Erupţie

Din con de lavă în fuior, fecioară
Se naşte, aluat dintre mulţimi răpuse,
Ce s-au topit de dor, de mult, odinioară,
Dintre idile rupte, sau pe-ascuns, nespuse.

Şi-ntinde mâini cerânde, spre poalele-n călduri,
Cu ochii înroşiţi de plânsete-n cenuşă,
Ce-a stins fierbinte rocă, spărgând-o în fracturi
De inima, ce tună, adânc, tot jucăuşă.

Explozia iţeşte în Roşu Cavaler,
Îmbrăţişat în sumbru de fum, rănind fecioară,
Ce scurge râuri-sânge, reînălţând la cer
Surate multe, dalbe, din mări, ce le-nconjoară...

... Şi frânge, încet, elanul viril, în con de umbră,
Răcind ardori sălbatice-n toride răbufniri
Şi mângâind pe creştet nemintea iute, sumbră...
Se-aşează iar fuior, fecioara, în răstigniri...

... De neîntinată mamă în castul ei copil,
De-o lume, îi stând la poală, a ei, înmormântată,
Sau se născând mereu, uitată-nspre exil,
După ce-a dat născare, mireasa îndoliată.

... Cu cuib etern în pântec, femeia copil, fată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gay... pe scurt de-o existenţă

Venea în fiecare vineri seară,
'n străjer etern de fată dragă,
S-o poarte-n cluburi multe, "fancy"...
Pe cea ce i se dedicase,
O păzea-nspre infinit, fecioară
Cu trup şi suflet, o întreagă;
Era-n continu "escuse", "merci"...
Era Don Juan-ul... ce sperase.

"Mignon", brunet, cu ochi albaştri,
Cu limbaj fin, atrăgător,
-Un veşnic trubadur docil-
Ne-a părăsit, din întâmplare...
E dusul prematur la aştrii
Cu trup şi suflet de actor,
Perpetuul dar, mort de copil...
Îl am în minte ca pe-o floare.

Am fost străfulger, de durere,
La plânsul lung, prin telefon,
De fata fără de străjer
Ce-a pierdut, veşnic, un idol
Dintr-un extaz pentru plăcere...
Un singur răvăşit, un "don"...
... E mort, un Daniel, un înger,
Băiat... cu fata... un simbol!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România... în călduri (după o petrecere pe-afară)

Fac o constatare sumbră
Despre Europa mare
Toată-i întrun con de umbră...
Doar la noi ce mai e soare!...

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecere

Cristalin clopoţel,
Din azur de senin,
Sună-n zbor, mângâind,
Ca un glas de copil,
Lut de viaţă, crăpat
De nimicul uitării,
Mântuit de păcat,
Cu IUBIREA IERTĂRII.

În LUMINĂ scăldat,
Îşi aduce aminte
Ce Porunci a-ncălcat
Îngheţând Dor fierbinte...
Cât de tare-a rănit,
Cât de mult l-a durut
Pe acel ce-a iubit
Şi i-a dat tot ce-a vrut.

Amintiri adunate
Azi încep să-l răpună.
Pănă ieri, colorate,
Cad în nopţi fără Lună.

Usturime de Suflet
Şi mult Dor îl apasă...
C-ar dori, cu un zâmbet,
Să se-ntoarcă
ACASĂ...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din visele-n cenuşă ...

Din visele-n cenuşă
Şi din nădejdi deşarte,
În mintea-mi jucăuşă
Pot încropi de-o carte.
Lăsând în vânt regretul
Tardiv, funest şi sumbru,
M-a răvăşit secretul,
Pe căi uitate umblu.
Dosit în vreo firidă
De prin mai vechi unghere,
Sub zgrunti de cărămidă,
În fald de lăicere,
Un cioclu-l înfăşase
Din cap până-n călcâie,
În strai alb de mătase,
În sfori şi căpătâie.
În lada mea de zestre
Sau în vreun fund de cufăr,
Ce zace sub ferestre,
Mă face-ades să sufăr.
Trecutul tot, e-o umbră
Zăresc, cum văd ciclopii,
Iar existenţa-mi sumbră,
E la marginea gropii.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Mă întreb de verdele domină totul,
Căci se mai pierde, un timp, de frig,
Sau e albastrul de oceane, mări,
Căci de la cer nu-i, e-o himeră,
Transpusă de-ochi uman, o sferă
Cu translucidu-n căutări
De-un creier, ce digeră-n bleu de-azur aprig,
Sau este alb de nori, ori aisberguri, creozotul,
Că restul e puţin; ceva gălbui de la nisipuri,
Sau tonuri bej cu gri, de piscuri frişcă
Şi roşu pasager de împăduriri, sau jungle în flăcări,
Ori con de lavă auriu, în negru, de la bec în noapte...
Cam asta-i tot, culoare de-univers, de locatari în slipuri
Ce nud acoperim, să-l colorăm, artişti, ca într-o morişcă,
De ascunsul de adevăr, descoperit intim, până la lăcrămi
De înmuiat penel, în goaşe de iubiri spuse în şoapte,
Pe-o stâncă, c-ochiuri de ape; e "noi", minunea, peste cinci, cu a şasea amestecate... şapte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

Simbol, este omagiul de laic, rugăciune
Nespusă tare, în gând o suavă recitare
D-esenţe, scoase din deliricul tăciune;
Elixir de-ars mocnit, inhalat răsuflare.

Iar ecou e, sau nu, căci osul tăciunit
E doar orbite goale şi-n ele, înăuntrul
De craniu, nu mai e, minunea, ce-a spăşit,
Sau sens a dat la tot... Bun bulgăre, ca untul!

Către ce să-şi îndrepte, oare, atunci piosul
Privirea, lupă-n prisme de stele; 'nspre un fuior
Ce-n lornion îşi întoarce fumul, înspre josul
De un periscop, făcut dintr-un femur uşor...

... Dezmăduvit, rămas un labirint calcaric
În şold, rotund de atâtea, atâtea mângâieri?
Oare nu-i un păcat, c-atâtea frumuseţi, barbaric
Au sfârşit; la fel cum tot ce-i azi, mâine va fi un ieri?!

Iar ieri, ce-i azi de-un mâine şi alaltăieri e-un azi
Şi tot ce-a fost, de-acum, e-un mâine-n viitor,
Cum oasele ce-ţi sunt, coloane să nu cazi?!...
Omagiu-i mâna pe umăr, la fostul drag, cu dor!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasaje

Sunt reescapatul de avorton, un fortunat
Şi fătul ce-a murit într-un copil
Ce s-a topit într-un adolescent febril
S-ajungă tânărul matur... neapărat!

De ceva timp adultu-a detronat pe june
Şi se împlântă-n ani tăindu-i în felii
Pe neştiute, se urâţind pentru frumoşi copii
Uzându-se fără răgaz pentr-o... înţelepciune.

Şi-ncet încet se moare robusteţea;
De plină vârstă se golind treptat
Şi orizont e terţina etate, handicapat
Pe zi ce trece, rând pe rând apare... bătrâneţea.

E viaţa-n sine o moarte nesfârşită
Pe zile; se născând c-un cont funest,
Se-autoîmpreunând ca-ntr-un incest
Şi-aşa din naştere ne tot debarasăm... de fiinţa învechită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă nespusă sau... Daniel

Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ţi fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...

Să-ţi dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ţi mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Să-ţi fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ţi fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...

Veşnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc şi-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...

Du-mă la ochi să-ţi fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ţi rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picaj în sumbru

Foşneşte în clipociri frunze de frunze linul, tot din creţe unde,
De pe cupola infinită ca metal topit ce fierbe în molcom
Sub spaţiul sumbru, apăsat de gri în vapori ca de la candele de dom
Dintr-o biserică tăcută, apocaliptică, fără hotar, sau nesfârşind niciunde.

E în Univers, pe o planetă de undeva, vâltoarea de-un întins deşert lichid,
Ce începe în hulă să înteţească în dune uriaşe picuri prinşi în valuri,
Ce se împing până se sparg să-şi sufle spuze în înspumate raluri
Peste-un mormânt de abis, de pasăre de oţel, profund, cu pântecul livid.

Picase navă de pe cer, pierdută lumii, în strigăte de deznădejde, de oroare
De atâta singuratic, fără a bănui că pasageri vor deveni deodat' martiri
Chiar de înălţau, în multe limbi şi fel, de cruci, cu rugile priviri...
S-au stins în naosul adânc de ocean, disimulat într-o biserică oarecare.

Se plânge în şuvoi de lacrimi suflet adunat dintre părinţi, copii, soţii, prieteni dragi,
Rămaşi să poarte greu lăsat de gol apăsător, straniu pezant prin lipsă
În gând, nemaisfârşit de întins, imagini de inexistent ajunse un nu pe-un necrolog de listă
De trup, cu trup, încleind cu visele într-un tot, în sângele prelins din pântec de oţel în picuri roşii... fragi.

E escala dincolo de viu, cod B777 MH370, cu toţii abisalii magi.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Se zbate anul, în etate,
Mâna s-o dea la nou născut,
Cu tot ce-a adunat bucate,
Cu tot ce bine a vrut făcut
Şi umple brazi de stele reci
Prin care cu strămoşi ne-atinge
De demult, sau curând... poteci
Pline de dor ce nu se stinge,
Ne adunând din multe străzi
Să stăm la masa de copil,
Cu alţi copii din noi ogrăzi,
Toţi împreună un fitil
Aprins cu suflete încălzite
Din focul dragostei de-aproape,
Să ne ajutăm inimi rănite
Şi lacrimi să nu fie ape...
Să spele orice păcat gândit
Şi îmbrăţişaţi mai strânşi să fim
Încă un Crăciun, ajuns, dorit,
De neuitat şi nici ultim...
Să ne dorim toţi fericire
Din adevăr profund, simţit,
Că noi Crăciun şi Omenire
Le facem singuri din sfinţit...
E tot, dintr-un etern... IUBIT!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscol

Gheţari topiţi, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să îngheţe în alţi gheţari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în ţepi, de rocă, tari.

Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâşii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitaţie
Şi-o duce vâjâind, nebună, fără a şti
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberaţie.

Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-şi urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăişuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.

Alergă praf de gheaţă, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind şi oase dure...
E iarna ce-şi vrea alb... cristalele ei, mirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulcan... de poezie

Din călător, pe alei de poezie
M-am rătăcit, pe conul de-un vulcan
Ce pare stins, lipsit de frenezie
De culori vii... Era doar fadul tan!

M-am dezgolit de orice precauţii
Şi m-am întins înscrisuri, mădulare,
Cum pur în adevăr îndrugi... discuţii
Pe-un sit necunoscut, cu ochii în soare.

Doream să mă-mbăiez ca-n Sfânta Ana,
Să-mi iau răcoare din căuş fierbinte,
Să-mi torn pe răni, să beau cleştar cu cana...
Să fiu părtaş când demon se dezminte.

M-am retrezit ca din seism teluric
Cu eructări în îmbăliri de lavă
Din guri hulpave împroşcând azuric
În stratosfera minţii... din hazna scârnavă!

Hăuri s-au redeschis scuipând,
Se înfrăţind să ardă jurăminte
De pact molcom... cu zel îl încălcând,
Urlând afon neştiute cuvinte.

Revin din vis roş-negru ca de sânge
Şi văd că situl e-un simbol urât,
Mişelitor de crud ca tauru' ce-mpunge...
Cu găşti vampirice venisectând la gât.

Nu e-un vulcan; în fond e-o parodie
Furată din realul cast, de la natură...
Un forum deslânat de para-poezie
În care isteria ţipă numai..."Târâtură!"

E-un con de umbră instabil, cenuşă
Din ars mocnit, în cercul strâns de haită
Se prăvălind ca o piroclastică căpuşă
Sugându-ţi arderi, să-i laşi singuri... baltă!...

PS
La gazo-sferic "Vulcan de poezie" sau "Poezie net"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii

Mamă cât de tânăr eram,
Puf de fulg, de pe piept, când zburam
Cale-albastră, din cer, în priviri...
Nu mai rabd nostalgii, amintiri.

Mamă cât de suplu eram
Ca un paj... prin idile fugeam
Mlădios; lunecând pe speranţe,
Mi-acontam viitor de vacanţe.

Mamă cât parfum degajam
Dintre roze... nectar răsuflam,
M-aninam cu liane de braţe
De iubiri reînnoite, nesaţe.

Mamă cât curaj emanam
-Cum vulcanul ce-n piept îmi zbăteam-
Prăvăleam orice zid, piroclastic,
Cu un şarm, dezarmant, de sarcastic.

Mamă ce frumos era totul,
Zile lungi, nopţi himere, norocul,
Nicio grijă de ziua de mâine,
Fericit doar cu banul de-o pâine.

Mamă, mamă, ce dor mi-e de mine,
Gloss sau luciu-n imagini divine,
Incolore, de gri impregnate
Doar de iris şi-n gând colorate.

Mamă, mamă, sunt dragul de eu,
Creatura-ţi idilică, zeu
Ce-ai râvnit... să-l ai veşnic aproape.
Suntem ambii... din posteritate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 decembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

Mă îngroş de viaţă, ca inelele de pom
Şi mă răsfir în minţile de cunoscuţi, prieteni.
Mai pic, prin accident, de frunzele căzute, dorm
Şi mă dau fruct, sau con... de umbră, mă amestec ceteni.

Îmi pun platane, să mă încânt din pliscuri
Şi rădăcini m-afund în amestec cu de-ai mei.
M-agăţ sămânţă, să nu pierd lumina de pe piscuri
Şi-mi privesc umbra în fel şi chipuri, ard scântei.

Mă îndoiesc de atâtea vânturi, că n-am scut
Şi mă mai frâng, dar rămân drept, ramuri îmi strâng
Încet, încet mă umplu scorburi tot... Un început
De gol, ce-o fi o zi, un ciot, ce ploile îmi plâng.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu nefiind

Tot copil sunt, tot un pui
Într-o inimă şi-o minte;
Ce le am la fel, pe-un cui,
M-aşteptând să mor cuminte.

La-nceput visam să fiu
Altfel decât ce eram;
Curios ce-o să deviu...
N-aveam timp, nu-l suportam!

Într-un timp, am fost ce-am vrut,
Sau s-a vrut ce-a fost să fie;
Ce părea neîntrerupt...
Doar etern, filozofie.

Şi-ncet nu mai vreau să fiu
El, în care stau schimbat;
Mă revăd ades iar fiu,
Cu părinţi, amorezat!

Tot mai des îs de unul singur,
Ca un figurant de-al meu
Şi din vise mă prefigur;
Cel ştiut, de derbedeu...

... Un ştrengar, jucând cu viaţa
Făr-a şti că-i alta-ntr-una
Şi-ntr-o zi din ani, fac piaţa
Cu ce-am zilele, cu luna...

Sunt o notă-n "eu", pe struna...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorurile mele

Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrăţişarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.

Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieţii,
Mi-e dor de stropii prinşi în piedestaluri
Şi de mireasma dulce a fâneţii.

Când clipele aleargă-n răsărituri
Şi pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine şi pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.

Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.

Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieţii din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!