Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu

Ce sunt în fond; cel ce gândeşte
Şi, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp opreşte
Balanţa... în veşnic balansoar?!

Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voinţa...
Un sclav, că-l ţin, nu prididesc
Convins c-aşa-mi câştig căinţa?!

Ori sunt pretenţia că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veşmânt...
Un hazardat al întâmplării?!

Poate am şansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Şi-un vis de noi... din vechi eseuri...?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun şi mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supăraţi
nu doar pe mine: pe viaţă, pe fraţi;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt naşul:
plec şi îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i laşul.

Spun ce gândesc şi îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
şi îl păstrez doar în gând, liniştit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect şi nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o ştiu: talionul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate că ce-l cuminte-s Eu -
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Ei mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine -
Şi-n ochii prienenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

Lor nu le place amanta Mea...
Mie nu-mi place amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanta Mea...

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc -
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Sunt generaţia salutului pe stradă
Şi îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".

Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii şarlatani şi avari!
Nu uit c-am jurat ţării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!

M-am străduit cu sârg să fac o şcoală
Şi m-am dedat leal să împart ştiutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Şi n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.

Respect contractul strânsului de mână
Şi nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Şi plâng năpăstuiţii când mi-e bine!

Sunt un fidel, la cinste sunt statornic
Şi ţin ascunse proprii suferinţe.
Mă dărui tot aproapelui, sunt dornic
Să îi împart vise... ce-mi devin dorinţe.

Sunt melancolic, am iubite nostalgii;
Nu pot uita nicicând pe-ai mei, părinţii.
Plâng simţuri ce-s sublime în melodii...
Şi amintirile de oameni îmi sunt sfinţii.

Mă las pe mine să dau câinelui o pâine
Şi ţin cu suflet la prietenii de-o viaţă.
Mă încrâncen crez, c-aşa va fi un mâine;
Un pic din ce-s... când cald, voi fi de gheaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinci anotimpuri

Uneori sunt ca toamna.
Aştept să-mi cadă frunzele
Şi să uit tot ce-am pierdut,
Să uit şi toate luptele,
Să uit tot ce-am făcut.
Şi aştept să-mi iau zborul,
Să zbor în altă ţară
Până când m-apucă dorul
De-o viaţă-aşa amară.

Alteori sunt ca iarna.
Încetez să mai iubesc
Şi-ncep să văd în ceaţă,
Şi fac tot ce nu-mi doresc
Cu-o inimă de gheaţă.
Iar când regret şi mă opresc,
C-am făcut tot ce mă doare,
Acopăr tot ca să-ncălzesc
Cu-o pătură albă, mare.

Câteodată sunt ca primăvara.
Ascult cântecul unei păsări
Şi încerc să îi şoptesc
Să anunţe lumea-ntreagă
Că încep să înfloresc.
Şi încerc să dovedesc
Că am inima-n culori,
Mereu bună şi deschisă
Ca un câmp, plin de flori.

Apoi sunt ca vara.
Stau, mă uit şi mă-ntristez,
Şi-mi tot spun că îmi va trece,
Apoi mă-ntreb, oare visez?
Dacă-i cald de ce mi-e rece?
Şi stau singur într-un loc,
Având în suflet numai patimi,
N-având vise, chiar deloc,
Plângând mereu, dar fără lacrimi.

Acum sunt ca mine.
Visez, ascult, sunt iubitor,
Răspund mereu la ajutor,
Nu mai plâng, mereu zambesc,
Căci am tot ce îmi doresc.
Având în suflet doar iubire
De cum am fost, e-o deosebire.
Asta-i viaţa ce-o trăiesc,
Asta-i viaţa ce-o iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porţionări în pierdere

... partea mea, de pasăre uşoară,
îşi tot pierde din pene,
privirea ageră-i tot mai alene
şi totuşi, timpul zboară...

... şi câinele din mine, bun,
nici nu mai latră, nu păzeşte
ce-am, nu mai goneşte
nici stihii, pe-orice ne-bun...

... nici vorbă de vreun leu, rege,
căci scaunele-jilţ sunt ocupate
de mulţi alergători... palate,
îs multe, nu mai am vreo lege...

... noroc că i-am citit pe Platon, pe Seneca
şi gândul mi-a rămas îngreunat,
atât de greu că nu-mi poate fi, el, luat...
mă redescopăr singur, zilnic... Eureka!

PS
... şi ce să fac acum, să plâng
că nu ştiu ce fac alţii, ai mei,
ce sunt... nu, au fost, ei, zmei
şi n-au citit... cum oare se re-strâng...

... din pierderi, un întreg se mai ajung?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce combinaţie...

Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i şi lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănţuire de ergi înşiruiţi... conştiinţă?...
Cum nu-i şi fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i fiinţă?

Cum cuarţul, ce-n cristale ţine, e evident că de el ştie,
Cum şi carbon şi musca ţeţe au toţi tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... fiinţate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... şi nu scoici uscate?

Cum apa, ce-o ţin, nu mă-neacă, este şi lacrimi şi oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânţându-mi-se aleane?
Cum foc şi arde şi se-mparte şi-n inimi... şi-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mişcă, doar noi parcurgem ştiut drum???

Cum aerul omoară peşte, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-şi încreţeşte şi nu-i la nimeni clorofilă?
Cum ştie dragostea chimie şi cum chimia nu iubeşte?...
Cum omul este tot secrete şi nu ştie singur ce este?

Cum sunt un lanţ în răsucire şi nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate şi singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubeşte... Şi-i sunt geamăn?

Şi chiar de-aş şti multe din ele -c-am învăţat, dar de la alţii-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalţii
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc şi fum
Şi sunt pierdut şi eu şi-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce şi cum???"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pretenţii

Mă tot întreb
ce lumea vrea;
de ce iubeşte "complicat",
nu crede "sincer"... răspicat,
întortochind în van plăcerea?
... Nu intru-n joc,
sunt un afeb,
sau n-am talent de loc,
încerc să scriu
ce sincer simt
-cât nu e prea târziu-
fără să mint
şi-mpărtăşesc
trăiri -să nu se piardă-n timpuri
ca la fiecare- de-ale mele ghimpuri;
un "te iubesc"...
Dar nu trece mesajul,
nu sunt îndeajuns de snob,
nu am metafora microb,
nu-mi linguşesc limbajul...
sau poate
că într-adevăr nu merit
universalitate, popularitate,
neîncrezător ce sunt, abstract, necleric!?

În fond, că nu sunt epatant
nici nu e relevant,
că nu fac vorbele palate;
voi fi oricum al meu lăcaş
pe-o filă,
un înscris, răvaş,
ca şi mulţi alţii, o idilă,
o parte din eternitate...
În final... o umanitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu

De ce nu sunt creat la fel,
"Integrul ", dex-dicţionar...
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt, un eternel?

Îl am în minte, drept, semeţ;
Avea o alură de stăpân,
Esenţa, la superlativ, de bun...
Era timid şi îndrăzneţ.

Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot, ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învăţat...
Fructu-i sunt la maturitate.

Îl mai iubesc şi-acum visând...
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte...
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.

Sunt copia-i... nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simţ la interzis...
Sunt doar rebutul său, copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Dintr-o iubire-ntreagă,
Verigă a perechii,
Un numitor comun
Rămâne-n cartea vieţii,
Pentru că, fiecare
Lui însuşi este singur.

Rămâne fiecare
Pân' la sfârşitul său
Mai singur decât singur
În trupul vechi şi rău,
Lui însuşi, mereu singur.

Chiar morţii ce par vii
Şi cei încineraţi
Tot singuri sunt, cenuşă
Zburând către urmaşi
Te regăseşti iar, singur.

Şi câte mii de oameni
Cred că, printr-o credinţă,
Uniţi mereu prin cuget,
Aduc vreo biruinţă.
Degeaba, eşti tot singur.
Nu sunt mulţi, ci tot singuri
În timpul ipocrit.
Te retrezeşti iar unic,
Timp, condamnat la timp.

Hohotesc milioane
Ce fac un ton întreg
De râsete flambate
În gheţuri de dispreţ.
Dar, dintre milioane,
Tot singur te revezi
În reflectiva gheaţă,
Nu poţi să evadezi.

Eşti onorat de-o sută
De indivizi de vază,
Nu te vorbesc de bine,
Nici nu te venerează
Şi dacă întâmplarea
Te face prin ei, mare,
Tot singur te trezeşti
În ora care moare,
Doar cântecul, nătângul,
Te cheamă, mereu singur.

Dacă pe front de luptă
Cu încă zece, lupţi,
Trăieşti cu ei, alături,
Şi mori cu ei, pe câmp.
Tot singur eşti şi-atunci.

Nu poţi găsi perechea-ţi,
Nu poţi lovi destine,
Cä se anunţă clipa
Ce râde iar de tine.
E-acelaşi orologiu
Bătându-ţi la cap, singur.

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impas d-existenţă

Acum n-am nicio viziune
şi nu ştiu încotro s-o iau;
de pot să cer sau pot ceva să dau?...
Am pierdere de-nţelepciune!

Planificări nenumărate
ce le-am făcut dintr-o credinţă,
mi-au pus în faţă neputinţă...
Ideile-mi sunt dispersate!

Sunt bunul în esenţă,
am noţiunea de vinovăţie;
dau tot din suflet, dar cu bărbăţie...
Nu fac nimic din complezenţă!

Mă-ntreb pe drept
ce nevăzute sensuri am în lipsă;
de ce nu sunt vizibil, îs veşnic în eclipsă?...
Şi nu pot face parte din perfect!

Aştept inevitabilul,
să se producă, după al său patern;
să am decis ursită-n rai sau spre infern...
Sunt un umil de stoic, imuabilul...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definesc viaţă

Ce-o să mă coste lenea inerţiei!
Îmi pier timpul
cu ochi fixaţi aiurea,
neştiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconştient d-epuizarea avuţiei
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaşte în vreun fel vrerea.

Oare tu cum numeri...
şi ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porţi pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarţă,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoaţă
ce pare fără limite de timp, un bond!?

Mă păcălesc -şi zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbăteşte...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocoteşte
fără numerar,
imaterial... nici cel puţin un cuget.

Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
şi nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aş piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur aşa-zisă...
o ideală, interzisă...

Oare
sunt eu
... sau e doar viaţa
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheaţa,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuş... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.

Şi-n fond greşesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt dependentă de sport, în sensul că oriunde m-aş afla, încep ziua cu o porţie de gimnastică, de cel puţin 15 minute, iar dacă am mai mult timp, de 30 de minute. Chiar fac treaba asta oriunde, nu-mi trebuie musai o sală, pentru că sunt mişcări simple, de dezmorţire, de stretching, dar executate dinamic. Dacă am şi o piscină sau marea la îndemână, sunt şi mai fericită cu o porţie de înot. Îmi iau toate grupele musculare la rând şi le încălzesc, apoi le chinui până simt că îmi răspund politicos. Fac şi foarte multe exerciţii de mobilitate, inspirate din yoga, pentru că-mi place să mă simt elastică şi în for­mă.

citat din Mihaela Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puiul

Iată-mă ieşit din ou!
Cred că sunt un "cucurigu"
Şi sunt, sigur, un cadou
Pentru mama şi tăticu'!

Sunt galben cam peste tot,
Îmbrăcat în puf de aur
Şi tot dau mereu din cioc,
Fiindcă ştiu, sunt un tezaur!

Chiar i-am auzit spunând:
"Îl vezi cât de galben e?
Parcă-i un bănuţ mergând...
Să-l ascundem, repede!"

Şi m-au pus în cutiuţă...
Stau în casă la căldură
Şi, zilnic, dintr-o sticluţă,
Îmi dau boabe cu măsură!

Am şi apă, să tot beau,
Când mi-e sete după masă,
Şi îmi este, fiindcă Miau
Se plimbă mereu prin casă!

Zice mama că-i cuminte
Şi se jură că mă place,
Dar nu cred în jurăminte,
Fiindcă Miau e treaz, nu toarce!

Noaptea, singur, mai suspin,
Dar m-alină spunând: Păi,
Nu-ţi fie teamă, că vin,
În curând şi fraţii tăi!

poezie pentru copii de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistic

Mi-am depăşit deplin credinţa-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puţin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.

Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergenţe din neant, fără vreun rol.

Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viaţă-i avuţia
Şi vrutu-n viaţă-i tot... D-am inerţia
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!

Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuţiei pe scara de uman;
Orice credinţă pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!

Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Iniţiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.

Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de ştiinţele de mistic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!