Aho! Aho!

Bine nici nu s-a-nserat,
Noi cu plugul ne-am luat,
C-aşa-i de la Dumnezeu lăsat.
Alăturaţi-vă de perdele
Şi-ascultaţi vorbele mele:
-Bună ziua, doamnă gazdă,
M-ai primi să trag o brazdă?
- De ce nu, dragă băiete,
Vino-n casă, că am fete,
Fata mi-i de măritat,
Şi de mult v-a aşteptat,
S-o uraţi, ca să trăiască,
Dumnezeu s-o-nvrădnicească.
V-a poftit copila-n casă,
Să staţi cu dânsa la masă,
Că-i frumoasă, bat-o vina,
Ca luceafărul şi luna,
Când o vezi uiţi urătura!
La ureche zurgălăi
Să răsune peste văi!
Hăi! Hăi!
Aş mai ura că mai ştiu,
Dar mi-e sete de rachiu,
Dac-aş şti c-aveţi a-mi da,
O bucată de slănină
Ca de-aici pân-la fântână,
Şi-o bucată de cârnaţi,
Ca de-aici pân-la Galaţi.
De urat am mai ura,
Dar mă tem c-om însera,
Şi-avem a trece o pădure,
Unde sunt fete nebune,
De-aruncă-n noi cu alune,
Şi-nchid cărările
Tot cu dezmierdările.
Cred că v-am urat plăcut,
Ca să-mi daţi un leu bătut,
Cred că v-am urat pe plac,
Să-mi daţi jumate de franc,
Iar de nu vreo trei parale,
Căci e cinstea dumitale.
Ori mi-ţi da, ori nu mi-ţi da,
Noi ne-om duce, vom lăsa,
Busuioc mare crengos,
Rămâneţi, gospodari, sănătoşi!

folclor românesc, din Botoşani
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-ne ceva...

Dar mai daţi-ne ceva.
Daţi-ne şoldul porcului,
Din fundul podului.
Daţi-ne o bucată de slănină,
De aici până la fântână...
Daţi-ne, ce ne-ţi da,
Că de noi nu veţi scăpa.
Daţi-ne măcar parale,
Că luam uşa în spinare.
Daţi-ne un sac de prune uscate,
Să le azvârlim în aste guri căscate,
Şi vreo câteva poame,
Să le dăm la aste cucoane
Că sunt moarte de foame.
Şi vreo câţiva căţei de usturoi
Să le dăm la ai ciocoi
Fiindcă au poftit pe la noi...

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua noastră astăzi, domni bărbaţi

Ni-e tare dor de ziua când, fecioare,
Voi voalul marital ni-l dăruirăţi...
Iar în privire ne puserăţi Soare!
Ai noştri-aţi fost, atunci când ne iubirăţi?

La dulcea cununie-n altar sfânt,
Martor pe Dumnezeu îl vom fi pus...
Credinţă v-am jurat, dincolo de mormânt!
Lui Dumnnezeu, e rău că ne-am supus?

Pe viaţă, în rastel ne-aţi înjugat,
Ucis-aţi visul amăgit odată...
Cu zâmbet şters, în şoaptă v-am rugat!
Nu veţi mai fi aceiaşi, niciodată?

Vreţi, dragostea din noi s-o contestăm,
Şi, câtă zarvă izvodiţi deodată...
Dacă, de neiubire... ne-ntristăm!
Să nu-ndrăznim, să mai sperăm, vreodată?

Suntem eterna, slaba voastră parte,
Voi, fără noi, nimic n-aţi fi! Să nu uitaţi...
Nu ne ucideţi, nu ne daţi deoparte!
Tot ce ne-aţi luat, puteţi să ne mai daţi?

Ce dor ne e de-acei bărbaţi frumoşi,
De râsete zglobii, de altădată...
De mângâieri, de ochii languroşi!
"Iubito", mai puteţi rosti o dată?

Ni-e tare dor de soare în privire,
De noi să v-amintiţi... neinhibaţi...
Am adunat qintale de iubire!
E ziua noastră astăzi, domni bărbaţi!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (8 martie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hora

E frumoasă şi mireasa-
Ce te uiţi a vreme rea?
Hai, ţigane, cântă deasa,
Cântă, cioară, tropotită-
Dar când stau să-mi văd iubita,
Tot nu e ca ea!

Aoleu! când vânt de vară
Culcă iarba la pământ,
Când văd fete-n câmp afară
Şi-aud mierla-n crâng, vecine,
Nu mai ştiu nimic de mine
Pe ce lume sunt!

Hai, săriţi, flăcăi, ce sfântul!
După mine, că-i potop,
Bateţi cu necaz pământul,
Că tot el ne-nchide gura.
Daţi cu toţi tropotitura,
Tot mai scurt, şi trop!

Vezi aşa te vreau, băiete!
Fetelor, săriţi şi voi.
Uite-l, mă, între patru fete!
Ciudă, zici? De ce să-mi fie,
Ciudă-mi e pe lume mie
Numai pe ciocoi.

M-a plesnit şi ieri cu biciul.
Ici grămad-aş vrea să-l pui
Jos pe podini ca ariciul,
Şi să-i joc, ca azi la nuntă,
Care sârbă-i mai măruntă
Pe spinarea lui!

Zic aşa, dar facă-şi placul,
Că-i bătut de Dumnezeu.
Nu-i cu capul întreg, săracul.
Şi-o să-şi afle singur plata-
Ce-mi tot strângi, măi nene, fata,
Las s-o strâng şi eu!

Fă cu plosca încoa, voinice,
Dacă-mi ieşi ispită-n drum,
Sun-o întâi să văd ce zice!
Dă să-nchin, să-ţi zic pe nume:
Când ţi-o fi mai rău pe lume
Fie-ţi ca acum!

Vinu-i bun şi hora-mi place
Iar tu, Doamne, fă-mi ce vrei,
Numai pustnic nu mă face!
Fă-mă floare albă-n luncă,
Şi-apoi ia-mă şi m-aruncă.
Doamne, între femei!

Săriţi lume, că se-ncinge
Moşul Dinu, hoţ bătrân!
Uite-l, mă, că parcă-i minge!
Vă păziţi acum, neveste,
Că mănâncă, moş cum este,
Măr luat din sân!

Tot aşa şi-aşa şi iară
Şi ce-o fi să mai vedem.
Dac-or da tătari în ţară
Ne-om ascunde-n vizunie,
Daca nu, noroc să fie,
Că noi chef avem.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pluguşorul lui Decebal

Aho, aho, copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu lucraţi,
Lângă noi v-alăturaţi
Şi cuvântul mi-ascultaţi:

S-a sculat mai an
Taica Decebal
Şi-a încălecat
Pe-un cal ne-nvăţat,
Cu nume de Graur,
Cu şaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât viţa de groasă,
Negru ca cenuşa,
Şi-nvelit aşa
C-o scumpă harşa.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Şi de frâul cel ţinea
Decebal mi-l apuca
Iute ce mi-l desfăşa
Şi-l încăleca
Pentru a se înălţa
Şi-a se-nfăţişa
Pentru un cuvânt
La zeul cel mare
Cu chipul în soare
De pe muntele cel sfânt
Cu vârful cel mare
De pe acest pământ,
Cu-n nume de om
Simplu ca Ion
Ce-i spune Ionon,
De pe Kogaion.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Decebal s-a ridicat
Pe cărarea de urmat
Către Kogaion,
Cu streagul lupon,
Lângă chipul cel călit
De vânturi cioplit
De ploi limpezit
Şi de soare pârjolit
Al lui Zamolxe cel drept
Şi la vorbă înţelept.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

La templul de sus
Pus către apus
El s-a întâlnit
Cu praţii cei mari
Şi tineri şoimari
Ce au meditat
Şi îngenuncheat
Pe paturi de grus
Zile, săptămâni
Pentru ani mai buni
Şi zile senine
Că-s holde puţine,
Iar ploile-ntruna
Au distrus cununa
Căci de luni de zile
Câmpul e brumat
Iar văzduhu 'n-lăcrimat.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

După un lung sfat
La foc asezat
Cu praţii cei mari
Şi alţi bătrânari
Ce la apus a-nceput
Şi pân-la răsărit a ţinut
Au decis degrabă
Faptă să înceapă
Viile să arză
Loc mănos să iasă
Pentru holde noi
Hrănite de ploi.

Şi în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă loc curat
De arat şi semănat.
Şi-n curând s-a apucat,
Câmpul neted de arat,
În lungis
Si-n curmezis.

S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei
În coadă dalbei,
În frunte ţintăţei.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Ziua toată s-a lucrat,
Brazda neagră au răsturnat
Şi prin brazde-a semănat
Grâu mărunt şi grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.

Şi când lucrul s-a sfârşit
Iată, mare, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Şi ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Şi sămânţa a-ncolţit
La lună, la săptămână
Poţi să ţii auru-n mână
Şi să umplii care multe
Trase de multe cornute.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Şi se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Şi de-i grâul răsărit
Ori de-i spicul aurit.

Decebal iute s-a întors...
Şi din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum nu-i place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce te-ajută la iuţit.

El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Şi oţel a căpătat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Şi să facă seceri mici
Pentru copilaşi voinici.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Şi-a strâns fine şi vecine
Şi vreo trei babe bătrâne,
Care ştiu rândul la pâne;
Şi pe câmp i-a dus
Şi pe toţi i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.

Ei cu stânga apucau
Şi cu dreapta secerau
Şi prin lan înaintau
De părea ca înotau.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Alţii în urma lor legau
Şi clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Şi pe toate le cărau
În capul pământului,
Sub bătaia vântului.

Arie pe loc făceau
Şi grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Şi la moară le porneau.

Şi turnau deasupra-n coş
Grâu mărunţel de cel roş,
De sub piatra din covată
Curgea faină curată.

Decebal se bucura,
Zeciuială morii da
Şi voios se înturna.
Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârţâitul carelor.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

În cămară ea mergea
Şi din cui îşi alegea
Sită mare şi cam deasă
Tot ca pânza de mătasă.
Şi cernea, mare, cernea,
Ninsoare se aşternea;
Apoi pâne plămădea
Şi-o lăsa până dospea.

Şi pentru a noastră regină
Că ne primeşte senină
Şi ne dă carafa plină
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Colacei că învârtea
Pe lopată mi-i culca
Şi-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea şi... gata!

Atunci ea-mpărţea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Şi-mpărţea trei colacei
La copiii mititei.

Şi pentru a noastră regină
Că ne primeşte senină
Şi ne dă carafa plină
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu-An,
Holde mândre peste an
Decebal era-nţelept
Gândul zeilor cel drept
Dacă sfatul l-a urmat
Şi fapta a-ncununat.
Astfel să dea şi la voi
Ca s-avem parte şi noi.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Să vă fie casa, casa;
Să vă fie masa, masa;
Tot cu mesele întinse
Şi făcliile aprinse.
Şi la anul să trăiţi,
Să vă găsim înfloriţi,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna bogată
De toate-ndestulată.

Pentru a-l nostru rege
Ce-i viteaz cât zece
Ia sunaţi din zurgălăi
Să se-audă peste văi,
Peste văi şi peste ţară
Că acu e prima seară
Mânaţi măi flăcăi:
- Hăi, hăi!

Bucuresti, 31 Decembrie 2018

poezie de Ciprian Dragne (31 decembrie 2018)
Adăugat de ciprian_dragne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindiţa

Colindiţa nu-i mai multă,
Să trăiască cine-ascultă!
Sus la ceruri o-nălţăm
Şi la gazde o-nchinăm.
O-nchinăm cu veselie
Şi cu mare bucurie,
C-am ajuns seara de-Ajun
A bătrânului Craciun.

Sus, mai sus vom înălţa,
Ce-am ştiut noi v-am cântat.
Să rămâneţi sănătoşi,
sănătoşi şi bucuroşi!
C-am ajuns ziua cea sfântă
Când colindele se cântă.
Sărbătoarea lui Cristos
Să vă fie de folos!

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa la Moş Ajun

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, ne daţi?

Am venit şi noi odată
La mulţi ani cu sănătate
Domnul Sfânt să ne ajute
La covrigi şi la nuci multe!

Bună dimineaţa la Moş Ajun
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi ori nu ne daţi?
Ne daţi, ne daţi?

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urătură aferentă

Dragii mei, poftiţi la masă
Pe la cine s-o putea,
Să vă fie casa, ca să
Locuiţi cu drag în ea!
Masa plină de bucate
Împărţite în bucăţi,
Să puteţi gusta din toate,
Nu mai mult ca-n alte dăţi.
Băutura, după gust,
Să v-o toarne o puştoaică:
De la un pahar cu must,
Pân' la ţuica de pufoaică,
Iar la anu', care vine
Să mă-ntrebe ce-am de dat,
Am să-i dau, c-aşa e bine,
Fiecăruia un sfat...
De mă-ntreabă de Ion
Iliescu ce mai ştiu,
Eu le spun că umblă zvon
Despre cum că-i încă viu...
Gata! Mâine-ncepe greul,
Şi-ar fi bine să se ştie:
De-auziţi că creşte leul,
Nu-i decât cacofonie!
De urat aş mai ura,
Dar îmi pare lungă cale
Şi mă tem că va dura
Pân' la oala cu sarmale!

poezie de Grigore Cotul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

S-au plăcut şi s-au luat.
Cu nuntă!
Nuntă cu dar!
Darul a rămas tot
la bucătăreasă, lăutari şi guristă,
leat cu bâtu.
Pentru piatră nu le-a mai rămas un sfanţ,
deşi nuntaşii
le-au urat casă de piatră şi copii.
Neavând încotro-
şi-au suflecat mânecile
şi-au purces la modelat lutul.
Au ridicat din chirpici,
casă frumoasă,
călduroasă iarna, răcoroasă vara.
Avea însă o hibă: să nu vadă apa,
că se apleacă!
Când apele Dunării erau în Dulgeana,
casa nu mai era.
Apucase de le văzuse.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

De câte ori nu ţi-am dat flori
şi versuri de iubire?
Tu trebuia să te-nfiori
cuprinsă de uimire!

De câte ori nu ţi-am cântat
cu vântu-n faptul serii?
Tu trebuia neapărat
ecou să fii plăcerii!

De câte ori am adormit
la plopul ce ne-aşteaptă?
Tu ai uitat şi n-ai venit
să mă mângâi c-o şoaptă!

De câte ori am ascultat
un tril de ciocârlie?
Cu grai uscat tu m-ai lăsat
şi inima pustie!

De câte ori m-a răcorit
izvorul din pădure?
Te-am aşteptat, dar n-ai venit
şi-ţi culesesem mure!

Dar pentru ce "de câte ori"
când ţie nici nu-ţi pasă?
Mă străduiesc să-ţi dau comori,
să-ntemeiem o casă!

Iar dacă Spiritul o vrea,
că taina o deţine,
să fiu al tău, să fii a mea,
noi doi ne-om aparţine!

O să trăim cât ne-o fi dat
sau scris în cartea vieţii,
tu ca femeie, eu bărbat
drept cuplul frumuseţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugămintea din urmă

Eşti schilav tot! Un cerşetor
Te-ntorci acum acasă,
Şi ce fecior frumos erai!
Dar oricum eşti, ce-ţi pasă!
Tu vei vedea iar satul tău
Şi casa voastră-n vale,
Şi biata mamă-ţi va ieşi
Plângând în cale.

Şi eu rămân să mor pe-aici
Cu liftele păgâne!
Ah, parcă simt că n-am s-ajung
Să văd ziua de mâine.
Cu douăzeci deodată-n car
La groapă mă vor duce,
Şi, bun e Domnul, de-om avea
La cap o cruce.

Noi de copii ne ştim, şi-am fost
Ca fraţii, ba mai bine.
Eu de-am avut un singur ban
L-am împărţit cu tine;
Şi tu cu gura foc prindeai
Să-mi dai ajutorare;
Să-ţi răsplătească Dumnezeu,
Că-i bun şi mare!

Şi-auzi acum! De-or întreba
În sat de-a mea venire
Tu-n loc de adevăr să spui
Că n-ai de mine ştire,
Că n-am fost la un regiment
Dar spune-le ce-ţi place.
Că pentru ei ori viu, ori mort,
Totuna face.

Iar mamei Doamne, cum aş vrea
Credinţa s-o înşele!
Să-i spui că m-ai lăsat rănit
La Turnu-Măgurele,
Dar voi sosi cât de-n curând.
Ascultă-mi rugămintea,
Că mama, dac-ar şti că-s mort,
Şi-ar pierde mintea.

Tu s-o amâi cu zi de zi
Şi spune-i câte toate,
Ea e bătrână, n-are mult
Să mai trăiască, poate;
Şi pentru ce să-i amărăşti
Şi zilele puţine?
Că n-are-n lume bun şi drag
Decât pe mine.

Iar Linii, de s-ar întâmpla
Să vă-ntâlniţi vrodată,
Să-i spui că-s sănătos şi-aş vrea
S-o aflu măritată.
Tu uită-i-te-n ochi să vezi
De-o doare ori n-o doare;
Iar dacă vei vedea-o stând
Nepăsătoare,

Să-i spui că m-ai lăsat rănit
Pe umedele paie,
Că doctorul în carnea mea
Adâncă brazdă taie,
Că de dureri eu mă izbesc
Şi urlu ziua-ntreagă,
Şi c-am murit gândind la ea,
Că mi-a fost dragă.

Şi dacă ochii ei atunci
Mai tulburi se vor face,
N-o mângâia! E de prisos,
Te rog s-o laşi în pace.
O frunză veştedă nu-ţi dă
Cuvânt să zici că-i toamnă
Şi-o lacrimă în ochii ei
Nimic nu-nseamnă!

Şi-acum dă-mi mâna! A sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă salutare,
Şi-ajuns în ţară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul ţării să-l săruţi
Şi pentru mine!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când au intrat în casă nouă, toţi le-au urat mirilor "Casă de piatră!" Doar bunicul le-a spus: "O casă mai trebuie clădită şi după aceea!"

aforism de Paul Louis Lampert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O scrisoare de la Muselim-Selo

Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.

Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.

Mi-e bine-acum, şi-aşa socot
Că nu va trece luna
Şi-oi fi scăpat de-aici de tot.
Dar vezi te rog de una:
Să nu mai faci cum ai făcut
S-aduni la tine satul,
De veselă că ţi-ai văzut
Acasă iar băiatul!

Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi!
Hristos să-i miluiască!
Tu mergi la popa-n sat să-l rogi
O slujbă să-mi citească.
Puteri de nu vei fi având
De plată, vorba-i lasă,
Că-i voi lucra o zi, oricând,
La-ntorsul meu acasă.

Pe Nuţu vi-l lăsasem mic,
Cu creştetul cât masa -
O fi acum ştrengar voinic
Şi vă răstoarnă casa?
Făcutu-i-aţi şi lui la fel
Căciulă, cum am vrut-o?
Aveam o piele-n pod, de miel,
Doar nu veţi fi vândut-o?

Nevestei mele să-i mai spui
Să-mi cumpere o coasă,
Cea veche nu ştiu este-ori nu-i
Şi-o fi acum şi roasă
De când rugina scurmă-n ea.
Să-mi văd, o date-ar sfântul,
Cum cade iarba-n faţa mea
Şi-mi bate-n plete vântul!

Ea lupte-se cum biet o ştii,
C-aşa ne dete soartea,
Că şi noi ne-am luptat pe-aci
Cu greul şi cu moartea;
Dar l-a ajuns şi pe harap
Blestemele şi plânsul,
Că noi i ne-am ţinut de cap
Şi-ntrarăm după dânsul.

Şi i-am făcut, măicuţă, vânt!
L-am scos detot din ţară,
Măcar stătea pe sub pământ
Şi nu ieşea pe-afară.
Şi-am prins şi pe-mpăratul lor,
Pe-Osman nebiruitul,
Că-l împuşcase-ntr-un picior
Şi-aşa i-a fost sfârşitul.

Păi, ne ţinea pesemne proşti,
Să-şi joace hopa-tropa,
Că nu puteam să batem oşti!
Dar poate taica popa
V-a spus de prin gazeturi tot -
El cum şi-a dat juncanii?
Acum i-aş cumpăra, să pot,
Dar nu mai am, azi, banii.

Mă doare-n piept, dar nu să ţip,
Şi-aşa mi-e dor de-acasă,
Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip
Că vodă nu mă lasă.
Dar uite, nu e nu ştiu cât
O lună chinuită,
Şi-o să te strâng de după gât,
Măicuţa mea iubită...

........................

Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu,
Iubească-ţi-l pământul!
Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu,
Şi-mi ţin acum cuvântul.
Să te mângâie Dumnezeu,
C-aşa e la bătaie -
Şi-am scris această carte eu,
Căprarul Nicolae.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.

Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,
Din ţara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte!"

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi?"
"Pe-un om de omenie!..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Ioan Has
Comentează! | Votează! | Copiază!

Progresia Sfintei Treimi

Când nu mai am inspiraţie să scriu,
Ce-ar mai fi de zis?
Mă gândesc la ce nu s-a mai gândit nimeni.
De pildă, când a zis Dumnezeu să fie lumină,
Lumina s-a făcut singură.
Ce, te gândeai c-a scăpărat El?!
I-a lăsat omului să descopere scânteia
În sine.
De fapt, cred că la început
Lumina era dintr-o bucată,
Clară ca bună ziua,
Fără foc întrânsa. Numai pentru ochi;
Reglată bine, tot, treabă, rost...
Curată.
Până a intrat în cârdăşie cu focul
Şi-a-nceput să ardă, ştiu fetele cum e...
Mă mai gândesc la faptul că, la început,
Şi omul a fost făcut dintr-o bucată,
Căci l-a făcut Dumnezeu bărbat şi femeie,
Nu doar una sau doar altul, ce mai una, alta!?
L-a-mpărţit pe om în două, să nu fie singur
La Părinte.
Când a văzut ce prostie a făcut, a zis:
Bă, ăştia sunt ca oile: după una sar toate în baltă!
A deschis poarta staulului şi ne-a dat drumul
Pe drumuri, la înmulţire.
Parcă-L văd ţinându-se greu după noi,
Ca un păstor bătrân
După miliarde...
Iar Ei,
Doar Trei.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!