Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Dimitrie Bolintineanu

Visul lui Ștefan cel Mare

Seara răspândește umbrele-i ușoare.
Și melancolia trece gânditoare.

Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi,
Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi.

Inima-i zdrobită ca a lui oștire;
Țara-i întristată ca a lui gândire!

Pe un colț de piatră șade el în dor;
Vântul suflă păru-i lung, fluturător.

Pentru-ntâia oară inima lui plânge!
Ochii lui revarsă picături de sânge.

Acolo dă capul somnului mijind
Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint.

Iată că-i apare o fecioară jună,
Ale cărei plete strălucesc la lună,

Negre și bogate sub cununi de flori;
Ochii ei asupră-i cad pătrunzători;

Cad ca două raze, dulci și călduroase,
Mâna ei atinge coamele-i undoase.

- "Ce? Eroul mare, umbra a grăit,
Însuși el suspină și s-a îndoit?

Înțeleg fricosul ce ascuns lovește,
Robul ce sărută jugul ce-l strivește;

Dar un suflet mare, suflet de bărbat,
Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat!

Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată!
Urmă datoria care ți-e lăsată!

Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri;
Cu-orice-mpiedicare țar-a ta va fi!"

Pe un nor de aur zboară ea cu fală;
Un parfum de roze pasul ei exală.

Ștefan se deșteaptă, șterge fața sa,
Unde-o lăcrimioară dulce se scura.

Luna argintoasă râde printre nori,
Dulcea filomelă cântă între flori;

Iar la focul lunii, când mi se deșteaptă,
Vede-a lui oștire care îl așteaptă.

Vede căpitanii ce îl înconjor
În tăcerea nopții le vorbește lor:

- "Fraților de arme, fala romănească!
Dacă o să piară țara părintească,

Dacă-n cartea soartei este însemnat
A pieri poporul cel mai lăudat,

Cel puțin atuncea piară vitejește
Remușcând toiagul care îl lovește,

Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins,
Caută să muște cel ce l-a atins!

Astfel e românul, și-n a lui cădere
Cine îl rănește, după dânsul piere!

Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă
Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă;

Stelele de aur mai cu foc lucesc
Și-n adâncul nopții văile mugesc:

- "Astfel e românul, astfel să pierim,
Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!"

poezie celebră de din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Mama lui Stefan cel Mare" de Dimitrie Bolintineanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -12.00- 8.99 lei.

Citate similare

Dimitrie Bolintineanu

Muma lui Ștefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge și suspină tânăra domniță,
Dulce și suavă ca o garofiță;
Căci în bătălie soțul ei dorit
A plecat cu oastea și n-a mai venit.
Ochii săi albaștri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele și crinii pe față-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, și de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oștire fuge sfărămată.
Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniță la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieșit
Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe;
Brațul său prin taberi mii de morți împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând -ngreuieze
Anii vieții mele și să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruință
Nu poți ca să intri cu a mea voință.
Du-te la oștire! Pentru țara mori!
Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!"

Ștefan se întoarce și din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți
Cad ca niște spice, de securi loviți.

poezie celebră de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Dimitrie Bolintineanu

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Și recheamă dulce tinerii săi ani.
Viața noastră trece ca suava rouă
Când speranța dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viața lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci și argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Și în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală și le mulțumește
Și luând paharul astfel le vorbește:
— "Nu vă urez viață, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viața noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.
Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor,
Merită să-l poarte spre rușinea lor!
Sufletul lor nu e mai presus de fierul
Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul!
Dar românul nu va câmpuri fără flori,
Zile lungi și triste fără sărbători.
Astfel e vulturul ce pe piscuri zboară
Aripile taie-i, ar vrea moară!
Astfel e românul și român sunt eu
Și sub jugul barbar nu plec capul meu."

poezie celebră de din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, își luă cărți de cetit, două țepușe, arcul și tolba cu săgețile. Își alese un loc de pândă într-un colț pe lângă pom, bătu țepușele în pământ și se puse între ele, așa cum să-i vină unul dinainte și altul la spate ca, daca îi va veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui și daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopți, cam după miezul nopții, simți că-l atinge încetișor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleșitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând moțăiască îl deșteptară, și rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un ușor fâșâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fâșâitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două și, când dete cu a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.

în Prâslea cel voinic și merele de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.
Vasile Alecsandri

Sergentul

Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui
Venea un om, cu jale zicând în gândul lui:
"Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă...
Aș vrea zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!"
Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt
Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt,
Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față
Zbura ca o lumină de glorie mareață,
Și-n ochii lui de vultur, adânci, vioi și mari
Trecea lucioase umbre de eroi legendari.

Opinca-i era spartă, căciula desfundată,
Dar fruntea lui de raze parea încoronată.
Calică-i era haina, dar străluceau pe ea
Și crucea "Sfântul Gheorghe" și-a "României Stea".
Românul venea singur pe drumul plin de soare,
Când iată aude fanfare sunătoare
Și vede nu departre în fața lui venind
Un corp de oaste mândra în aur strălucind.
Erau trei batalione de gardă-mpărătească
Mergând voios la Plevna, cu dor s-o cucerească.

În frunte-i colonelul, semeț, pe calu-i pag,
La bravii săi tovarăși privea ades cu drag,
Și inima în pieptu-i bătea cu foc, deșteaptă,
Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă.
Deodat' el dă cu ochii de searbădul român
Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân,
Și mult se minunează, și nici că-i vine-a crede
Când crucea "Sfântul Gheorghe" pe sânul lui o vede.
S-oprește regimentul, iar bravul colonel
Se-nchină la drumețul, s-apropie de el...

Și-i zice cu blândețe: "De unde vii, străine?"
"Vin tocmai de la Plevna." "Cum e acolo?" "Bine."
"Dar aste decorații cum, cine ți le-au dat?"
"Chiar domninorul nostru ș-al vostru împărat."
"Dar pentru care fapte?" "Știu eu?... Cică drept plată
Că am luat eu steagul redutei... și pe dată
Cu el, străpunși de glonțuri, ne-am prăbușit în șanț..."
"Dar ce rang ai, voinice?" "Am rang... de dorobanț!"
Atunci, colonelul, dând mâna cu sergentul,
Se-ntoarce, da un ordin... Pe loc, tot regimentul
Se-nșiră, poartă arma, salută cu onor
Românul care pleacă, trăgând al lui picior.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Concert in lunca. Pasteluri" de Vasile Alecsandri este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Dimitrie Bolintineanu

Ștefan la moarte

Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește
La Suceava veche și-astfel le vorbește:
- "Fiul meu cel june! Voi, români doriți!
Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți.
Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte;
Omul chiar când naște face-un pas spre moarte.
Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând
Ce prin nopți s-arată și se stinge blând.
Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare
Un minut vederii și, lucind, dispare.
Dar mă-ntristă foarte norul furtunos
Ce pe cerul țării trece neguros;
Soliman ce mâine poate se prepară
A lovi cu moarte draga noastră țară.
Ungurul cel falnic se supune lui.
În poloni credință nu mai poți pui.
Un pilot cu minte prin furtuna tare
Nu desface toate pânzele ce are.
Astfel pân' ce fieru-i nou să-l încercăm,
Cu temeiuri bune țara să-nchinăm.
Iar de-ar vrea surpe legi și dalbe date,
Să muriți cu toții pentru libertate!
Nimeni nu e în lume mai disprețuit
Ca cel rob ce poartă jugul mulțumit,
Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul
Ce dorește viața cu robia, dorul!
E mai demn, mai nobil, oameni și pământ
Fața lor să-și schimbe sub un dalb mormânt,
Decât în robie neamul trăiască
Și de-a lui rușine lumea roșească!"

poezie celebră de din Cartea - Legende Istorice
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Sus în curtea cea domnească

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Șade tânăr domnul Vlad ­
Sub căciula-i țurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel șade trist și rece
La ospățul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte și rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Fața palidă și tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Fața spână, ochii mari
­Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,
Munți cu fruntea de arginți,
Șoptesc dulce și cuminți
­Colo tineretea dalbă
Cu râs mult și fără minți.

Femei palide, frumoase,
Fețe blânde, ochi de foc,
Ce în gene li se joc
Și-a lor raze luminoase
Printre ele-și cată loc.

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeți mulți,
Vorbe dulci să tot asculți,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulți.

poezie celebră de (1870)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Armata lui Ștefan cel Mare a fost mică, dar geniul lui militar a fost colosal, fiind considerat, de către cronicarul polonez Jan Dlugosz un geniu militar mai mare decât Alexandru Macedon și Iuliu Cezar. Fără prezența lui Ștefan cel Mare pe firmamentul politic al lumii, n-ar mai exista astăzi popoare de origine latină, anglo-germană sau slavă, în general, creștine.

în Umanitatea și pacea (2006)
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Larco

Recunoștință

La Putna clopotele bat,
E lume multă-n Mănăstire,
Să-i facă, iar, s-a adunat
Lui Ștefan Vodă pomenire.

Și nu-l vom da nicicând uitării,
Ne-om aminti de cel ce-a stat
De strajă la hotarul țării
Și de dușmani l-a apărat.

La două iulie mereu
S-aprindem câte-o lumânare
Căci Sfânt e lângă Dumnezeu
El, Ștefan, Ștefan Domn cel Mare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

La Putna (550 ani de la sfințire Mănăstirea Putna)

La Putna un clopot bate,
Dangătul lui peste munți răsună.
El ne cheamă la libertate
Și la unitate ne îndrumă.

La Putna toaca se bate,
Ne cheamă să ne rugăm.
Pe mine și pe tine frate
Căci de acelaș sânge suntem!

La putna Ștefan ne cheamă,
ne spună cu glasul său bland.
S-o iubim pe a noastră mamă
Cum la iubit el pe domnul sfânt!

La Putna e o frumoasă sărbătoare,
Ea s-a îmbrăcat în alb.
E ziua ei și a lui Ștefan Cel Mare.
ne ducem fratele meu drag.

poezie de (1 septembrie 2019)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dimitrie Bolintineanu

Copilașii

"Seara primaverii caldă
Cu dulci lacrime ne scaldă;
Austrul ne-adoarme lin
În duiosul lui suspin,
Iar a nopții stea tăcută
Cu dulci raze ne sărută.
Dar noi nu mai adormim
De când plânsul ți-auzim,
Maica noastră, nu mai plânge,
Plânsu-ți inima ne frânge!"
Sora mare-era mireasă
Dalbă, mândră-mpărăteasă.
Sora mare tot aude
Și cu-aceste gânduri crude:
- "Împărate, zise ea,
Dacă mâine n-ăi tăia
Cei doi brazi ce fruntea-nclină
Pe fereastra din grădină,
Casa ta voi părăsi
Și-n deșerturi voi fugi."
Doamna zice și pe loc
Brădiorii cad în foc;
Dar prin iarba cea-nflorită
Și de rouă poleită,
P-un tapet de ghiocei,
Iată c-au sărit scântei,
Și scânteile rouate
Și de soare sărutate
Se schimbară-n doi feciori
Drăgălași ca două flori.
- "Noi suntem cei doi feciori
Cu cosițele-aurite...
Șir'te mărgărite!"
Mărgărelul, cât vorbea,
Singur iute se-nșirea.
Iară când a fost numit
Cu măicuța ce-au vorbit,
Cele mărgăritărele
S-au schimbat în lăcrimele.
Împăratu-a cunoscut
Copilașii ce-au pierdut,
P-a lor maică doritoare
El o scoate din prinsoare.
Însă soața-i vinovată,
Între doi fugari lăsată,
În deșerturi a plecat...
Soarele s-a-mbucurat.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Deci iubirea este de o subțirime, de o gingășie, de o duioșie a unei dări de sine pe care noi nu o închipuim, suntem încă grosolani în biologia noastră și bădărani în neduhovnicia noastră. Dar în sensul acesta vreau zic dragostea este o trăire de o deosebită subțirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubește și se rănește nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea. Cel care iubește se rănește nu atâta că este lepădat, dar se rănește văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Am mii de harfe, dar ca David nu-s
Și nici ca fiii sinceri ai lui Core!
Psalmul ce-l scriu e-un răsărit apus,
Ochii mi-s două, plânse, mandragore.

Pe Cartea mea e sânge de Iisus,
Dar să îngenunchez nu am putere,
Chiar dacă știu doar pe Cruce pus
Mai pot nădăjdui la Înviere!

Astfel se chinuie un brav intrus,
Din care viața a fugit, și moartea,
Din care toate rănile s-au spus,
Dar Dumnezeu tot nu-i închide Cartea.

poezie de (13 mai 2018)
Adăugat de Traian VasilcăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Spirit rătăcit

Îl văd... după morminte se ascunde
Mă privește cu frică, curios,
Coronile de plastic aprinde
În fața crucii, devine furios.

S-a rătăcit între lumi... spirit tâmp
Acum îi ține nopții de urât
E ca un mărăcine pe un câmp,
Înconjurat de flori și omorât.

În piatra funerară de vreme bătută
I se ascunde trecutul bonlav
Va mai rămâne o vreme tăcută
Până-i va rosti, numele de sclav.

Dac-ar putea povestească luna,
De cate ori s-a speriat de chipul lui
De ochii aceia ce căutau întruna,
Să prindă un suflet, sa fie doar al lui.

Cavoul lui e cufundat ca o ruină
O fi strigoi, o fi vre-un prinț din iad?
Așteaptă mereu ca cineva sa vină,
Alături de întuneric, al lui camarad.

poezie de
Adăugat de Alin OjogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Alecsandri

Făt-Logofăt

O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu părul de aur!
Stăi, te odihnește,
Că-n deal te pândește
Un negru balaur."

"Frumoasă fetiță,
Cu lungă cosiță,
Cu mândru colan!
De dânsul n-am teamă
Căci am pe-a lui seamă
Al meu buzdugan!"

"O! tânăr semețe,
Cu blânde mândrețe,
Cu ochii de foc!
Balauru-i mare
Și milă nu are...
Stăi, ah! stăi pe loc."

"Luceafăr din stele,
Cu dulci porumbele
Pe față de crin!
Toți zmeii din lume
Se-nchin l-al meu nume,
Tremur și se-nchin."

"Viteze vestite
Cu arme aurite,
Cu dulce cuvânt"
El peste munți calcă
Și-n cer are-o falcă,
Ș-una pe pământ."

"Păsărea de munte
Cu salbă pe frunte,
Cu salbă de flori!
Murgul meu, când sare,
Trece peste mare
Și zboară prin nori."

"O! Făt-Logofete,
Cu netede plete,
Cu glasul ceresc!
Nu te du de-aice,
Nu te du, voinice,
Că eu te iubesc!"

"Frumoasă fetiță,
Cu lungă cosiță,
Cu sân fecioresc!
Pentru-a ta iubire
Fală sau pieire
Vreau dobândesc!

poezie celebră de
Adăugat de Adelina VSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Robert Frost

Pulbere de aur

Praful se-abătea mereu peste-așezarea noastră
Ne-ocolea doar când ceața mării se lăsa, albastră;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic și mare,
Că era aur în praful auriu sclipind în soare.

Și-n pulberea purtată de vânt în slavă, sus,
Parcă ne-apărea-n asfințit chipul lui Isus;
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic și mare,
Că era aur pur în praful ce sclipea în soare.

Așa era viața la Golden Gate, astfel trăiam,
Aurul prăfuia tot ce beam și mâncam,
Iar nouă, copiilor, ni se spunea, la mic și mare,
"Trebuie să ne-înghițim porția de aur fiecare".

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Stopping by Woods on a Snowy Evening Hardcover" de Robert Frost este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 42.99 lei.
Mihai Eminescu

De ce să mori tu?

Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii-ți sunt de foc.

Când ai ști tu cât simțirea-ți și privirea-nduioșată
Cât te face de plăcută și de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ș-ai ascunde negreșit
În cosița ta de aur fața-ți dulce și șireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... ești numai suflet. Ești ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubește ar veghea-n eternitate.

Șterge-ți ochii, blondă Marta... ochii-ți negri... două stele
Mari profunzi ca vecinicia și ca sufletu-ți senin.
O, nu știi cât e de dulce, de duios și de divin
De-a te pierde-n ochii-aceștia străluciți în lacrimi grele.

O, surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă,
O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin,
Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin
Se ridică pentr-o rugă cătră bolta înstelată.

Ai surâs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis
Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-aș mira
Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai zbura,
Privind lumea cea profană cum se pierde în abis.

poezie celebră de (1869)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Dimitrie Bolintineanu

Preda Buzescu

De trei zile lupta n-a mai încetat
Și tătarul pare c-a înaintat.
Dar Buzescu Preda vede cu durere
Floarea României ce pe vale piere.
Trece înainte pe un cal în joc
Ce varsă din ochii-i flacăre de foc.
Strigă cu tărie cetelor zdrobite
Ce la glasu-i mândru se întorc uimite.
Iată că nepotul hanului tătar
Trece pe-un sălbatec, ager armăsar.
Unde se arată pe întinsa vale
Prin oștirea noastră își deschide cale.
Iar Buzescu Preda cum îl întâlni,
Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi
— "Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine,
O, tătare! vino te bați cu mine!"

Ei descălecară atunci amândoi
Și se iau la luptă ca doi juni eroi.
Ochii tuturora cată cu mirare
La Buzescu Preda și tătarul mare.
Ei se bat la raza stelei cei de foc,
Flacările-i albe pe-a lor zale joc.
Vântul răcorește fruntea lor udată
Și mânia dulce sufletul le-mbată.
Ei se bat în spade — spadele se frâng;
Și se iau la brațe — se smucesc, se strâng.
Când tătarul scoate o secure mică
Și lovind pe Preda, pavăza îi strică.
Dar el cu măciuca astfel îl lovi
Încât deodată câzu și muri.

Iar după aceasta, oastea românească
Pleacă și învinge horda tătărască.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vasile Larco

Ștefan cel Mare și vinul

Măritul Ștefan dacă mai trăia,
Doar vin Cotnari în cupă ar avea,
Iar Păstorel, cu patima lui veche,
Precis că nu l-ar duce la ureche!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

La moartea lui Eliade

Tăceți! Cearta amuțească - E-o oră grea și mare
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind,
Când prin a vieții visuri - oștiri de nori - apare
A morții umbră slabă cu coasa de argint.
Tăceti! Cum tace-n spaimă a Nordului popor,
Când evul asfințește și dumnezeii mor.

Aducați-vă aminte de-acele nalte poze
De frunțile-n lumină a vechilor profeți,
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze
Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț
Și-n fruntea unui popol pierdut în chin - e Moze,
Și sufletul lui mare, adâne și îndrăzneț,
Prevede din sânul pierdutului popor
E viitorul lumii și-al ei mântuitor.

El n-a văzut pământul promisiei divine,
Viața lui se stinse în munții slabi și suri,
Corpul i-1 poartă-ntregul pustiu fără de fine,
O ginte-ntreagă poartă a lui învățături,
Ca-nmormântată-n secoli cenușa lui rămâne,
Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri
De Iericho -- și-n gânduri și-n biblia lui scrisă
Viața-ntreagă mare-a unui popor e-nchisă.

Astfel în noaptea noastră pierdută și amară,
Un glas de deșteptare adânc a răsunat,
O stea a supt puternic eclipsa cea solară,
Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat,
O arfă de aramă cu coarda temerară
Trezi-n sufletul nostru simțire de bărbat,
Ca gIasul Providenței din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ți, bătrâne Eliade!

O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună
În aspra ei mânie, zidind nor peste nor,
Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună
A descifrat al ginții puternic viitor.
El trece peste timpuri, pe valuri cum furtuna,
Valuri care în ceartă se scutură si mor,
Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist
În limba inspirată-a unui evanghelist.

Inima lui cea mare menită fu de soartă
Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,
Alstfel în fundul negru, adânc din marea moartă,
Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care cutremur în el poarta,
Cu razele-i de flacări ar fi acufundat,
Pân' ce deodată mândre, gândirile-i irump
Pin undele greoaie, pin apele de plumb.

poezie celebră de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mihai Eminescu

Miradoniz

Miradoniz avea palat de stânci.
Drept streșină era un codru vechi
Și colonadele erau de munți în șir,
Ce negri de bazalt se înșirau,
Pe când deasupra, streșina antică,
Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt,
O vale-adâncă ce-ngropa în codri,
Vechi ca pământul, jumeta din munte,
Mâncând cu trunchii rupți scările negre
De stînci, care duceau sus în palat
O vale-adâncă și întinsă, lungă,
Tăiată de un fluviu adînc, bătrân,
Ce pe-a lui spate văluroase pare
A duce insulele ce le are-n el ­
O vale cât o țară e grădina
Castelului Miradoniz.
Iar în castel de treci prin colonade,
Dai de înalte hale cu plafondul
Lor negru strălucit și cu păduri
De flori. Păduri cărora florile
Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii,
Și crini, ca urnele antice de argint,
Se leagănă pe lugerii cei nalți,
Iar aerul văratic, dulce, moale.
Ca stelele sunt musculițele prin frunze
Și împlu aerul cel cald cu o lumină
Verzuie, clară, aromată. Fluturi -
­Copile sunt cu ochi rotunzi și negri
­Cu părul de-aur și cu aripioare
De curcubău - în haine de argint
Din floare-n floare fâlfâiesc și-și moaie
Gurițele-umede și roșii în potirul
Mirositor și plin de miere-al florilor.
Tufe de roze sunt dumbrăvi umbroase
Și verzi-întunecoase, presărate
Cu sori dulci înfoiați, mirositori ­
E-o florărie de giganți. Într-un loc
Crăpată-i bolta de granit, de cauți
Prin streșina de codru până sus,
Unde în ceruri lin plutește luna.
Ea-i o regină tânără și blondă
În mantia-i albastră constelată,
Cu mâinile unite pe-al ei piept
De neauă... Trece luminând cu ochii
Albaștri, mari, prin straturi înflorite
De nori, ce înfoiate îi oferă
Roze de purpur, crinii de argint;
Din când în când cu mâna-i argintoasă
Ea rumpe câte-o floare și-o aruncă
Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur;
Colo un nor se nalță sfânt și sur,
Se-ncheagă, se formează -ncremenește,
Devine-un templu grec și plin de umbra
Columnelor ce-l înconjor - și prin columne
Trece-argintoasă câte-o rază-a lunei.
Ea drumul ia spre-acel castel. Diadema-i
De diamante-n stele contopite
Brilează-n noapte - tăriile negre
A domei se-nsenină - și ea intră
În el. - Columnele-ard sub clara ei lumină
Și aruncă umbra una-ntr-alta.
Ea intră-n domă... stelele-o urmează.
Și noaptea sântă plină-i de-ntuneric
Pe râul sânt ce curge-n valea mare
Care-i grădina cea din codri vechii
A lui Miradoniz. - Insule sfinte
Se-nalță-n el ca scorburi de tămâie.
Cu flori de aur, de smarald - cu stînce
De smirnă risipită și sfărmată
În bulgări mari. Pe mîndrele cărări,
Ce trec prin verzile și mândre plaiuri,
E pulbere de-argint. Pe drumuri
Cireși în floare scutură zăpada
Trandafirie a-nfloririi lor,
Vântul le mână, văluros le nalță,
De flori troiene în loc de omăt
Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză
De-argint deasupra apei și se oglindează
În fundul ei - astfel încât se pare
Că din aceeași rădăcină crește
O insulă în sus și una-n jos
Și [nu-i] nimica în aceste ramuri
Dintr-un copac într-altul numai țes
Paianjini de smarald paianjenișul
Cel rar de diamant - și greieri cântă,
Ca orologii aruncate-n iarbă.
Și peste râul mare, de pe-un vârf
De arbore antic țesut-au ei
Un pod din pânza lor diamantoasă,
Legându-l dincolo de alți copaci.
Prin podul străveziu și clar străbate.
A lunei rază și-verzește râul
Cu miile lui unde, ca-ntr-o mândră
Nemaivăzută feerie, - Iară peste pod
Trece albă, dulce mladioasă, jună,
Albă ca neaua noaptea, păru-i de aur
Lin împletind în crinii mânilor.
Ivind prin haina albă membre angelici,
Abia călcând podul cel lung cu-a ei
Piciaore de-omăt, zâna Miradoniz.
Ea-ajunge în grădina ei de codri
Și rătăcește o umbră argintie
Și luminoasă-n umbra lor cea neagră;
Ici se pleacă spre a culege o floare,
Spre-a arunca în fluviul bătrân
Colo aleargă dup-un flutur,
Îl prinde - îi sărută ochii și-i dă drumul
Apoi ea prinde-o pasăre măiastră
De aur se așază-ntr-a ei aripi
Și zboară-n noapte printre stele de aur.

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook