În deplina singurătate a bătrânului parc, ne simţeam ca nişte bătrâni solitari, argaţi rătăciţi în timp, ai castelelor medievale. Am fi putut începe iar lumea, aşa cum o făcusem de mii de ori în gândurile noastre, dar unde ar mai fi fost atunci respectul, teama şi ruşinea pentru acel trecut?! Fiecare secundă este un fir din cenuşa trecutului. Şi atunci ar însemna să ne îndepărtăm conştient şi tăcut de acest prezent mişcător şi să-l renegăm.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul nostru

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

aproape că s-a făcut iarăşi toamnă
şi uite cum firul ăsta răsucit de mii şi mii de ori
alcătuit din bucuriile şi suferinţele noastre
din tăcerile şi din cuvintele noastre
din exuberanţa şi din neputinţa noastră
din grija ta pentru mine şi din nepăsarea ta
din teama mea şi din indiferenţa mea
e tot ce ne mai leagă.
nu mai e timp acum
atât cât a fost l-am risipit amândoi
am hrănit cu el vieţile altor oameni
care am fi putut fi noi înşine
dacă eu m-aş fi aplecat să-ţi leg şireturile
atunci când aveai genunchiul zdrelit,
dacă te-aş fi luat în braţe atunci când mi-ai spus
vino,
dacă ţi-aş fi răspuns
bine,
atunci când mi-ai şoptit
rămâi.
acum despărţirea e tot ce ne-a mai rămas
singurul lucru care ne ţine împreună
hrănindu-se din apropierea noastră
numai pentru a o distruge
ca o vietate digerându-şi propriul trup
ca să rămână în viaţă.

nu mai e timp acum
decât să ne îmbrăcăm disperarea şi teama
şi tristeţea şi neputinţa
şi să le purtăm zâmbindu-ne
în vreme ce apele vieţilor noastre
se despart
după ce au curs atâta timp prin aceeaşi albie
îngânându-se încă,
jucându-se o ultimă oară
unele cu altele
ca nişte versuri sălbăticite
care nu mai rimează
dar care sînt încă legate
într-un poem.

nu ştiu unde a început
despărţirea noastră
ce vierme de mătase a ţesut
firul ei subţire
hrănindu-se din iubirea ta
şi din frica mea
că te-aş putea iubi.

poezie de Paul Gabriel Sandu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu aştepta viitorul ca o scăpare de prezent, pentru că atunci când acest viitor vine, ne dăm seama că el e înşelător şi ne este dor de acel prezent care a rămas în trecut.

citat din Serghei Ţurcan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când opunem rezistenţă la ceva, acel ceva începe să devină mai puternic, apărând cu şi mai multă înverşunare. Nu e o lecţie uşoară, dar trebuie învăţată... pentru liniştea noastră interioară.. Când ceva ne "sperie", atunci merită atenţia noastră, pentru că dacă fugim atunci ne va urma cu mai multa forţă. Teama noastră hrăneşte lucrurile care nu ne plac, iar opunerea rezistenţei hrăneşte teama.

citat din Raluca Rusu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.

Nicholas Sparks în Jurnalul unei iubiri (1 octombrie 1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte, în 1949 sau 1950, de Paşti eram în Timişoara şi m-am dus, deghizat cum am putut şi eu, la Înviere la Catedrala din Timişoara. Am fost atât de impresionat de ce am văzut atunci încât nu am să o uit niciodată. Catedrala este destul de mare, ori când s-a făcut înconjurul atâta lume a fost la înviere încât nu ştiai unde începe cortegiul şi unde se sfârşeşte. Catedrala era parcă înconjurată de un inel enorm de flăcări aprinse, iar sus în clopotniţă erau alţii cu lumânări aprinse. Era o imagine extrem de frumosă a ceea ce se întâmpla atunci, în plin comunism. N-a fost loc unde să nu se facă slujbă de Înviere.

citat din Nicolae Bordaşiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, când tac şi privesc în gol, indiferent de împrejurare, cînd nu spun nimic nici în afara mea, nici în mine, mă cert în gândurile mele cu o altfel de "eu", caut să o înţeleg pe aceea, să o consiliez, s-o descopăr, într-un mod cât mai corect posibil. Şi atunci lumea aceea pare fără sfârşit şi fără egal, nu mai ştiu ce iubesc în ea şi ce nu, nu mai ştiu ce se infiltrează în mine şi ce, în expansiune, dilată universul meu limitat şi se avântă spre cer. Atunci interferez cu muzica universului şi devin notă pe portativul uitării de sine. Atunci parcă nu mai sunt eu, cea din fiecare clipă, văd adâncul din mine şi prăpastia din afara mea. Atunci sunt alchimistul ce-şi schimbă propria viaţă din dragoste pentru semeni.

Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă viaţă este o secundă dintr-o veşnicie, atunci ce suntem noi?! Am învăţat, nu fără efort, că durerea face parte din fericire... Paradoxal, aţi putea spune.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţim deseori că ne lipseşte ceva, căutăm şi-nţelegem că dacă ne lipsesc prietenii, suntem lipsiţi de prezent, atunci când ne lipsesc părinţii suntem lipsiţi de trecut, iar dacă ne lipsesc şi copiii nu mai avem un viitor de care să ne putem aminti.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuziunea lumilor

Am fuzionat cu lumea vie -
O lume moartă pentru care
Mormintele s-au deschis...
Sălăşluieşte în vis
Dublura eului meu,
Ori poate sunt propria fiinţă
Ce s-a desprins de cochilia cunoaşterii
Spre a se întrupa
Într-o altă identitate.
Şi atunci cine sunt?! Ori unde?!
Ce realitate m-ascunde?!
Imaginea ce se ascunde în ape,
Ori cerul ce a făcut din om cumpănă între
Două infinituri secunde?!
Luceferi pe câmpul cerului sfânt...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim tăcut

Şi-mbătrânim, îmbătrânim tăcut,
Sperând că o vom lua de la-nceput,
Cu fiecare ceas îmbătrânim
Şi ca un jar în zări ne risipim.

Îmbătrânim cu fiecare ceas
Pe care, să-l trăim, ne-a mai rămas.
Pe cerul nostru nu mai sunt cocori,
Doar noi zburăm cu gândul uneori.

Dar a fi prunc în suflet e un ţel –
Un punct lucind pe-al vieţii carusel.
Chiar dacă-n timpuri ne vom risipi
Pruncul din noi, etern va străluci.

Clepsidra – un hotar de veşnicii
În alte timpuri, iar ne va uni.
Vom fi copii?! Vom fi bătrâni mereu?!
Răspunsu-l ştie numai Dumnezeu.

Ni se deschide-n ceruri un alt drum
Şi-mbătrânim, îmbătrânim de-acum.
Cuminţi pornim spre alte veşnicii
Peste un an, o lună, poate-o zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare om de pe faţa Pământului îl aşteaptă o comoară undeva", îi spuse inima. Noi, inimile, obişnuim să vorbim puţin despre aceste comori pentru că atunci oamenii nu mai vor să le găsească. Vorbim despre ele numai copiilor. Apoi lăsăm viaţa să-l îndrepte pe fiecare spre destinul său. Dar, din nefericire, puţini urmează drumul care le este trasat, adică drumul Legendei Personale şi al fericirii. Ei cred că lumea este un lucru ameninţător, şi de aceea lumea chiar devine ameninţătoare. "Şi atunci noi, inimile, vorbim din ce în ce mai încet, dar nu tăcem niciodată. Şi evităm ca vorbele noastre să fie auzite: nu vrem ca oamenii să sufere pentru că nu şi-au urmat inimile." ― De ce inimile nu spun oamenilor că trebuie să-şi urmeze visele? îl întreba flăcăul pe Alchimist. ― Pentru că, în cazul acesta, inima suferă cel mai mult. Iar inimilor nu le place să sufere. Începând din ziua aceea, flăcăul şi-a ascultat inima. I-a cerut să nu-l mai părăsească niciodată. I-a cerut ca, atunci când se depărta de visele lui, inima să-i bubuie în piept şi să-i dea semnalul de alarmă. Flăcăul a jurat că de câte ori va auzi acest semnal, avea să-l asculte.

citat din Paulo Coelho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat că se moare

Lacrimile - păpuşi de ceară
Aşezate tăcut
Pe ridurile pleoapei-mormânt,
Printre genele ninse
Ori încărcate de promoroacă
Din care tăcerea se-adapă.
Aseară am plâns,
Am plâns de bătrâni singuri rămaşi,
De licărul de speranţă din ochii lor.
Ne-au murit rădăcinile naţiunii...
Rodul suferinţei a încolţit.
Nimic nu mai este la fel!
Progres de regres...
Mor tăcut în ei copacii
Peste care s-a aşezat bruma tăcerii.
În întunericul existenţei,
Orbi sau orbiţi, îşi caută rădăcinile...
Dar nu, nu au avut rădăcini!
Ei au fost pământul
Pe care
Cei de acum,
Au învăţat că se moare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruşinea este sentimentul adânc înrădăcinat de însăşi mama natură în fiecare om. Ruşinea îi spune omului că anumite acţiuni sunt total împotriva firii. Problema este că ceilalţi oameni au învăţat să folosească acest sentiment pentru a-i manipula pe cei din jur. Ruşinea este una dintre cele mai primare emoţii umane. Ea este şi periculoasă pentru că îi spune unui om că el, ca individ, nu are valoare şi nu este destul de bun pentru a exista. Sentimentul de vinovăţie este sentimentul că acţiunile noastre au fost greşite însă ruşinea ne spune că noi suntem greşiţi. Omul va face orice ca să evite sentimentul de ruşine şi de aceea poate fi manipulat prin acest sentiment. Invidia, ruşinea şi vinovăţia sunt cele 3 emoţii negative pe care trebuie să le evităm în viaţa noastră socială.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai o stare de vibraţie joasă - tristeţe, ură, nervi - starea tinde să se agraveze, deoarece gândurile joase îşi măresc ponderea prezenţei în mintea ta - şi totul începe să pară din ce în ce mai negru, asta până când identificarea cu gândurile ia o pauză (respiraţie conştientă, privitul naturii, mutarea atenţiei către alt orizont etc.), ceea ce îi permite vibraţiei (sunetului) să se reaşeze. De multe ori, gândul jos al unui om este cel care invită multitudinea de gânduri joase, în mintea care îl găzduieşte. Astfel că omul se poate gândi, cu regret, că şi-a uitat portofelul acasă, iar acest gând se poate transforma într-o sarabandă de alte gânduri joase, care îi spun omului, spre exemplu, că viaţa e o luptă. În acest fel, ceea ce a fost un simplu gând de regret s-a transformat într-un magnet pentru celelalte gânduri, care au venit acolo unde au auzit chemarea. Şi bineînţeles că omul este necăjit! De ce? Pentru că el chiar îşi crede gândurile! Mai mult, se identifică total cu gândurile sale. Iar asta îl face supusul gândurilor, pentru că le acordă atenţie completă, iar acolo unde este prezentă atenţia unui om, acolo este prezent şi omul. Atenţia nu este un gând; atenţia este Însăşi Conştiinţa. De fapt, gândurile asta vor: atenţia oamenilor, pentru că doar aşa pot evolua până la stadiul de experienţă.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erupţie periculoasă

Erupţia Vezuviului devine catastrofală!
Oasele bătrânului Nostradamus
Sfârtecă ceaţa mormântului putred,
Trecând prin moarte, la viaţă.
Gelatina ochiului se distorsionează treptat
Sprânceana devine un conglomerta de albumină,
Iar ochiul se transformă-n pătrat.
Şi doare
Gândul lipsit de culoare,
Chipul său fad...
Fulgere sângerii cad din cer
Cât trupurile se transformă în lavă.
Un porumbel alb îşi zbate aripile,
Scuturând cenuşa trecutului.
Războiul sufletelor bolnave abia a-nceput.
Vărsaţi o lacrimă-albastră
Peste trupul de lut!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revenire

Uneori gândurile o iau razna spre pădurile din poveştile cu codri de argint.
Alerg să le prind din urmă dar pădurea deasă şi virgină îmi râde în nas
Tu chiar crezi că poţi reveni la umanul din tine fără să daunezi grav
sănătăţii celor ce aleargă să schimbe argintul meu în preţioasa zgură a facerii?
Mă întreabă un brad înalt scrijelindu-mi conştiinţa cu mii de ace argintii.
Eu nu spun nimic, nu mai cred în nimic, vreau doar să nu rămân fără gânduri.
Ce ar măcina creierul meu în restul timpului din clepsidră dacă ele,
gândurile, nu ar reveni în nisipul timpului.
S-ar lăsa să cadă fir cu fir, prin gaura cheii de la uşa blindată a marii treceri dincolo de zgura facerii.
Ar umple paharul cu iluzii, clipă cu clipă, pentru ca atunci când e plin să ni se toarne pe gât.
Dacă nu alunecă, ni se dau şi câteva lacrimi să înmuiem durerile din gâtlejul clepsidrei.
Aşa se poate reveni din nou la viaţă şi iar contăm, fir cu fir, clipă cu clipă
Revenire după revenire în aceaşi pădure de argint unde eu
alerg să prind gândurile din urmă, dar ele, gândurile nu se lasă prinse.
O iau razna prin hăţişurile vremii de apoi unde revenirea nu mai e la ea acasă.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam cum coboară în noi o ploaie tăcută şi rece, venind să prăbuşească în noi lumina adunată-ntr-o vară. Înserarea se aşeza pe creştetul nostru ca un liliac de mătase, iar pleoapele obosite păreau că-şi opriseră zbaterea pentru rememorarea unui timp "X".

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemăm eroii

Un gol lichid dizolvă o secundă
Îmi zice de ere... Şi-n eroi chemăm
Bătaia sângelui ce încă, curge,
Cicatrizând roua fântânii
Ce păstrează rădăcinile tăiate ale trecutului.
Cu tălpi fierbinţi peste punţi nevăzute
Păşim în trecut,
Poposind îndelung la umbra tălpilor lor
Spre-a le cunoaşte izbânda şi visul,
Dar ei nu mai sunt decât o uşă deschisă
Prin care noi păşim cu teama
De a nu pângări tăcerea din ei
Şi de a le strica liniştea.
Când, într-un târziu, ei vor deveni noi,
Ne vom opri tăcuţi,
Aşteptând pe cei ce nu vor căuta
Pentru-a trece mai departe de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se va sfârşi?

Sunt vile înălţindu-se spre soare,
Şi câte altele nu vor mai fi...
Iar alţii mor de foame prin canale...
Acest dezastru, când se va sfârşi?

Ai "pile"? E ok în lumea noastră
Ai bani? O loterie ţi-e destinul
Însă te fură setea de putere
Şi îţi îmbată sufletul ca vinul...

De ce să laşi sărmanul să se mişte?
De ce nu ai şi tu ce are el?
De ce necazul nu se mai opreşte
Sub ale voastre feţe, măşti de fior.

Când dinastia voastră, răzbunarea
O va sfârşi, voi unde o să fiţi?
Lacrimi pe faţa voastră remuşcarea
Va pune şi cu lacrimile noastre,
Veţi fi atunci în suflet biciuţi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!