Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Viață

Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!

poezie de (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ion Untaru

Noi suntem o țară de calici!

vine iarna și cum văd
iar ne scoate din bârlog
- viață, viață: de la drog
cât mai e pân'la prăpăd?!

ne-am drogat cu dictatura
iarnă rea a vrajbei noastre
dar am cultivat dezastre
semănând între noi ura;

sus minerii, jos minerii
hai să demonstrăm în Piață:
"Fără libertate nu e viață!"
și-apoi au venit hingherii

toți suntem o masă de manevră
dar străin e interesul
celui care poartă fesul
ca necunoscuta din algebră

suntem buni de dus cu preșul
pentru-un tron sau pentru-un scaun
dictator sau poate claun
cum se joacă fedeleșul

am dus jugul pân-aici
ducă-l alții mai departe
dincolo de noi e moarte
noi suntem o țară de calici!

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
nu mai am nici apa din țesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinți, ce-și zic așa, cred necredințe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smerițenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zișii lui Dumnezeu slujbași,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjurați de sărăcime, mulții nevoiași
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem și ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâți copii
Duhovnicește, chiar de-i din amor, carnal și el... Oh, Doamne!

poezie de (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ți faci balanța între alb și negru;
Căci nu poți pierde, ce de preferință, dai...

Ba încă, te poți pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanțe;
Avutul de o viață, în instanțe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viață;
Ca și cum existența-i simplă ață
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduții printre nori;
Sunt numai suferințe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicații
În care unii au prescris nereușite;
Un tur de mâini cu mințile zdrelite,
Iar alții, doar câștig și incantații?

Și oare cine ține talere egale
Și cum împarte greutăți... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux și fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate și incertă pace?
Suntem sortiți, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsați-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ofrandă poeziei

Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i și fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.

Proza, e epicul de viață și nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.

Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!

Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.

E diferența între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieții plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!

Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neștiută, un... "Iată!".

poezie de (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu, pe din... afară

Am lecția de studiu despre un mine trup
Și mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, am un pedigreu
Și, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neașteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înșel din nou,
n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanțele pe ținte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Și-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de (3 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călător

Cine m-ajută
să ies din abstract
de-o minte mută
în amintiri d-impact
de-ndrăgostiri
fără niciun contract?...
Să îmi reînviu
iubiri;
real de altădată,
un crochiu
din viață întâmplată
act cu act.

Am plin d-imagini
răscolite-n simțuri
și-ntorc pagini
de album
pe jilțuri
c-un parfum de fum...
se reînnoadă vis
de-amor dezlănțuit
când este interzis;
un incartiruit
sau doar un nedorit
de fost iubit.

Și-s agonind
căci nu am vreo șansă
să mă reprind,
să pic din nou în transă
palpând
ce n-am uitat,
văzând ce nu-i văzând,
doar exersat...
și-aș cere
nu știu cui,
de este vreo putere,
să fiu iar, iar hai-hui.

Cum pot acum să-ntorc
în brațe ce le am la fel,
să las New York,
să mă culc la motel
pe drumul spre Buzău...
să reîntâlnesc
ce-aveam, încă flăcău,
să mă-nvinovățesc
din adulter în adulter;
să le găsesc pe rând
în dulcele mister...
să trăiesc trepidând.

Nu mai am cum;
n-am telefonul,
nu mai cunosc nici drum
și-acum sunt doar un prost, eu "domnul",
fără tupeu
să mă pitesc la colț
sau în antreu,
s-aștept ieșirea din servici
-de-ar fi norocul
să lucreze tot aici-
cu aerul de hoț...
S-a sfârșit... jocul!

poezie de (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când se crapă pământul, să nască

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Și parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimțit oriunde și picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alți de-ai noștri, precum noi
Ce își țin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul își dă floare.

Se varsă șipuri uriașe, pe simțuri, inundând parfum
Până ar plezni și piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Și clopoței cu trei ovale se pleacă sfioși lângă drum,
Pierind tăiați de toporași și-n șir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Și-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi și păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă și ea... Sunt tot o muzică, răsun!

poezie de (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Wislawa Szymborska

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni și trece fără el.

Câteodată
poposește pentru puțin timp
în spaimele și în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranță,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare
când trebuie tranșată carnea
sau cărate găleți cu apă.

La fiecare o mie de conversații
alege să participe doar la una,
asta dacă participă și la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferință la durere,
sufletul își ia zile libere.

Este greu de mulțumit:
nu-i place să ne vadă-amestecați în mulțime,
străduința noastră de a ne crea avantaje dubioase
și schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea și amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două își dau mâna.

Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
și suntem curioși despre orice.

Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
și oglinzile – pentru sunt prezente la muncă
și atunci când nimeni nu le privește.

Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăși,
deși este evident așteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,
dar se pare
că și el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 14 august 2018.
Distribuie
cumpărăturiCartea "View with a Grain of Sand: Selected Poems Paperback" de Wislawa Szymborska este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

De medicament n-ar fi

O odă ar merita ce leacul făptuiește;
Resuscitare când bătaia e pierdută
Cu propriul său, ca-ntr-un război civil, redută
Ce stă să cadă în trădare mișelește.

Nu-i doar uzura inamic de depanare
Când facerea-i auto reciclare-n ciclu;
E lașitatea minții-n răul acceptat multiplu
În loc de crez înspre-o dorită vindecare.

Vendetta poate fi din alte gene
Ce țin memoria pierdutelor ambiții
Se retrasând așa cum o fac paraziții,
Sau când nectarul sau polen sunt alergene.

E zilnic un parcurs printre invazii
De vechi sau de necunoscute chipuri
Noi; metamorfozate-n trucuri, tipuri
Să-nșele vizite nevinovate-n razii.

Câți s-au pierdut din noi de secole cu rândul
Rămași goliți de vlagă-n neputință
Și-atât de tineri pierzând trup; chiar de voință
Îngemănau cu crez și cast, sperând nicicândul.

Trăim favorul revolut din veșnic aliment
Ce tatonăm în multele necazuri de milenii...
Lui Dumnezeu i-am luat din geniu și vedenii
Și ne-am făcut Mesia în așteptare... Un medicament!

poezie de (2 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Și gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Își face ades de cap, pe-o crustă.

Și sentimente cum ițesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără șir
Și tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Și din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eternul frig

Cutremur simt în mintea-mi
Cu trupul prins în tremur
De frica de neantul ce-așteaptă sus pe boltă
Cu străluciri de gheață, un meteor din lumea-mi
Din care gângurind mă petrec înspre murmur
Ce se va stinge-n lin, final... parcurs cu voltă.

Sau mă îngheț în sumbrul din fundul de abis
Printre fantome albe ce și-au pierdut respirul
În mâlul de ocean cu leduri de meduze...
Acolo unde greu-mi comprimă ultim vis
Sub miile de tone de picuri ce-mi dau girul
C-odată o să revin... să mă reînviu în frunze.

Și-n așteptare încă, eu fericit de viață,
Mă recutremur zilnic la gândul părinți,
Poate iubite, dascăli, prieteni, cunoscuți,
Sunt înghețați de timpul ce nu-l mai au în față,
Ce e-n beton, sau humă, neștiind de rugăminți...
Sub semn de două linii... să-i știm unde-s căzuți.

De când mă știu am teama de-a pierde caldul soare
Când albul de azot mă poate sparge-n "frost"
Pe-un bolovan ce-aleargă pe-o pistă de raliu
Și-o zi sau noapte, poate, să-și ceară depanare;
Căci tot ce mișcă, roade, tot se sfărșește prost...
Rămân cu "bucuria"... că nu plec prea târziu.

poezie de (5 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Fluture

În salturi, sufletu-mi tresalt
La fulg ce văd în zbor penat;
E sol de vierme-n vis de-nalt,
E-un efemer înaripat.

Fragil, sublim, ușor perlat,
Este-n culori uluitoare
Sau albul pur imaculat...
E un sărut din floare-n floare.

E călător de continente,
Monarh de viță, de elită...
Și molie-i, eminamente
Un parazit, o găzduită.

E simplu, o lepidopteră,
E demiurgul de mătasă,
Este-o minune de pe Teră...
Este-o clipită grațioasă.

E skipper, sau e papilon
E-un ciclu, fără întrerupere...
E-un ou, e vierme, e cocon,
E-un insectar... e-un fluture!

poezie de (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ploios

Picură iar, cu bile ce se sparg peste necazuri noi,
Ca-ntr-un masaj benefic să adoarmă gânduri,
De la eșecuri, amânări, când nu mai merg zilele ploi...
Ce n-au mers niciodată de altfel, în atâtea, atâtea, atâtea rânduri.

E precum salt, când bați cu pas elanu-n groapă
Și-n loc de zbor te frângi rănit, întins pe sol,
Când încercări s-au terminat, orice speranță șchioapă
Și iar și iar, la linia de start, e numai vid, e gol.

E contra firii, a naturalului, cum picurii din nori,
Ce grei cum sunt se înalță în caier și se desfac flocoane
De alb imaculat, se murdărind în gri, adeseori...
Cum oare ghinion nu poate și el să se evapore-n broboane.

De rău s-ar putea stoarce, cum ce-i murdar se spală
Și, pus la vânt, cum visul, s-ar aroma balsam...
N-ar mai fi deznădejde, leac ar fi de-orice boală
Și tot s-ar șterge, pur, cum ploaia în pic... pe geam.

poezie de (3 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem –c-o avem credință- tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!

poezie de (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ilustrată către Univers

Priveam, pe cer și mă pierdeam în fond de iunie, în albastru...
Era sublim, culoare de penel, de-un uniform de digital robotic.
Trăiții în multe dogme, nu o știm, stăm în ambient majoritar azotic
Și credem doar, că-un oxigen minoritar... ne scapă de dezastru.

Priveam, pământ ciocolatiu spre bej, sau mai închis, spre un sort de negru...
Nu seamănă a nimic, e un amalgam, nu poți să spui nicicum că e frumos.
N-am înțeles cum de superbul, tot din el, se înalță- atât de maiestos
Și cum de e suficient de dur, să ne suporte, și să fim... un univers integru.

Priveam, pierdut, eram lângă un râu în ropot neîncetat, cu prăvălire...
Din analiză nu-mi ieșea, din calcul, rațiune, nicio știință, istețime,
De unde curge într-una, atâta apă, cine-o urcă și la o-astfel de înălțime,
Și cât de moale este, totuși, nu o pot înfrânge, nici de un gigant de-aș fi... nu fire.

Priveam, nisipu-înfierbântat, mă tot gândeam ce e, siliciul în grăunte,
Volumul colosal cernut, ce prin frecare în gigant de timp a fost zdrobit...
Și cin' l-a transportat din litoral, sau invers, din deșert l-a împărțit;
Peste, în mărime, decât piramide, chinezescul zid, chiar peste Everest.. ce-i munte.

Priveam mereu... când zgomot scurt cu pală de talaz piciorul îmi lovește.
Zăresc- pân' nu mai văd în depărtarea curbă în spume gri-albastră-
Cum stă atâta apă pe o sferă, ce-o numim de-acum, planeta noastră;
Cum de nu pică, peste țărmuri, și de ce-i sărată... când din ape dulci, ițește.

Priveam, și-aud un strigăt; este cineva, ciudat, pe-o relativă verticală,
Se mișcă, are prelungiri- ce-s două... pe nisip și două le rotește-n hăuri-
Iar sus, în vârf, își ține-o bulă, e ceva rotund, cu multe găuri;
Pe două, este apă ce sclipește, în pol opus, sunt fire scurte-lungi... dispuse în nimereală.

Priveam, ca zăpăcit, am și uitat că nu-i nimic ciudat, este la fel ca mine,
Și tot mă pierd din nou, mă întreb ce căutăm aici... suntem de unde.
Nu știu- de undene tragem- suntem dintr-un alt fel, se pare, de niciunde...
Căci din tot ce-am văzut- nu am făcut nimic- totul era, și totul... ne revine!!!

poezie de (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Drumul vieții

Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopții mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Și ne bucurăm oameni mai suntem.

Și iarăși ne luăm crucea în spinare,
Și ne pornim din nou pe al vieții drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii și nu suntem scrum!

Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Și nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.

Căci nimeni nu ne așteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aștepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârășit

poezie de (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn sufletul și-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însuflețire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
și florile nu mai dau fruct, cad veștede, fără menire.

Se pare a fi un înțeles tot real, fizic, prezență,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esență,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a ști, habar...

ce nume aș da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul și-l pierde
e grav, dispare însuflețire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezență,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esență,
imboldul vrut de-al ști, habar...

... în fond nimic nu e în fapt
și orice lucru ar fi steril
fără vreun spirit... ci artefact,
cum sexul vrut, fără viril...

... și amoru' în fond e total vrut,
rămas dorit, sau vrut total,
asezonat în zilnic rut,
ori ani de zile, un ideal...

E-ndeajuns suflet... sau real?

poezie de (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
și nici pe-a mea, în care-aș fi erou,
nu mi-o dețin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuțiș de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el să rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Divine senzații

Dacă iubirea este-n aer, altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, așa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toți,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
și splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poți?

Și dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naște din nimic, un vid
și se înfiripă în fire ramuri,
semințe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereți, plini geamuri...
de ce-i lași Doamne, le spărgând?

Și-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar și apă;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate...
iubirea, aer fiind din rouă,
topind și stânci cu cald, ce crapă,
pătrunsă, se înfiltrând cu spin de floare...
Doamne ne iartă, de-s uitate!

poezie de (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem ca frunza

Suntem ca frunza și ca iarba
Ce o călcăm când neglijenți când triști
Pe drumul ce ne duce-n viață, soarta
Să fim oameni de rând, iar uneori artiști.

Suntem ca frunza și ca dorul
Pe plaiul plin de spini și frumuseți
Dar într-o zi ne ducem ca și roua
Sau puful care zboară din scaieți.

Suntem ca frunza și ca floarea cea înaltă
Dar într-o zi ai să descoperi înfrânt,
Te stingi în țara celor fără voce
Un anonim, sau geniu, de ai fost - devii pământ...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De unde provine apa termală? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!