Îngerii cetăţii

Mamele nu mor niciodată...
Doar pleacă să se odihnească
dincolo... în odaia cu Lumină;
aici nu şi-au găsit tihna.
Candele incandescente cu lacrimi,
s-au stins pentru că au ars
fără oprire.
Iau cu ele durerile nemărturisite
şi clipele de bucurie pe care noi
le-am dăruit.
Izvoare din care curge mereu viaţă;
suntem înlănţuiţi de ele de la zămislire
prin noduri gordiene.
E ca şi cum ai desface pământul de ape
şi luminătorii de cer.
La asfinţit devin îngeri păzitori
peste cetăţile noastre;
noi reaprindem candelele lor
şi le aducem în rugă
la ceas de taină.

poezie de Angelina Nădejde (8 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă către Dumnezeu

Ai milă Doamne, de noi!
Fă să cadă ceva ploi!
Să mai scăpăm de nevoi,
Că e vai şi-amar de noi.

Pământul ăsta l-am udat
Cu multe lacrimi amare.
Întotdeauna el ne-a dat
Bogăţie în hambare.

Arde pământul sub noi.
Necazuri avem şuvoi.
Grânele pe câmp s-au ars,
Fără pâine am rămas.

Când copiii cer mâncare,
Pe noi sufletul ne doare.
Doamne, îţi cerem ajutor
Pentru bătrânii care mor.

La Tine, Doamne, ne-nchinăm
Până din viaţă plecăm.
Pământul de-l răcoreşti,
Rugămintea ne-mplineşti.

Până-n pământ ne plecăm
Şi din suflet te rugăm:
Doamne, nu ne părăsi!
Până murim te vom sluji.

rugăciune de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamele noastre - candele de lumină ce ard cu lacrimi

Daţi-mi o măsură să pot afla
durerile mamelor.
Fii pentru un ceas măicuţa aceluia
ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.
Nu-i rămân decât zile cu dor
şi nopţi ce dor.
Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează
copilul bolnav;
ai să pătrunzi în adâncul unui ocean
încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.
Sufletul contopit cu ruga arde
continuu.
Opreşte-te şi simte pentru o clipă
durerea mamei pentru fiul plecat
în lumea cu vise.
E o pasăre cu aripile retezate ce vrea
să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor
şi să-l salveze.
Prin măduva ei curg râuri de disperare
şi neputinţă.
Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut
aflat printre îngeri;
ascultă-i plânsul în noapte şi numără-i
suspinele.
A rămas golită de viaţă.
Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul
pentru totdeauna;
nu mai trăieşte ci doar aşteaptă
trecerea timpului.
În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede
puiul pierdut.
Supraveţuieşte poverii unei vieţi rămase
de trăit.
Stană de piatră aşteptând în tăcere trecerea
în lumea de dincolo.
Nu i-a rămas decât candela credinţei ce arde
cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea
de dincolo.

poezie de Angelina Nădejde (27 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Ploile-lacrimile cerului;
uneori de bucurie,
binefăcătoare
din dragoste pentru noi.
Alteori- de tristeţe;
curg năvalnic,
fără oprire
ca după o durere înabuşită.
Durere provocată
de noi oamenii
prin nesupunere
şi păcăt
înaintea Domnului.
Când apare curcubeul,
e semn de speranţă,
iertare
şi de împăcare
cu Dumnezeu.
Este puntea
între noi şi El
şi mâna ce ne-o întinde
spre vindecare,
îndreptare
şi pocainţă.

poezie de Angelina Nădejde (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi iubirea

În mijlocul lumii tăcute, învinse,
durerile îmi strigă să mă feresc
şi ce am iubit să nu îmi amintesc,
când calc printre visele noastre, ucise...

În taină, culeg un buchet de sclipiri
născute în dorul de mine, de noi,
cu grijă, 'l-aşez printre visele noi,
în şoapte de-ADOR şi în tandre priviri.

În vii sentimente, comori risipesc,
redând viaţă lumii-omorâte barbar,
cu gândul curat, ce-a uitat de amar,
pe crinii din suflet îţi scriu TE IUBESC!

Pe aripi de îngeri, în lacrimi fierbinţi,
trimitem o rugă, s-ajungă la Cer...
Mereu, în IUBIRE, e-acelaşi mister,
suntem mistuiţi de aceleaşi dorinţi...

Spălând cicatrici, cu balsam de IUBIRE,
brodăm gingăşii, în noi curcubeie,
un nou început, o nouă-odisee...
Şi Iadul rămâne... o biat-amintire!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine, pentru noi toţi, cei care ne petrecem viaţa cu marionetele, ele reprezintă fiinţe de care suntem ataşaţi, ca şi fiinţe vii, cu care ne putem identifica în întregime, cu toate forţele noastre şi cu toate gândurile noastre. Facem corp comun cu ele, cu gestica lor şi cu ceea ce exprimă ele.

citat din Gretl Aicher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec femeiesc

Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte "ele" ce slujesc pe "ei".

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ele, cărţile!

Ele nu ne întreabă, cine suntem şi cum ne cheamă
Ele nu ne întreabă, ce funcţii şi rang avem
Ele nu ne ascultă, când vorbim sau iubim
Ele ne dau vise, speranţe, lumină, nădejde
Ele nu ne trădează, invidiază, pizmuiesc sau urăsc
Ele nu ne fură, înşeală, păcălesc sau mint
Ele ne dau multe şi cer foarte puţin
De aceea să le iubim, să le îngrijim, căci neîngrijite
Nu ne vor mai da lumină, vor dispărea şi muri
Ele sunt cărţile, tăcute, care stau acolo, oriunde-o fi!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele nu trebuie să moară niciodată

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de iubire.
Pentru acel care are inima curată
Şi crede cu adevărat în fericire.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în lacrimi de durere.
Pentru acel care nu iubeşte viaţa
Şi nu ia de la ea nici o plăcere.

Cuvintele nu mor niciodată
Ele se preschimbă în flori şi miere.
Pentru acel care are grijă de natură
Şi are de la ea plăcere.

Cuvintele nu trebuie se moară niciodată
Chiar dacă uneori sunt uşoare sau grele.
Ele trebuie preschimbate în artă,
Căci arta e adevărata putere.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul bun

Cred că oamenii buni
se nasc buni-nu devin;
Sunt plămădiţi
din iubirea
a două suflete gemene
şi din dragostea
lui Dumnezeu
pentru noi.
Bunătatea unui om
se simte
în vorbe,
gesturi,
tăceri.
Se simte in felul
în care te salută
spunându-ţi
bună dimineaţa
precum
clinchetul unui clopoţel
sau
bună seara
ca şi cum
ţi-ar mângaia
sufletul.
Mereu zâmbeşte
iar zâmbetul lui
e precum
deschiderea unui boboc
de floare.
Îmbrăţişându-ne
o face ca şi cum
ar cuprinde Dumnzeu
pământul
cu braţele sale.
Omul bun
îţi face ziua bună
de dimineaţă
şi este
când îl întâlneşti
ca o ploaie de vară
peste pământul ars.
Este trimis pe pământ
să ne ridice
când suntem
îngenuncheaţi
de griji,
boli,
disperare;
Face toate acestea
în locul
lui Dumnezeu.

poezie de Angelina Nădejde (22 septembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva îmi spune că suntem incapabili să trăim până la capăt un moment de viaţă. Oricare. Că rămânem veşnic alături de ce se întâmplă, puţin mai sus, puţin mai jos de lucruri, niciodată însă în miezul lor. Că lăsăm sentimentele şi evenimentele pe jumătate neterminate, să atârne după noi, nedesăvârşite. Că n-am fost niciodată deplin canalii sau deplin îngeri. Că rugurile sufleteşti pe care am ars s-au stins la jumătate. Că am trăit în eterne tranzacţii cu norocul şi nenorocul.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu de ce

Eu ştiu de ce sunt atâtea planete pustii:
Dumnezeu a văzut ce-am făcut Pământului
Şi a regretat că l-a populat cu noi;
Celelalte vor rămâne curate,
Pentru sufletele noastre, pentru viaţa "de dincolo"
Una dintre ele trebuie să fie Raiul:
Fără poluare, fără stress, fără netrebnici...
Iar Iadul trebuie să fie o "gaură neagră" -
Nu cred că a mai sacrificat Dumnezeu
O altă planetă pentru el.
Sau poate Raiuri sunt mai multe...
Aşa ar fi şi firesc, dacă stăm să ne gândim,
Câţi îngeri nu şi-au găsit locul pe Pământ!
Sigur mama mea şi-a găsit Raiul ei
Şi ne priveşte compătimitor de acolo.
DUMNEZEU A CREAT LUMEA
NOI, AM DITRUS-O!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

poezie de Evgheni Evtuşenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fluturii plâng, nu-i aşa?

Plâng când văd petalele florilor
rupte de vânt;
în nopţi,
cerniţi
de singurătate
Plng când se îneacă în roua ierbii
şi in ploi;
când nu zăresc copii
purtători de bucurie şi viaţă
în jurul lor.
Plang când le este întrerupt valsul cu soarele
şi nu mai aud
simfonia pământului;
când le sunt strivite aripile.
Prinşi devin trişti,
se lasă ofrandă
şi mor.
Sunt simbolul
sufletului şi al femeii.
Ea - plânge în singurătate
când îi sunt ucise
visele.
Zborul amândurora
în lumină,
o zbatere pentru viaţă
şi de trecere în lumea
de dincolo!

poezie de Angelina Nădejde (1 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţie

Drumurile, pe cari nu le umblăm,
drumurile, ce rămîn în noi,
ne duc şi ele, fără număr, undeva.
Cuvintele, pe acre nu le rostim,
cuvintele, ce rămîn în noi,
descoperă şi ele, fără margini, făptura.
Luptele, ce nu le dăm,
luptele, ce rămîn în noi
ne lărgesc şi ele în taină patria.

Sămînţa, pe care n-o dăruim,
sămînţa, ce rămîne în noi,
multiplică şi ea fără capăt viaţa.
Moartea de care nu murim,
moartea ec rămîne în noi,
ne adînceşte şi ea tăcerea.
Şi pretutindeni prin toate
îşi pune temei poezia.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora exactă

Orice oră dacă e exactă,
Începe rău şi se termină bine
Echilibrul nostru se menţine
Pân-la prima cataractă

Dacă ai un ceas, să nu-l potriveşti
Să nu se producă nu'ş ce tragedie
Nu te mai uita, fix în bagdadie
Că ea nu e harta bolţilor cereşti!

Cată să-nţelegi, peste tot e-o lege
Face şi desface, noduri la destine
Noduri la cravate sau la intestine
Dacă tu n-o vrei şi ea te alege;

Nu mai răspândi vorbe de prisos
Zilele cu fluturi sunt mai numeroase
Că noi suntem doar, un pachet cu oase
Peste care viaţa toarnă sos;

Urcă-te pe scaun, ţine un discurs
Dacă te ascultă sau nu te ascultă
Orice chestiune cât e de ocultă
Se mai rotunjeşte pe parcurs

Rugineşte frunza de melancolie
Fă un sindicat doar pentru poeţii
Care şi-au vândut aurul vieţii
Ca să prindă clipa, când zefiru-adie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, cântăreţii leproşi

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecam capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mâinile noastre,
în zadar câinii ni se închină,
suntem fără de scăpare singuri în amiaza nopţii.
Prieteni cari staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise.
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!