Sufletele geto-dacilor

Străbuni dormind în noaptea lungă
e timpul voi să vă sculaţi.
Şi ruga noastră să v-ajungă,
din focuri să vă întrupaţi.

Când Deceneu, intrat în munte,
cu ochi de cer ne va privi,
trezi-va sufletele multe.
Din rug şi piatră ne-om ivi.

Din patru zări ne vom renaşte,
păşind pe calea împlinirii.
Zamolxe ne va recunoaşte
născuţi din focul regăsirii.

poezie de Octavian Sărbătoare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la Zamolxe

Vorbiţi-le bărbăţilor de fălnicia brazilor.
Spuneţi-le femeilor de frumuseţea florilor.
Şoptiţi-le copiilor de bucuria zânelor.

Aprinde-ţi rugul sacru, acolo-i Dumnezeu!
în vremuri de demult grăit-a Deceneu.
Zamolxe ne mântuie, El e al nostru zeu.

Şi jalea va-nceta, e-o nouă dimineaţă.
Un preot deceneu ne-o da acum povaţă.
Ne-om vindeca privind a lui Zamolxe faţă.

Căci timpul e cu noi şi ştim ce ne aduce.
Când Dumnezeu din cer privire-o să arunce
vom pune sus pe temple a Lui Zamolxe cruce.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire la focul lui Zamolxe

Doamne ne ştii, suntem poporul de zei şi de zâne.
Cu focul aprins ne găsim astăzi de faţă cu Tine
Cu inimi deschise spre Tine avem multe a-Ţi spune.

Răul din noi Tu vei arde cu focul minune,
Ştim că zeul Zamolxe ne-aduce adevărul. Bătrâne
Doamne, promitem! Vom urma faptele bune.

Ne sunt minţile treze de-a Ta-nţelepciune.
Mântuitorului nostru Zamolxe multe-I vom spune,
până ce focul sacru va fi doar un tăciune.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta de lumină

În căsuţa de la ţară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Şi sunt tare supărat.

Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Şi în noaptea de Crăciun,
Pe părinţi am să-i colind.

Din suflet le voi ura
Viaţă lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulţumire.

Vom sta apoi lângă cuptor
Şi amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl şi de măicuţa mea.

Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar şi colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.

În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.

Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viaţă lungă.
Noi, din avuţia noastră
Le dăm vin şi bani în pungă.

În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.

Aşa vine Moş Crăciun
În căsuţa de la ţară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.

poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc din Prislop

"Va lua ţara foc din Prislop!"
Sunt spuse de om împlinit.
Puţini înţeleg cu ce scop,
părintele Boca aşa a vorbit.

Cu foc din Prislop am plecat,
de la lumina de lumânare.
De-atunci zeul Zamolxe chemat,
trezeşte pe cei dormind în altare.

Aprins pe creste, în văi carpatine,
focul a ars şi în sanctuare.
Dacii învie, în mine şi tine,
spiritul lor niciodată nu moare.

În focul de sfânt profeţit,
de el inimile ne sunt atinse.
Căci din Prislop noi am pornit.
Ţara? E rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruparea sufletelor străbunilor

Stirpea noastră se renaşte,
din tăciuni de rug aprins.
Pământul ne recunoaşte,
de-acum moartea am învins.

Suntem din ce în ce mai mulţi,
Deschis-am ochii în lumină.
Am coborât în văi din munţi,
cu inima de soare plină.

Legendele ni-s mărturie
că trebuia să ne-ntrupăm.
Hălăduiam pe munţi, pârâie,
suntem acum în trup de om.

Zamolxe-a vrut să ne întoarcem.
Eram ştiuţi frumoşi şi drepţi.
Şi multe-n lume o să facem,
vom fi ai lumii înţelepţi.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul lui Zamolxe

S-aprindem rugul lui Zamolxe
şi să vorbim cu Dumnezeu.
Şi ale noastre vreri şi vise,
să fie duse sus, la zeu.

Când zeii noştri-or reveni,
în vetre, temple şi altare,
ne-om vindeca şi ne-om zidi.
Vom şti că sufletul nu moare.

Să încetăm cu-a crucii jale,
ce ne-a ţinut în jug de veacuri.
Noi vom aprinde torţa-n vale
şi-om împlânta-o sus, pe vârfuri.

Din ale dacilor sanctuare,
privim la cer să ne-mplinească.
Nu mai vărsăm lacrimi amare.
Vom urma legea strămoşească!

Că Dumnezeu este tot zeu.
Spuneţi-I vreri, spuneţi-I vise!
De-acum încolo tot mereu,
s-aprindem rugul lui Zamolxe!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Dumnezeu

Stăpâne, mă gândesc la Tine
şi la Deceneu, înţeleptul meu.

Doamne, Zamolxe bătrâne
Zeu Dumnezeu, Salvatorul meu.

Doamne, de-acum bine ştiu
Focul lui Zamolxe, este focul viu.

În Numele Domnului, şi al Zeului
şi al duhului, şi al rugului.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om face

Cu rodul vremii strâns în noi
Ne-om face sufletul, tot, roată;
Iar din tristeţi, si din nevoi-
Ne-om face amfore, cu toartă!

Ne-om face multe, de-om putea,
De n-o fi vremea prea căruntă...
Ne-om face şi în cer, o stea-
Oricât ar fi ea de măruntă!

Ne-om face inima vioară,
Îar gândul ni l-om face arcuş,
Să cânte melodia clară-
Ne-om face un pic chiar şi... sacâz!

Şi câte nu ne-om putea face
Din vise, şi îngândurări?
Când toate-n noi se vor preface-
Ne-om face margine, de zări!

Dar timpul zboară, nu stă-n loc,
Şi tremurăm... ne-om face foc!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul trezirii neamului românesc

Venit-a timpul de trezire.
În lunga noapte adânciţi
noi am uitat de nemurire.
Deschideţi ochii, vă treziţi!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Ne ierţi Zamolxe, zeu slăvit!
Duşi de restrişte te-am uitat!
Dar astăzi ştim c-ai revenit,
din foc şi piatră ne-ai creat.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Glia română ne e sacră
ne-a fost lăsată de strămoşi.
Trăim în vechea noastră vatră,
noi suntem oamenii frumoşi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La zei şi zâne-om ridica
noi vetre, temple şi altare.
Zamolxe se va bucura!
Vom şti că sufletul nu moare!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Din rădăcina strămoşească
ivitu-s-au tulpine noi.
De-a pururea o să rodească
în inimi suflet de eroi.

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

Lumea va şti că suntem drepţi.
Că neamul nostru românesc
este poporul de-nţelepţi.
Noi suntem cei ce se iubesc!

Refren: Poporul Soarelui revine
la legea dată de străbuni.
Sânge de dac ne curge-n vine.
Suntem un neam de oameni buni.

La timpu-acesta de trezire
noi vom rămâne înfrăţiţi
Cu zei şi zâne-n nemurire!
Deschideţi ochii, vă treziţi!

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara zeilor

Din focul ce-aţi aprins pe creste,
ne-am întrupat. Venim la vetre,
bărbaţi frumoşi ieşiţi din pietre,
din flori de colţ, femei şi fete.

Lumină-n ochi focul ne-aduce,
durerea inimii s-o duce,
să o lăsăm să se usuce,
privind la stele, nu la cruce.

În ţara zeilor ni-i locul,
aici vom arde-ntruna focul,
i-a venit inimii sorocul,
iar să cunoască zâmbetul.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat de preot zamolxian

- Părinte, îţi suntem copii,
ne spune-acum, dacă se poate:
Când Deceneu ne va veni,
calea luminii să ne-arate?

- Atunci când ni s-o uşura,
crucea ce-o ţinem pe grumaz,
şi agonia fricii va-nceta.
La acel timp, el va fi treaz.

Că Dumnezeu nu e-n durere
şi-n spaimele ce intră-n noi.
El e-n lumină şi-n iubire.
Să fie Deceneu cu voi!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Spune, dragă prietenă, celor ce ne îmbie să râvnim la mai multe libertăţi, că ne mulţumim,
pentru o clipă, cu partea care ne e dată şi de nu ne-o fi trasă îndărăt şi aceasta de la noi,
ne vom ruga pentru cei din dreapta şi cei din stânga, ne vom ruga cu fapta,
ne vom ruga cu intrarea noastră mai blândă în aprigul veac,
ne vom ruga cu văzduhul nostru încă nepoluat şi cu măicuţele de la Suceviţa.

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om revedea...

ne-om revedea şi tu şi eu,
ne-om revedea bătrâni şi goi,
ne-om revedea la apogeu,
ne-om revedea fără de noi

ne-om revedea la rugăciune
sub clopote ce bat strident,
sub fumul alb dintr-un tăciune,
sub fum de lumânări fluent

ne-om revedea lângă o strană
eu doar bătrân, tu, chip mâhnit,
nu vom privi şi doar o rană
va sângera şi-ntr-un clipit

te vei ruga în deznădejde,
la sfinţii obosiţi de pe pereţi,
la Dumnezeul ce păşeşte,
în cugete şi-atunci mă ierţi

te voi ierta, iertam pre alţii,
cum am citit printre scripturi,
aci vom fi cum ne sunt fraţii
legaţi cu rugăciuni pe guri

ne-om revedea poate în ceruri,
ne-om revedea, nu vom fi noi,
vom fi doar multele ecouri
fără de trupuri, goi, doar goi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţă fără muzică (În seara când ne-om întâlni)

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe culmi şi pietrele vorbesc

Hălăduind pe căi de munte
pe zei îi căutăm cu dor.
Zâna de vrei să te sărute
bea apa rece de izvor.

În cetina ce lin foşneşte
e Deceneu ce ne mângâie.
Zamolxe astfel ne vorbeşte.
Să-L ascultăm, că ne învie.

Pe culmi şi pietrele vorbesc.
Opreşte-te şi le ascultă!
În inimi lujeri ne rodesc.
În grai străbun iubire-i multă.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare (către Spiritul Lui Zamolxe pentru clădirea vetrei Zânei Florilor)

Născut din adânci fiori
şi-nvăluit în petale de flori,
purificat în suflet
şi adorat în cuget,
eu îţi trimit
pe aripi de vânt
un singur gând...
Căci Zeii mi-au spus
că într-un loc sfânt,
din piatră de râu
şi din lemn frânt,
altar să clădeşti
şi-n el să preamăreşti
zeii Pământului,
legendele muntelui,
daci şi romani
şi mii de străbuni.
Primeşte aşadar
mireasma în dar,
parfumu-mbietor
de crud cimbrişor,
miros de iasomie
şi de iubire vie,
atingeri delicate
de frunze fermecate!
Şi toate la un loc,
să îţi transmită-n cor
că eu, Zâna Florilor,
îţi dau iubirea mea
şi toată binecuvântarea!

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!