Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mă copile

Dacă n-am fost aşa cum ţi-ai dorit,
Nu căuta, în vina mea, răspunsul.
Mi-e martor, Dumnezeu, ca te-am iubit,
Dar mi-am ascuns şi lacrima şi plânsul.

Prea multe rugăminţi neîmplinite
Trezesc acum... regretele târzii.
Ai să-nţelegi durerea de părinte
Când ai să ai la rândul tău copii.

Imi caut, printre gânduri, vindecarea.
Azi, să mă ierţi... povară dacă-ţi sunt.
Doar grijile îmi rătăcesc plecarea,
S-au strâns cu toate-n părul meu cărunt.

Când am să mor să n-ai păreri de rău...
Tot mamă-ţi sunt, de n-oi mai fi în viaţă.
Te-oi cauta prin nopţi... în visul tău,
Să-ţi mai aduc o vorbă... o povaţă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onomastică

Mai plâng o secundă, ce vieţii mi-e luată
Şi-o alta mi-e pusă ca timp trecător.
Mai am bucuria ca încă odată
Să-mi număr tristeţea din clipe de dor.

Mai am şi puterea să trec peste vreme,
Să-i nărui speranţa. Ea veşnic se vrea
Stăpână pe lume. Şi totuşi se teme...
În lupta cu timpul puterea-i a mea.

Şi pun în sertarul cu gânduri nebune
Ruptura de vreme ce trece prin noi.
Nu vreau veşnicia să-mi pună un nume.
Mi-ajunge o viaţă, spre viaţa de-apoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă. mamă

Iartă-mă, mamă
Mamă, iartă-mă de toate
Ce eu le-am făcut,
Cu tandreţe şi cu şoapte
Alte gânduri am avut.
Refuzând a ta vorbă
Am avut mai multe rele
Iartă-mă de rog mamă
Şi ma rog eu pân' la stele.
Ştiu că nu te-am ascultat
Când îmi vorbeai adesea
-Ascultă Sorina acest sfat
Şi vei putea să treci de rele.
Iartă-mă mamă, am greşit
Că nu te-am ascultat la timp
Tu eşti cel mai scump prieten,
Cel mai scump cuvânt.
Aş da totul să mă ierţi,
Doar pe-o clipă să te-ascult
Mamă iartă-mă re rog
Pentru tot ce am făcut.

poezie de Gandrabur Sorina (4 noiembrie 2017)
Adăugat de Sorina Gandrabur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
şi mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
şi tot mai car,
viaţa-n firul ei subţire,
şi ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
şi mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia şi când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbeşte
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt şi nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veşnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire, floare scuturată...

Amintire, floare scuturată,
Pe poteca anilor pustii
Cât mă doare – aroma ta uscată
Azi, când sunt lipsit de bucurii!

Anotimpuri zboară peste mine
- Fiecare cu parfumul său –
Însă, ce-ar putea schimba în bine
Într-un veac uitat de Dumnezeu?

Între-un vis şi-o deznădejde cruntă
Tot în amintiri mă regăsesc...
Când sprânceana serii se încruntă
Doar singurătatea o iubesc.

Glasul ploii, murmurând spre seară,
Printre muguri cu miros curat
Ca un cântec dulce mă-nfioară
Şi-mi evocă clipe de altădat'.

Amintire, floare scuturată
Pe uitarea unui veac pustiu
Mult mă doare-aroma ta uscată
Azi, când pentru vise-i prea târ

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea de dor

dedicat fiicei mele Izabela-Alina, la 3 ani după naşterea şi plecarea ei dintre noi

Sunt tot mai tristă,
Lacul nu-mi mai zâmbeşte
Sunt singură cum am fost in prima zi a vieţii
Probabil că nici anii nu pot acoperi
Tristeţea din inima mea şi a ta,
Floarea mea de dor, floarea mea de foc, floarea mea de nea.
Ai plecat atât de repede ca nici ochii nu ţi-i i-am putut privi Nici braţele nu te-au putut cuprinde... o atât de trist...
Înca mai simt degetele tale în palmele mele...
Încă te mai văd, deşi eşti printre îngeri şi stele
Iubita mea, Izabella-Alina anii au trecut
Fraţii tăi încă te mai caută, se joacă şi te strigă...
Tu eşti aici? Iartă-mă că nu ţi-am pus flori la mormânt....
Iartă-mă că nu am timp să stau de vorba cu tine...
Iartă-mă ca nu poţi simţi dragostea de mamă,
Dragostea de tată şi de fraţi. Iartă-mă de mii de ori... Iartă-mă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarce-te-n iubire!

Când drumurile vieţii prea tare se complică
Cuprins de deznădejdi
Priveşti în umbra ei şi-o vezi atât de mică

Prin pete de-ntunerec nu mai zăreşti lumină
Nici urme de culori
Pe rozu-i purpuriu mai creşte doar rugină

În valuri de uitări nu-i nicio amintire
Prin negura de timp
Şi firul ei plăpând îl simţi tot mai subţire

Speranţa-i doar o clipă pierdută-n rătăcire
Nu te lăsa învins
Goleşte tot din suflet şi-ntoarce-te-n iubire

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci m-am născut târziu sau prea devreme

(desuetudine)

pe când îmi respirai ce nu mai cheamă
era o picătură-n zvon de ape
tristeţea care-ntreagă-i azi, să sape
în lacrima aceea criptă-n teamă

eram suiţi pe cerul de aproape,
privind lacustru văd doar unu-n ramă
acum, icoană proprie să geamă
singurătatea ce-n infern s-adape

păşind pe drumul plin de anateme
de mă tot plâng, lăuntric ţin ocări
căci m-am născut târziu sau prea devreme

te reaştept prin pustiite gări
dar de revii afla-vei doar blesteme,
eres în demonilor agregări...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta era iubire

Da mamă, astăzi ştiu...
Şi-ţi mulţumesc,
Chiar dacă-i prea târziu.
Azi înţeleg de ce,
Copil fiind,
Dojana ta cu voce calmă,
Mai ridica spre mine
Din când în când...
O palmă.
Azi înţeleg
Ce nu puteai să-mi spui,
Sub teama ei,
Tu îţi doreai
S-ajung, un om la locul lui.
Azi stiu,
Ce-atunci,
În lacrima-ţi din ochi
Eu n-am văzut,
Azi ştiu
Că palma aceea
Pe tine te-a durut.
Şi ştiu,
Că unei mame nu-i stă-n fire
Să îşi rănească
Pruncul.
Da mamă, astăzi ştiu
Că-n palma aceea...
Tu îmi dădeai iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă dintre îngeri

Mamă dintre îngeri, floarea mea de Rai,
Mult mi-e dor de tine, de braţele tale
Şi de mângâierea ce-ar fi să mi-o dai...
De s-ar mai putea să-mi răsari în cale!

Aş veni la tine ca la Dumnezeu,
Cu sufletu-n palme, ca la Judecată,
Să-i picuri nădejdea în tumultul greu,
Să mă-nveţi să capăt liniştea uitată!

Tu ai şti să depeni firele tăcerii,
Ai avea şi leacuri pentru dorul treaz,
C-un surâs ai şterge umbrele durerii...
C-un sărut pe frunte, lacrimi de pe-obraz!

În privirea ta aş găsi seninul,
M-aş simţi copila veşnic ocrotită,
Vorba ta duioasă mi-ar topi suspinul...
Şi la pieptul tău m-aş simţi iubită!

De ţi-e dor şi ţie, fugi din Paradis,
Vino înspre mine pe raze de soare,
Dragostea de mamă, floare de cais...
Cerne-o peste mine ca pe o ninsoare!

Vino-n adierea vântului, pe seară,
Să simt cum în plete îmi răsfiri alint
Vino-n picărura ploilor de vară...
Curge-mi peste piele, dorul să nu-l simt!

Cerul meu, de-o vreme, a-mbrăcat pustiul,
I-au curs în ţărână stele căzătoare,
Timpul, pe la tâmple, mi-a vestit târziul...
Lumea mea, apusă, mult prea tare doare!

Port altar în suflet, cu icoane sfinte,
Candele aprinse, fum de lumânări,
Iar iubirea mea străjuie morminte...
Cu lacrimi şi gânduri răsădite-n zări!

Mama mea din stele, roagă-te de îngeri
Să-ţi aşternă calea-n visul meu curat,
Să mai pot fura câteva atingeri...
Braţelor preasfinte ce m-au legănat!

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul mamei

Privesc în rame chipul tău,
Candelă sufletului meu,
În amintiri, podoabe pline...
Mai face loc azi înspre mine!

Poiană verde-n horboţele,
Aleargă râul vieţii mele,
Prin flori târzii de lămâiţă,
Regină în priviri, măicuţă!

Se-aştern în rândurile pline
Zâmbiri de gânduri şi suspine,
Prin vocea-ţi, clopoţel de-aramă...
Mi-e dor! Mi-e dor de tine, mamă!

Stă scrânciobul în aşteptare
De leagă văile de soare,
Prin lacrimă de garofiţă
Sărutu-ţi chipul tău, măicuţă!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria

O, patrie, tu curgi prin trupul meu,
când clipa-nstrăinării mă atinge,
şi-n suflet îmi aprinde curcubeu
de gânduri care plâng numai cu sânge.
Pe tine, mamă, nu te mai zăresc,
frumosu-ţi chip a dispărut în ceaţă,
şi tot ce în trecut părea firesc
la margine de amintiri îngheaţă.

Doar mărul de la poartă, înflorit,
revine peste vreme-n amintire,
de-atâtea ori în mine l-am primit
cu crengile-ncărcate în neştire!...
Dar se transformă-n piesă de album,
în crengi nu se zăreşte nici-o floare,
rămas uitat la margine de drum
se zbate-n pânza de beton si moare.

Trec zilele şi parcă nu mai ştiu
ce rosturi m-au adus prin altă ţară,
pe alt tărâm de unde-i prea târziu
norocul să-l desfid a doua oară.
Tu, patrie, la mine te gândeşti,
am consulat într-un oraş mai mare,
când merg acolo, vechile poveşti
le-aud curgând pe tristele culoare.

Compatrioţi cu chipuri de oţel
şi cu trădarea aduntată-n sânge
mă-ntâmpină şi îmi vorbesc la fel,
când inima de doruri mi se frânge.
Sunt tot aşa nătângi, cum îi ştiam,
nepăsători, cu vorba lor lemnoasă,
iar uneori mă-ntreabă de vreun neam
care-ar putea să-i sprijine pe-acasă.

De-acolo plec cu sufletul rănit
gândind că n-o să mă întorc vreodată,
nu este-acela locul potrivit
unde să-ntrebi de mumă sau de tată.
Stau seara-n faţa mesei gânditor,
dar dorul meu rămâne pe afară...!
O, patrie, şi prea iubit popor,
e dorul care zboară către ţară!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai uitat...

Am mai uitat din când în când să trec
Prin universul ce te înconjoară,
Am tot uitat şi astăzi iarăşi plec
Şi-i frig şi ninge în a noastră vară.

Am mai uitat să-mi fii în amintire
Şi încercând din când în când să vin
M-atinge clandestin a ta iubire
Şi-n fiecare zi mai mor puţin.

Tot rătăcind prin dorul ce ne leagă
Doar am crezut că am şi bucurii,
Şi-am mai uitat să-ţi spun că îmi eşti dragă
Şi nopţile ţi-au devenit pustii.

Am mai uitat să-ţi dăruiesc o floare
În lacrimi ţi-am lăsat nuanţe gri,
Şi-n inimă rămâne-un dor ce doare
Uitând să uit de tine-n orice zi.

Am mai uitat şi poate-am fost departe
Gândind că în uitare îmi revin,
Cu inima rămasă jumătate
Am şi uitat... să mai trăiesc puţin...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie dor de-acasă...

Mi-e dor de iarba crudă, din poteci,
Pe care mi-am păşit copilăria,
De iernile sălbatice... şi reci,
De crângu'-n care cântă ciocărlia.

Mi-e dor de tine mamă... şi de voi,
Mi-e dor de teiul frunzărind în geamuri,
De lacrima căzută... dintre ploi,
Mi-e dor de vânt, de umbre şi de ramuri.

Mie dor de teama sărăciei crunte
De care am fugit aşa departe,
Azi, piatra ei, s-a transformat in munte,
Stă mamă, între noi... şi ne desparte.

Aici, departe, mamă, sângerez...
Mi-e sufletul... arzândă vâlvătaie
N-am timp, în noapte, nici să mai visez,
În zi, n-am timp să mai ascult o ploaie.

Aici, singurătatea-i peste tot,
Mă strâng nespus cătuşele tăcerii,
Am obosit... şi mamă, nu mai pot
O stavilă şi-un frâu să-i pun durerii.

Mi-e dor de-acasă, mamă... tare dor,
De pâinea care sta cu noi, la masă,
Muşcata înflorită, din pridvor...
Mi-e tare dor, mi-e dor... mi-e dor de-acasă.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertările

(Nici ieri, nici mâine, ziua cea de azi!
şi totuşi, azi, ivit prin rădăcinile-mi piezişe,
se rătăceşte-n aşteptările mereu prea crucişe!)

Iartă-mă, mamă! Mă iartă pentru
prea duioasele tale îmbrăţişări
dăruite mie, din care aiurea
s-a croit aripa-mi asta stângă
mereu prea verde chibzuită.
Iartă-mă, tată! Mă iartă pentru
prea lungile tale voiajuri din care
anapoda mi-a crescut ochiul ăsta
lăuntric luminat doar prin
văzul celorlalţi.
Iertaţi-mă, părinţi! Mă iertaţi pentru
toate visările neadeverite
prin mine - doar fata
(ne-băiatul) ce n-a spălat cu
truditele-i ridicări
neizbânzile voastre.
Iartă-mă, sine! Mă iartă pentru
cum te-am abandonat
în paragina gândului deşănţat
de singurătate, gelozii,
pe trotuarul ăsta înfundat
de contrasensurile egoului.
Mă iert deci, mă iert,
întruna curgând pe
deasupra aripilor mamei
nedezvăluite de coaste,
peste lacrimile albastre ale
ochilor tatălui,
şi-adorm, adorm
sub cortul şuierător al trunchiului meu
visând la
iertarea din veci.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!