De vis n-ar fi

Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate, sparte,
un fel de real interzis,
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toţii figuranţi pe un ecran,
apropiaţi, ce la trezire sunt deja departe
ca într-un soi de paradis
pierduţi, lăsându-mă cu mintea plină de idei...

Vis i se spune
şi la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără raţiune
-pân-a muri-
tot crezi că s-ar putea s-deverească,
dar nu se vede
din opacitate
sau inacţiune...
O pierdere, de timp, prostească!

Vis poţi să-i spui
la o-ncercare
metafizică
de a da sens unei excreţii
de prea mult, de resetare
de-o mâzgă cenuşie
în care nu mai poţi să pui
nicio interpretare
şi-i cauţi o-nţelegere empirică
la ce se va petrece-n cursul vieţii;
un fel de pseudo, parapsihologie,
o alienare...

Îi spune vis
pentru că nu s-explică
nici haosul
-mai mult decât hazard-
nici fuga
din senzaţia de frică,
când vrei s-alergi
şi nu poţi avansa
şi zbori fără permis
şi trăieşti holocaustul
în care ruga
nu ţi-e împlinită... mori,
afli ce nici n-ai cunoscut;
figuri şi locuri inedite
ce nu fac parte din... văzut,
şi făr-a vrea, în zori
le ştergi
ca pe ispite!

Vis de n-ar fi
n-am fi capabili de imagini
şi nu numai color,
nici în alb-negru,
ca şi cum n-am putea vorbi
căci gur-ar fi doar gaura cu margini
iar inim-ar fi un motor
care oricât e de integru
noaptea sau zilnic s-ar opri,
cum cartea fără pagini...
Am fi trăit făr-a ne şti, într-un abis de negru...

Ne-am prăvăli fără repere-ntr-un plictis,
... S-ar spune că în fapt real, n-am fost decât un vis...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comunicat

Particula, ar fi unicat; o suferinţă, doar plictisitoare,
De singurătate. N-ar fi nicio plăcere încântătoare.
Doar nulitate intrinsecă, că n-ar mai fi dezvăluire...
Nici nu s-ar şti, cunoaşte... nu ar fi nicio făptuire.

Căci n-ar fi fapte, că" făcut" oricum, el, nu s-ar şti;
Nici amintiri, nici gânduri, vise nu s-ar povesti.
Nici scris n-ar fi fost, poate nici mimică, cuvânt...
Căci nimeni n-ar citi... nu s-ar săpa niciun mormânt...

... Că n-ar fi cin' să sape, nici bocete n-ar fi.
În fapt, nici n-ar fi "este", că nu ar fi copii!
N-am bea de fericire şi n-am şti de frumos...
Că n-am cunoaşte pe-altul, guri n-ar fi de folos!

Cât crunt de adevăr este în "împreună"
Din mulţi egali, ce fac un tot divers să spună,
Să cânte, să aplaude, să plângă, să se ia de mână...
Ce minunat că din comunicat trăim!... Ne împletim, cunună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa din viitor

Îmi amintesc, din nou, de ce va fi,
În viitorul dintr-un vis ce-a fost,
Dar l-am trecut în cele fără rost
De care n-am mai vrut, nicicând, a şti.

Şi iarăşi văd în visul ireal
Un viitor ce poartă amintiri.
Nici azi nu-mi sunt, nici ieri n-au fost trăiri,
Dar sunt acolo-n vis ceva real.

Apar, plutesc un timp în jur, dispar,
Scântei din focul încă neaprins,
Ori fulgi pe care iarna nu i-a nins
Şi-aşteaptă viitorul când apar.

Sunt amintiri ce nu s-au petrecut
Şi aşteptări pe care nu le am
Din vremea-n care-n viitor aveam
Un foc rămas cenuşă, în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Faptul că dormim şi visăm şi ne trezim apoi dimineaţa, e felul prin care Dumnezeu ne arată că suntem într-un vis fără sens pe care îl continuăm. Dar până ne trezim cu adevărat din el sau "vedem" ce e Real. M-am trezit dimineaţa cu asta. Păşim iar şi iar in vis, dacă nu deschidem ochiul conştiinţei! Pare că ne mişcăm în conştiinţa IMUABILĂ, ca şi conştiinţă când de fapt doar visăm... A. M: Excelent! Excelent! Exact, oare câţi dintre voi vedeţi că în timp ce trupul doarme neclintit, iluzia visului creează o lume umblătoare? Şi exact aşa dormiţi şi în ceea ce fals mintea numeşte: "viaţa asta; viaţa mea; aceasta reîncarnare", etc. etc. Buddha spune: "Absolut Totul este iluzie!", iar Hristos spune: "Caci umbră şi vis este lumea aceasta!" Realizarea Ultimă nu este Posibilă fără a vedea complet asta, pentru că aşa totul este un vis, este o iluzie, dar coronavirus este real, sau e în nu ştiu ce lume, de parcă ar fi mai multe! Până nu vedeţi că Totul este iluzie creată de gând, gândul coronavirus, yoga, boga sau misticismul tibetan, par atât de reale! Noi de fapt nu dormim niciodată pentru că nici nu suntem născuţi, dar câţi pot vedea această profunzime tulburătoare a Conştiinţei?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn iubirii

Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E, mai mult, cădere şi-njosire...
Poţi trăi oriunde şi oricum –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Un copil priveşte-n viitor,
Un bătrân scrutează-n amintire...
Poţi trăi plenar – sau fără spor –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Anotimpurile-ţi pot fi reci,
Sau scăldate-n caldă strălucire...
Poţi trăi plângând, sau să petreci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

În colibă viaţa poţi să-ţi duci,
Ca un câine, poţi lătra-n neştire...
Pe cărări greşite poţi s-apuci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Cine-i, oare, în lume acel om
Să nu cadă, o dată-n rătăcire?!
Poţi fi mărăcine, poţi fi pom –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi trăi-n picioare – sau pe brânci,
Laş sau brav poţi fi-n nenorocire...
Poţi şi din gunoaie să mănânci –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi, cum creşte iarba, să asculţi,
Sau, nepăsător fiind - din fire,
Poţi trăi în văi sau vârf de munţi –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

S-ar putea, de nimenea dorit,
Să trăieşti în neagră părăsire...
Dar, oricât ai fi de părăsit –
Tot nu poţi trăi fără iubire.

Fericirea-i, cel mai des, un vis,
Ce sfârşeşte în dezamăgire...
Poţi trăi pe nori sau în abis –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Hei, prietene, priveşte-n sus,
Cerul lumii, soarbe-l în privire...
Poţi fi răsărit, poţi fi apus –
Dar nu poţi trăi fără iubire.

Poţi pleca, în viaţa de-apoi,
Liniştit gândind la nemurire,
Floare dac-ai fost – sau un gunoi –
Doar o dată – de-ai simţit iubire.

... Viaţa, pân' la urmă, e doar scrum,
E-un coşmar – sau albă nălucire...
Poţi păşi pe drept sau silnic drum –
Dar nu poţi trăi fără iubire...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană... de lumină

Îngrozitor ce negru poate fi nevăzul
Şi mai îngrozitor, de cunoşteai lumină,
Ce o uităm; doar lipsa-i dă statutul de divină,
Altfel n-am şti nici fericirea, dacă-i rozul!

Ar fi un simplu simţ pierdut, din cinci sau şase
Şi nici n-am şti să spunem "Ce frumos!"...
Nici n-ar conta de cât eşti de jegos;
Am fi mai înţelepţi cu mult, nu plini de strasse!?...

... C-am pierde raza călăuză şi frivolitate;
Fără canoane de model, mai zdrenţăroşi am fi
Şi poate timp ne-am mai petrece a citi
Aşa pe întuneric... Braille. Ne-am mai reface carte!

Ferice am fi cu toţii, o plus valoare
Peste ce-i fizic... am fi doar esenţă.
Prostia ar dispare din necompetenţă,
Că oricum nici nu se vede... Tot, e-o-ntunecare!

Sigur am fi mai parfumaţi, totul mai dulce,
Poate o-ntreagă lume-ar fi lapte şi miere,
Căci orice simţ parcă-n mister se cere...
Nici crime fără văz n-ar fi, nici hoţi... Ce să apuce?

Cu siguranţă alb ar fi şi suflet, har
Şi minte-ar fi criteriul strălucirii;
Doar de-am reinventa un alt organ privirii
Am deveni iar ciclul timpului pierdut, numit zadar!

Un fulger scurt străbate din turla bizantină;
Se-aprind în jur fitilele din sticle-n zgomot tern.
S-a dus idilic vis, revin la fad patern...
Se-ntoarce lumea-n haosul banal... E iar lumină!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă aproapelui meu

Cuvintele-mi ascund o dramă care,
Atât m-a mutilat, de-am adormit...
N-am vrut să-mi mai văd sufletul cum moare,
Din mult prea multă viaţă ce-a simţit.

M-ascultă numai noaptea cum mă scriu,
Iar luna îmi zâmbeşte ca o fecioară...
Ce mult am plâns, nici eu nu mai ştiu,
Şi nici n-aş vrea, căci aş fi amară.

Melodii din mine ies necontenit,
Şi mă sorb aievea şoaptele nebune...
Trăiesc şi energic, dar şi amorţit,
În bataia vieţii fără prinţi şi zâne.

Mileniul cântă vocea-mi care nu mai tace,
Şi nici măcar nu mă aud...
Încă mă vezi mică şi tare îţi mai place,
Dar, ochii mei vorbesc despre azur.

O lampă învechită stă de strajă,
Lumina ei îmi dă un vers de vis...
Mă regăsesc pe a iubirii plajă,
Unde te-ajung din urmă, din abis.

Acolo sunt unde mă vreau... cu tine.
Cuvintele ascund ce vreau să spun...
Şi tot cu ele mă exprim pe mine,
Dar n-ai să le ghiceşti nicicum.

Asta-i baladă fără vers şi fără rimă,
Scrisoarea marilor trăiri poeticeşti...
N-o să pricepi ce zic de nu ai stimă,
Pentru acei care te-nvaţă să trăieşti.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viaţă întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simţuri
şi-ntorc pagini
de album
pe jilţuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănţuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Şi-s agonind
căci nu am vreo şansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
şi-aş cere
nu ştiu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în braţe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovăţesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
şi-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colţ
sau în antreu,
s-aştept ieşirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoţ...
S-a sfârşit... jocul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul stelelor

Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii faţa-mi lumina
Şi-mi şoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.

N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii şi mii de stele cum, strălucitoare,
Îşi doreau să fie-al nopţilor reper
Prin luciri complice şi atrăgătoare.

M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină şi îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens...
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.

Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără Luna mea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce depinde de timp, sau ia timp este Maya, iluzia. Dacă vine şi pleacă chiar un milion de ani de ar rămâne este iluzoriu. Iluzia este doar o vrajă care ţi se pare reală, dar nu e. Exact cum vezi un număr de iluzionism la circ, tot aşa fără realitate este această lume. Când priveşti un film şi te identifici cu acţiunea, personajele de pe ecran par reale, dar în fapt sunt doar imaginare. Exact cum spune IIsus când afirmă: "Umbră şi vis este lumea acesta, deşertăciune a tuturor deşertăciunilor!" Iar Buddha spune: "Absolut totul este iluzie!" Ceea ce nu are permanenţă, ceea ce se schimbă, se transformă, ceea ce ia timp aşa cum sunt toate practicile sau aşa-zisele căi spirituale, religii, absolut toate acestea sunt iluzorii, după cum întreaga manifestare este iluzie. Singurul care este Real fiind atemporal este Sinele, Este Dumnezeu, este Supremul. Fiind veşnic necreat nenăscut, mai înainte de toţi veci El este adevărata noastră fiinţă. Noi suntem Dumnezeu cel veşnic fără formă dar ne credem o formă muritoare şi de aici rezultă întreaga suferinţă umană. Nu vedem că tot ceea ce este născut este iluzie, este vis şi că noi în fapt nu am fost născuţi vreodată, ci doar mintea visează asta. Tot ceea ce este efemer chiar şi milioane de ani de ar rămâne este iluzie, după cum ceea ce este etern este fără formă şi este unicul Real!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără cuvinte

De n-am avea cuvântul,
N-ar mai fi scris, doar semne
De părţi de trup sau sunet
Imperceptibil, tunet;
Limbaju-ar fi de lemne...
N-ar mai fi jurământul!

Cuvântul de n-ar fi,
N-ar fi nici oratorii,
N-ar exista minciună...
Lumea ar fi mai bună.
Doar mimi ar fi actorii...
Cântatul un "cri-cri"!

De n-am spune cuvinte,
N-ar fi cuvântători;
Spunând... fără să facă...
Iubire-ar fi săracă
În număr d-iubitori...
Nici cărţi, nu ar fi... sfinte!

Cuvinte de n-am spune,
Ne-am da cu totul probe
Cu suflet, minte, trup...
Pământ am face stup,
Ura am arde-n sobe,
Calzi, dulci de-nţelepciune!

Cuvânt, parole, spuse
De n-ar fi, n-ar fi vers,
N-aş fi avut fantasme
În minte, nici orgasme...
Aş fi trecutul, şters!...
Nu m-aţi citi... Iisuse!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decât un vis

Sunt singură ca vântul care bate
Ca frunza care nu-şi găseşte ram,
Că sunt numai puţin din cum eram
N-o ştie nici o piatră din cetate.

Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă
Şi m-ar strivi ca pe un ou de cuc
La nici o întâlnire nu mă duc
Temându-mă că nu venit-ai încă.

Sunt pasăre, dar îmi lipseşte zborul
Şi piatră sunt, dar n-am nici o tărie
M-am pitulat în suflet. Nu mă ştie
Decât un vis ce mi-a furat amorul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis şi fum

Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, şi caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele îşi curmă conturul alungit
şi se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
şi-apar din nou, ca vis, şi totul e permis.

Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopţile târzii
era iraţionalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire şi tăcere, atât cât ni s-a dat,
şi nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.

Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
şi fumul de ţigară ce urcă... rătăcit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de prefaţă

N-am fost nici ieri,
Nu sunt nici azi,
Şi nu voi fi,
Cu-atât mai mult, nici mâine, după moarte,
Nimic din ce vor crede poate
Cei câţiva cititori de carte -
Naivii care-mi vor citi
Volumele numai pe jumătate...
Volumele-mi de versuri, cumpărate
Împrumutate,
Sau furate!...

N-am fost aşa precum se spune
Şi nu sunt nici aşa cum sunt -
Nu sunt nici foc,
Nici ploaie
Şi nici vânt!...
Nu sunt nimic din ce-aş putea fi pe pământ...
Nu sunt decât un strop de vorbe bune,
Ce-aştept un cititor cinstit să mă răzbune
Şi să m-arate lumii cine sunt!...

N-am vrut să fiu volumul ideal
Cu sute de ediţii repetate -
Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi -
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără "car cu boi",
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...

Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit -
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit -
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eisenheim: Din clipa în care păşim în această viaţă, suntem prinşi în cursul ei fără întoarcere. O măsurăm, ne batem joc de ea, dar nu o putem învinge. Nu putem nici măcar să îi înteţim sau să-i încetinim ritmul. Sau putem? N-am avut cu toţii senzaţia că momentele frumoase trec prea repede şi nu ne-am dorit cu toţii să le putem face să dureze mai mult? Sau n-am simţit că şi timpul lâncezeşte într-o zi plictisitoare şi ne-am dorit să facem ca acele clipe să treacă mai iute?

replică din filmul artistic Iluzionistul
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mulţi oameni spun că visele
Nu sunt decât fabule şi minciuni.
Dar poţi să visezi aşa un vis,
Care cu siguranţă să nu fie minciună
Şi mai apoi să se arate adevărat.
Clară este dovada
Adusă de celebra viziune
Arătată regelui Scipio
Despre care a scris Macrobiu
Pentru că în vise binevoia să creadă.
Mai mult, dacă cineva crede sau spune,
Că e o prostie sau o nebunie
Să crezi că ele se realizează,
Atunci aceia nebun să mă numească;
Căci eu sincer cred
Că un vis este un avertisment
Al bunelor şi relelor ce ne aşteaptă;
Şi mulţi, visând, pretind
Că noaptea lucrurile sunt confuze
Şi doar apoi limpezi se văd.

poezie de Guillaume de Lorris din Romanul Trandafirului (1230)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braconier

Sunt braconier mental, nu şi în fapt,
Şi nu vizez decât trofee capitale,
Eu niciodată n-am comis vreun rapt,
Dar cum poţi rezista ofertelor florale?

Azi fac cumva un gest preliminar,
Denunţ intenţia de-a bracona frumosul,
Procesul de intenţie binar,
Nu va opri nici gândul, nici spectaculosul.

Este o lege care spune clar,
Frumosul e în patrimoniului omenirii,
El nu este un bun particular,
E interzisă traficarea fericirii.

Îţi trebuie permis de amator
Şi taxe la asociaţii profilate
Şi-abia în deceniul următor,
Apare numele-ţi în liste validate.

Prefer să gust din tot ce-i interzis,
Să braconez nesăţios fără oprelişti,
Tot interzisul spaţiului inchis
Şi ca trofeu, permis de foc pentru izbelişti.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!