Victimă făptuitor sau... Om

La soare nu pot să privesc
-Mi-ar arde văz instantaneu-
Şi-am mii de ani că-l proslăvesc;
I-accept ardoarea-i, chiar de-i greu.

Sunt în fragil de echilibru
-Tratez orori cu indiferenţă-
Mă resemnez; oricum n-am giru
De creator, nici competenţă.

Mă-nec, la nesfârşit, în ape
-Că nu-s făcute pentru mine-
Şi-aş avea "eu" întâietate
Că-s unicul, lăsat să-nchine.

Mă-ngrop de viu pe-o coajă frântă
'n cutremur, făr-avertisment,
Sau smuls sunt de tornadă cruntă...
'n taifun sunt un experiment.

Dar nu-mi ajunge suferinţă,
Nu-nvăţ nimic din epopei;
Fac singur fulger spre nefiinţă,
Mă iau la-ntrecere cu zei.

M-anihilez stupid în troc;
Să iau mai mult, uitând să dau...
Dezastru-l cultiv reciproc,
Copiind rău, de pe-unde stau.

Creaţie, aş fi?... Fără vină?
Pedeapsa o am... de muritor!...
Numai că nu-s de-ajuns, victimă;
Pieiri cultiv... Făptuitor!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impas d-existenţă

Acum n-am nicio viziune
şi nu ştiu încotro s-o iau;
de pot să cer sau pot ceva să dau?...
Am pierdere de-nţelepciune!

Planificări nenumărate
ce le-am făcut dintr-o credinţă,
mi-au pus în faţă neputinţă...
Ideile-mi sunt dispersate!

Sunt bunul în esenţă,
am noţiunea de vinovăţie;
dau tot din suflet, dar cu bărbăţie...
Nu fac nimic din complezenţă!

Mă-ntreb pe drept
ce nevăzute sensuri am în lipsă;
de ce nu sunt vizibil, îs veşnic în eclipsă?...
Şi nu pot face parte din perfect!

Aştept inevitabilul,
să se producă, după al său patern;
să am decis ursită-n rai sau spre infern...
Sunt un umil de stoic, imuabilul...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Redescoperit, eu

Stau mult cu mine însumi de un timp,
mă caut
şi încerc să mă găsesc,
că nu m-aveam până acum...
-uitat, de când eram copil de anotimp-
în veşnic... căutări de drum.
Mă răspândesc
sunet-cuvinte, cum susurul curgând... de-un flaut.

Mă redescopăr
cum n-am fost vreodată,
ca peştele ce-l căutam sub lespedea de piatră
şi-am bucuria să mă-nşirui
pe-un papirus,
-necenzurat de niciun virus-
şi s-acopăr
din golurile ce-am... să nu mă nărui.

Ce interlocutor;
mă minunez pe zi ce trece
cum pot altul să fiu,
să mă transpir sudoare-n pergament,
să-ncerc un nou, la Nou şi Vechiul Testament,
tulburător,
convins că fiecăruia-i dator să-ncerce
şi n-am intenţia să demonstrez că-s unicul şi cel mai viu.

Mă-ncerc în pilde
adunate -dup-un crez de-al meu-
ce-s poate expirate,
căci pare-se nu am citit de-ajuns
să am răspuns...
Mă vizualizez un Prometeu,
să redescopăr Maupassant printre Mathilde...
măcar o parte, nu pe toate.

Şi nici pretenţii n-am
-că nu-mi servesc-
în fond doar mie-mi scriu
să mă incit,
cu sufletul ce-n trup am răstignit
şi-acum îl regăsesc
fără tam-tam,
şi pe tăcute... cum se bea un rachiu...

Şi mă extaziez la faptul că nu-i prea târziu
şi că mă spovedesc la mine însumi, cât mă ştiu
că-s încă viu... Reînviu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-s Eu... fizic?!

Oare din ce-s făcut?... Din apă?
Că-mi curg ideile în neştire...
Sau sunt din fier fără simţire
Din hematii, sau dintr-o placă!

Căci sunt şi moale precum puful...
Te poţi culca, sau te afunzi.
Sunt voalul "burqa" să te-ascunzi,
Sau sunt un por... Respir năduful.

Sunt mii de scumpe minerale,
Sunt aur de inel de nuntă.
Pot fi carbonul fin, de-ascultă
Din microfoane Universale.

Conţin cristale, diamante;
Poate nu-s şlefuit de-ajuns...
De-o faci, pătrunzi în nepătruns;
Te porţi ca mine... în nestemate.

Îţi dau sursă de vitamine
Crescând alături... De mă vrei?!
Să-ţi fiu petardă de scântei
Soarbe-mi vigoarea, fii tu... mine!

Am proteinele existenţei
De-aminoacizi esenţiali.
Hrănesc o lume de imortali...
Ia-ţi ADN-ul inteligenţei!

Sunt sursa de-arderi din glucide;
De zahăr vrei, am gust de dulce,
Nectar îţi dau... de nu te-ai duce.
Ce teamă am de Efemeride!

Topit, sunt sursă de săpun.
Lipidele-mi îţi pot da sclipire...
Aş vrea să spăl... o Omenire!
O Terră pură, tu mai bun!

Sunt la un loc, o FĂCĂTURĂ,
O replică la nesfârşit
Cu gând, să ştiu ce-i infinit...
Sunt Univers... o AVENTURĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun merit

Ce idiot sunt, îmi pierd timpul
Măsurat, delimitat
De condamnat ce sunt, absintul,
Un incapabil, un ratat.

Mă complac în inexplicabil,
În nul în loc d-intens;
Accept nerod un implacabil
Pierdut în inerţia-n sens.

Am doar o piesă de jucat
Şi sunt un prost actor,
Nici textul nu l-am învăţat...
Dau vina pe-altul, pe-autor...

... Dar poate nu-s eu cel de vină,
Un limitat născut...
Încă n-am învăţat nimic! Ruină
Mă complac, prost cum sunt crescut.

Mă uit la umbrele-mi lăsate
Pe vechile-mi hârtii;
O zestre d-elemente declasate
C-un singur merit, foste vii.

Sunt un umbrar de goliciune;
Perpetuez fantome
Din propria-mi deşertăciune
Ca mine, alte simple dogme.

Să-mi spună cineva abil
Ce pot face? E târziu?
Cum pot redeveni copil
D-un pierzător de timp... un ageamiu?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez... laic

Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Şi propriul viitor nu-l ştim!

Nu cred în măşti de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.

Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Şi evitări sunt semn de furt!

Nu cred în false controverse
-Şi, mai puţin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înţeles
De-a face "da"-urile inverse.

Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Şi hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...

Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!

N-aştept şi, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Şi-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.

Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieţii, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Şi nu-l ţin, returnez ce iau...

E-un pic din crezul meu, ce vreau!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie 9

Am să te iau ca pe-o femeie nouă,
Ca şi când nu te-am avut nicicum
Şi-am să-ţi sărut a ostenelii rouă,
Ca plată-n urma tandrului consum.

Am să te iau ca pe-o femeie 8,
Al necuprinsului întortocheat simbol,
Ca patimă atâta cât mai pot,
Alături de cafea şi de alcool.

Am să te iau ca pe-o femeie 7,
Ca pe-o desăvârşită fantezie
Şi-a nopţilor catifelate şoapte,
În zori se vor preface-n poezie.

Am să te iau ca pe-o femeie 6
Şi am să te iubesc fundamental,
Nebun şi incurabil fără şanse,
Nepământean, fatitic şi total.

Am să te iau ca pe-o femeie 5,
Am să te iau cu foame şi cu sete,
Fără temei, reflecţii sau lozinci,
Călcând peste orgolii şi regrete.

Am să te iau ca pe-o femeie 4,
Am să te iau flămând şi natural,
Direct, fără scenariu sau teatru,
Desăvârşit, sublim şi imoral.

Am să te iau ca pe-o femeie 3,
De nouă, zeci de ori şi mii de zeci
Şi-am să te iau de câte ori mă vrei,
Până-n finalul vecilor de veci.

Am să te iau ca pe-o femeie, 2
Rugându-mă la îngeri cu nesaţiu,
Să-ntoarcă timpul în genunchi la noi,
Acolo unde rupt a fost din spaţiu.

Am să te iau ca pe-o femeie, una
Şi prin vecie-mi voi purta mereu,
Jobenul sau tichia sau cununa,
Ca un prolog la epilogul meu.
......................................................... epilog
Acestea zic de jos, de la la podea,
Liber-arbitru-mi numără secunde,
În minte-mi sună,, Mă ucide ea"
Şi-aştept să-nceapă drumul spre neunde.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-aş fi

De ce nu sunt o floare
Să-nmiresmez puţin
Culoare, s-am candoare...
Perpetuu s-am destin?

De ce nu-s pom, n-am muza
Să dăruiesc inele,
Să mă însor cu frunza
În cânt de turturele?

De ce nu sunt ogor
Să-mi recoltez perenul,
Cu maci să mă-mbujor...
Timp să mi-l fac refrenul?

De ce nu sunt văzduh
Să fiu tot plin de triluri,
S-am zbor uşor de duh,
Să n-am vămi în exiluri?

De ce nu sunt un nor
Şi de mă plâng arar,
Să mă reînalţ fuior,
Cum gândul selenar?!

De ce nu-s curcubeu
Să m-arcuiesc spre cer;
Pictat culori de zmeu
Cu suflet giuvaier?!

De ce nu sunt un munte;
Suiş spre infinit?...
Chiar tâmple de-am cărunte,
Apus s-am răsărit!

De ce nu sunt un val
S-ating nud de sirene,
Să mă întind pe mal,
Să mă renasc alene?

De ce nu sunt pământ
Că mă hrănesc cu el?
De ce n-alerg ca vânt
Aiurea, să n-am ţel?

De ce nu sunt destin;
Fir de-un buchet, o floare?...
Să-ţi storc un fin suspin
În dar, l-aniversare...?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăci... un

Fără vreo vârstă, în hainele color,
Neras de mult, cu glasul hohoit,
C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit
Să nu-i descoperi glas de... vorbitor.

Promite multe, vrute şi nevrute,
Ce dă de-un sac, ce şi l-a încropit
-De e avut- şi-un brad împodobit
Îi ţine lângă, hang... cu zilele pierdute.

Nu ştie nimeni de-i venit cu reni,
Nici de pe coş -că faţa-i n-are coşuri-
Dar nu e bai, nu-s plânsete, reproşuri...
Sunt toţi voioşi; moşi, babele, meseni.

A pus o fată, de vreo şaişpe anişori,
Să se aşeze bine pe genunchiul stâng,
Uitând de daruri, de copii ce plâng
Că ea-i stă-n braţele... ce-i strâng din sânişori.

S-a făcut roşu moşul, dar la faţă,
Că haine nu-s –de cald s-a dezbrăcat-
Căci şi-a propus şi lui, a fi bărbat...
De nou Crăciun şi moşii au drept la viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir depănat

O duc rău
de la o vreme,
mă plouă pe suflet,
mă ninge pe inima-n scâncet,
mă brăzdându-mă-n hău
de singurătate, blesteme...

Şi-mi caut vina,
am ochii întorşi în orbite
şi-n negru,
nu văd nimic de integru
şi-mi termin benzina...
am pană de vise, sfârşite.

Am lipsă de tonus
mai mult decât fizic;
nu zbor,
nimic n-am uşor!
Sunt eu? Nu sunt, nu-s!...
Am respir ca de ftizic.

Nu mă-mpac,
lumea-i alta;
n-am unchi, nici mătuşi,
în Car Mare sunt duşi
traşi de-un vârcolac...
De piatră le-i halta...

Salvarea...
Cunosc resuscitarea
însă nu se-aplică;
vârsta-mi abdică,
rămân cu visarea
doar de rău... Teroarea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

Stau aninat ca fructul, sus pe ramuri,
Mai copt pe zi ce trece, aştept să cad
Bun de consum, pe o potecă, în plin vad...
Îmbujorat de atâta pârg să-nroşesc flamuri.

Mă însămânţez tot neam de acelaşi trunchi
Şi-aş vrea din miile seminţe fără număr,
Ce putrezesc, să dau lăstarul rar şi tânăr...
Şi tot aşa, să fiu al neamului mănunchi.

Chiar floare dac-am fost, purtat de albine,
Nicicând n-am fost un dezrădăcinat
De-al său pământ, ce semeni mi-au mai luat...
Că-s seva lui, mai mult la rău, decât la bine.

Şi pasăre de m-ar mânca să mă digere
Împrăştiind sămânţă-n locuri depărtate,
Rămân tot eu, ce nasc paternitate...
Ce-aş vrea s-o ştiu născândă, nu că piere.

Privesc în jur; măcar nu-s doar o frunză,
Ospăţ de vreo omidă, doar caducă,
O lucrătoare veşnică, pierind nălucă...
O foaie-curcubeu de verde, galben, ruginiu... de-o pânză.

Poate am trăit mai scurt de astă dată,
Îmbobocit târziu şi n-apuc pân' la iarnă,
Ce oricum îngroapă tot, fără să cearnă...
Rămân fruct, o poveste ce în nou se adapă.

Ce şansă am avut c-am apucat dulceaţă,
Strânsă s-o dau, n-am pierit verde crud.
Rămân mătase din cocon, nu cad frunze de dud...
Sunt rod, trunchi deşirat în coli, cu scrisă... viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister... de râu

Oricâte explicaţii aş avea,
-din cărţi citite, ştiinţă câştigată-
când stau pe mal şi îl privesc cum curge,
cum malurile-n piatră şi în mâl distruge...
E peste logică, de unde atâta apă?
Am creierul, un labirint de cursuri, o reţea!

Mă uit în zare, în aval,
la creţul cafeniu, învolburat continu
ce pleacă-n nesfârşit şi amontele-i ia locul.
Ah, Doamne, de ce nu-s la fel, nu am norocul
să fiu mereu un început, "remake"-ul rectiliniu?!
... Sunt lung, la fel de lung, sunt un imponderal!

Întrezăresc petrecerile-i multe
în care-s poate, doar infimă moleculă
din nesfârşitu-i debit veşnic susurând,
ce umple mări, oceane, care-i sunt mormânt;
cum locu-mi va fi luat, d-un ou, morulă, o gastrulă...
Oh, cum nimic nu ştiu, din ştiinţele oculte?!

Nu ştiu, e static, mişcă, pleacă, vine;
stau împietrit pe malul cu miresme
de iarbă-n spic, cu izuri fin mirositoare
amestec de sublim, de fân în floare,
cu gând la îmbăierile bunicii, cu aghiesme...
Tresar, un fulger viu, în tunet intervine!

Sunt culme de lanţ trofic negreşit
şi-aş vrea să fiu, o cameră de luat vederi;
retina, s-am peliculă de film şi poză
să o transmit umanităţii, zilnic, doză...
Mesaj-aş da în viitor, de ieri, drept mângâieri...
Să stau, să dorm, să mă curg RÂU, la infinit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!