Padurea

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare triste se rasfrang
peste padurea care parca iarasi moare.

S-a transformat tot sangele si auru-n rugina,
Iar crengile, salbatice stihii, se-nalta catre cer
cersind in liniste, o picatura de lumina.

Un vultur mandru se inalta sfidator,
In rotocoale falnice brazdand vazduhul,
Pe balta fumurie doua rate ratacite... mecaie usor.

Un coiot (domesticit) obosit de-atata toamna,
Si-a facut culcus din frunze moi,
Si fara nici o grija hotari, macar putin, de-amiaz sa doarma.

Am plans si noi o clipa cu padurea intristata,
I-am mangaiat cu pasi domoli pe-alei cararea,
Si i-am soptit duios, in taina, ca noi niciodata,
nicicand, nu-i vom uita infatisarea.

Cu lacrimi mari si calde azi copacii plang,
iar fiecare frunza care cade... doare,
Raze de soare vesel se rasfrang
peste padurea care niciodata si nicicand nu moare.

poezie de Marius Alexandru (8 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima Chemare

Pe cararea batatorita, praful tacerii se asterne-ncet, usor
Mai ieri era atata forfota si zgomot, zambete si veselie,
Azi, inghitit de-acest pustiu de lacrimi sunt cuprins de dor,
Si adapat de vise in nopti tarzii ma dezvelesc in poezie.

Oglizi crapate reflecta triste spuma din oceanul obosit,
Timpane sparte aud cum curge timpul in fiecare val ce moare,
Secunde ruginite, grabite alearga pe cadran spre infinit,
Culorile au adormit, pierdute parca-n fiecare floare.

S-a ofilit lumina. Razele noptii se topesc in intuneric,
Sperantele s-au deghizat in nuferi, pe lacurile-ndepartate,
Se risipeste ‘ncet acest taram ce nu de mult era feeric,
Din floarea vietii cad pe rand petalele de timp, uitate.

Mor putin cate putin, la orice pas, inaintand usor spre Viata,
Si dezbracat de umbra-mi, liber, in curand zbura-voi catre soare,
Spre rasarit, deschid ferestrele mai larg in fiecare dimineata,
Si plin de pace, fericit, ascult atent, Ultima Lui Chemare.

poezie de Marius Alexandru (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul tău

Am sapat adanc la radacina unui copac tanar,
si ti-am ascuns acolo zambetul,
Am vrut sa-l pastrez doar pentru mine,
departe de lumea trista si rea,
Dar l-am regasit peste ani si ani,
in mii de frunze aurii,
ce-mi zambeau discret prin razele de soare.
Am inteles atunci ca lumea e mai frumoasa
datorita zambetului tau.
O frunza mi-a atins buzele si doua zambete
s-au contopit pe veci cu padurea.

poezie de Marius Alexandru (22 octombrie 2020)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frunză

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

E toamná in viată, in noi
E toamná pe carare,
Afara plang a nevoi
Doi puisori de floare.

La geam canta vantul,
Toamna este tristá
In buzunar la mine
A ruginit o batista.

O toamna e si viata
Caci moare agale
In fiecare dimineata
Rasaritul de soare.

Iarasi ploi, iarasi frig,
Vantul e profetul
Omul pare acum mic
Si supárat bietul.

Convoiul de pasari
A inundat zenitul,
Etern ramane cerul
Si soarele necajitul.

Nu stiu ce se-ntampla
Toamna asta doare,
La mine pe templa
Parul a albit tare.

Autor: AMelia FLorentina GLava

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie minora in cheia sol

Iarna, vara, triste coboara
Cinta in simtiri flaute,
Viori dulci si plins de chitara
Cara iar printre noi umbrele,

Frunzele cresc in pomi si padurea
Renaste in trunchi de creion
Se invirt in memoriu de sunete prelungi
Cortegii de zapezi topinde, ce mor.

Refren:
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-
Puls ce-n inima doare,
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoruri, in cheia sol.

Tu nu mai vii, te povestesc piane
In scrisori cenzurate de timp
Creioane deseneaza conturul
Tau printr-un cald anotimp

Moartea veche si noua-n poveste
Urca prin paduri si lega
Cu un lant de aur amintirea
Amintirea frugala si trista
A umbrei mele,
De cea alba si moarta-
Pustie, de umbra ta.

Refren
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-puls ce-n inima doare
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoriri, in cheia sol.

Te-as mai spune prin sute de glasuri
Ce cinta azi liber sub zari
Peste gloante strapunse prin steaguri
Gaurind oase crude si flori,

Ti-as cinta cu ploi repezi sub cerul
Imbracat in catifea mov,
Sau sub clarul miocrdic de luna
Elegii de Rachmaninov.

Cortinele cad sub copite
De cai liberi saltind peste cimp
Lanturi rupte in fuga, cad ziduri
Sub creioanele cu virful ciunt

Padurea recinta sub frunze
Albastre-aurii un poem,
Pentru tine curg lacrima de cristal la final,
Cu-acest strop de sare ultim, de vers.

Refren:
Viata renaste in noi peste moarte si disperare
Viata verde sub virf de creioane-puls ce-n inima doare,
Se-nvirt in vene zvicnind lumina la unison
Danseaza-n navalnicul singe
Poeme-n minoruri, in cheia sol.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca o revansa

Sunt toti copacii incarcati de frunza,
munitia de toamna e intreaga,
si-n prabusirea prea adanc ascunsa
o mana trista s-a decis sa traga.

Un singur gest mai trebuie in clipa
abia legata de un fir subtire,
si pasarile lumii cu aripa
mai tin acest frunzar in naruire.

E-o toamna ca o ultima instanta
si ca un anotimp dupa-o betie,
si mana trista s-a atins de clanta
dar s-a retras: tragaci putea sa fie.

Si ce e cel mai trist din toate-acestea
e ca apel nu poate sa existe,
c-asa de natural s-a stins povestea,
incat pamantu-i plin de frunze triste.

Si fiecare frunza e o mana,
care-a uitat de tutelarul umar,
si ce va fi din toate sa ramana
decat senzatia de scrum si numar.

Atata tine micul drept la vara,
atata tine restul peste toamna,
si fiecare frunza ce coboara
ne-acuza, ne arata, ne condamna.

Cocori si gaste, randunici si rate,
se duc de-aici, sa nu cumva sa vada
cum noi cu toate frunzele in brate
ne pregatim de cea dintai zapada.

In arbori plini de scrum e frunza-ntreaga
ca-n niste tevi de arma fara tinta,
si mana trista n-are chef sa traga
si gura trista n-are chef sa minta.

In ochi batrani, cu lacrima etansa,
acestea toate vin de peste fire,
cum vine toamna, cea dintai revansa
a verii cand credeam in nemurire.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (5 august 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o alta

Niciodata alta dragoste n-ar putea fi
niciodata alta dragoste.
Nici o alta frunza muscata
de talpa ta, trecuta peste umbra,
n-ar putea fi niciodata
alta frunza.
Nici un alt ochi cu retina
nestrapunsa de lumina durerii
n-ar putea fi alt ochi.
Nici tu n-ai putea fi,
in nemarginirea timpului,
in zborul cuvintelor,
niciodata alta.

poezie de Cristi Zamfir
Adăugat de Sanddy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna nostalgica!!

Ploi marunte incep sa cada
Printre codrii ruginii
A trecut inca un an
Sperand ca ai sa revii

Orice frunza care cade
Pe al naturii covor
O numesc "speranta mea"
Care plange al tau dor...

Dar se scutura copacii
Şi vântul lin adie
Iar sufletul meu plange
De grea melancolie...

poezie de Marian Alexandru Bercuci (10 noiembrie 2015)
Adăugat de Marian Alexandru Bercuci
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de toamna

Ma plimb prin toamna pe aleile-n rugina,
Si frunze frante plang sub pasii mei desculti,
Zambeste printre nori timida-o raza de lumina,
Iar vantul printre ramuri canta-ncet, de vrei s-asculti.

Ma plimb prin toamna sub stropii de ploaie,
La brat cu gandurile mele, pe carari, tarziu
Sunt fericit, si-mi curg pe-obraz lacrimi siroaie,
La amintirea c-am fost rob si-acum sunt fiu.

Ma plimb prin toamna coplesit de Har,
Si ma prostern si eu ca frunzele, cuprins de dor,
Inghenunchiat ma-nchin sub aripile vechiului stejar,
Cu ochii-nchisi, visand la cer, ma pomenesc ca zbor.

poezie de Marius Alexandru din Zboruri Sfinte (22 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripă de vis

Iar de frunzele căzute
Geamul inimi-i atins
Şi-n priviri azi nevăîzute
De departe parc-a nins

Nins cu frnze şi cuvinte
Peste mersul vremii fin
Şi-n privirea ta fierbinte
Eu văd ceru-ntreg senin

Cade toamna peste tot
Peste un roi de frunze iar
Un surâs şi un compot
Pe când vântu-n buzunar

Nu-ţi mai bate căci e plin
De idei şi atâtea versuri
Pe când gândul geme lin
De poeţi şi înţelesuri

Nu mai bate vântul — stă
Pe o aripă de vis
S-a oprit pentru odihnă
În privire-ţi s-a înscris

Ramuri calde se-mpletesc
Pe cărările privirii
Şi-n metafore azi c resc
Chiar pe palma amintirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (17 octombrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

Se pregăteşte creanga pustiită,
Ca să-şi primească dalba ei ninsoare
Să-şi pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Şi-, n frunzele ce-aleargă răvăşite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregăteşte inima ciobită
Să-nalţe-n Ceruri ruguri de lumină,
Şi-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i aţă
Şi scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golaşe se-odihneşte-aripa,
Iar tinereţea zace-ntr-o fâneaţă.

Se pregăteşte stolul ca să plece
În locuri cu verdeaţă şi mult soare,
Dar ţese-un foşnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel şi-o ploaie rece.
Din fiecare ţipăt de cocoare,
Se-nalţă-un dor de noi şi de iubire,
Şi-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregăteşte-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Şi visuri noi în crengi şi frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simţăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul toamnei

Ma scald, intr-un vartej de frunze ratacite,
Si ma afund, incet in valuri de arama,
Sperantele-mi intr-un ungher se-ascund chircite,
Prin nouri desi, azi, tesatura de lumina se destrama.

Ma las purtat de pasari, pribegind prin cârduri,
Si zbor spre orizonturi plumburii si prafuite,
Iar aripile-mi rupte imi atarna... falduri, falduri
Ingrijorarile imi curg in ganduri negre, ravasite.

Sunt inghitit, de un pustiu de lacrimi insetat,
Si razele credintei in intuneric se topesc incet,
Sunt singur, trist si parasit... infometat,
Al toamnei melancolic, deprimat... poet.
.............................................................................

Dansez cu frunzele uniti in hora bucuriei,
Si ma inalt spre tarmuri de visare,
Sperante vii ard flacara aprins' a marturiei,
Si dezbracat de umbra ma indrept spre soare.

Purtat de pasari able spre ‘naltimi necunoscute,
Murind cate putin inaintez spre Viata,
Cu aripile larg deschise... renascute,
Plutesc fara de grija spre Eterna Dimineata.

Pe strazi au inflorit iar ploi de fericire,
Si din credinta mi-am zidit un trainic parapet,
Se nasc in mine noi izvoare de iubire,
Azi sunt al toamnei cel mai fericit... poet.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (25 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de padure

La ora cand mugurii canta
Deasupra padurii de cocs,
Ne tine ca sfant si ca sfanta
Un vechi calendar ortodox.

Iubirea ne poarta departe
In mainile altor nuntasi,
Dar noi suntem viata din moarte,
Uitarii te las si ma lasi.

Sub noi e o negura deasa,
O negura deasa e-n noi,
Padurea ni-i pat si ni-i casa,
Padurea se imparte la doi.

Un freamat de cocs dinspre frunze,
Sub luna vom arde buimaci
Si toate iubirile-ascunse
Troznind vor iesi din copaci.

Misterele forestiere
Si noaptea de cocs absolut,
Luminii sa-i dea o putere
Cum inca noi doi n-am vazut.

Pastreaza-ne-n tine, padure,
Si-ti dam cheia tainelor mici,
Ca tainele mari sa se-ndure
De faptul ca suntem aici.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi Toamna se trece

Cad lacrimi de frunze-n rugina si sange,
Cu vantul in vuiet ea geme si-si plange,
Trecutul de aur ce ieri l-a avut...
Atata splendoare ce iute-a trecut!

O raza timida razbate prin nor,
Si... ramuri uscate se ‘nalta cu dor,
Dar, cad obosite si-n trosnet se frang,
Si-n linistea noptii le-auzi cum tot plang.

Carari de arama se-ntind spre neant,
Covor rece-al mortii, tablou dezolant,
Azi Toamna se trece, se stinge prin ploi,
Cedand locul Iernii cu neaua ei alba si... visele noi.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (11 noiembrie 2018)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Cer Albastru

Copacii plictisiti de galben,
In fiecare seara isi leapada frunzele gandind la primavara.
Izvoarele viseaza la verdeata si la flori,
Iar soarele plange bolnav sub patura de nori.

Pe potecile ruginii, lumina s-a ofilit si lacrimeaza,
Un fluture s-a dezbracat de umbra si tacut danseaza.
Tristeti de plumb, melancolii-nvechite, ni se-astern pe fete
Si ni se face iarasi dor de tinerete.

Pe-un colt de cer o stea se odihneste,
Facandu-si cuib in varful brazilor semeti,
Pe muntii-albiti de timp, pe inaltimi, pe creste,
O capra neagra se afunda in nameti.

Iar un gutui care imbata cu miros pamantul,
Imprastie un aer nou de multumire,
Si-n inimile reci se naste inca o data cantul,
Si-un dor de cer albastru si de nemurire.

Marius Alexandru

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte-Poezii (octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteptare

Azi trenul iar trece prin gara cea trista,
Grivei a rupt lantul... prin curte alearga,
O mama batrana, tresare pe prispa,
Asteapta copilul din lumea cea larga.

Batista cea alba, al iubirii stindard,
Flutura intr-una in nucul batran,
Iar ochii ei negri privesc peste gard,
Si vreme de ceasuri acolo-i raman.

Copacii pe cale ii par toti copii,
Ce vin fiecare la mamele lor,
Doar tu dragul mamei... de ce nu mai vii?
Ma sting in suspine, de dor o sa mor!

Ii cad lacrimi calde in praful din drum,
Si-o raza de soare sclipeste in tina,
E-aproape de seara, tarziu e de-acum,
Dar poate ca maine copilu-o sa vina?!

Se trec anotimpuri peste satul uitat,
Grivei a murit... e-ngropat in gradina,
Suiera trenul... mama tresare, bolnava in pat,
Poate ca astazi copilu-o sa vina?!

Se trec anotimpuri si mama-a trecut,
Doar nucul batran strajuieste-n ograda,
In gara cea trista, in lacrimi coboara, copilul tacut,
Vrea ultima data pe mama s-o vada.

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (25 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la toamna

Nu e toamna cum esti tu,
vara mea de suflet, nu,
pe pamant,
vara decazu.

Daca padurea ne condamna
la nostalgie, fara rost,
e toamna, vara mea, e toamna,
asa cum poate n-a mai fost.

Atatea taine nepatrunse
ne cad in brate la un semn
si suntem imbracati in frunze
si captusiti c-un fel de lemn.

In rau sunt doua lazi de bere,
pe foc s-a pus un ultim vreasc,
trec cerbi frumosi, bolnavi de fiere,
catre cerboaice care nasc.

Si ziua e atat de mica
incat n-ai vreme de-un salut,
si-un fum noptatec o complica
si saptamana a trecut.

Mai e in tot un pic de vara,
dar paturi aspre ne-nsotesc,
la orice drum mai lung afara
prin clai de aburi nefiresc.

Mai am senzatia ca toate
pot fi si altfel decat sunt,
dar muntii-mi pun poveri in spate
si simt ca port pe talpi pamant.

Acum si fiarelor li-i foame
si ies lunatice la drum,
padurea este numai drame
si-o mai salvam cu cate-un fum.

Dar ea, deodata, ne condamna
la nostalgii si la pacat,
e toamna, vara mea, e toamna,
si-atat de singur m-ai lasat.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!