Umbrele morţii

Ameninţă moartea şi seceră vieţi
Flămândă de trupuri în plină rodire,
Privim către dânsa cu ochi de asceţi
Şi crucile-mbracă în alb cimitire.

Îşi caută prada în tot şi în toate,
Ne cerne prin sită şi schimbă destine,
Stau clipe de viaţă de cer agăţate
Şi umbre tăcute păşesc prin ruine.

Se-ntunecă cerul de-atâta durere
Iar îngerii plâng pe umeri străini,
Cerşindu-Ţi speranţe, urcuş spre-nviere
Tu, Doamne ne iartă, nespusele vini!

poezie de Angelina Nădejde (26 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit şi curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerţi cu boală şi cu foame,
Cu moarte şi cu viruşii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli şi răi
Şi nu ne-am plâns greşeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriţi, în viaţă au luptat...
Acum îngenunchem şi-ţi dăm crezare
Şi Doamne, ştim că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Şi lacrimile noastre sunt amare.

Să ne unim în luptă, toţi, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă şi ne ai în paza Ta!
Plâng toţi cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

iartă-mă, Doamne,
mă caţăr spre cer
pe picioare de lemn
sunt suflet de humă
murdar de gânduri, frică, păcate
iartă-mă Doamne,
că plâng pe braţele crucii
păşesc către El şi paşii se pierd
printre cruci frânte de suflet
azi pier în stropii de sânge
căzuţi de pe crucea fiului Tău
zac la marginea lumii
în şuvoaie de lacrimi
la cap mi-au pus bolovani
să nu mă ridic şi să sper
iartă-mă Doamne
că plâng şi iar pier, la picioarele crucii
iartă, Doamne,
fiul tău, umil şi stingher

rugăciune de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auziţi? Ne plâng copiii...

Doamne, strigă omenirea, şi parcă te-ai supărat
Că ne-am înrăit de lacomi, răzvrătiţi ne-am depărtat
De cuvântu-ţi şi blândeţea, bunătatea ce ne-ai dat,
Ne-ai iertat, şi-am tot greşit... încă Doamne, ne-ai răbdat!

Cu odorul strâns de mine mă trudesc să îl feresc
De primejdii ucigaşe, i-alint chipul îngeresc,
Şi l-aş duce peste lume, într-un loc curat, steril,
Să-l botez în rugi pioase... sărmănelul meu copil...

Mă priveşte cu candoarea ce doar pruncii o mai au,
Cu doi ochi miraţi, albaştri, când măicuţe-ngenuncheau
Şi-şi plângeau copiii care au rămas printre străini,
Şi-i ascund că noi, adulţii, suntemi răi şi plini de vini...

Eu îl rog pe Dumnezeu să-i dea îngerii aproape,
Să-l vegheze zi şi noapte, eu să îl sărut pe pleoape,
Şi să-l liniştesc, să-l legăn pe frumosul meu odor,
Şi să-i spun că i-aş da cerul, pentru el pot să şi mor!

Auziţi? Ne plâng copiii sfâşiind inimi de mame,
Doamne, nu mai vreau s-asist la durere şi la drame...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de viaţă

Sunt clipe
când te iubesc
atât de mult
încât dacă te-aş săruta
ţi-aş lăsa sufletul
pe buze.
Sunt clipe cu dor
şi clipe
ce dor
cât o eternitate.
Sunt clipe
când
îmi simt durerea
umblând prin măduvă
şi cerşesc
un transplant
de bucurie.
Iubesc clipa
întâlnirii cu tine.
Cred că ne-a fost dat
să ne fim clipe;
clipa unuia
pentru altul.

poezie de Angelina Nădejde (3 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi negri

Mai străini ca niciodată,
Mai pierduţi ca nicioricând,
Se privesc doi ochi de fată
În privirea lor cătând.

Nu-nţelegem ce mai este
Nici e rost de întrebat,
Stau pe margine de lacrimi
Doi ochi negri, destrămaţi.

Poate cer vre-o evadare
Ori răspunsul inserat?..
Din adânc, odinioară
Zorii m-au cutremurat.

Plâng uimite mărgărite,
Roua spală umbre noi,
Ce se-alege din speranţe
Când sunt arse de cei doi?!

Urlă vântul a turbare,
Ceaţa dă năvală iar...
E prea mică dimineaţa,
Valul vine după val.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind ceresc
Cerul şi-a deschis soborul
- Lerui, Doamne, Ler -
Au pornit cu pluguşorul
Îngerii prin cer.

Merg cu pluguri de oglindă
Şi de giuvaier,
Toţi luceferii colindă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Vântul suflă cu lumină
- Lerui, Doamne, Ler -
În buhai de luna plină
Legănat in ger.

Patru heruvimi cu glugă
Albă de oier
Sub fereşti colinde-ndrugă,
- Lerui, Doamne, Ler.

N-au venit cu grâu la poartă,
Ci au rupt din ger
Stele mari ca sa le-mpartă,
- Lerui, Doamne, Ler.

Şi-n Florar de roade grele,
- Lerui, Doamne, Ler -
Va fi câmpul cer de stele
Tolănit sub cer...

Numai tu aştepţi în tindă,
- Lerui, Doamne, Ler -
Suflete ce n-ai colindă
Şi nu ştii Prier.

Nici un cântec alb nu vine
Fâlfaind mister,
Cu o stea şi pentru tine
- Lerui, Doamne, Ler.

citat clasic din Radu Gyr
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc!

Sufletul meu,
un câmp de maci
înfloriţi,
striviţi de copitele cailor
ce mi-au trecut în galop
prin viaţă.
Le-au fost lăsate slobode frâiele
rănind şi iar rănind petalele
prin cuvinte şi fapte.
Iar el,
sufletul,
câmp însângerat la apusul soarelui,
ajuns altar de jertfă
şi-a pierdut scânteierea.
Doar fumegă,
semn că ar fi ars
cândva
precum soarele.
Din când în când
luminat,
mângâiat de poezie
cum luna îşi mângâie cerul,
primeşte strălucire de la cei
cu care îmi împărtăşesc
trăirile prin vers.
Dimineaţa,
petalele spălate de roua
cuvintelor voastre
îşi revin şi continuă
să trăiască
şi iar să trăiască!

poezie de Angelina Nădejde (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În derivă

S-au strâns laolaltă în haite ca lupii
Şi-atacă flămânde de bani şi putere,
Ne sfâşie-n toate pe marginea gropii,
Iar prada şi-o împart cu-atâta plăcere.

Ne vând pe nimic tot aurul ţării,
Ne joacă la zaruri - profitul să iasă
Trăim zi de zi la voia-ntâmplării,
Legate sunt vieţi cu sârmă ghimpoasă.

Ne mor în spitale părinţii cu zile
Iar tinerii-ajung doar slugi la străini,
Bătrânii devin chestiuni dificile,
Copiii-s ucişi în parcuri de câini.

Se leapadă iute şi-aruncă din vină,
Pe vremuri, pe noi şi chiar pe-animale,
Nu ştiu să conducă şi atunci ne dezbină,
Paiaţe urcate pe morţi - piedestale.

Şi-n toată aceasta întinsă otravă
Pământul se-neacă în lacrimi şi sânge,
Plutim în derivă precum o epavă,
Pe-o mare-n furtună iar farul se stinge.

poezie de Angelina Nădejde (12 septembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă goală de gând

Mișcătoare cetăți pe căi cu ruine,
dune cu urme de soare scorojite de tâmpla vântului...
Cerne vipie cerul pe-un obraz biciuit de viață
brăzdat de-atâta umblet printre resturi de drumuri.

Alung din curgerea de nisip a clipelor
amintirea galben-aurie a cetății de vise
pierdute printre atâtea secole de răzvrătire.

Tremurânde, în zare troițe înconjurate cu garduri de ghimpi
și varul alb sub care cariile vremii ros-au viața de rod
ascut ghimpele trandafirului ce-a ridicat din pământ
seva de sânge din care plâng petalele
iar coaja de nucă străpunge tălpile cu durerea uscată,
amară, a umbletului veștejit pe-o cărare luminată de stele.

De-ajuns că vremurile aspre și seci plouă pe-obraji
reci ca de piatră. Înteleg graiul statuilor, greu
ca o tăcere mai gravă decăt zborul păsărilor
către sâmburele de cer din care răsare lumina...

La fereastră mai apune o stea într-o flacără plină și caldă
iar în palmă mai țin un fir de nisip
și-o lacrimă... goală de gând, fragila și dalbă ca un vis cu aripi...
doar cerul răsare-n privirea-mi și luna într-un loc de inimă
ca un corn auriu din care îngerii își beau nectarul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări târzii

Te-aştept în gara unde ieri,
Printre bagaje, trenuri goale,
Tu ai plecat spre nicăieri,
Eu rătăcind prin lumi duale.

Am scris pe suflet cu uitare
Zi după zi, rând peste rând,
De stau ticsite acum sertare,
Nu te găsesc măcar în gând.

De ce te-aştept? Să-ţi spun atât:
De te-am iubit, azi a murit,
Ai fost de îndoieli înfrânt!
Ce vreau să-mi spui? Că ai greşit!

Deşi nu cred c-ai să mai vii,
Să-ţi recunoşti atâtea vini,
Când mai sosesc trenuri târzii
Mai sper să fii, printre străini!

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări fără răspuns

Doamne, oare, nu-i prea mult?! Boli, războaie şi suspine...
Moartea iar a renăscut de sub lumea în ruine.

A pătruns subtil, tăcut, azi, în sufletele noastre.
Poate n-am murit demult. Plâng întinderile-albastre!

Ploi acide ne-au atins sufletul, cu cianură.
Talpa cerului zvâcneşte sub mormanele de zgură.

Plâng străbunii, plâng de dor, sufletul de-acum, i-nţeapă
Îngerii-au adus în zbor, veşti că-s cu-un picior în groapă.

Sufletul s-a resetat, diavoli le-au săpat în carne,
Nu mai au de aşteptat. E război într-ânşii, Doamne!

Moartea-i azi un giuvaer, poleit. Inundă trupuri
Şi îi poartă spre părinţi, dinspre viaţă, spre mormânturi.

Ce sclipiri, ce poleieli! Sunt gonaci după avere,
Dar zadarnic ce-au fost ieri – bogaţi, falnici, în putere!

Clopot în cuvântul tău... şi o zbatere finală.
Numai Bunul Dumnezeu carnea sufletului ară...

Va renaşte iar, dintre ruine, moartea, întrecându-se pe sine...
Şi ce rost, când toate-s trecătoare?! Numai morţii îi voi fi datoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi pleci, Poezie!

Vii, mai ales, când norii îmi vârtejesc prin viaţă
Cu versurile prinse în acele de gheaţă.
Cuvintele-s orfane de muză şi-n tăcere
Mă caută prin gânduri şi răscolesc viscere...

Şi dacă toată-n iceberg nu văd lumina lunii,
Tu îmi răsari sub gene şi îmi nunteşti păunii.
Pătrunzi printre ruine, desfiinţând hotare
De dincolo de lume, de dincolo de soare...

Nu ştiu prin ce minune înnobilezi cuvântul,
Epustuflant te-ncumeţi să te întreci cu vântul
Şi îmblânzeşti furtuna şi fiarele pădurii,
Metafore-ngenunche atacurile urii...

Ai armele cu tine şi nu sunt la vedere,
Silabele valsează-n alint şi în durere,
Vocalele vibrează în acolade-albastre,
Consoane stau de pază-n oceanele sihastre...

Mă porţi prin universuri, de mine, neştiute,
Unde m-aşteaptă stele, magii, să-mi împrumute
Şi din decorul static al stazelor letale
Tu mă învii spasmodic în clipe ireale...

Şi-mi cresc pe umeri aripi şi zboru-i la-ndemână
Cu iambii şi troheii alerg acum de mână
Şi timpul se opreşte în loc... doar eu cu tine
Schimbăm în bine răul şi dăltuim destine...

Să nu-mi pleci, Poezie, vreodată înspre nord,
Rămâi unde ţi-e locul, de când mă ştiu, în cord!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac alb

Adieri de suflet
pe fire de liliac alb…
Gustul buzelor tale
uitat pe o margine de vis…

Nopti cu stele
atat de calde
incat ploua
cu liniste…

Si …
atat de albe
incat chipurile noastre
par scanteieri
pe o catifea albastra.

Mirare in ochi,
chemari in tacere,
tremur pe pleoape…
maini intinse
spre trupuri
cu miros de verbina…

Asteptare…

Clipe prelungite
cu dor,
cu durere,
cu sarutari,
cu secunde
ce devin
tot mai des…amintiri…

Clipe care trec,
clipe care isi ard ecoul
in gesturi
de ieri,
de maine…

Adieri de liliac alb
pe suflete
ce se apropie obsesiv
de cifra… 1.

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu dă culoare pământului prin flori,
Mamelor, prunci spre mântuire,
Oamenilor, bucurie prin muzică,
Speranţă şi pace prin rugăciune.
Toate acestea le primim în dar.
Ce dăm noi la schimb?

poezie de Angelina Nădejde (16 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iarnă

De trei zile iarna cerne
Fulgi în straie de mătase;
Catifea albă aşterne
Peste pomi şi peste case.

Prin văzduh, ameţitoare,
Trec năluci de vânt purtate,
Cu lungi trene de ninsoare
Şi în alb înveşmântate.

Sus în cer, mii de ferestre
Se deschid lăsând să cadă
Peste sat, ca-ntr-o poveste,
Nestemate de zăpadă.

Iar în faţa casei mele,
Pe o creangă, ghemuite,
Stau tăcute turturele
Şi visează fericite.

poezie de Lidia Batali
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!