S-a înnoptat

S-a înnoptat în sufletul meu...
Ai adus cerbii furtunii
Şi i-ai lăsat slobozi
În pădurile mele virgine,
Acolo unde încolţiseră
Ierburile de sentimente
Şi unde lumina se cununase cu liniştea

Şi cu împăcarea...
Iar, ca ploaia ce cade în mine, frunzele copacilor
Plâng acum
Slobozind toamna din mine.
E toamna ce inundă sufletele celor din jur...
Nu mi-ai ascultat gândurile
Şi m-ai rănit!
De aceea soarele sângerează
Şi stelele s-au ascuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în creion

M-am născut în toamna asta,
Eu – un fluture de ceară...
Văd în mine întuneric...
Întuneric este-afară!

Zbor cu frunzele de miere,
Pacea s-o culeg, dn soare,
Dar aripa când se-nalţă,
Sângerează, plânge, doare...

Întunericul din mine
Sapă răni, lacrima curge.
Lutul greu al suferinţei
Ca un lanţ de fier mă strânge.

Mă unesc în întuneric
Cu-ntunericul de-afară...
Toamna a furat lumina
Unui fluture de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Ai plecat, aşa, de lângă mine,
ca frunza în toamna ruginie,
am ramăs singur şi uitat,
mi-ai lăsat o inimă rănită.

Te-ai scuturat ca floarea de bujor
în zi de vară însorită
şi ai urcat prea repede acolo,
în lumea aceea, ce n-o ştiu.

Cum ai putut să uiţi de tot,
de sentimente, de iubire,
ai rupt o rază de lumină,
lăsând întunericul stăpân.

Privesc acum şi mă gândesc,
iar ploaia rece mă-ncălzeşte
cu stropi de ură şi venin,
sufletul l-a răscolit.

poezie de Ion Răduţ din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai adus aminte

Mi-ai adus aminte
de mine,
de gandul meu,
de zborul meu.
Mi-ai adus aminte
de ploile din visul
de azi-noapte,
ploile acelea albastre,
furate din poveste,
ploile acelea nebune,
prelungi...
tarzii, de toamna.
Mi-ai adus aminte
de sperantele pe care
le-am ascuns
intr-o aripa de unicorn.
Mi-ai adus aminte
de paduri aruncate
in bezna,
trezite
de vuiet de vant.
Mi-ai adus aminte
de viata.

poezie de Mirela Vlaica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vise

Ploaie de vise...
Stelele s-au ascuns
La marginea cerului răstignit.
Furtuni se îngrămădesc în sufletul meu.
Coala de hârtie a inimii
Este pătată de sânge.
Ajunge!
Universul şi-a început genocidul,
Frunzele se rostogolesc în vârtejuri,
Semne de întrebare s-au agăţat de liniştea
Din adâncuri.
O dungă, ca un fulger, a tăiat tăcere în două.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul perlă

Huruitul ploilor îmi tulbură
cerul iubirii
şi îmi retează
sălbatic liniştea,
gândurile suspină tăcerea,
aş întreba frunzele copacilor tăi
unde lăcrimezi toamna asta,
doar pentru a-ţi oferi
drept lăcaş inima mea.
Mi-e sufletul perlă, acum,
nu am uitat plânsul din patul
toamnelor magice.

poezie de Lusiana Drăguşin (6 ianuarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu la margine de gând

Plouă în neştire azi, toamna plânge pribegind
Fă-mi din frunza ta un cufăr, să-nchid lacrima si un gând.
Ca să nu mai strâng la sân doar tristeţi şi amăgiri
Toamnă lacrimă de gheaţă, sufletul nu-mi rătăci.

Eu la margine de gând, visele le-am semănat,
O speranţă să răsară, şi cu lacrimi le-am udat.
Şi o clipă de tăcere, răsădit-am lângă-un gând
Azi mă pierd cu înserarea, să prind visul rătăcit.

Ziua bună, toamna mea, cu tristeţea te aştept,
Stai alăturea cu mine, spune-mi unde ti-am greşit?
Tu nu ştii că iarna vine, singură-s azi şi mi-e frig,
Şi cărările din frunze, pentru mine-au dispărut?

Am fost doar un vânt pribeag, pe un ţărm la malul mării,
M-ai lăsat pe un câmp pustiu, paşii mei au rătăcit.
Valuri-se întorc la mal, eu unde să mă întorc,
Azi, distrusă şi tăcută, unde oare să m-ascund?

Gândurile mele toate, devenit-au amintiri
Viaţa curge înainte, tot mereu către amurg.
Cu regret te-treb pe tine, plâng degeaba si oftez,
Ce-ai avut viaţă cu mine, de mi-ai dat cruce să port?

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad pe ape

Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe faţa ta,
Stelele, stelele.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde e dragostea?!

Pe cerul timpului vostru
S-au strâns nori de furtună.
Vântul scurmă în sentimente,
Le transformă în zgură...
Secundele s-au oprit din mersul lumesc
Se întorc în trecut,
Se învârtesc
Pe topoganul furtunii,
La marginea lumii,
Ca frunzele moarte ale
Copacului dragostei.
În ochiul gol de lumină,
Ce zace în palmă,
Acoperit de genele frânte
Ca nişte vreascuri de timpuriu schingiuite,
Sunt aduceri-aminte.
Lacrimi-pereche se ţin de mână.
Cioburi de vrajă adună...
Nu mai există decât amintiri.
Unde e dragostea?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta tăcerii

Colţul de pâine uscată s-a înuiat sub lacrima sufletului,
poposind în noapte, la poartă.
Ai hrănit pentru întâia oară în acea zi,
Lumina ascunsă-n sufletele ce vibra – imn al fertilităţii
Sufletul s-a arcuit şi îngerii s-au înghesuit
Să soarbă lumina din sufletul meu.
Meschine frământări ţi-au irosit fericirea!
De acum alt colţ de pâine şi un os aruncat vor crea
Un alt vis într-o altă oglindă
Acum ai tăcut şi ai plecat, dar mâine poate vei lătra din nou,
mulţumită, la poarta sufletului meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă-doamnă

Toamnă-doamnă, nimb de ploaie
Şi de vânt ni se arată,
Cu secundele greoaie
Şi gutuie-mparfumată.
Pus-ai colier de frunze
Şi-n condurii de tăcere,
Treci înspăimântându-mi, toamnă,
Liniştea ferestrei mele.
Ai furat sobor de frunze
Şi alai de spice, maci,
Iar acum pătrunnzi în suflet,
Scormoneşti... şi plângi... şi taci.
Oh, de teamă de furtună
Şi de iarna ce-o veni,
Te-ai ascuns în mine, toamnă
Şi în versuri sidefii.
Nu mai am acum nici verbe...
Toate, toamnă mi le-ai luat.
Ai venit cu frig şi ploaie
Şi pustie m-ai lăsat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va veni toamna...

Va veni toamna
Curând şi grăbit,
Soarele se duce trist la culcare,
Iar frunzele galbene-n jocul lor strâmt,
Hai -hui o pornesc în lumea asta mare.

Va veni toamna
Cu plete arzând,
Şi haine de vânt, transparente, din ceaţă
Dar ne va saluta rând pe rând
În oricare tacută dimineată.

Va veni toamna
Vezi, parcă nu mai au loc
Cocorii şi berzele să stea pe casă,
Va veni toamna
Şi căt nenoroc
Să fim părăsiţi de-a verii crăiasă.

Va veni toamna
Mă doare un gând
Că şi viata mea spre toamnă se-dreaptă
În mine speranţele şi zilele-mi plâng
Şi va fi ceata.... în orice dimineată.

poezie de Mihaela Ciubotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu bănuiesc toamna de tristeţe

nici rădăcinile
dansez înfiorat căderea frunzei
sărutul pătimaş adus pământului
tăcerea ei din strigătul disperat
şoapta misterioasă
desparte cuvintele în silabe
silabele în fluturi albi
albul în mii de culori
cât cer sub atâtea ape
câtă mare îneacă stelele
iar nebunul din mine învaţă
cărări nebănuite
limba delfinilor
din lumea atlanţilor
utopiile
reflecţia trecerilor
dintre două fulgerări

nu bănuiesc toamna de tristeţe
nu condamn nici frunzele
plâng doar copacii

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul şi toamna

Noaptea este de grafit,
Tot mai galben e pământul.
Semn că toamna a venit,
La fereastră-mi bate vântul.

Ploile mărunte umblă
Dintr-o frunză-n altă frunză.
Unde ieri era şi umbră,
Stropii albi atârnă-n pânză.

Biet păianjen s-a ascuns
Unde scoarţa e desprinsă.
Unde ploaia n-a pătruns,
A rămas o frunză prinsă.

poezie de Camelia Opriţa din Boema - Revistă de literatură şi artă, Lumea Copiilor ( Poveşti din Călimară ) (octombrie 2020)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

S-a stins lumina în sufletul tău...
Doar un "fluture de lumânare"
Îşi întinde aripile umede de ploaia de sentimente
Ce-ţi cade peste umerii laţi
Să te adâncească-n uitare.
Toată durerea şi suferinţa,
Să clătească rănile trecutului şi...
Să potolească vulcanul de lumini,
lumini ce se scurg de pe bolta îngreunată
De fluturi de aur
A inimii!
Iubirea aceea te apasă,
Este ca o povară...
Dar te complaci, apoi te complici,
Râzând ca un copil
Când atinge cuvintele mamei de-alint...
Ai lăsat fulgerul cunoaşterii
Să penetreze "încheietura vieţii"
Şi acum, din copilul zglobiu,
Ai devenit îndrăgostitul cuminte
Ce se ascunde în el ca un fluture
În umbra luminii...
Noapte bună!
Dimineaţă îmi vei zâmbi, luminându-mi poteca destinului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lasă-ţi sufletul să plângă
Când o vrea şi cât o vrea...
E nevoie să ajungă,
Să-şi mai spele o rană grea.

O lasă-mă,
Lasă-mă, Doamne, iar
Să văd lumea din jur,
Dă-mi acest dar!

De atâta greu...
Mi se topeşte sufletul meu,
Lacrima văzul meu îl albeşte,
Lacrimă, sufletul meu oboseşte,
Orbeşte...

Strigăte, proteste în mine, mă înec...
Şoapte, rostite-n surdină!..
Doresc peste tot să păşesc, să trec!
Şi... caut lumină, Lumina din mine!..

Dar unde e? Unde e acel zeu,
Să mă-nţeleagă,
Să mă asculte, să mă vadă
Al meu Dumnezeu?!

Ah, viaţă!
Da, viaţă!..
Sunt, poate,
Prea mulţi
Ca mine,
Ce îţi cer
O povaţă!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente...

Papilele gustative ale creierului
Te-au savurat ca pe lumina sufletului.
S-au aliniat nopţile, dorindu-şi pedeapsa
Unui surâs.
Te-am transformat în lumină
Şi în iubire a înmugurit trandafirul sărutului...
Eşti paharul meu cu şampanie
Pe care l-am sorbit cu prima
Înghiţitură a fericirii.
Din degetele mele picură roua...
Când m-ai atins mi-au transpirat unghiile
De amploarea sentimentelor.
Talpa ta străluceşte de vraja atingerii.
Te hrăneşti cu mine
Şi prin noi respirăm fiecare cuvânt.
Când te dezbrac de cuvinte, iubeşte-mă!
Nu vreau să mă tem de iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele inimii mele

Toamnă!
Sunt albi la faţă mestecănii
Lumina e albă din razele soarelui
Din palme ciugulesc păsările flori din grădinile raiului
Nu ştiu unde şade egreta în inima ta
Sau a plecat odată cu toamna!
Ce se întâlneşte cu valurile inimii mele
Ascult-o, e fereastra ce nu vrea să-ţi vorbească!
Ce nu se închide,
E lumina care naşte zâmbetul
Toamnă, du-mă lângă ea!
A trecut de miezul nopţii
Am lăsat inima să aleagă
Alegând frunzele care cad melancolic
Şi pe ea care poartă tot numele inimii mele,
Cu rezonanţa luminii aşezate ca nişte trepte de piatră Nemişcate aşteptând, oare ce va zice?
Tot aşteptând-o să vină, odată cu toamna aprinsă şi ruginie.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna – poem diamant

Toamna –
Mustul rubiniu,
O gutuie-mparfumată,
Cer întunecat şi ploi...
Plâng copaci de frunze goi.
Şi nu mai ştiu,
În tabloul ruginiu,
Suntem noi?!
Noi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!