Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Biblioteca în alfabetul morse

Cavou fără cruce, sub negrul blestem,
Cu sumbre celule, firide de gheață,
Cetatea tăcerii în care zăcem
Departe de lume, departe de viață.

Cu țipăt târziu, cucuvelele stranii,
Trecând prin nesomn de lihniți deținuți,
Ne sfâșie noaptea cu triste jelanii,
Ca plânsul copiilor noștri pierduți.

Deșarte, mor visele noastre pe rând,
Tiptil, deznădejdea ne mușcă, năpârcă,
Și zile schiloade se duc șchiopătând
Cu unul din noi, sau altul, în cârcă.

Dar surd, câteodată, s-aude ceva:
Un V ciocănit ușurel în perete.
Atunci tresărim, bucuroși că ne va
Purta pe aripă chemarea discretă.

Serafică orgă, destoinic strigoi!
Pereții par clapele claviaturii
Pe care măiestrele degete moi
Morsează cerește poemul culturii.

Și zidul dispare topit în azur,
Porniți peste vreme pe-o tainică punte,
Pioși ascultăm cu mulțimile-n drum
Cuvintele predicii Lui de pe munte.

Din nou patriarhii și sfinții apar,
Din nou Academos grădina-și deschide.
Prietene Platon, mai plimbă-ne iar
Prin lumea ideile tale splendide.

S-au strâns laolaltă poeții-n pridvor:
Pe mantie Charles, cu-amurgul Citerei,
Fantasticul Edgar plângând pe Lenore,
Mihai, strălucind ca luceafărul serii.

Un K deodată sări pe pereți
Și toate minunile-n gol dispărură.
Semnal de pericol e K, și, înceți,
Apar pe la uși temnicerii, cu ură.

Cu inima strânsă în gheare de fier,
Auzi cum pe-aproape scâșnește zăvorul,
Pe cine-ai mai prins, nemilos temnicer?
... Și-n noapte, un țipăt și-mplântă fiorul.

Cu lanțuri, și foame, și frig de nescris,
Celulele negre așteaptă, posace,
Pe furii ce rup din Eden interzis,
Regali, trandafirii luminii cu ace.

poezie clasică de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 16 decembrie 2017.
Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Citate similare

Lacrima de cristal

Departe în umbra visului tău oval
Fluture pe o petală
Eram o lacrimă de cristal
Dulce amară
Adânc adânc în inima ta
Cu viața care mușcă din moarte
Erai vaporul ce mă naviga
Departe departe

Târziu eram un râu de lacrimi
Sparte în cioburi de cristal
Corăbiile tale biruiau furtuna
Ispitelor mele deșarte
Noaptea adorm fără păreri de rău
De dimineață o să răsar din pieptul tău
Departe de moarte

poezie de din Labirintul de cristal, Fluturele de cristal (2014)
Adăugat de Gabriela Ana BalanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vine Crăciunul, porniți colindători

De moș Ajun pornesc colindători
Prin munții de nămeți făcând cărare,
Atâția pui de om porniți prin gerul mare
De la lăsatul serii până-n zori.

Cu glasuri de argint tăind răcoarea nopții
Să ducă vestea mare prin lume s-au pornit
E cerul azi sărbătorește, cu stele zugrăvit
Din casă-n casă vestea vor auzi cu toții.

Slobod dulce colind din glas neprihănit,
În miezul nopții cocoșul s-a trezit
Că a dormit prea mult își face singur vină

De la copii învață a domnului colindă
Și-ncepe ca să cânte în miezul cel de noapte
Și mii de-mpintenați duc vestea mai departe.

sonet de
Adăugat de valeriaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pian

Intre noi sunt decenii și culte,
Kilometrii sunt ce ne despart,
"INTERZIS" pe drum apar multe,
FINIȘ strigă, dar tu vrei iar START.

Noaptea canti la pian pentru suflet,
Pentru tine, pentru a fi ca atunci,
Când în codru dai viata la urlet,
Când în bratele lui te arunci...

"INTERZIS" pe drum apar multe,
Dar as vrea sa fiu magician,
Să-ți fur corpul din așternute,
Și la el sa cant, ca la pian...

poezie de
Adăugat de Vladimir GutanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vei auzi din nou: fii inima mea

vei auzi din nou: fii inima mea
simplu: deschizi doar niște canale
care din obișnuință nu mai duceau nicăieri
apoi îți arzi hainele

o piele febril descheiată
încă om
mâine poimâine doar mărturia lui poate amintirea
cu haosul ei frățesc: și mai mic uriaș inima și
așadar așadar devii a doua mea inimă
apropie-te

la toate acestea ce vei răspunde? fără un cuvânt
vei părăsi la noapte orașul
și absența ta: o cicatrice pe un perete de aer
micșorându-se din ce în ce

poezie de
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Insomnie

Ascult, meditez și aștept să-nțeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduți
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuți
din mame uitate sub gloanțele trase.

Și voci neștiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă crește un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldații mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viață,
purtând peste zâmbete stropi de venin
și măști de revoltă cusute pe față.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimiși prea departe,
ajunși amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viață spre moarte.

poezie de din revista Confluențe literare
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gândul ne poartă

E ziua unirii și iarna nu mai trece,
E frig afară și uneori mâinile nu le simt,
Zăpadă-i pufoasă și ai chef de ceva dulce,
Dar sper tu vrei și asta presimt.

E un chin să urci pe munte undeva departe,
Dar te gândești și timpul parcă fuge,
Inima vrea să meargă macar o jumătate
Și ajung din nou la râul care curge.

Ziua e scurtă și imediat e noapte,
Venim de pe munte că viața o iubim,
Ajungem în casă și vorbim în șoapte,
Zăpadă-i în ghete și e ceva nostim.

Frigul de ianuarie a o crudă soartă,
Dar ce să facem vara e departe,
Noi vrem pe văi gândul iar ne poartă
Și uneori zăpada ne desparte.

poezie de (24 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cu gândul la Olimp

În continuă schimbare
Este lumea pe pământ.
Unul naște, altul moare,
Toți se nasc și mor pe rând.

Cel bătrân pleacă din lume,
Se duce la locul lui.
Nou născutul mai rămâne
Să trăiască timpul lui.

Ca și omul, mai dispare
Tot ce crește pe pământ.
După un timp, iar răsare
În natură, nou veșmânt.

Totul este în schimbare:
Climă, aer, anotimp.
În univers reapare
Mult prea râvnitul Olimp.

poezie de (5 februarie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Ne vom iubi

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Și marea va urca din nou pe munte.
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe brațe peste a vieții punte.

Am să te plimb prin lumi necunoscute
Căutând Edenul ascuns în Amazon,
Vom rupe harta lumii doar de noi știute
Ce va forma simbolic al nostru blazon.

Vom înfrunta potopul din apocalipsă,
Povești vor scrie zeii, martor va fi timpul.
Cum o mica buturugă formează o eclipsă,
Iubirea ce ne leagă va răsturna olimpul.

Îmbrătișați o să pășim și – n altă lume,
Iar, Dumnezeu, mirat printre atâtea rele,
Există și iubire durând de atâta vreme,
Ne binecuvântează: Iubiți – vă până veți ajunge stele!

Ne vom iubi până soarele atinge luna
Și marea va urca din nou pe munte,
Când curcubeul va îmblânzi furtuna
Te voi purta pe brațe peste a vieții punte.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de ieri și de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul de ieri și de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în fața omenirii ca la o confesiune
și Dumnezeu m-a mângâiat și m-a învățat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriașă
și se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creșteau aripi de șoim, aripi imense
și zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
și nopțile erau diamante negre risipite prin deșerturi
cu ele am scris poeme în piatră și-n nisip
cu ele am învățat sa decupez culorile
și să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp crește în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu știe cât mă doare
cât aș vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi nășteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era așternut
și plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârșită declarație de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
și povești de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduiește prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveștile se vor scrie din nou cu sânge și lumină
direct pe sufletul și pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineți fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice ChescaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Magdalena Dorina Suciu

O altă Magdalena

Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
și ochii își fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireșe,
calc peste cioburi de icoană spartă
și nu mă rănesc...

Atunci când lipsești din mine, nici poemul nu-și deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
și oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce mușcă din noapte...

În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ținută între palmele tale...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Menandro

Pe calea lungă dintre doi
Îndrăgostiți de-o viață
Apar și umbre, apar și ploi
Și pete moi de ceață.

Copiii îi privesc zâmbind,
Le place a lor stare,
Cu farmec s-au trezit iubind,
Mai au o încercare.

Se țin de mâini, privesc prelung
La pozele pătate,
Așteaptă, Doamne, să-i ajung
În jungla de păcate.

De-aceea mă transform în leu
Și caut căprioare
Să le adap din curcubeu
Cu sânge din izvoare.

Și voi privi cum între noi
E dragoste și viață
Până când soarele în ploi
Depozitează gheață!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărțită la doi.
Și-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean și nisip mișcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare -i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foșnesc pe sub băncile goale
Doar pași de lumini - fulgerare.
Și ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit și apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri și de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng și ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Și lanțuri ne strâng tot mai tare
Și ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărțită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Și malul scurgându-se lent
Spre un sfârșit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut și uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Și-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Și plouă și plouă și-n noapte
Se-aude o ploaie de șoapte,
Se-aude un imn de furtună
Și fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Și flamura-aceluiași vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinți!
Vulcanice gânduri, fierbinți,
Coboară prin mine, în ploi
Și plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec și-adesea cuvânt.
Vă temeți de mine?! Plecați?!
De stâncă și val depărtați,
Cu pași risipindu-se-n vânt,
Fugiți de-al furtunilor cânt.

Ocean și nisip mișcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea și plângi,
De ploaie aminte-ți aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să știe,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieții, m-am stins.

Ocean și nisip mișcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Și-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărțită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală

o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Întoarcerea acasă

În sunetul roților vechiului tren
ce lasă în urmă al dalelor chin,
privești, visătoare, spre cerul senin,
iar drumul îți pare desprins din Eden.

Departe, prin nori, amintiri de demult
apar și se pierd, dar se deapănă-n șir,
aduse din timpul în care, ca bir,
mai lasă din cele păstrate prea mult.

Schițezi câte-un zâmbet la cele ce-au fost
trăite frumos într-o vreme când tu
credeai iubirea nu-și are un rost.

Atunci, ai plecat într-o lume ce nu
știai că e dură cu tine și cu
cel care-a ales al rămânerii cost.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima mea

Inima mea e un castel
Și te rog acum ceva:
Să nu pleci din el,
În lume, pe undeva...

Prin tine, inima mea
Respiră zi și noapte
N-o părăsi pe ea,
Nu te duce departe!

Inima mea e fericită
Când ești în preajma ei.
Se simte împlinită,
Iubirea să n-o iei.

Inima mea trăiește
Pentru-a ta, mereu bate
Și nimic nu îi lipsește
Când aude dulci șoapte.

Inima mea a prins culoare
Nu-ți găsește un defect,
A uitat de suparare
Ești mai mult ca perfect.

Inimile noastre, împreună
Pe veci, frumos s-au unit
Și-n această lume nebună,
Într-o zi... s-au întâlnit.

poezie de (19 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Artă poetică

Ploaia și
deodată stelele
s-au revărsat în afara cerului,
peste lume.
Unele s-au așezat
aici în marginea albă a paginii
și așteaptăse nască poemul
în camera tăcută cu pian,
sau pe strada îngustă a vechiului oraș.
Adun câteva sentimente,
le așez pe hârtie,
modelând cu grijă literele, cuvintele.
Îmi scot din piept inima
și le încălzesc la flacăra ei.
Întinde mâna,
poți să o atingi, să o săruți...
Ai grijă să o așezi la loc.
Din ea ies visele mele
ca niște păsări
care fac autostopul
către inima ta
cu sonete medievale.

poezie de din Îngerul albastru
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Florile de primăvară

am nevoie de masă trombocitară / corpul meu văzut
de deasupra norilor pare că se subțiază încet

în poveștile lui andersen a încetat să ningă semn că ceva e greșit pe lumea asta

//sunt singură în această primăvară cu picioarele amputate//

am nevoile de flori de primăvară care să iasă de sub pământul gras
să mă învelească într-o plapumă în care nimic nu e ce pare a fi

dependențele noastre s-au accentuat
ne apar elementele rare în vise/ visul ia foc

visele noastre de argon, xenon, neon și mai ales heliu

am nevoie de sânge curat pur / ca să privesc din nou florile de primăvară
cum își lasă capetele în jos/ în bătaia vântului solar

las cutterul din mână sa cadă pe parchet

// sunt singură în această primăvară cu mâinile amputate//

dar mă mișc liber

când deodată în poveștile lui andersen începe să ningă din nou/ mă cheamă jojo și am nevoie de florile de primăvară pe care să mi le prind în păr / când mă vor duce în racla de cleștar / înspre o pădure frumoasă / să mă conserv

mă numesc jojo si privesc seara cum oamenii ies din azile și unii din morminte/ de aici de la fereastra mea /cu toate florile de primăvară ce le poartă oamenii bolnavi în mâini / încă nu a venit primăvara.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cetatea reconstruită

Eu sunt ca o cetate pe munți reconstruită,
Acum pot să înfrunt furtuni și vreme rea.
Odată, însă, fost-am ruină părăsită,
Cu ziduri dărâmate și mult noroi în ea.
În jurul meu erau doar garduri sfărâmate
Și ferecate lanțuri la uși mereu aveam,
Ferestrele, de-a rândul, de vânturi erau sparte
Și într-o deznadejde amară mă zbăteam.
Dar într-o zi venit-a cu trudă de departe
Și-n fața-a mele ziduri stricate s-a oprit,
Un Meșter cu priviri atât de întristate
Când a văzut ruina în care m-a găsit.
A luat la rând, cu grijă, odăile cetății
Și ochii plini de milă în lacrimi se scăldau
De cruda-nfățișare - lăcaș pustietății,
De vânturile care în ele șuierau.
În miez de noapte rece, acele negre umbre,
Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,
Prin colțuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,
Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.
Și Meșterul milos ce sta în fața mea
Avea cu EL aduse atâtea diamante
Și-atâtea lucruri scumpe pe care le avea
Dorea să mi le dea în dar ales pe toate,
Dar cum să mi le-așeze și unde să le pună,

poezie de din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana DobrinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Viața-i scânteie

Viața-i scânteie din zei și din stele,
Fumul albastru din visele mele.

Dumnezeu contemplă din răsărit ființa,
Cuvintele însămânțează prin cruce credința.

Iubirea are inițiativă, rapacitate,
Ochii tăi în vise mă poartă mai departe

Până atârn o clipă pe-o frunză de stejar
Și-n toamna răcoroasă cu umbrele dispar!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce apar coșurile? Fii primul care răspunde!

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!