Ansamblu
Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!
Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!
Ori sunt pretenția că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!
Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râs
- poezii despre gânduri
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sclavie
- poezii despre plâns
- poezii despre pictură
- poezii despre culori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.