Ca un izvor care zăcuse ani îndelungaţi îngropat sub pământ şi care acum izbucnea deodată la lumină, simţămintele îi năpădiră toată fiinţa într-un şuvoi nestăvilit.

A.J. Cronin în Castelul pălărierului
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintam încet sub o mare de stele care pâlpâiau şi tăceau. În drepta noastră, o culme crenelată şi-a pus coroană firavă de lumină. Deodată, pe neaşteptate, fără penumbre, soarele a făcut explozie, toată faţa lui regească a izbucnit într-un ocean de lumină...

citat din Aurel Neron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leca prevăzuse recolta aceasta. Mavrocosti se îndoise. Acum vedea că prezicerile administratorului sunt covârşite de realitate. Avea o părere de bine care-i râdea în toată alcătuirea fizică; era în el aceiaşi lumină care vibra în cuprinsuri, în pământ, în cer şi în toată zidirea vie. Când plecase de-acasă, Kivi, gata de plecare şi ea în altă parte, fredona un cântec, ca niciodată, şi înălţase braţele, voind să cuprindă soarele.
Buraticul tăcuse deodată, observându-l poate de pe frunza lui nevăzută.

Mihail Sadoveanu în Nopţile de Sânziene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu sunt eu

Mi-e dor de tine, mi-e dor de un cuvânt
E dorul care vine, se scurge în pământ.
Şi dorul meu e foc, e foc nestăvilit
Şi mă opresc în loc, am lacrimi în privit.

M-am săturat de dor, de el nu scap nicicum
M-am săturat să mor, să lăcrimez pe drum.
Voi coborî la vale, mergând îngândurat
Voi coborî agale, de dor să fiu scăpat.

Văd peisaj frumos, ajuns-am la izvor
Sunt foarte secetos, de apă mi-este dor.
Izvorul s-a oprit, probabil nici n-a fost
Dar, dorul n-a pierit – mă simt un mare prost!

Mi-e dor de tine, apă, de ce ai dispărut?
Setea în mine crapă, mai vreau al tău sărut.
Mi-e dor, şi ţi-am greşit, mă iartă, nu am vrut
Am lacrimă-n privit, spune-mi, ce ţi-am făcut?

Mi-e dor... mi-e dor-mi-e dor, şi simt un pic de vânt
Vreau apă de izvor, ţâşnească din pământ.
Şi iată ce minune, izvorul izvoreşte
Apa să se adune, un semn... că mă iubeşte.

Beau apă de izvor, e limpede şi rece
Şi mi-a trecut de dor, acum... poate să sece!
Mi-e dor acum de ducă, aş vrea să mă opresc
Şi dorul mă usucă, chiar simt... că-nebunesc.

Of, dorule... doruţule, de tine n-am scăpare
Of... dorule, drăguţule, doresc o alinare.
Mi-e dor acum de... mine, aş vrea să mai trăiesc
Să mă-ntâlnesc cu tine, şi mult să te iubesc.

Mi-e dor de-al tău cuvânt, sunt foarte întristat
Trăiesc pe-acest pământ, de doruri sărutat.
M-ai vreau al tău sărut, mai vreau înc-o dorinţă
Spune-mi, ce ţi-am făcut, de nu mai ai putinţă?

Şi dorul îmi arată, mi-arată un izvor
Fiinţă însetată, şi lângă ea un dor.
Şi dorul, sunt chiar eu, cel care dă să plece
Fiinţa,-i Dumnezeu, izvorul să nu sece.

Fiinţa, se preface, în chipul tău frumos
Iar dorul, plânge, zace, cu sufletul milos.
De ce i-am spus să sece... o, Domne, am greşit!
Simt o durere rece, şi dorul a pierit.

M-avânt către izvor, nimic nu mai contează
De mine mi-este dor, şi dorul meu visează.
Viseaz'-a ta fiinţă, fiinţă însetată
Având a mea dorinţă, să fie sărutată.

Şi te sărut cu dor, căci mă sărut pe mine:
Fiinţă la izvor, când mă gândesc la tine.
Cu dor mi te sărut, te mai doresc precis
Şi dorul, mi-a trecut, a fost, numai, un vis.

poezie de Paul Preda Păvălache (16 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu este cel mai mare trezitor de conştiinţă naţională. Asemenea luminător de grai s-a ridicat cu toată fiinţa sa în faţa zeilor, la învierea vieţii din pământ. Şi astfel a rămas în marele neam al geţilor. I-a fost dat să trăiască şi să moară ca un izvor de mântuire pentru acest neam din care el s-a ridicat.

Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care am scris-o a fost la dorinţa soţiei mele şi atât. Nu îmi place să îmi etalez simţămintele. Ca actor lucrez cu simţămintele scrise ale altora.

Marin Moraru în ziarul "Adevărul" (iunie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul spânzurat

Acest mort trebuie îngropat într-un mort
îngropat într-un alt mort...
Daţi-i ceva de care să-şi legene datul!
Mi-e foame de sete
de privit
de surd mă aud cum merge în mâini
pe picioare umblatul.
Acest mort
are nevoie de ghete de la un alt mort!
Şi-a dezlegat viaţa
de nod spânzuratul!
Spânzuraţi mortul ăsta de un alt mort
de alt mort dezlegat.
Dezgropaţi-i mortului din el îngropatul
dintr-un mort îngropat.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai scump tovarăş al nostru în aceste excursii pe Dunăre era doctorul Antipa, care a fost ani îndelungaţi directorul Pescăriilor Statului. Era un om neobişnuit de mic de stat, rotund, jovial şi plin de înţelepciune.

Regina Maria în Povestea vieţii mele (vol II)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecut am avut o lumină care pâlpâia, în prezent avem o lumină care arde, iar în viitor va fi o lumină care va străluci pretutindeni, peste pământ şi ape.

citat clasic din Winston Churchill
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realitate văzută cu alţi ochi: Nu există alb şi negru. Nu există lumină şi întuneric. Totul e lumină, un conglomerat de lumină absorbită şi/sau lumină reflectată. Cel care absoarbe toată lumina-i negru. Cel care o reflectă pe toată e alb. Curcubeul realităţii oscilează între absorbţii şi reflectări parţiale de lumină. Într-o astfel de lume vieţuim cu toţii.

aforism de Cornel Stelian Popa (22 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul care nu renunţă definitiv la poezia pe care a scris-o, nu este cu adevărat înţelept. Nu face decât să-şi care sicriul de cuvinte în spate, de teamă să nu fie îngropat într-un loc pe care nu-l cunoaşte.

aforism de Ionuţ Caragea din Revista ASLRQ, nr. 2 (2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să vorbeşti cu orice persoană care se află în această lume a filmului şi care face acest lucru de 40 de ani şi toţi îţi vor spune că este o diferenţă uriaşă între zilele de actor celebru şi cele în care puteai să mergi liniştit într-un bar, să te îmbeţi, chiar să cazi pe jos, să te relaxezi, să faci ce vrei, fără să ştie nimeni de tine. Dar acum, toată lumea are o cameră (de luat vederi).

citat din Daniel Craig
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare mişcare a lui Hitler culminează organic într-un conducător care reprezintă, cu toată fiinţa lui, esenţa şi aspiraţiile poporului.

Carl Gustav Jung în Radio Berlin (1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica Safta era văduvă de zece ani şi împlinea în vara asta, la Sfântă-Maria-mare, şaptezeci şi
cinci. Toată viaţa ei a fost o femeie înaltă, uscăţivă, iute în mişcări, neodihnită la lucru, pornită spre
mânie repede, învolburată, dar îi trecea degrabă, se liniştea şi izbucnea în râs.
Se mira toată lumea cum a putut rămâne aşa de subţire şi frumoasă, şi acum, la bătrâneţe, aducând în lume cinci copii: patru băieţi şi o fată. Altele, cu atâta prăsilă, se îngraşe, se lăbărţează, se urâţesc, se încreţesc la obraji, de nu le mai cunoşti, când le-ai ştiut de fete.
Ei, iată, Safta a rămas tot mlădioasă şi subţire, atâta doar că nu mai este aşa de înaltă ca
odinioară.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii, Bunica Safta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de-o singură lumină

Îţi aminteşti, iubire, mai ţii minte,
De fiecare dată-ţi prindeam mâna
Şi-o petreceam aşa ca Săptămâna
Mare, acoperiţi doar de cuvinte?

De fericirea izbucnea în lacrimi,
Doar eu ţi le strângeam degrabă,
Când le sorbeam silabă cu silabă,
Iubindu-ne sub sfeşnice de patimi?

Şi-ţi aminteşti de gura mea iubită
Când te ţinea în zbor până şi ziua,
Iar tu îmi murmurai "Iubite, piua"
Şi adormeai pe mâna-mi adormită!

Pândiţi eram la colţ de Găuri negre,
Când noi treceam prin fiecare vamă,
Doar în arginţi plăteam, nu în aramă
Luntraşului, să vadă că nu vede.

Sfinţim şi clipa-n viaţa de acum,
Suntem pe bolta noastră din odaie,
Şi-aluatul pâinii doarme în copaie,
Cuptorul cere-n flăcări să-l îndrum.

Suntem doar două stele căzătoare
Ce nasc şi cad de mână pe pământ,
Legaţi cu ani lumină de-un cuvânt,
Iubiţi de-a lor iubire şi de-o Mare.

poezie de Mircea Trifu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei pe care i-am iubit mai mult pe lumea asta se odihnesc acum în pământ şi cu toate că bucuria şi fericirea vieţii mele au rămas îngropate lângă ei, nu mi-am făcut încă din inimă sicriu, ca să-mi închid pe vecie acolo simţămintele mele cele mai duiase. Durerea adâncă, dimpotrivă, le-a dat mai multă tărie şi ascuţime.

Charles Dickens în Oliver Twist
Adăugat de Andra Fecioru
Comentează! | Votează! | Copiază!

O strânse la piept, îi strivi trupul cu trupul lui, îi strivi gura cu buzele lui, cu setea deznădăjduită strânsă într-un pustiu de neîmpliniri, peste care se revărsa acum un şuvoi de nestăpânit, aducând cu el toate dorinţele lui, nu numai sexuale, ci întreg noianul de lucruri oprite, romantism, aventură, păcat, nebunie, animalitate, pe toate le simţea acum străbătându-i, dezlănţuite, trupul.

John Fowles în Iubita locotenetului francez
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul

Mama nu l-a iertat niciodată pe tata
pentru faptul că s-a sinucis,
mai ales în momentul acela îngrozitor când nu trebuia –
şi că a făcut-o într-un spaţiu public,
în primăvara când eu trebuia să mă nasc.

I-a îngropat numele
într-un sertar secret al fiinţei ei
şi nu i-a mai dat voie să existe,
deşi eu îl mai auzeam uneori bocănind.

Când am coborât de la mansardă
în mână cu portretul pastelat
al acelui străin cu buze pline
şi cu mustaţă de muschetar,
cu ochi castanii şi adânci,
ea l-a rupt bucăţele
fără să-mi spună o singură vorbă
şi m-a plesnit cu toată puterea.

Chiar acum, la vârsta de şaizeci şi patru de ani,
îmi mai simt obrajii
arzând.

poezie de Stanley Jasspon Kunitz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu recunosc simţămintele acestei fete; simţămintele sunt adesea fapta creşterii. Nu cunosc creşterea sa; dar oricare ar fi, o femeie, măritându-se, începe altă creştere.

Dimitrie Bolintineanu în Elena
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socodor

Casa în care ai copilărit este a altora acum.
Tu rătăceşti din trup în trup
Şi nu îţi regăseşti cadenţa de odinioară
Suflete!

Bunicii s-au mutat şi ei în alt oraş
Însă nici ei nu ştiu să tempereze
Focul ce le dăinuie în piepturi...

Hoinărind stângaci pe străzi potrivnice
Ei par adesea decupaţi dintr-un tablou primordial
Alienaţi!
Se simt doar un organ respins de spaţiul
În care au fost transplantaţi!

Casa în care ai copilărit este a altora acum.
La umbra plopilor pe care i-a plantat bunicul
Înfloresc alţi oameni iar tu te chirceşti nevolnic
Între maxilare de ireversibil...

La numai un junghi distanţă de tine
Bunica încă îşi rosteşte rugăciunile
Cu toată fiinţa!

E mai mult decât târziu pentru reconfortare!
Însă cândva, pânză freatică sau adiere, ne-om întoarce înapoi la
tine
Ca viaţa la placentă
Vis fără liman
Izvor de metafizic
Socodor iubit!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!