Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Ce înseamnă frica pentru o ţară;
Să-şi dea tot, trup, pentr-un popor,
Să-l aibă scut pe contur, sfoară
Pe margini... brâul salvator?

Popor, ce înseamnă; fără frică
Să-şi crească fii, s-apere ţară,
Dându-se tot, rege, vlădică...
Să fim NOI şi ce vrem... de afară?

Oare de ce străbuni slăvim
-Puşi poze în file de istorii-
Ce şi puţini de-au fost, iubim
Viteaz, nu frica? Ai noştri!... Glorii!

Ori, doar străbunii au fost popor
Şi nu ne-a mai rămas o ţară,
Dacă în prezent -nu viitor,
Neştiut-... frica ne doboară?

Ne pierdem fiinţa zi de zi,
Laşi, pierdem până a începe;
De-o frică, fără a şti ce-o fi?...
În jur, sunt toţi buni!... Noi, otrepe?!?

Intrăm perdanţi pe stadioane,
Putori, fricoşi -că-s mici sau mari-
Şi-n muncă creăm doar... baloane;
Idei fabricăm, din guri... tari!

Suntem retivi, doar narcisişti,
Cu frica de acceptat idei,
Neştiind că nu putem; artişti,
A conturna adevăr!... Noi, zei!

Nu învăţăm din experienţe
-Ce alţii, în jur, le-au petrecut-
Şi rău fricoşi de competenţe,
Nu le asumăm; furăm ştiut!

Păcat, doar suntem toţi egali
-La fel de înalţi- noroc ne pică!
Neîncrezători potenţiali;
Pământ, de Soare, n-are frică!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada prostului... fără sfârşit

Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aştepţi la recompensă;
Nici cel puţin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?

Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aştepţi să-l ai fidel;
Nici cel puţin că-i speli păcate...
Ce ţi le pune-n cârcă... el!

Când prostului mai dai o şansă,
Să nu te-aştepţi să recunoască
Nici cel puţin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?

Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aştepţi să-şi plece capul...
Nici cel puţin să-şi ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispăşeşti... Ţapul!

Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aştepţi la modestie;
Nici cel puţin c-a înţeles
Că-i doar bun simţ... nu măgărie!?!

Când prostului îi spui deştept,
Să nu te-aştepţi la vreo favoare;
Nici cel puţin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!

Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aştepţi s-o demonstreze...
Nici cel puţin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?

Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aştepţi la argumente
Nici cel puţin... Nu-şi are rost;
EL, umple săli de... parlamente!

... Şi cum nu-i singur, are adepţi;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza şi iarba-s, de inepţi!
Cert; poţi să te adresezi... oricui!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal... patriar...hal

Există castul bestial,
Adică bestia în alb...
Preafericitul nostru dalb,
Patriarhatul imoral!

E cel cu totul aurit
Topind şi morţilor inele...
Bărbaţi, femei, încă-n obiele,
Ce-şi pleacă lui capul, smerit.

E poli... trucul, plin de truc,
Ce joacă poli patrafir...
Un securist mai abitir
Ca frunza de stejar... De nuc.

E orto... doxa impostoare,
Adică, se erijează în cap...
S-adune averi cât nici nu-ncap
În catedrale încăpătoare...

... Ce-ar vrea, pe banii mei, ai tăi
Şi apoi să spună "E de la mă-sa!"?
Cum şi Merţanele-s carosa...
La Preaperfidul, vechi vulpoi.

N-are nimic din sfiiciune,
Lui Dumnezeu nu-i portavoce.
E animalul hâd, feroce
Se hrănind din înşelăciune.

E sfidător şi întinde mână
Să i se pupe, să primească...
Că le el haina preoţească
E să-ţi ia sângele din vână.

El, este şef de atâtea moaşte,
De apa chioară din butoaie.
La proşti, e aducător de ploaie...
Iar de nu-i dai, nu te cunoaşte!

E plaga neagră de întreg neam,
Ce-l vrea ţinut în neghiobie.
E cramagiu cu vin de vie
Şi şef turist... de-al lui Adam.

E şi de Mall proprietar,
Căci cu el toţi o lasă moale.
E-autorizat să vândă ţoale,
Icoane, lumânări... El doar!

Şi-a luat păduri, mii de hectare,
Conace, vrea oraşe întregi
Şi-ţi dă el loc să stai, s-alegi
La cimitir... Că-i căutare!

Nu-i numai o nouă relicvă,
Ieşită de-o hazna fetidă...
Este precum la pom omidă,
Ce din crez roade... o goală tigvă.

N-are nimic din duh, iubire.
El, Luciferul, doar urăşte...
Ne-ar vrea şi iadul să ni-l căşte
El, Tartor la intrat, ieşire...

Se vrea la ţara mea pedeapsă...
Blagoslovitul îl refuză
Către popor, cu minte obtuză,
Ce şi-l slăveşte... să-l slujească!

Şi-a luat şi aer de tiran,
El să ne spună cum să fim,
Cum să trăim, ce să citim...
Să fim mai troglodiţi, aman.

Dar îl blestem şi lui să-i fie,
Aşa cum mie îmi doreşte
Şi, Dumnezeu să-l facă peşte...
Cu abis de-ocean... împărăţie!

Pedeapsa mea... la Preacurvie!!!

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;
Averea neavută înainte-i căpuşă,
Făcută colos din cadou de mătuşă!
E el, asasinul din fund, malversatul
Rânjind că-i străjer pentru voi..." El e Statul"!?
Zăganul cu ochi de acvilă venală
Ce vrea ţara LUI, doar a lui toată, goală
Şi neam pustiit pe tărâmuri vecine...
Buboiul de rău, pretinzând "Vă vrea bine"!?
E bestia hâdă ce vinde chiar ţară
Şi voi, un popor, vă percepe în fiară;
Să moară oricine, doar el să respire...
Blestem de Satană, vă vrând nimicire!
E şi-un colectiv, o partidă, partid
Puroiul politic stârpind individ,
O hoardă infamă ce-n rob vrea popor
Să-l aibă unealtă în cozi de topor!!!...
E el, diplomat, te vânzând la duşmani;
La el nu-i onoare, e-un număr de bani,
E hidra ce ia, nici nu ştie ce-i plata...
Şi întinsă-i pe-o ţară... "Persona non grata"!

Ţara mea, ce păcat... Şi le vreau judecata!

PS
Doar numiţi-i, c-aveţi definit... entitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avocat... etno

Banii-s înainte, ca-n curvie;
Trăieşte din ticăloşie!
Egal i-e de câştigi sau pierzi,
Căci are punga, să-i dezmierzi.

Îţi spune, la cât ceri, să dai,
La cap cât trebuie să sai!...
Pierderea-i notorietate;
Tărie în perversitate!

Cu-ardoare multă se implică;
Alegerea-i e-n politică
Mai abitir ca orişicine
Cu furtu-n sângele-i, din vine!

E sigur c-apără minciună,
Veşnic cu etica-n ranchiună.
La orbi le ţine pledoarii...
Justiţiabil... de hoţii!

Îi proslăvim -un anacronic-
Zidind minciun-arhitectonic
Cu rezistenţă la seisme,
Îmbârligaţi cu toţi în schisme...

Unica breaslă imorală,
Ce proşti, o credem imortală,
Neştiind să ne facem dreptate...
Uitându-ne autoritate!?!

Ne purtăm singurii păcat
Cu crez stupid în avocat
Şi-n gaşca lui, o eretică;
Păgâna lumii-n... politică.

Că-s singuri fără jurământ,
Avizi de-avuturi, de pământ,
"Oneşti", jurând că nu ei fură...
Că nu pun mâna... dau din gură!?

Nărav e-n sânge, gust de-a vinde,
Mai mult, el totul ar pretinde;
N-are scrupul... nu-i scrupulos...
Ţel îi e să-ţi stoarcă os... de ros.

Pierzarea ta-i câştigul lui.
Recurge în apel, să sui
În horă cu judecători;
Dosar legat, cu multe... sfori!

V-atacă văz cu robe negre,
Înconjurat fălos, de pegre,
Se răţoieste la confrate...
Te lasă, dacă-i dă o parte!

E ţara Pontei cu găina
Ce crede că Năstase-i... "prima"
Cu ouă şi că-i numai el
Mie şi ţie, avocăţel.

'n final, vedeţi în viitor!
Faceţi dreptatea voi, popor?
C-aleşii i-aţi numit tot voi;
Stampila le punând, la boi...

... Că legile au o raţiune
De-un parlament; înşelăciune
De avocaţi, toţi, făr' de şcoală,
Stând tolăniţi, să umple sală...

... Să n-avem altă haită-n loc,
Sortiţi doar lor, fără noroc;
O turmă de ciobani mişei
Cu alţi măgari, tot dintre ei!...

Întoarceţi timpu-la-nţelepţi,
C-aţi avut "Sfatul de Deştepţi"!
Strângeţi iar mână de la mână...
Refaceţi ţara, iar, stră... bună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circuit închis

E "n-are"
pe stradă,
nici pentru mâncare
şi-ar vrea să fumeze
... şi n-are ţigare
şi face paradă
ţinând metereze,
să-l vadă oricine
că nu mai e bine...
Nu mai are ruşine.

Dar răul e altul,
căci stând
fără vlagă,
ajunge să creadă
că nemaimuncind,
umbrind doar asfaltul
... scuteşte din greu
şi ban nu-l mai costă
şi munca-i corvoadă...
şi ciclu-i mereu
o viaţă onestă
de bun... derbedeu.

E totuşi e-o hibă;
că nu mai rezistă,
s-a dus şi nevastă,
copiii nu-l vor...
din casă colibă
şi-a luat, c-a vândut-o
pe spirt
din canistră...
soţi-a bătut-o
şi altă năpastă;
s-a dus ajutor
şi nu-i loc de vis,
că pat nu mai are
şi casa-i un birt
şi boala-i în floare...
Circuitu-i închis!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

-O, tu, măreţ popor, ce ai în gene eroism de dac
Cum poţi umil să rabzi tot ceea ce neghiobii-ţi fac?
Profită mulţi de-a ta credinţă, o văd ca pe-o slăbiciune
Uneori ei râd de tine, chiar de eşti la rugăciune....

-Un popor ce are în vene sânge de dac şi de roman
N-are frică nici de moarte, darămite de-un duşman
Mulţi cunosc şi ştiu prea bine că-s popor de-nvingători
Însă uneori, se pare, sunt lovit de trădători!
------------------------------------------------------
Asta este partea slabă a acestui brav popor,
Că-ntre timp, pe trupu-i sfânt, apar des cozi de topor!
Cum apar, deja se ştie, nu-i prea greu să pomenesc
Ei se vând cumva ca Iuda, trădând neamul românesc

Blestemaţi să fie aceea, ce-s lipsiţi de-orice credinţă
Şi-i aţâţă pe români, fără pic de elocinţă
Iar de au gânduri ascunse faţă de poporul meu
Nicicând n-or avea izbândă, că-i iubit de Dumnezeu!

poezie de Ionel Popa (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema mreajă

... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, aşa la o şuetă
şi m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă,
cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alţii... altfel, dacă mai dau fără să ceară, mai crează fericirea,
iar bunătatea, ce-au primit-o-n dar, dacă o răspândesc, OM mai există
şi gândul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine... de suflet mai persistă,
să nască pururi puri urmaşi... să-i îngrijească precum şoimul mesager,
să ducă crez că LUMEA-i mică rău de tot, ca să-şi mai facă rău, e-un punct pe cer...
că-i este greu şi lui, cu atât neant, să ne mai poarte atâta grijă, deja ne-am făcut mari
şi nici pericol nu ne Paşte, căci ne-a dat El un fiu martir, să n-avem adversari...
şi-ntr-un final mi-a spus că pot să-l cred, să nu mă îndoiesc că ne vrea bine
sincer, nerăstălmăcit, iar dacă ură vrem, ne lasă-n plata sa şi nu mai intervine,
fiindcă aşa se spune; "nu poţi lumina ce-i clar, căci nu se vede raza, doar se simte
de o laşi să treacă, să dezgheţe frost, că întunericul se învinge doar cu... minte!"...
... aşa că i-am răspuns că-i totul precum vrea, că-s numai eu greşeala,
că nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, mă închinând numai doar când boala,
sau nenorocul meu, în egoismul de-a fi cel ce reuşeşte, cere, chiar cerşeşte,
uitând că spirit spune; "dacă vrei să ai, nu cere, lasă-te pe tine, dăruieşte!"...
... şi-am rămas singur, pe neaşteptate, în noaptea lunei pline, stând pe plajă
cu ochi lucind spre apa ce se varsă-n cer... ce i se spune orizont... A fost o vrajă!...

... iară pe lanţul de la gât, în loc de cruciuliţă am un cuvânt, lucind ca diamantul... "mreajă"!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decis

Am umplut un râu de lacrimi,
Cu el planeta-i inundată.
Mi-am plâns amarul, îs plin de patimi...
Din mine, marea e sărată!

Sunt stors de vlagă din străbuni...
Tot ce-am avut, mi-au luat cu japca
Şi sunt minţit, că ei sunt "buni";
Precum, ei-s ziua şi eu noaptea.

Mă păcălesc nenorociţii,
Că-i un alt timp şi sunt de-ai mei...
Subjugă... îndobitociţii!
Pe ei îi alegi, de vrei, nu vrei...

Mi-au luat avut de la strămoşi;
Din furt, au aură şi nimb.
Pe boala mea, sunt sănătoşi...
În vorbe goale viaţa-mi plimb.

Tot ei mă judecă, pe bani;
Să spun, de unde totul am?!
Mă mint de douăzeci de ani...
Zâmbeau parşiv, când îi votam!?

Sunt hoţi, inepţi, anagramaţi,
Se ţin în găşti, jucând "partide"...
Din banii-mi dorm şi-s îmbrăcaţi;
Geambaşi de suflet, minţi perfide.

Atâta ură am adunat
Şi am puterea să-i înfrâng.
Sunt toţi, pământ, o apă, un leat...
N-o să-i votez... să nu mai plâng!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

Şi nu găseşti, iar, cine să-ţi fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Şi furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!

Revii scârbit de tine, te pipăind ce eşti
Şi-ţi juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrăţişând pe-ai tăi şi alţi ferici, că vii
În ţara ce te aşteaptă; doar tu să o primeşti!?!

... Uitând de măscăricii, din naştere... prosteşti!!!

PS
Când ţară n-are grijă de mine, individ
Şi Stat de vorbe goale, ce tot eu ţin, mă fură,
Iar un popor, ce-şi zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Şi "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar, total ex... temporal

Dacă tot ştiu ce-i bine şi-mi vreau mie
Şi tot eu fac ce-mi sunt nevoi şi datorie,
De ce s-aleg pe altul ce nu sunt, nu face,
Şi să-l plătesc, să-mi stea, pe bani... Ei drace?!

Şi de-l aleg, de prost, sau din prostie
Şi apoi mă-nşeală, c-are Stat şi Primărie,
Că-s ale lui, din mă-sa şi din cinste...
De ce-l accept rânjind, cu balele prelinse?...

... Că-l văd făcându-şi laba pe ciolan
-Un altul şi altul, ros din nou, din an în an-
Se îngroşând pe munca mea şi-a mea idee...
Se pretinzând că el mi-e poarta... şi-are cheie?!

Chiar că-s nebun, nu-i nimeni să mă lege,
Că-mi pun în spate un parazit să-mi facă lege,
Să stau cu capu-n jos, să tac chitic...
Că vorba-i el, doar el şi-s eu... nimic...

... Bun doar odată, păcălici la patru ani,
Să-i fac din nou un credit, pentru bani,
Să-l pun pe-un scaun, fără cap; în loc, ştampilă!?...
C-ar fi al meu şi eu al lui... Îl am de pilă?!?...

... De ros de unghii scrijelite-n multă trudă,
Piliri de dinţi să-nghit neamestec, îs paparudă
Îndobitocită, nulă, oarbă, mândră tare;
C-aleg eu cioclul, democrat de înmormântare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihoză?!

Sunt vizitator
într-un ospiciu
cu personaje tot cât un popor
şi circumferinţa cât o vamă;
unde cu toţii ţipă din interior
că se simt bine,
da-ntr-o nebunie de-o psihoză maniacală în plin exerciţiu
de convingere a deţinerii adevărului de pus în ramă,
stând atârnaţi să pavoazeze pământul cu reclamă,
fiindcă pe-afară ca un mărăcine
plin de ţepi, mai mult un fel de-aruncător de săgeţi
otrăvite de către nişte aşa-zişi isteţi
-spune masa de pacienţi
gesticulând, ţipând-
se practică nedreptatea închipuită... dup-un bolnav tipic,
fiind locul unde nu-i nici vorbă de vreun diagnostic
sau e refuzat ostentativ! Cu toţii-s genii, sunt potenţi,
deci vindecarea nu se vrea, că-i lumea lor... şi-i din străbuni, se pogorând!

Deci se practică cu succes medicina într-un soi de decadenţă
c-o imensă doză -în funcţie de şpagă- de indiferenţă,
totul se administrând de nişte... organe aşa-zis locale(?)
după mai multele petiţii
prin răspunsuri lapidare,
printr-un grai cu multă violenţă;
căci totul se clădeşte pe bază de ambiţii,
cu mitomania-n semn de bun prognostic
şi unde cleptomania-n lipsă, e-o dovadă d-impersonalitate, ceva moale,
neînsemnat de mic...
Iar de se strigă din exterior, din jur se-oferă ajutoare,
se insistând chiar şi prin porta-voce
că-năuntru se fură -şi-o fac şi cei ce fug şi care mult prea mult se-njură-
nu-s pedepse!...
se păcălesc, plătesc cum să se mintă,
se-aleg nu pentru a-şi face vreo dreptate;
doar se plesnesc
când se găsesc
la apă jucând lepşe
şi nefiind nicio şansă... doar scuipă ades prin garduri
să-mprăştie endemia...
Şi ăştia sunt doar "soft", nu "hard"-uri,
nu vor legaţi, vor "free",
să circule afară,
să strige "Omenia
unde-i? Vrem para egalitate,
să fiţi ca noi... Şi noi, noi voi!...
C-aşa-ţi promis... Dreptate!"
Şi mulţi îs negri; laii care-şi fac copii cu mii,
se spală rar aşa-ntr-o doară
şi strigă c-au nevoi!...
Ăsta-i răspunsu-atroce;
ei zic într-una c-au dreptate,
că nu-i niciun ospiciu, e doar o oază-n vis, un loc de-nvăţătură
şi lumea, ea, e nebună-n jur!... Voi, sunteţi impostură,
că lauri nu se-acordă seminţei de posteritate?!?...

... Să fie o ţară, vreun popor... O parodie?... Şi loc şi pacient, îmi sunt... soră şi frate???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relicto corpus

Am parcă evitat tragismul să nu-mi inspire an ce-ncepe,
Să nu mă năpustesc cu suflet rănit, să-i caut oblojiri
Cu leacuri noi de vorbe goale l-atâtea plinuri de-amintiri
Copilăreşti, vizionante despre trecuturi... Printre otrepe!

Dar părcă ură, ne voită, se urcă-n mintea-mi prinsă-n mreje
Printre minciuni care se poartă din poartă-n poartă adevăr,
Spus fără noimă -martor mort- "că nu-şi iubeşte fir de păr"?!?...
Şi-adulat propriu, brusc, se schimbă... Din drept în cancer, în vârteje!

Simbolul vieţii scris pe pânze celuloidice, crez, tot
Se risipeşte-n dos de palmă -ce-ar fi fost mângâieri perfide-
Şi ascunsul hâd iese din mâzgă, tentaculează din firide
S-omoare cast, pentru avut! S-ascundă idol lumii... Mort!

Ca-ntr-un conclav de adulatrii ce nu i-au fost nicicând aproape,
Apar din neguri -gând rapace- duhovnici fără spovedire
Ce-ar adora văduvei "scumpe" să fie ei noua proptire...
Ţinând ison ca tot să ardă; emulul iute să-l... "Îngroape"!?!

O ţar-ar fi vrut să-l mai vadă aşa, cum datini ce-a descris,
S-aibă sobor cum căpetenii ce le-a înălţat spre a fi ştiute.
Dar "prost" popor, bun la votat, e-acum bârfit de snobi, de tute;
Că "n-are şcoala"... perfidiei... Şi-şi vrea idolu-n paradis!

Şi sunt la fel, un' din popor; iubesc tot ce-am trăit odată
Şi vreau să-l am al meu întreg, pentru c-am dat în timp ce-aveam
Să-i gust din ce-a clădit şi lumea o cred şi-acum, cum o credeam...
... Şi-am vrut pe drept să-l văd, să-i vărs o lacrimă... Ca pe-o răsplată!

Mă-nchin să-ţi ai moştenitor aşa cum datină ţi-ai vrut,
S-apară-n zi din modestie -făr-a-ţi fi fost în veci povară-
Şi nici pată să fie mamei, doar dragoste aşa de-o vară...
Parcă divinu-ar vrea dreptate... Şi-ai fi etern, neîntrerupt!

Cred sfinte Sergiu în canoane, c-aşa suntem, popor damnat;
Cum legi, ce chiar de nu iubesc, mă-ndoi la ele, cred valori!
Cum tot un "escu" sunt la rându-mi, iubesc naşteri, plecări cu flori
Şi nu cred iotă că te-ai vrut, lugubru-n alb... De-un măritat?!?

Că vorbe aruncate-n viaţă, aşa de-azisul; "e lungă, e plat!",
Cât fulgii sunt de-omăt de-o iarnă şi se topesc la fel, o apă
Ce curge, spală suflet, minte, durerii ca să-i sape groapă...
Iar de mă-nşel şi-aşa ai vrut; ai lăsat scris!?... Să fiu iertat!!!

Omagiere, postum lui Sergiu Nicolaescu.

PS
Esenţa-i că se moare viu şi ţara astăzi e-un cavou
Plin de erori, de lene, scârbă, de-o tagmă sumbră de breslaşi
Ce fac spitalul loc de cazne, serviciul este "Măi, mă laşi!"...
Şi mor, Pruteanu, Sergiu şi alţii; din pacienţi, ajunşi erou!?
05.01.2013

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din seminţe
născute-n luminişuri dintr-un putregai de foste fiinţe
şi Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... şi cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte şi-alte naţii, un migrator...
că doar aşa, nu-i un incest... şi face lume, timp să-ncânte?!?

... şi dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alţii genii
ce-nsămânţăm câmpii, cernoziom şi apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ aşa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuş final în cripte, de milenii!?!

... şi câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deţine, ne-a domesticit pe tine şi pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

... e oare cum Big Bang nedesluşit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârşit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
şă-şi creadă singură neştiinţa de a tot-începător?!?...

... şi-atunci ce simplu-i de-nţeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt şi punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
şi-i prea pretenţios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...

... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credinţă-n noi,
creeăm cu toţii; vii, pe cei ce au fost, vor fi... şi toţi cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul iniţiator?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu ochii trişti, albaştri şi mărunţi,
Privirea-ncă senină şi curată,
Tu rugămintea noastră o asculţi
Si-ncepi povestea cu "A fost odată..."

Dar ceea ce ne spui nu e cu zmei,
Nici cu balauri care te-nfioară,
Ci e din viaţa noastră un crâmpei
Ce l-am trăit, cu greu, odinioară;

Si povesteşti cu farmec şi cu har,
Un basm frumos cu un băiat şi-o fată
Dar nu poţi să-l continui fiindcă iar
Un nod in gât iţi vine dintr-o dată.

Ajuns-ai cu povestea tocmai când
Urma să-ţi cadă soţul la bătaie,
Când scrisu-ţi-a sergentul doar un rând:
-"Fii mândră de eroul Nicolae!"

Aşa rămas-ai singură cu noi:
Eu de doi ani şi sora mea de-o vară
Si-ai infruntat, din greu, multe nevoi,
Dar ne-ai crescut cu dragoste de ţară.

Când se-ntorceau ostaşii in alai,
Răniţi, schilozi şi greu loviţi de soartă,
Deşi ştiai că-i mort, mai aşteptai
Să-l vezi venind, să-i ieşi 'nainte-n poartă,

Să-i dai cămaşa cea din borangic
Ce i-ai cusut-o-n seri cu şezătoare,
Dar n-avu parte, bietul, de nimic,
Nici de mormânt măcar să-i pui o floare!

Când in armată fiul mi-a plecat,
Strângând la pieptu-mi faţa-i in văpaie,
Intocmai ca sergentul i-am urat:
-"Fii mândru de bunicul Nicolae!"

poezie de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!