Ridurilor noastre, ameţeşte oglinda.

Ceasul biologic pătrunde în mine,
Pe vârful viselor curg sacre rubine,
Plouă cu-aripi de trecute albine.

Beau din priviri hidromelul iubirii,
Se consumă în tânguiri trandafirii
Intrând la iernat în fumul amintirii!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsluire

Dimineaţa aprinde o ţigară
Jucându-se cu rotocoalele fumului,
Bea o cafea la coada amintirii
Şi-şi numără urmele în praful drumului.

Arătătorul îi cade peste toate
Formele trecute de păcate –
Pietrele s-adună şi s-aud
Cum în capetele goale-s aruncate.

E ultima gură de aer, - bulă-n fundul mării -
Şi-acolo ar fuma o ţigară
Rechinul, rechinii ce ne-nconjoară
Ar măslui din putregai o ţară.

Soarele se joacă pe uscat,
Coada amintirii îşi face statuie
Din crucea măcinată de timp -
Izvoarele credinţei scot sângele din cuie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Răsuflări şi suspine de foc
peste lut alb-negru...
îmbrăcat în cuvinte răsucite în răni acoperite cu flori albe de cireş...
mustind a iubire neiubită...
voi continua să dăinui prin ele...
Da... mi-am învăţat cuvintele sa iubească... să ardă... sa strălucească...
Setea mea, eternele-mi strigăte, calea mea până la cer,
presăra-o-voi cu cuvinte de soare
Ape negre se-adună uneori acolo unde setea eternă curge...
şi-şi îngroapă în mine durerea fără de ţărm...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul unde se îngroapă oamenii morţi se numeşte cimitir...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2021)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă dinspre pământ spre cer

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte.

Ai şlefuit din nuferi culoare şi lumină,
Ai şlefuit din stele crucea ta divină,
Ai venit cu mărul şi floarea vorbitoare
Să-mi dăruieşti sărutul, simbol de neuitare.

Mi-ai schimbat credinţa în vise şi plăceri,
Ai rămas în mine cu stelele şi-mi ceri
Să-mi altoieşti în vreme versul tău prin vers
Chiar dacă-n toamna vieţii plouă-atât de des.

Plouă, anume, dinspre pământ spre cer,
Dinspre taina iubirii spre taina de mister,
Mi-i gândul împăcat, că peste zări departe,
Ai ţesut cu inima cuvinte într-o carte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-aşterne fără margini, când vine timpul serii
Şi-ascunde-n ea trecutul, puţin câte puţin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spaţii siderale
Din nemişcata geană mai pică câte-un dor,
Şi tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranţe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinţei nesfârşite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul şi calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieţii temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutând sfârşitul în propria uitare

Strada întoarce spatele spre soare,
Tălpile mele îi fac frecţii cu umbre,
Timpul plouă cu priviri nesigure,
Doctorii au sentimentele sumbre.

Strigătele durerii sunt temperate
De fulgerul care inundă pământul,
Pietrele intră în propriul mormânt,
Gâtul mirării pune în laţ cuvântul.

Mila mea urzită e singură-n frică,
Trupuri osoase sunt în vegetare,
Strada întoarce privirea în noi
Căutând sfârşitul în propria uitare.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ADN-ul neamului

Sinceritatea mea
Face boltă de lumină
Peste funinginea luminării
Care sortează
Sicriele neamului.

Sub sfânta icoană,
O felie de aer
M-apropie de creanga
Timpului
Imortalizat
În propriile
Relicve
Unde încă
Respir!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii îşi închid copilaria într-un cufăr şi îl îngroapă undeva în adâncul sufletului. Apoi aşten deasupra o mulţime de sentimente. Aşa se explică tinereţea veşnică a sufletului.

aforism de Dan Surducan (2017)
Adăugat de dansurducan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umărul nevăzut

Tata şi-a luat rezervă o gură de aer,
În ea şi-a ascuns probabil sufletul,
Din norul lăptos de ceaţă
Lăcrimează la rădăcinile florilor.
Eu le culeg, le leg cu pânza timpului
Şi i le pun la candelă.
Forma lui închipuită le primeşte.
Zâmbind adoarme
Pe umărul nevăzut al pământului
Pe care-l sprijină.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu trecutul

Merg pe aleea crucilor pline cu flori,
Unele proaspete, unele trecute-n culori,
Timpul ţipa în tâmpla lor fierbinte,
Sub coaja luminii e al meu părinte.

Vorbesc prin lacrimi cu bunătatea lui
Ce mi-a lăsat în hăţuri harul dorului,
Balsamul cuvintelor îmi tremură în gură,
Trecutul amintirii se macină în zgură.

Nu preamăresc nici candela ce-aprind,
Nici pomana ce cu drag întind,
Ci merg timid cu gândul în trecut,
Cu-o carte subsioară, în cimitir m-afund.

La capătul aleii o umbră odihneşte,
O cucuvea-n pustie din aer o ciupeşte,
Ies crucile cu flori zâmbind din cartea mea,
De vorbă cu trecutul stă şi o rece stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce duce câinele osul în gură?

Pentru că nu are traistă.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Julea Anghel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcate contemporane

Sufletul meu coboară în izvorul cu stele albastre,
Împleteşte raze imemoriale, îmblânzeşte astre,
Îngroapă în mămăligă al treilea război mondial,
Înhamă la un tun o celulă de nechezat de cal.

Dintr-un pântec de rouă trezeşte un ecou,
O mână din hârtie mototolită are design-ul nou,
Pământul se îmbracă într-o strâmbă sărutare
Pe o sticlă de ochelari creşte-o putredă floare.

Aştept resurecţia pietrelor căzute din spaţii
Unde îngerii morţii fac în tămâi incantaţii,
Pământul se albeşte la faţă de lovituri şi de ură,
Invazia catastrofei intră pe uşă cu oase în gură.

Măruntaiele ruşinii se-nalţă în noapte spre stele
Gândurile introspecţiei prăpastiei devin rebele
Şi-n praful saharian din care fac o mare mămăligă
S-aud fluturii morţi cum pacea-n somn o strigă.

Se desface pielea pământului în haine împuţite,
Păcatele contemporane au zboruri ascuţite
Şi intră unu-n altul ca ruinată iedera în noapte,
În ocean de lacrimi lumea catastrofal se zbate!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele nimănui

Câinele nimănui
Latră pe umărul meu,
Îmi sfâşie inima,
Îmi suge sângele,
Mă lasă lumânare
Fără flacără.

Mă topesc
Unindu-mă prin iarbă
Cu rădăcinile...

Câinele scoate oasele
La lumină,
Le aşează
La temelia cetăţii lui,
Îşi face acoperiş
Şi horn
Prin care
Sufletul meu
Iese odată cu fumul
Prin umărul trecutului
Care a uitat
Să latre!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

strada
aduce sunete ciudate,
strigăte îndepărtate
devin ţipăt
iau cu asalt
timpanul,
intră în tine,
în propriul tău sânge,
înoată odată cu fiecare
moleculă întâlnită,
ocupă labirintul
conştiinţei
stârnesc teama,
fortăreaţa gândurilor
se înclină lasă
loc neliniştii.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scot pălăria în faţa iubirii

Sar pietrele rostuite în cale,
Scot pălăria în faţa iubirii,
Sânii toamnei torn vin în pocale,
Sărutul crud e pacea amintirii.

Am fost ostatic florilor din vis,
Răsar rubine în lacrimă de rouă,
Grădinile de vânturi s-au desprins
Şi s-au ascuns în cerul care plouă.

Aroma amintirii mută paşii-n cer,
Fluxul timpului ne macină-n măsele,
Pe rana sângerândă pudră de piper
S-adaugă la sarea stelelor rebele.

Unde este pulsului miezului din noi?
Răspund pietrele ieşite în asfalt,
Scot pălăria fluturilor moi
Pe crucea fulgerului nostru desenat.

Când statuile vor mai ieşi în cale
Vremea lor se va-ndesi în riduri,
Eu voi trece gângurind în vale
Purtând o pălărie pe schelet de gânduri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăpătura de pământ

Pe o crăpătură de pământ
Se-mbrăţişează viaţa cu moartea,
Fiecare îşi vrea cu duritate partea,
Dându-şi onorabil ultimul cuvânt.

Cei de deasupra ascultă privighetori,
Cei răsturnaţi au sângele-nfundat
Într-un borangic negru, colorat,
Înmuiat în steagul care dă fiori.

În adânc monştrii aşteaptă cuminţi
Să umple cu tăciuni crăpătura
Când suflete tinere se dau dea dura
Peste osul plecaţilor părinţi.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi de viaţă

Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheaţă peste gânduri în ceaţă,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri şubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naşte armonie,
Plouă cu sfântă învăţătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranţă, pesimismul leneş îngheaţă,
Plouă cu belşug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viaţă învie,
Plouă cu viaţă născând mulţimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.

poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în mine

Plouă în mine, mai mult decât ştii,
mă plouă rostiri, cuvinte curate,
sculptată în ceaţă,
mi-este ruga să vii,
pe frunte mă plouă, iubire...
păcate.
Mă plouă cărarea ce-mi ştie suspinul,
nerăspunsuri din taină,
la întrebări tot mai multe,
pe trup din cişmea,
ne plouă destinul,
când lumi amintire se-aşează
s-asculte.
Mă plouă o viaţă, mă plouă un cânt,
îmi plouă pământul,
colindul aiurea,
mă plouă cu îngeri,
cu frunze de vânt,
mă plouă şi macii...
dar mă iartă pădurea.
Mă plouă oraşul, cu paşi...
că nu treci,
mă plouă cu oameni, mă plouă dureri,
fâşii de întuneric, mă plouă...
sunt reci,
în amurgul adânc,
mă plouă tăceri.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!