"Frunza"

“Noaptea mă-nghite sub frunze de mort,
Şi-adorm sub copacii ce pe umeri îi port.
Mă scald în vecia blândă, de ieri;
Aşteptându-mi sentinţa la capăt de seri.

Viaţa mă doare … mă lasă cu răni,
Iar pe masă aşteaptă mormanul de căni …
Ca timpul să tot curgă în ele,
Iar eu să mă-nnalţ, curajos, înspre stele.

Şi a ruginit sub ploaie de timp,
Corpul … sub aura înnălţată pe ghimp,
De cristal … de sferă … de trandafir,
De oameni ce se-ndreaptă spre fluviul de mir.

Pe câmpul plin cu praf de rugină,
Ia naştere, iarăşi, un corp de felină;
Ce devorează în aşteptare:
Un chip de fantomă … un chip ce mă doare.

Frunza m-atinge … rugină îmi dă.
Pierdut sunt acum în mulţimea nevidă.
Născându-mă din trupul meu … tresar,
Şi-mi caut privirea într-o lume cu har.”

poezie de Marius Surleac
Adăugat de Andreea Murgu
Votează! | Copiază!