Gândurile mele au luat un caracter de fond, iar forma lor cosmetică s-a risipit în negura nopţii. M-am învelit într-o sevă de argint lucitoare şi blănuri de linişte formau în jurul meu un zid de lumină din care izvorau, trădate de propriile lor simţuri, cuvintele. Ele, cuvintele, deveniseră fărâme de cer, prin care izvorau adevăruri universale, în timp ce fără să ştiu, în vâltoarea amară a deznădejdii, lacrimile izvorau de sub umbrela ochilor de chihlimbar. Eram o corabie ce se legăna în genunea furtunii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele...
Cuvintele frumoase
Ce se îmbracă-n haine de mătase
În fiecare zi, nu doar în sărbătoare,
Cuvinte moi şi blânde-n ascultare.
Cele ce curg în clipocit de ape
La care vin şi cerbii să se-adape,
Acelea care, nici nu-ţi vine-a crede,
Miros a crud, numai a iarbă verde...
Iubesc cuvintele care mai au un sens,
Căci singure se duc în univers...
Nu au nevoie de mici floricele,
Să le-nţelegi, să te strecori prin ele...
Iubesc cuvintele ce au un început
Şi-un drum al lor către necunoscut,
Un drum ce nu sfârşeşte niciodată
Căci e sublim şi dăltuit în piatră.
Iubesc cuvintele...
Nu ştiu dacă şi ele
Pun prea mult preţ pe gândurile mele,
Dar ştiu că am şi eu momente-n care
Le-aud cum susură lângă izvoare...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvorâri transilvănene

Acum un secol, ardelenii,
Stăpâni aicea de milenii,
Din munţi spre Alba izvorau
Şi-acolo, fluviu deveneau.

epigramă de Ion Micuţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu gust de cireaşă

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul paşilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căuşul ochiului tău... şi al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Şi m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Braţele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieţi.
Zâmbeşte!
Pe buzele tale
Am răsărit eu – cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlăuntrul uneori

Înlăuntrul întortocheatei mele minţi
se fixează uneori o idee şi
oricât de tare ar încerca cuvintele
ea nu se lasă sedusă iar goliciunea
colii de hârtie nu se acoperă decât
cu penele năpârlite ale harului meu.
Înlăuntrul ciudatelor mele tăceri
se fixează uneori o durere şi
cuvintele altora, cuvintele mele prin
toate oglinzile lor închid & deschid doar
rănile incurabilelor plăgi zgomotoase
din insuportabilul, intraductibilul eu.
Înlăuntrul primăverilor mele
se fixează uneori o iluzie şi
un vânt proaspăt îmi răzbate prin
ochelarii aburiţi ai suitoarelor simţuri,
din degete îmi înfloresc albăstrite cuvinte
ce-i scriu eului harta de zbor.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele convertesc prezentul prin sintaxa lor perfect literară şi farmecul visării dispare înghiţit de noaptea zilei pustii. În cugetul nostru, gândurile se aprind ca nişte făclii, luminând întunericul de dincolo de prezent.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

onorat de cuvintele d-tră, o adiere duioasă şi pură
cât timp voi crede în umilinţă, adevăr, speranţă şi iubire
voi scrie
am aşezat sufletul meu pe o tipsie
îl dărui vouă să-l mâncaţi când vă este foame de puritatea luminii
stropii de sânge sunt visele mele... să beţi cînd vă este sete de adevăr
mă dărui vouă zi de zi cu speranţa că vor înflori mărgaritare în sufletele voastre
am smuls gândurile şi lacrimile din sufletul meu
din ele s-au născut poezii
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
ce vă doresc.... o cupă imensă, eternă, plină de iubire
vă mulţumesc că sunteţi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

onorat de cuvintele d-tră, o adiere duioasă şi lină
cât timp voi crede în umilinţă, adevăr, speranţă şi iubire
voi scrie, voi scrie în neştire
am aşezat sufletul meu pe o tipsie
îl dărui vouă când vă este foame de puritatea luminii
stropii de sânge sunt visele mele...
să beţi cînd vă este sete de adevăr
mă dărui vouă zi de zi cu speranţa că vor înflori mărgaritare în lume
am smuls gândurile şi lacrimile din sufletul meu
din ele s-au născut poezii
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
ce vă doresc....
o cupă imensă, eternă, plină de iubire
vă mulţumesc că sunteţi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

onorat de cuvintele d-voastră, o adiere duioasă şi lină pentru un suflet rănit
cât timp voi crede în umilinţă, adevăr, speranţă şi iubire
voi scrie, voi scrie în neştire
am aşezat sufletul meu pe o tipsie
îl dărui vouă când vă este foame de puritatea luminii
stropii de sânge sunt visele mele
să beţi cînd vă este sete de adevăr
mă dărui vouă zi de zi cu speranţa că vor înflori mărgaritare în lume
am smuls gândurile şi lacrimile din sufletul meu
din ele s-au născut poezii
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe, departe
vă mulţumesc oameni frumoşi, vă mulţumesc că sunteţi
ce vă doresc....
o cupă imensă, eternă, plină de iubire

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez şi să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp şi în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârşit
azi sunt nebun
liber şi fericit
şi de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Eminescu

Din teiul eminescian am frânt un ram...
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot... şi eu, eram un psalm
Şi era lumea imn de fericire.

O lebădă pe lacul de argint
Plutea - un vis - deplină încântare!
Şi cerul pentru îngeri s-a deschis...
Concert... şi eminesciana mea chemare.

Ca nişte zâne sălcii îşi plecau
Chipul de îngerească strălucire...
Adolescente,-n visuri le chemau
Să-mpărtăşască tainele divine.

Nuferi, pe cer, în fulg de păpădii,
Îşi risipeau eterna puritate,
Iar Eminescu ne putea privi
Din lumea sa de dincolo de moarte.

Din teiul prea devreme scuturat
Ne mai lăsa un gând firav în plamă,
Luceafăr ce spre cer s-a înălţat
Din laanuri sângerii. Amar... amară!

În limba românească plâng tăcut
Cuvintele... Şi-n stiluri literare
Pe care "teiul" nu le-a cunoscut
Se nasc poeme convenţionale.

Luceafăr viu, priveşte înapoi!
Dă ordinea firească limbii noastre!
Căci fără tine-n suflet suntem goi
Şi ne pândesc dureri, tristeţi, dezastre...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ţine împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înţelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peşteră,
aş putea să vorbesc toată viaţa,
preţuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.

dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
şi de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistenţă
şi carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.

cuvintele mele devin lilieci,
au pieliţă şi braţe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peşterii.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea din jur

În noaptea din jurul meu
Degetele îmi sunt lumină.
Îmi sorb sentimentele
Ca pe o cană de cafea cu aromă
De ciocolată.
Neuronii se întind
Ca nişte melci lipicioşi
Cu sparte cochilii.
Îi simt cum trec prin porii sufletului meu,
Le aud ecoul sentimentelor
În labirintul în care
Culorile se îmbrăţişează.
Acolo îmi caut liniştea,
Acolo este ghidul inimii mele.
Îngerii au plantat fulgi albi
Pe braţele mele.
Nu-mi mai trebuiesc globii oculari!
Sunt oar cercuri care se rotesc
În jurul unui punct.
Oh, orb, alunec în lumină
Şi dispersez întunericul,
Modelez iubirea
Şi devin înger...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cărţilor

La casa cărţilor viitoare
veneau povestitori şi poeţi
de elită în trombă
uneori venea şi un trubadur
cu cântece din altă eră
nu se mai ştie care eră
s-a pierdut denumirea erei
cântecele lui veneau
dintr-un adânc nemărginit
aşa curgeau euforic din glas
şi ricoşau din strune
pe ţeasta celor prezenţi.
încât penetrau ascultători
cu sufletele lor cu tot
până în locul unde se nasc
naraţiuni şi poeme
autori intrau în transă
şi se adânceau in spaţiu creaţiei
stimulaţi de trubadurul ancestral
cu cântece lui răscolitoare
din minţi surexcitate izvorau
capodopere în perspectivă.

poezie de David Boia (10 iunie 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a înnoptat

S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Şi i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolţiseră
Ierburile de sentimente
Şi unde lumina se cununase cu liniştea

Şi cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Şi m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Şi stelele s-au ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perle din lacrimi

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.

Fulgul curat
pe-o lacrimă s-a aşezat
şi-a îngheţat.

Perle izvorau din privire,
se rostogoleau prin omăt
şi creşteau apoi cât un om de zăpadă!

Prima ninsoare
m-a găsit cu lacrimi
pe obraz.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Şi-n cuvânt şi în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălţat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.

Şi m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!

În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

am smuls gândurile din sufletul meu
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
din ele s-au născut poezii
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
vă iubesc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi aurite

Ia cerul meu şi umple-l cu sfinţi, în loc de stele,
Ia gândul meu, si umple-l cu seu de lumânare,
Ia viaţa mea, şi fă-o biserică-n obiele,
Arând cu duhul ţarini de suflete, sub soare –

Mai ia mâinile mele, şi fă-le crăpătură
În care să coboare duhovnicii din rai,
Ia-mi inima şi fă-o, în ruga lor, prescură,
Cu milă să ne-o-mpartă lumina lor de crai –

Şi cine ştie câte mai sunt de luat din robii
Ce nici nu ştiu de ele, de care n-au aflat,
Aşa cum în lumină, se mişcă tandru, orbii,
Aşa zorim, ca dânşii, pe drumuri de păcat –

Şi gândurile noastre, demult, sunt doar cenuşă,
Şi lacrimile noastre, demult, s-au aurit,
Doar simţurile noastre ne bat etern, la uşă,
Făcându-ne simţirea din noi, de negăsit –

Ia-mi, Doamne, şi cuvântul, litania şi versul,
Şi fă-mă zugrăveala ce numai Tu, o ştii,
Icoană ce aşteapta din cer, să-i vină mersul,
Să stea-n aceeaşi strană, plângând pentru cei vii –

poezie de Florian-Liviu Jianu
Adăugat de Nicolae Cozma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,
Şi am fost sluga clipei trecătoare.
Ridică-te! mi-a spus, ridică-te! mi-a spus,
Aminteşte-ţi cuvintele tale şi umblă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!