Rod

Stau aninat ca fructul, sus pe ramuri,
Mai copt pe zi ce trece, aştept să cad
Bun de consum, pe o potecă, în plin vad...
Îmbujorat de atâta pârg să-nroşesc flamuri.

Mă însămânţez tot neam de acelaşi trunchi
Şi-aş vrea din miile seminţe fără număr,
Ce putrezesc, să dau lăstarul rar şi tânăr...
Şi tot aşa, să fiu al neamului mănunchi.

Chiar floare dac-am fost, purtat de albine,
Nicicând n-am fost un dezrădăcinat
De-al său pământ, ce semeni mi-au mai luat...
Că-s seva lui, mai mult la rău, decât la bine.

Şi pasăre de m-ar mânca să mă digere
Împrăştiind sămânţă-n locuri depărtate,
Rămân tot eu, ce nasc paternitate...
Ce-aş vrea s-o ştiu născândă, nu că piere.

Privesc în jur; măcar nu-s doar o frunză,
Ospăţ de vreo omidă, doar caducă,
O lucrătoare veşnică, pierind nălucă...
O foaie-curcubeu de verde, galben, ruginiu... de-o pânză.

Poate am trăit mai scurt de astă dată,
Îmbobocit târziu şi n-apuc pân' la iarnă,
Ce oricum îngroapă tot, fără să cearnă...
Rămân fruct, o poveste ce în nou se adapă.

Ce şansă am avut c-am apucat dulceaţă,
Strânsă s-o dau, n-am pierit verde crud.
Rămân mătase din cocon, nu cad frunze de dud...
Sunt rod, trunchi deşirat în coli, cu scrisă... viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă şleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Şi care pot pe neam înfrânge!

Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......

Mă tem şi de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le ştiu hidosul gând,
Nu-i ştiu pe ce orgii îs stând
Şi când pot răbufni-n paradă!?

Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai ştii de "TU"!

Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Şi, zâmbet poate fi netot!

Mă tem că drept, se minte strâmb
Şi, prostul trece de deştept...
Şi-s aşa mulţi, să-i iau în piept...
Şi ei în piept mi-nfig carâmb!

Mă tem că tot ce-am câştigat
Din toţi de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Şi sânge n-am, l-am tot vărsat!

Mă tem pentru că eu n-am gură,
Şansa să ţipe, ce-au tot hoţii...
Şi mi-au luat vis şi, eu, nepoţii
N-o s-avem nici de bătătură!

Mă tem până şi de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilenţă,
Sau gaură-i inteligenţă...
Ori, sunt şi ei, tot derbedei?!

Mă tem, mă tem chiar şi de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greşit şi eu şi, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!

Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur şi, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Şi Drac, să-i pescuiesc în plasă!...

Pân' n-or mai şti de ei, de casă!
Că oricum sunt morţi şi, groapa-i rasă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vreau...

Să vreau să-ţi fiu ce nu ţi-am fost
Din prea puţinul vieţii rost,
Să-ţi dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.

Să vreau să-ţi fiu un tainic dor
Atât cât sunt şi-atât cât mor,
Să vreau să-ţi dau crezare iar
Din ce mai sunt şi ce nu par.

Să vreau să-ţi spun ce nu ţi-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ţi dau din ce nu am
Măcar puţin din ce puteam.

Să vreau să-ţi cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit şi n-am trăit,
Să vreau să-ţi fiu şi nu aş vrea
Din tot ce-a fost şi ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decupaj vital

Mă dor toate pozele rupte din mine,
spart foliculi de derm să impresioneze filmul
şi rămân subţiat de zile, ce încă tot îmi cad ca florilor stamine,
pân' la pelicula din viitor album... Tot, un ierbar de-al nostalgiei stimul.

Răsar în fiecare dimineaţă cu pierdute vise,
îmi prăpădind memorie descătuşată-n nopţi
cu deznădejdea neîmplinirilor ce-aveam promise,
izbit de adevărul zilei... Refuzat, la mult bătute porţi.

Îmi rugineşte hemul precum la via toamnei
şi am inima tot mai sus cocoţată pe a vieţii scară.
Sunt parcă tot mai des la libera discreţie -a Domnului, a doamnei-
c-o ţin în palmele ce lasă scurgere de timp... Al meu, ce vrea să moară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul sau nimic

Eu nu doresc în viaţa mea,
Nimic din ceea ce n-am fost:
Ci, fiecare drum aş vrea,
Să vină cu acelaşi rost!

Doresc să fiu din nou copil,
Să mângâi un bătrân uitat:
O, padre, ştiu c-ai fost util,
Tot ce-ai avut, lumii ai dat!

Aş vrea să fiu iar o codană,
Să bucur un copil sărac:
Să-l chem în vechiul meu cerdac,
Să-i dau hăinuţa mea şi hrană!

Nu vreau averi, glorii, plăceri,
Nu vreau "o parte", din ce pot:
Chiar dacă sunt mai mult ca ieri,
Nu vreau nimic, ce nu e Tot!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viaţă,
de când zac,
când nici nu mă ştiam de c-aş fi existat
şi tocmai de-aia, de atunci mă-nşirui boroboaţă-n boroboaţă
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă aşteaptă iar
şi n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veşnic tot reînvăţ abecedar
şi-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeaşi minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă şi alta, jucării
şi nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ţine nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl ţin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alţii, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferenţă; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi şi noaptea-i şi ea scurtă
şi parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
aşa cum sunt; că stau şi-acum în dormitor pe burtă
şi câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînţeles, tot mic!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc periculos de când mă ştiu

... nu ştiu aşa precis cum a fost naşterea-mi şi n-am fost curios
să-ntreb; nici despre ora, cât de exactă a fost, doar c-am ieşit mai greu
din încăpăţânare -să dorm mai mult purtat pe şoldurile Evei, doar ieşită din liceu-
şi sigur răsturnat, cu capul înainte, aşa riscând să-l pierd şi dinspre sus în jos...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neştiind
umbrind
de un sfumato
antecreaţii cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârşii-n Sant-Angello
şi orişicum
nu aveam cum?!...

Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
şi niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.

Dar sunt cu siguranţă mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferenţă de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, uşor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Şi nu ştiu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Şi nu-s în viaţă o corvoadă!?!
Cred chiar c-am şarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viaţa nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De basm

Tot aştept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată,
cu ţara celui bun
mereu gata să învingă răul şi cu talpa... gloată
să se înveselească câteodată printre şotii de-un nebun
şi, să fiu poate din alaiul lung, atât de lung,
în care să-mi urmez, iubesc, curatul, purul prinţ din prinţi,
chiar fără gând vreodată să-l ajung,
să ştiu numai că-l am de neam, un neam de domni cuminţi,
să mi se-ncheie în feerie vruta mea poveste...
nu doar de moşi, ce am moşit nepot odată, ce încet, încep, o să-i urmez,
căci timp tot trece şi nu-s zâne,
nu pot regatul mult visat, dorit, să întemeiez...
şi răul care în poveste veşnic pierde, pare, el, rău să se răzbune...

să-mi strice bucuria de copil, maturului ce sunt, ce-apune.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbial

Mă scol cu noaptea-n cap
Şi rămân ziua negru,
La fel; nu pot să scap
De vise pe de-a-ntregu'.

Mă culc pe o ureche
De gafe plictisit
Şi ştiu că nu-s pereche
De fiu în risipit.

La mort îmi răcesc gura
Că nu-i mai am pomană
Prieteni, aventura,
Să-mi oblojească rană...

Mă strig să se audă
-Cât încă nu-i târziu
Şi chiar de fac în ciudă-
Că-s bun în tot ce ştiu!

Mă înec ades la mal,
Nu de ţigan sau apă;
De prea mult ideal
Cu ghinion ce sapă.

Rău altuia nu fac
Chiar rău de întâlnesc...
Prost, ştiu să mă prefac
Că sunt, mă povestesc!

Sub pomul lăudat
Vreau pară mălăiaţă
De la bătrâni cu sfat
Ce-ador, miros dulceaţă!

Din codru îs eu, de lemn,
Dorita uscătură
Ce las în cruce semn
De-o minimă cultură.

Şi fund de sac oi fi
Fără de legătură,
Că mă vărs zi de zi
Pe-un drum în scurtătură.

În cap am calendar
Făcut de alţii; popi
Ce-njură în altar
Şi-adună bani din gropi...

... Căci ei de luat au mână
Şi nu de dat au rol
C-un cânt la săptămână
Pe bani, nu benevol!?!

Nici mâneca n-am clin
S-o-ntorc ca la magie
Să pot să fac din chin
La alţii... bucurie.

M-am certat la cuţite
Cu sufletu-mi de faur
Să-mi spun cele simţite;
Tăcerea e de aur!

Şi ochi mi s-au umplut
De multele gunoaie
Ce alţii le-au avut,
Da-n cârcă mi le-ndoaie.

Oi fi vreun gură cască
Ce uit de nu văd ochi;
Închin "chapeau" sau bască
La leac sau de deochi?!

Mă torn ca o găleată
Şi-am pus lupul la stână
Crezând că mâna dată
Nu-i tragere de mână?!...

Şi-aşa găsesc răspuns
La tot ce am meritat
Şi din avut ajuns
Mă chinui scăpătat...

Chiar de-am făcut brăţara
Din cult de meserie,
Nu au nevoie-n ţara
Ce-o vând la fierărie...

... Aşa c-aş da o sfoară
La ce-i bun de legat;
Un nod aşa-ntr-o doară
La prins cu mâţa-n sac...

... Sau poate e mai bine
Nu ninge, nu mă plouă?!?...
Mătuşi m-ar întreţine
Din căutat de ouă...

... Să stau cu bot pe labe
Cu balele-mi curgând
Şi nasul lung ce-mi cade
Pe ochi... nimic văzând!

Nu pot să dau cu sila
Nici vorbe, nici iubiri,
Şi singur îmi plâng mila
De-un crez în amăgiri.

Cu foc mă joc ardent
Şi car ades ulciorul
Să sting cu amor recent
Trădările şi dorul!

Moştenitor de suşă
De-o scoarţă-n cenuşiu
În cap mi-am pus cenuşă...
Dar plânsu-i prea târziu!

PS
Sunt înc-aşa de multe
Din vorbe vechi ce-aş da
În versuri să se-asculte...
Ce-aş mai continua!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi, prezumaţi

De ce Ioane, tu Mărie, n-aveţi frică de procurori,
Voi, ce munciţi atâta timp, gând nu rămâne de putori,
Să faceţi planuri de hoţii, sau să staţi într-o flecăreală
Şi, vă şcoliţi să reuşiţi, că nu puteţi fără de şcoală.
Cum oare atunci nu puteţi voi s-aveţi mai mult, să trăiţi bine
Şi cum păianjeni, ce-ntind plase, prind ei ce nu li se cuvine,
Stând doar la pândă să ia vieţi încet, încet, cu picătura
Sugând ce munciţi voi o viaţă şi vă alegeţi doar cu ura
Că nu faceţi mai mult, să daţi, să spună că tot ei vă dau...
Ăi de se tolănesc de graşi şi grei în buzunare stau.
Cum oare, de greşiţi vreodată, pentru nimicuri luaţi bulău
Şi faceţi ani întregi sub gratii că sunteţi răul cel mai rău,
Dar că n-aveţi mâinile fine, să scrieţi cărţi nicicând, nescrise,
Rămâneţi să spăşiţi de-a întregul şi vini, ce vi s-au pus de zise,
Că n-aţi avut apărători, vini s-aveţi numai presupuse...
Aşa că sunteţi voi la legi dovada-unei dreptăţi repuse
În drepturi, de-o egalitate de nou, noua democraţie,
În care numai mari pungaşi punga învechită să-şi prescrie
Şi, rămân toţi, după o vacanţă în celulele cu tot tacâmul,
Să iasă să se lăfăiască în tot le-avutu-i cu duiumul...
Atât duium, ce le aparţine, că n-au fost probe cum l-au luat...
Să ştii Ioane, tu Mărie... Ei-s "prezumat nevinovat!"?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexitate

E-o circulaţie prin mine, tot o limfă, un sânge,
sunt tranzitul din intestine,
un circuit electric fără baterii, nicio centrală
şi cât de mult eteric sunt cu gândul care râde, plânge...
sunt o minune care mă repar, eu mă fac bine
chiar dacă mă rănesc din dragoste sau dintr-o boală...

Sunt o splendoare şi nu-s singur, lumea-i plină
de salamandre ce infinit îşi dobândesc din laba amputată
şi dinţii-şi cresc mereu şi crocodilii şi delfinii
şi pomii înfrunzesc tot renăscând şi mucegaiu-i şi penicilină...
... Dar am în plus şi-o altă calitate; din muncă singur mă creez şi tot eu îmi fac plată
şi zbor, înot, sap în pământ, pe gheaţă alunec, călăresc... Sunt beduinii!

Am însă şi taboo-uri; primitiv mă port, mă războiesc civil
mai rău decât furnici, albine... nu-s mai presus de lei,
căci omor tot în jur, copii şi semeni de nu-mi sunt familii
chiar şi pe-ai mei... Iubesc nespus să-l am pe altu' umil,
să-l chinui să-i îndop abstractu-mi minţile spălate, propriile-mi idei...
Sunt doar o noţiune-n fond; tipare sunt şi geniul şi debilii!!!

Pe zi ce trece redescopăr c-aş fi-n fond de-o dezolantă de simplicitate
ce-o descâlcesc, dar superficial, nededicându-mă, pierzându-mă-n complexitate!
... În concluzie mă dau exemplu pentru că-mi asum o-ntreagă, neînţeleasă umanitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Aştept, cu ochi tânjind, să ieşi din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeaşi aşteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ţi l-ai ales de soartă?

Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?

Mai mult de-atât, mă pierd când ieşi ca răsăritul
Şi n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ţi calzi,
Că nu ştiu dacă rană îţi poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!

Rămân 'n aceeaşi transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot aşteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăştii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aş putea!

Câtă dorinţă pură o ascund, să fii a mea!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devalizatori de-un neam de artă

Ar trebui să fiu, c-am har, un fortunat,
Că am coloana infinitului în moştenire,
S-o urc mereu şi să mă înalţ, fără oprire...
Să privesc tot, de acolo sus... apreciat!

Şi loc pe scaun aş avea, de rezervat
La masa lumii, de-aş tăcea s-ascult puţin
Şi-aş fi înţelept cu cei ce bine-mi vor, nu spin...
Se dă respectul... de se vrea un respectat!

N-am parte de acolade de plăcere
Şi am deschisă o poartă, de sărut,
Cu atâtea mâini întinse, ce-am avut...
Dar nu strâng pumn... de onoarea mi se cere.

Sunt un bogat, mic simbol de un neam
Sublimă artă, în toată lumea-n jur râvnită,
Dar prăvălesc simbolu-n praf, cu ţara mită
Plătind, pe "alese", bolovanii... Ce sărman!

Îmi strigă scrisul păs ce am, dar nu se trece
Niciun cuvânt, că iar cuvântu-i sechestrat,
De cei ce-l au, aşa puţin, dar rezervat...
Să scrie legi, pentru legat... hoţii să-ncerce!

De-aş pune iară să încarc carul cu boi,
Chiar de o să trag, tot cu-ăi săraci, ca vite,
E-un timp când toate au un liman, iubite
Popor curat, dar laş un pic... Şi sunt cu voi!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!